Pentru acest clip m-am inspirat dintr-o reţetă găsită pe Prajituria, in sectiunea Desertul zilei. Gasiti acolo cate o reteta noua in fiecare zi, iar in cadrul Clubului aveti si un concurs cu premii.

Tort de biscuiti cu rahat si cafea

• Ingrediente pentru o porţie: margarina, biscuiti, zahar, rahat si esenta de cafea
• Timp de preparare: 12-14 minute
• Dificultate: foarte scazuta
• Mod de preparare: Intr-un vas amesteci bine margarina impreuna cu zaharul. Dupa ce se omogenizeaza adaugi esenta de cafea si continui sa amesteci. Pastrezi 2-3 liguri de amestec si restul il amesteci cu rahatul si biscuitii framantati. Crema finala o pui intr-un vas peste care adaugi cele 2-3 liguri pastrate de amestec.
• Mod de servire: Rece dupa ce ai tinut amestecul 2 ore la frigider.

“Prima reactie a lui Viorel atunci cand i-am spus la telefon ca din motiv de lipsa de timp si inspiratie ma gandesc serios sa scriu in acest guest post despre supa instant a fost un ras usor nervos, motiv pentru care m-am grabit sa-i spun ca de fapt ma refeream la cea mai veche reteta de supa instant din lume, inventata de turci acum cateva secole bune, cu mult inainte de aparitia cuburilor si prafurilor pline de te miri ce impotriva carora, pe buna dreptate, Viorel a pornit o cruciada personala.

Ca o mica paranteza, trebuie sa va marturisesc ca pana acum eu unul n-am fost neaparat un purist al bucatariei exclusiv naturale si am mai scapat din cand in cand cate un cub de supa in anumite retete care solicita supa de pui (asa numitul chicken stock, care din pacate la noi nu se gaseste de cumparat), dar promit sa ma dezbar de acest obicei convenabil, rapid si relativ gustos dar in acelasi timp la fel de sanatos precum un hamburger umflat de zahar si alte chestii recoltate din gradina Dealurile Chimiei de catre fast food-uri.

Revenind la supa noastra instant, aceasta se numeste tarhana, nume a carui etimologie reala se pierde undeva in istoria tumultoasa a Orientului dar care are o legenda interesanta, in care se spune ca un sultan mai populist de felul lui s-a decis intr-o buna zi sa viziteze o casa de oameni simpli, de la tara, ca sa vada si el cum se traieste in afara palatelor. Asezat la masa de catre umila gazda, aceasta i-ar fi servit sultanului supa cu pricina (fiarta la repezeala de catre sotia sa), cu capul plecat si cu explicatia ca aceasta este o supa “dar hane” (din casa saracului), si asa i-a ramas numele de atunci.

Aceasta supa este produsa vara si apoi uscata si pastrata pentru lunile reci de iarna, cand se serveste pe post de mic dejun, garnisita cu bucatele de feta si cu fulgi de ardei uscati. La fel ca si in cazul altor bunatati culinare traditionale, precum jambonul uscat sau carnea pastrata in grasime, metoda de preparare a amestecului s-a nascut din necesitatea de a pastra pe termen lung acest aliment in lipsa conditiilor de refrigerare, acest lucru fiind posibil deoarece amestecul are o aciditate relativ crescuta si o umiditate redusa, fapt ce pastreaza proteina din lapte o lunga perioada de timp, de pana la 1 an.

In ciuda faptului ca este in esenta o supa instant, tarhanaua este o supa foarte consistenta si hranitoare, avand un gust dulce acrisor minunat, in care se simt ardeii si rosiile dar si iaurtul readus la viata prin hidratare. Daca adaugam la acest amestec si savoarea cremoasa data de branza feta precum si zvacul dat de fulgii de ardei iute, e usor de imaginat de ce ne bateau ienicerii si spahii turci de ne sarea apa-n cap dupa asemenea mic dejun )

Metoda in sine este foarte simpla dar necesita o perioada destul de lunga, motiv pentru care in ziua de azi majoritatea consumatorilor de tarhana isi procura mixul din magazinele de mirodenii (unde am gasit-o si eu, de altfel, in spatele pietei de peste din Istanbul). La noi n-am cautat-o inca, dar presupun ca se poate gasi (sau comanda) la bacaniile cu specific oriental.

In cazul in care totusi vreti, macar din curiozitate, sa incercati sa preparati acest mix de supa instant in mod traditional, acasa, aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:

- 2-3 ardei rosii (grasi sau capia, curatati de seminte si tocati)

- 2-3 cepe medii (curatate si tocate)

- 2-3 rosii mari (curatate de coaja si de seminte si apoi tocate)

- 4-500ml de iaurt nepasteurizat sau kefir (trebuie sa aiba culturile active, ca sa declanseze fermentatia)

- 1 lingurita de drojdie, dizolvata in prealabil in putina apa calduta (daca folositi kefir, nu mai e nevoie de drojdie, deoarece culturile din kefir o au deja)

- 7-800g de faina alba sau integrala (cantitatea poate varia in functie de cat de umed iese amestecul initial)

- cate 1 lingurita de ierburi aromate, uscate (menta, marar si oregano)

- cate 1 lingurita de sare, zahar si piper

- 2 lingurite de ulei de masline

Metoda de preparare a mixului este urmatoarea:

- pasati toate ingredientele (mai putin faina) in mixer pana se transforma intr-o pasta

- transferati pasta intr-un bol mare si incorporati faina progresiv pana obtineti un aluat precum cel de cozonac.

- lasati acest aluat la dospit (intr-un loc caldut, acoperit cu o carpa umeda) timp de 5-6 zile, framantandu-l putin (cate 3-4 min) in fiecare zi, ca sa iasa gazele de fermentatie in exces.

- dupa ce aluatul nu mai creste, acesta se separa in cateva gogoloaie care se pun pe o tava acoperita cu un tifon si se lasa la uscat la soare, avand grija ca in fiecare zi sa se imparta fiecare gogoloi in alte cateva mai mici; acest proces mai dureaza inca vreo cateva zile, pana cand aluatul initial s-a transformat intr-o multime de bilute uscate, care se faramiteaza usor cu facaletul sau si mai usor in mixer

- amestecul rezultat este chiar supa instant tarhana, aceasta putandu-se pastra de acum intr-un loc uscat si racoros chiar si un an.

Acum ca aveti deja mixul facut de catre voi (primul care se incumeta are o sticla de vin de la mine, btw ), cumparat dintr-o bacanie orientala de la noi sau adus direct de la Stambul, mai ramane doar sa preparati rapid supa si sa va delectati cu savoarea ei minunata, dupa cum urmeaza:

- puneti 2-3 linguri de mix de tarhana intr-o oala cu cca 100ml de apa si lasati sa se hidrateze bine, pret de vreo 2 ore

- adaugati 750ml de supa de pui (merge si cu apa, daca n-aveti supa la indemana si nu vreti sa folositi cuburile from hell )) si 2 linguri de pasta de rosii, precum si un ardei rosu tocat

- dati in clocot si apoi topiti in supa fierbinte un sfert de pachet de unt

- mai fierbeti pret de 6-7 min (sau pana cand supa ajunge la consistenta dorita de voi; eu unul o prefer mai cremoasa si am lasat-o sa scada mai mult, vreo 10 min), ajustati dupa gust cu niste sare (daca e nevoie) dupa care luati-o de pe foc si lasati-o sa se raceasca putin, cat sa nu va ardeti la limba cand o sa va repeziti la ea

- serviti-o in aplauzele asistentei, ornata cu niste bucatele de feta si cu fulgi de ardei iute sau paprika

Enjoy!”

“Ma trezisem de vreo 10 minute, dar mai stateam intins in pat. Cald inca in camera, caloriferul electric isi terminase programul de noapte de vreo jumatate de ora. De-afara razbateau sunete de cauciucuri pe asfaltul grunjos. In pauze, cateva pasarele isi faceau loc in urechile mele cu sunetul lor voios.

Deodata, suna mobilul. Ma uit la ceasul mic de pe un dulap: 8.50. “Cine sa sune asa dimineata?”, imi zic, gandindu-ma deja ca trebuie sa fie cineva din Romania, acolo unde timpul se apropia de 11. Ma ridic din pat, ies repede din camera pentru a nu-mi trezi consoarta, ma uit pe ecran, numar de mobil romanesc. Raspund, si o voce cu un accent britanic interesant, ma intreaba de sanatate.

Cam asa a inceput pentru mine dimineata zilei de luni a acestei saptamani. Asa a inceput si ceea ce avea sa se transforme intr-o cerere prietenoasa de a contribui cu un text in aceasta saptamana pe Pranzul din Caserola.
Si cum calatoria culinara pe care am facut-o de curand in Sicilia e inca proaspata in memorie, am zis sa va impartasesc astazi modul de preparare al unei gustari tipic siciliene, pe baza de vinete, in special. Se numeste caponata si este un preparat vegetarian si foarte gustos, care se serveste doar rece. Si niste scuze: nu am facut poze la toate etapele de pregatire, insa voi incerca din descriere sa va fac prepararea usoara.

Ingrediente (pentru patru portii): doua vinete medii; 200 grame masline verzi; 50 grame capere; doua tulpini de telina; 4 linguri de sos tomat natural sau 4 rosii proaspete dulci; doua cepe mari; 125 ml otet de calitate; o lingura zahar; frunze de busuioc, proaspete sau uscate; ulei de masline extravirgin.

Sunt mai multi pasi pregatitori, pana la prepararea in sine a produsului final. Trebuie doar putina rabdare si timp dedicat.

1. Taiati vinetele, cu coaja cu tot, in bucatele cam de 2/3 cm maxim; puneti apoi aceste bucatele intr-un vas cu apa sarata, pentru doua ore; dupa cele doua ore scurgeti-le bine de tot, si cu ajutorul unor prosoape de hartie absorbante;  toata aceasta etapa de inmuiere NU este obligatorie, dar face parte din etapele traditionale clasice siciliene;
2. Daca aveti capere sarate, desarati-le intr-un bol cu apa fierbinte, pentru vreo 5 minute; scurgeti-le apoi bine;
3. Puneti cele doua tulpini de telina in apa fierbinte pentru 3 minute, scoateti-le si puneti-le apoi pentru 5 minute intr-un vas cu apa rece;

Acestia au fost pasii pregatitori, acum incepe joaca:

Intr-o tigaie solida si mai inalta, de sosuri (sauce pan), incalzita in prealabil, puneti la perpelit pentru cateva minute, in ulei de masline, ceapa taiata marunt, caperele si maslinele, acestea fara a fi taiate marunt, ci poate doar pe jumatate;

Adaugati cele 4 linguri de sos tomat sau cele 4 rosii proaspete, taiate bucati, fara seminte insa;

Amestecati totul cu o lingura de lemn si odata ce s-a format un produs omogen, cu o culoare omogena, inchideti focul;

In alta tigaie, oarecum in paralel, prajiti in ulei de masline vinetele maruntite si scurse de apa (daca le-ati inmuiat); in aceeasi tigaie adaugati apoi telina taiata marunt (cam 1 cm); amestecati cam doua minute;

Luati apoi amestecul de vinete si de telina si puneti-l peste vasul in care ati facut sosul tomat cu ceapa, cu caperele si maslinele; reaprindeti focul (mic) si amestecati pentru 5 minute totul, pentru ca aromele sa se imprieteneasca placut;

Puneti acum in amestec zaharul si otetul, amestecati domol, si dupa inca 2-3 minute la foc mic, stingeti focul si acoperiti vasul cu un capac.

Tot ce aveti acum de facut e sa asteptati sa se raceasca de tot si sa bagati vasul la frigider. Caponata se serveste rece si garnisita cu frunzulitele de busuioc  deasupra (evident, puteti pune patrunjel sau coriandru, daca nu aveti busuioc proaspat).

Pofta buna!”

]]> http://www.pranzuldincaserola.ro/2010/04/14/cristi-roman-caponata-gustare-traditionala-siciliana/feed/ 13 http://www.pranzuldincaserola.ro/2010/04/05/wings-wedges-aripi-de-pui-picante-si-cartofi-double-coocked/ http://www.pranzuldincaserola.ro/2010/04/05/wings-wedges-aripi-de-pui-picante-si-cartofi-double-coocked/#comments Mon, 05 Apr 2010 09:26:51 +0000 copolovici http://www.pranzuldincaserola.ro/?p=4702 Lung nume pentru o poveste atât de simplă… Avem dorinţe şi pofte. Dar de multe ori ne-am dori să pregătim “ceva simplu” într-o manieră cât de cât sofisticată, mai “altfel” decât ne împing vocile raţiunii. Poţi lesne prăji aripioare şi cartofi, la fel de simplu poţi sprijini de ele un strop de salată proaspătă şi…gata. Numai că, de multe ori, intervine întrebarea ce stă la baza complicării existenţei fiecăruia, în manieră creativă “CUM?” Şi uite cum o treabă aparent banală poate deveni o bucurie în plus pentru ochi, gust şi stimă de sine

Ingrediente pentru o porţie: aripi de pui – 3 bucăţi; cartofi albi, curaţi şi frumoşi – 2; pentru aripioare: cimbru uscat, boia dulce de ardei, sare, piper, busuioc uscat, măghiran uscat, rozmarin uscat, zahăr – câte un vârf de linguriţă din fiecare, o linguriţă de ulei de măsline; pentru cartofi: sare, boia dulce de ardei, busuioc uscat, sare, piper proaspăt măcinat – un praf din fiecare. Pentru prăjit – câteva linguri de ulei de floarea soarelui pentru gătit.

Pasul 1. Am pus apă la fiert pentru cartofi. Am spălat bine aripioarele proaspete. Nu v-aş sfătui în niciun caz să cumpăraţi aripi congelate, chiar şi atunci când pofta e de nestăvilit şi nu găsiţi proaspete. În general, cam tot ce e congelat ar fi de ocolit în avantajul cărnii proaspete. Prin congelare, de cele mai multe ori se pierd calităţi nutritive importante şi nici gustul nu mai e acelaşi. Mai mult, în general producătorii congelează carnea când aceasta şi-a atins termenul maxim de rezistenă în variantă “fresh”. Nu e o regulă, dar e bine să nu riscaţi.

Pasul 2. Am tăiat aripioarele la cele două încheieturi. De data asta nu am păstrat segmentul cel mai mic, ci doar celelalte două.

Pasul 3. Am amestecat toate ierburile uscate şi condimentele pentru aripi într-un castron. Am tăvălit bine aripile prin amestecul aromat şi le-am lăsat, acoperite cu folie, să se marineze cât m-am ocupat de cartofi.

Pasul 4. Am spălat cartofii şi i-am tăiat în patru, pe lung. Când a clocotit apa din oala de pe aragaz, am pus sare, am amestecat şi am adus din nou la fierbere. Am pus cartofii în apa clocotită şi i-am lăsat maximum zece minute.

Pasul 5. Cât am opărit cartofii, am perpelit repede, în câteva linguri de ulei de floarea soarelui, aripioarele devenite între timp aromate. Nu le-am scufundat în ulei, ci le-am plimbat în permanenţă prin tigaie, până s-au pătruns şi s-au rumenit. Le-am scos pe o farfurie, pe hârtie absorbantă, pentru a scăpa de excesul de grăsime.

Pasul 6. Am scos cartofii din apa fierbinte, i-am scurs şi am presărat peste ei sare, piper, busuioc uscat şi boia dulce de ardei. I-am pus în tigaia în care rumenisem aripile, ca să beneficieze şi de aromele pe care acestea le lăsaseră între timp. I-am prăjit exact cum făcusem cu aripile, amestecând mereu şi răsucindu-i pe toate părţile. Dacă ajungeţi la concluzia că nu e suficient ulei în tigaie, mai puteţi adăuga vreo două linguri, dar în niciun caz nu vă recomand să ajungeţi la un nivel de ulei mai sus de un sfert din grosimea cartofilor.

Pasul 7. Pe farfurie, am pus aripioarele şi cartofii, am mai presărat un strop de boia şi unul de rozmarin uscat. Am făcut şi un ghemotoc de salată, din frunze verzi, roşii cherry, ceapă verde şi ardie gras roşu. Câte o lingură din toate, o linguriţă de ulei extravirgin de măsline, sare şi piper.

Later edit: am reuşit să adaug între timp şi cei câţiva paşi simpli ai acestei propuneri. Am adăugat şi părerile sau nedumeririle asupra unor astfel de turte. Totul, mai jos.

Ingrediente: făină de secară integrală – 300 g; germeni de grâu – 200 g; drojdie proaspătă – 15 g; sare – o linguriţă; zahăr brun – o linguriţă; ulei de măsline – două linguri; infuzie de chimen călduţă – aprox. 200 ml.

Pasul 1. Am cântărit făina de secară şi am pus-o în castronul în care urma să prepar aluatul. Am avut făină de secară integrală, luată dintr-unul dintre multele magazine cu produse naturale şi “naturiste” existente în Bucureşti. Trag nădejde că este chiar ce scrie pe ambalaj şi că nu conţine făină albă. Oricum, felul în care s-a comportat la preparare mă face să cred că e ok.

Pasul 2. Am cântărit cantitatea de germeni de grâu. N-am idee dacă alăturarea celor două produse făinoase este corectă sau dacă experimentul meu a fost un semi-eşec tocmai din cauza germenilor de grâu, care au dat turtelor o densitate apreciabilă. Ştiu doar că au adus un gust extraodrinar pâinicilor de la final.

Pasul 3. Am făcut o infuzie de chimen. După una dintre propunerile mele de pâine, Andrei Crivăţ, unul dintre “artizanii” de la ebucataria.ro, mi-a scris despre această poveste, povestindu-mi că, uneori, înlocuieşte apa călduţă folosită la amestecatul ingredientelor pentru aluat cu ceaiul de chimen, dând pâinii finale o aromă cu totul specială. A avut dreptate şi îi mulţumesc pentru sugestie.

Pasul 4. Am făcut aluatul aşa cum îl fac de obicei, ceea ce iar cred că nu a fost chiar o idee fericită. Am amestecat germenii de grâu cu făina de secară. Am pus sarea şi am amestecat din nou făinurile. am pus apoi în mijloc zahărul, uleiul şi drojdia, Am încorporat treptat infuzia de chimen până am obţinut un aluat destul de greoi, care s-a desprins cu uşurinţă de mână. Am adunat aluatul în formă de minge şi l-am pus în loc călduţ, mai bine de o oră şi jumătate.

Pasul 5. N-a crescut prea mult. În timpul dospirii, aluatul a devenit ceva mai afânat şi suficient de flexibil pentru a-l frământa fără probleme. L-am frământat aproximativ un sfert de oră, după care l-am modelat în mici turte ovale, aşa cum le vedeţi în imaginea de mai jos. Le-am aşezat într-o tavă, pe o coală de hârtie de copt, apoi le-am mai lăsat o oră sperând să mai crească, ceea ce nu s-a întâmplat.

Pasul 6. Le-am copt la foc mediu, de teamă că se vor întări prea repede la suprafaţă şi că vor rămâne crude la mijloc. Exact aşa sa întâmplat, indiferent de cât le-am “moşit”. S-au rumenit frumos, au rămas grele şi destul de umede la mijloc. Le-am făcut la un moment dat o crestătură longitudinală, sperând că se vor coace mai bine şi în interior. Nu vreau să înţelegeţi că au rămas crude la mijloc, că interiorul a fost doar cocă. Nu, s-au copt şi în interior, dar miezul a rămas umed şi foarte dens. La exterior s-au întărit şi mai mult, pe măsură ce s-au răcit.

Au fost absolut delicioase la gust, dar m-aş bucura să aflu cum aş putea face să le coc mai bine data viitoare. Poate că amestecul de făină de secară cu germeni de grâu nu a fost o idee bună, poate că ar fi trebuit să le coc la altă temperatură… Acum nu ştiu, dar sunt convins că vreau să mai fac aşa ceva şi că refuz să pun făină albă în amestec. Dacă aveţi sugestii, sunt mai mult decât fericit să le primesc. Mulţumesc!

Ingrediente pentru o pâine cu diametrul de aproximativ 25 de centimetri: făină obişnuită – 400 g şi o cantitate mică pentru frământat; drojdie uscată – o linguriţă şi jumătate (am pus uscată tocmai din teama de prea multă umiditate, dar nu cred că am făcut bine); ulei de măsline – două linguri; sare – o linguriţă; zahăr – o linguriţă; apă călduţă – aproximativ 350 ml; măsline fără sâmburi – 100 g; roşii uscate la soare (ideal ar fi să nu provină dintr-un borcan cu ulei, ci să folosiţi roşii uscate şi atât, ceea ce eu nu am avut) – 40 g (vreao cinci-şase bucăţi). Pentru “faţă”: boia dulce de ardei, sare grunjoasă de mare, seminţe de chimen, puţin oregano uscat.

Pasul 1. Am pus făina într-un vas mare, în care urma să am loc suficient pentru amestecat. În mijlocul cantităţii de făină am pus sarea, zahărul, drojdia şi uleiul.

Pasul 2. Am amestecat întâi ingredientele din mijloc, făcând o pastă peste care am început să adaug apa în cantităţi mici. Am continuat să amestec în mijloc, aducând din ce în ce mai multă făină în interiorul aluatului. Când am încorporat toată făina şi toată apa, aveam un aluat care se desprindea de mână. Pentru a ajunge la consistenţa corectă, reglaţi cantităţile de apă şi de făină. Dacă aluatul este cleios, adăugaţi cantităţi mici de făină. Dacă, dimpotrivă, aluatul este prea uscat, puneţi cantităţi mici de apă. În niciun caz ulei.

Pasul 3. Am modelat aluatul în formă de minge puţin turtită şi l-am pus într-un vas mare, uns cu puţin ulei, la dospit. La cald, departe de fereastră, dar nu foarte aproape de sursa de căldură. Am acoperit vasul cu prosoape curate, puteţi să-l acoperiţi şi cu folie de plastic.

Pasul 4. Am scurs măslinele de cea mai mare parte a saramurii în care le cumpărasem. Le-am pus, împreună cu roşiile uscate, pe un strat dublu de prosoape absorbante de bucătărie. Din păcate, roşiile mele uscate stătuseră în ulei, deci a fost destul de complicat să scot umezeala din ele. Este motivul pentru care vă recomand să căutaţi roşii uscate “natur”. Le-am tamponat, le-am presat, le-am transferat de pe prosoapele de hârtie pe fundul de lemn şi le-am tocat nu foarte mărunt, cât să ai în ce să-ţi înfigi dinţii când dai de ele în pâine.

Pasul 5. Aluatul a dospit o oră şi ceva, timp în care aproape şi-a dublat cantitatea. Nici aici n-am fost foarte mulţumit, aluatul nu a crescut cât mi-aş fi dorit, iar consistenţa a fost mai puţin pufoasă decât în cazurile în care am folosit drojdie proaspătă. Am transferat aluatul pe suprafaţa de frământare, pudrată cu puţină făină. Am frământat aproximativ zece minute, cu ambele mâini, încercând să scot cea mai mare parte din aerul din cocă.

Pasul 6. Am încorporat treptat măslinele şi roşiile, în câteva tranşe. Am frământat cu grijă, încercând să distribui cele două noi ingrediente în toată cantitatea de aluat.

Pasul 7. Când am terminat de încorporat măslinele şi roşiile, am dat aluatului o formă rotundă, am pus pâinea necoaptă pe o tavă căptuşită cu hârtie de copt, unsă cu puţin ulei de măsline. Am turtit-o până am adus-o la forma unui disc cu diametrul de aproximativ 20 de centimetri şi înălţimea de două degete şi jumătate. Puteţi folosi o tavă rotundă sau dreptunghiulară în care aluatul să nu ocupe tot spaţiul pe care este aşezat.

Pasul 8. Am uns suprafaţa aluatului cu puţin ulei de măsline. Am pudrat cu boia dulce, am presărat sare grunjoasă, seminţe de chimen şi oregano uscat.

Pasul 9. Este una dintre acele pâini pe care mai degrabă o rupi decât să o tai cu cuţitul, aşa că am zis să uşurez puţin treaba după ce pâinea va fi fost gata: am crestat aluatul în opt felii (jumătate, sferturi, optimi de cerc) până aproape de bază. Nu am tăiat până la capăt. Am pus pâinea la crescut, în tava, timp de aproximativ 40 de minute.

Pasul 10. Am copt pâinea în cuptorul încins în prealabil (minimum 15 minute), la foc mediu, pentru a putea controla în răstimpuri stadiul de coacere. Nu mă las în nădejdea aragazului şi nu m-aş lăsa nici în grija unui cuptor electric, cu gradaţii şi temperaturi măsurate. Prefer să fiu atent la cât e pâinea de coaptă şi să modific intensitatea focului în funcţie de două “constante”: cât a crescut pâinea şi cât de rumenă este la suprafaţă. Desigur, interiorul poate fi verificat după aceeaşi metodă a bunicii: o scobitoare înfiptă în mijloc. Dacă băţul iese umed şi nu prea fierbinte, pâine nu e încă suficient de coaptă. Mai există şi testul sunetului, care nu funcţionează întotdeauna: dacă pâinea bătută cu degetele sună a gol, e coaptă.

Concluzii: 1. rămân la drojdia proaspătă; 2. data viitoare voi reduce cantitatea de măsline; 3. data viitoare voi încerca să folosesc roşii uscate care nu au stat în ulei sau voi stoarce vreo două ore uleiul din cele conservate în borcan. Altfel? Pâina asta e foarte gustoasă! Un motiv suficient de puternic să repet povestea şi să încerc să o ajut să crească mai mult data viitoare.

Ingrediente pentru vreo 8-10 bagels nici prea mari, nici prea mici: făină – 500 g; drojdie – 25 g proaspătă sau 7 g de pulbere; apă călduţă – aproximativ 300 ml (sau cât inghite făina până devine un aluat pufos şi elastic); zahăr pudră – o lingură; sare – un praf. Pentru baia fierbinte: apă multă, două linguri de zahăr, un praf de zahăr vanilat. Susan şi un ou bătut pentru final.

Pasul 1. Am făcut un aluat. Am pus toată făina într-un castron mare. Am sfărâmat bine drojdia şi am pus-o în mijlocul grămezii de făină, într-o scobitură. Tot aici am pus sarea şi zahărul. Am început să adaug apa, amestecând cu mâna şi aducând din ce în ce mai multă făină în aluat. E important să adăugaţi apa treptat, pentru a da timp aluatului să se formeze şi pentru a nu pune mai multă decât trebuie. Dacă se întâmplă asta, va mai fi nevoie de mici cantităţi de făină.

Pasul 2. Am frământat aluatul final vreme de vreo cinci minute, până a devenit elastic şi s-a desprins de pe mână. L-am pus într-un vas mai mare, uns cu puţin ulei de măsline, apoi l-am pus la dospit într-un loc călduţ, acoperit cu un prosop curat, dar departe de sursa de căldură. Primul dospit durează o oră sau până ce aluatul îşi dublează dimensiunea.

Pasul 3. Am scos aluatul din vas şi l-am frământat alte cinci minute, până am scos tot aerul din el. Asta e partea cea mai amuzantă. Aduni aici toate genurile de împunsături, palme, pumni şi ciupituri de care nici măcar tu nu ştiai că sunt capabile mâinile tale. Să te ţii râs când coca scoate sunete absolut hilare în timp ce o frămânţi sau o izbeşti cu sete de suprafaţa de lucru, presărată cu făină.

L-am modelat într-o baghetă destul de groasă, pe care am tăiat-o în câte bucăţi aproape egale am putut.

Pasul 4. Am modelat fiecare felie groasă de aluat în formă de bilă, am aplatizat fiecare bilă şi am făcut o gaură cu degetul mare în mijlocul fiecărei bucăţi de aluat. Am nivelat apoi fiecare gaură, dându-i formă circulară cât mai regulată.

Pasul 5. Am pus o foaie de hârtie de copt pe fundul  unei tăvi nu prea adânci, am uns-o cu foarte puţin ulei de măsline şi am pus inelele de aluat la o distanţă confortabilă unul de altul. Al doilea dospit urmăreşte încă o dublare a dimensiunilor aluatului, deci lăsaţi suficient spaţiu între chifle. E posibil să aveţi nevoie de două tăvi. Am acoperit tava cu un prosop curat şi am lăsat din nou la dospit. Aproximativ o jumătate de oră.

Pasul 6. Între timp, am pus apă multă la fiert într-o cratiţă încăpătoare, am dizolvat zahărul şi zahărul vanilat când a dat în clocot şi am dat focul mic în aşteptarea încheierii procesului de dospire.

Pasul 7. Pentru că mai aveam destul timp, am bătut un ou şi mi-am pregătit seminţele de susan la îndemână. Am aprins cuptorul şi l-am lăsat să se încălzească bine.

Pasul 8. Am luat prosopul de pe tava cu bagels şi le-am scufundat în apa dulce clocotită. E posibil să nu aveţi un vas atât de mare cât să le cuprindă pe toate, aşa că foarte nimerit ar fi să faceţi operaţiunea asta în două tranşe. Chiflele nu stau în apa clocotită mai mult de un minut şi ceva pe fiecare parte. E foarte uşor să le întoarceţi pentru că, dacă au dospit bine, vor pluti la suprafaţă.

Deci: puneţi primele bagels în apă, fierbeţi pe o parte, întoarceţi, fierbeţi pe partea cealaltă, pescuiţi cu o lingură de spumă sau cu coada unui polonic, scurgeţi, apoi puneţi chiflele pe un prosop curat, ca să se scurgă bine. Repetaţi operaţiunea până terminaţi. Prin fierbere, aluatul îşi va opri creşterea şi nu va crăpa la copt, se va aroma plăcut şi va asigura o textură fermă şi deloc sfărâmicioasă aluatului.

Pasul 9. Am aranjat bagel lângă bagel în tavă, pe coala de hârtie de copt unsă cu puţin ulei de măsline. Cu o pensulă pe care o folosesc doar în bucătărie, am uns fiecare bagel cu ou bătut. Am presărat apoi puţonă sare şi seminţe de susan. Le-am copt la foc potrivit, cu frică, să nu cumva să se coacă prea repede Le-am copt aproximatic 20 de minute, dar nu le-am scăpat de sub control. Cred că le-am verificat la fiecare cinci minute, atât de teamă mi-era să nu le stric la final

Sugestie cu gândul la UrbanKid.Ro. Pentru copii, joaca de-a modelatul şi coptul poate fi o ocupaţie mai mult decât atractivă. Când eram mic, aveam colţul meu de masă pe care întindeam coca cu un sucitor improvizat dintr-un creion mai gros. În toată această poveste, dacă aveţi copii, îi puteţi antrena fără nicio problemă în jocul de-a chiflele cu gaură-n mijloc. Le puteţi da un boţ de cocă din care să-şi modeleze un animăluţ sau vreun personaj din lumea lor foarte animată.

Dacă sunt prea mici, le puteţi face chiar voi astfel de figurine pe care, dacă le coaceţi alături de bagels, ar putea deveni jucării comestibile pentru micuţi. E bine să nu-i scăpaţi, totuşi, din ochi. Uneori coca e atât de tentantă, încât e posibil ca ei să-şi dorească să o guste, ceea ce n-ar fi deloc bine pentru stomacul lor. Dacă aţi decis să-i transformaţi pe cei mici în ajutoare de nădejde la făcut bagels, le puteţi da sarcini uşoare şi tentante: să spargă oul în castron sau să presare împreună cu voi seminţele de susan pe chifle.

Socoteli. Timp: aproximativ trei ore. Bani: aproximativ 6.5 RON pentru toată cantitatea.

Bonus: o imagine care mi-a confirmat că aluatul a crescut bine şi că am făcut o treabă bună Pe Wikipedia găsiţi povestea foarte interesantă a acestor chifle foarte gustoase.

Ingrediente pentru vreo patru porţii: varză albă proaspătă – o jumătate de kilogram; carne de pe câteva coaste afumate – aprox. 200 g; seminţe de chimen – o linguriţă; sare grunjoasă de mare – o linguriţă. Pentru dressing: ulei de porumb sau de măsline – 2 linguri: oţet de vin alb – 4 linguri; zahăr – o linguriţă; încă un praf de sare, piper proaspăt măcinat.

Pasul 1. Am pus apă multă la fiert, într-o oală. Când a clocotit, am pus chimenul şi sarea şi am amestecat bine.

Pasul 2. Cât timp a fiert apa, am tăiat varza cât mai fin, pe latul căpăţânii. Am pus varza tocată într-un castron mare şi am turnat apa cu chimen cât s-o acopere. Am ţinut varza la opărit vreo patru-cinci minute.

Pasul 3. Am tăiat carnea afumată în cuburi micuţe şi le-am prăjit în tigaie fără a adăuga grăsime. Le-am perpelit până ce s-au “subţiat” bine. Oricum, am căutat o bucată de costiţă cât mai slabă, cu cât mai puţină grăsime.

Pasul 4. Am scurs varza de apă şi am amestecat-o cu bucăţelele de carne afumată. Nu am pus grăsimea pe care carnea am lăsat-o în tigaie. În primul rând pentru că nu e deloc sănătoasă, în al doilea rînd pentru că, dacă decideţi să mâncaţi varza asta rece, untura nu-şi găseşte locul în această combinaţie. În plus, există un dressing care conţine ulei, deci ar fi deja prea multă grăsime.

Pasul 5. Am făcut dressingul amestecând într-un castron uleiul de porumb, oţetul de vin (sau de mere), zahărul şi sarea. am bătut bine cu telul până s-au topit sarea şi zahărul.

Final. Am pus dressingul peste varza cu carne afumată, am amestecat bine şi am pus salata la rece o jumătate de oră, timp în care dressingul s-a impregnat în fâşiile de varză. În farfurie, am presărat peste varză codiţe de chives tăiate micuţ, pentru un gust jucăuş, proaspăt. În toată povestea, consistenţa verzei, chimenul şi combinaţia cu aroma cărnii afumate sunt ecuaţia care dă aroma deosebită a salatei.

Socoteli: timp de preparare – aprox. 20 de minute; bani – aprox. 2.5 RON / porţie.

Ingrediente. Pentru 10-14 biscuiţi mari: unt – o jumătate de pachet; ciocolată neagră – o tabletă şi jumătate; migdale crude – un pumn; zahăr brun – 5 linguri; un ou; făină – 6 linguri; praf de copt – o linguriţă; zahăr vanilat – un pacheţel.

Pasul 1. Am aprins cuptorul.

Pasul 2. Am pus ciocolata la topit. Cum? Am rupt-o în mai multe bucăţi egale. Am pus apă la încălzit într-o cratiţă. Am fixat un castron de sticlă termorezistentă în baia de aburi din cratiţă şi am lăsat ciocolata să se topească. La foc nu prea mare.

Pasul 3. Între timp, am amestecat oul, zahărul şi untul într-un castron, cu un tel, până s-au omogenizat foarte bine.

Pasul 4. Am zdrobit migdalele în bucăţi nu prea mici.

Pasul 5. Am amestecat migdalele şi sosul de ciocolată în compoziţia cu ou şi unt. Apoi am adăugat făina, praful de copt şi zahărul vanilat şi am omogenizat bine.

Pasul 6. Am pus o coală de hârtie de copt pe fundul unei tăvi întinse, nu prea adânci. Am format bile de compoziţie pe care le-am aplatizat cu dosul unei linguri sau cu mâna pe suprafaţa tăvii.

Pasul 7. Am copt biscuiţii la foc puternic, vreme de zece minute. Apoi i-am scos din cuptor şi i-am lăsat să se răcească.

Mi s-au părut foarte potriviţi pentru zilele-astea friguroase, când te gândeşti cu poftă la o cană cu ceai fierbinte, o carte sau un film şi ceva crocant, parfumat, dulce, în amorţeala plăcută a unei seri de iarnă. Eu mă gândeam la ei exact când eram în zăpadă până la gât, încercând să extrag maşina familiei din peisajul hibernal. Şi probabil că gândul ăsta m-a ajutat să termin treaba mai repede

Socoteli. Timp: aprox. 20 de minute, din care 10 minute coacere. Bani: aprox. 10 RON pentru toată cantitatea.

Sărbători fericite pentru digestia ta! Cu Bruciakal.

Ingrediente. Pentru aproximativ 7-8 porţii (e o gustare, un aperitiv, nu ne propunem să ne săturăm invitaţii cu aşa ceva, ci doar să-i surprindem în mod foarte plăcut). Ficat de curcan – aproximativ 500 g; unt – aprox. 100 g; supă de ficat – aprox. 100 ml; coniac – 50 ml; sare, piper, nucşoară rasă; sos Worchestershire – o lingură. Pentru supa de ficat: un litru de apă; câteva boabe de piper; două cuişoare; o frunză de dafin; sare; ceapă roşie – o jumătate; zahăr – o linguriţă rasă.

Pasul 1. Am pus la fiert ficatul de curcan după ce l-am spălat bine. L-am pus într-o cratiţă, am pus apă, piper boabe, frunza de dafin, ceapa curăţată şi tocată mărunt, cuişoarele, zahărul şi un strop de sare. Când a clocotit, am dat focul mic, am pus capac şi am lăsat să fiarbă vreo 25-30 de minute. Cam aşa a arătat după ce l-am scos din cratiţă şi am păstrat supa.

Pasul 2. În timpul cât a fiert ficatul, mi-am adunat ingredientele. Am măsurat sarea şi piperul, sosul Worchestershire şi nucşoara, pe care am ras-o bucurându-mă de aroma ei înnebunitoare, mult mai puternică decât a prafului din plicuri. Când am strecurat ficatul, am pus o parte din supă într-un pahar şi am făcut această frumoasă poză de familie .

Pasul 3. Am transformat ficatul şi untul în pastă cu un mixer vertical. Dacă vi se pare că totul e prea sec la început, puteţi adăuga puţină supă. Când ficatul şi untul au fost perfect omogenizate, am adăugat coniacul şi am continuat să mixez. Am pus, pe parcurs, nucşoara răzuită, piper şi sos Worchestershire. Am reglat consistenţa şi gustul cu supa de ficat, ţinând cont de faptul că, la frigider, pasta de ficat se va întări destul de tare. Deci la final totul ar trebui să fie destul de cremos, dar asta e opţiunea fiecăruia. Nu am mai adăugat sare pentru că supa avusese destulă.

Pasul 4. Am păstrat pasta de ficat de curcan la frigider şi am încercat-o abia după o oră, când se întărise destul. Cu roşii gustoase, cu câteva fire de chives, cu o aşchie străvezie de unt, pe un cracker sau pe jumătăţi de chiflă proaspătă, aşa cum l-au devorat colegii mei.

Puţin diferit de ceea ce scrie pe eticheta unei cutii de pateu din comerţ, nu? Desigur, nu la acelaşi preţ derizoriu, dar parcă mai bun şi mai sigur din punctul de vedere al compoziţiei, nu credeţi? De prisos să vă spun că treaba asta se conjugă mirabil cu castraveţi bine muraţi sau în umplutura unor ouă, cu măsline şi în multe alte variante.

Socoteli. Timp: aprox. 40 de minute, din care aprox. 30 de minute fierbere. Bani: aprox. 16 RON pentru toată cantitatea.