În vremuri de hoinăreală şi de căldură, doar la făcut mâncare nu-ţi stă capul. Surprinzător, chia rşi pe asemenea timpuri trebuie să mănânci. Mai ales dacă te fereşti cu obstinaţie de mâncat pe fugă, în locuri pe care nu a apucat nimeni să ţi le recomande cu prea multă căldură. Aşa că două salate diferite ar putea acoperi uşor gusturi diferite şi concepţii deloc asemănătoare despre ceea ce ar putea să se numească, în general, o masă frugală şi sănătoasă. Viţel la grătar şi macrou afumat? De ce nu?!

Săptămîna asta ne jucăm pe mai multe continente culinare, graţie unei colecţii de reţete propuse de cîţiva bucătari din marile restaurante ale bucureştilor. Prima dintre porpuneri este Vitello Tonnato, venită din partea lui Bernd Kirsch, de la Radisson Sas Hotel. Un sos de ton peste o friptură fragedă, de viţel? La prima strigare poate părea o combinaţie de-a dreptul eretică, dar amestecul celor două arome şi consistenţe se dovedeşte, pînă la final, o inginerie foarte deşteaptă.

Începem uşor seria caserolelor de săptămîna viitoare, cu farfalle şi una dintre cele mai mari invenţii ale naturii dintr-un punct foarte gurmand de vedere: mişchiul de viţel de lapte. Altfel spus, unul dintre puţinele feluri în care "vaca" n-are cum să te dezamăgească. De unde mai extragem o concluzie filosofică de bucătărie: ingredientele bune îţi scurtează mult din timpul petrecut în jurul cratiţei şi din şansele de eşec.

Prînzul din caserolă revine cu o variantă de muşchi de viţel fraged, de data asta într-un sos foarte simplu şi fără pretenţii. Practica ne demonstrează din ce în ce mai clar că, de fapt, a şti să prepari un muşchi de vită este mai puţin important decît a şti să-l cumperi. Desigur, marinatele au rostul lor, timpul de preparare şi temperaturile nu sînt deloc de neglijat. Dar dacă ai ales o bucată bună de carne, mare parte din eventualele probleme din bucătărie dispar ca prin farmec.

Cu file-ul de viţel nu-i de glumit. Carne pretenţioasă, care cere pricepere la cumpărat, o sursă de încredere şi ochi antrenat. Să aibă fibra măruntă, culoare deschisă, un roşu trandafiriu, nu prea întunecat, să fie moale la atingere. Prima propunere din caserola lunii februarie tăvăleşte cîteva rondele de muşchi fraged în corpolenţa unui vin sicilian sec şi tînăr, care m-a dus cu gîndul la spiritul neiertător al "executorilor" delegaţi de Mafia să-şi recupereze datoriile mai degrabă "the hard way".

Aceasta este a treia propunere din prima săptămînă a prînzului din caserolă, o iniţiativă care începe să se bucure de atenţia acelora la care m-am gîndit cînd am început toată povestea asta: oameni activi, care decid că masa de prînz de la birou poate fi şi variată, şi sănătoasă, şi economică, şi aducătoare de satisfacţii colaterale aspectelor nutritive sau pur gastronomice. După paste şi pui, iată şi prima propunere ce conţine carne de viţel, preferata mea în majoritatea cazurilor.

Eternele paste. Nimic mai simplu si mai rapid atunci cind nu vrei sa-ti complici existenta sau sa stai cu orele in bucatarie, cind n-ai chef de experimente sau de alcatuiri prea savante. Te scapa de multe belele, gen musafiri hamesiti picati pe neasteptate sau caserola goala pentru pauza de prinz de a doua zi. Sau de amindoua!

Începem uşor seria caserolelor de săptămîna viitoare, cu farfalle şi una dintre cele mai mari invenţii ale naturii dintr-un punct foarte gurmand de vedere: mişchiul de viţel de lapte. Altfel spus, unul dintre puţinele feluri în care "vaca" n-are cum să te dezamăgească. De unde mai extragem o concluzie filosofică de bucătărie: ingredientele bune îţi scurtează mult din timpul petrecut în jurul cratiţei şi din şansele de eşec.

Eternele paste. Nimic mai simplu si mai rapid atunci cind nu vrei sa-ti complici existenta sau sa stai cu orele in bucatarie, cind n-ai chef de experimente sau de alcatuiri prea savante. Te scapa de multe belele, gen musafiri hamesiti picati pe neasteptate sau caserola goala pentru pauza de prinz de a doua zi. Sau de amindoua!