Titlul ăsta îmi aduce aminte de celebra pictură (a lui Theodor Aman, parcă), pe care o aveam la sfârşitul unei cărţi de limba română, "Cosaşi odihnindu-se". Cele trei personaje privesc în pământ, cu feţe ostenite, parcă acelaşi punct din colbul rural. În acel punct stătea, în mai toate cărţile noastre, desenat cu pixul, un blid cu un singular bob de fasole :))) Sunt convins că şi voi faceţi uneori cumpărături impulsive, cumpăraţi lucruri pe care e posibil să nu le folosiţi niciodată. Îmi plac vasele de ceramică emailată, dar le folosesc foarte rar. Probabil că (şi) de-asta am ajuns la povestea de azi.

De Marius Tudosiei mă leagă o prietenie care se întinde pe mai mult din ultimii 10-12 ani. Asta chiar incluzând perioadele în care poate că treceau luni bune fără să ne auzim, că despre văzut nici nu se punea problema :) Însă Marius e acea specie de prieten care ştii că e acolo, undeva, că în orice moment poţi deşerta în faţa lui istoria lunilor trecute de la ultima discuţie şi că va avea un munte de chestii interesante să-ţi povestească de fiecare dată când îl întâlneşti. Am fost şi colegi pentru scurtă vreme, am avut ocazia să-mi dau seama că un "marketician" la fel de pasionat ca şi mine, la fel de mare iubitor de brand durabil, construit şi întreţinut pe termen lung. Ne-am descoperit relativ recent pasiunea comună pentru mâncarea bine gătită şi pentru poveşti gustoase. Eu m-am apucat de un restaurant (Kopel's), el - de un magazin cu bunătăţi veritabile - Băcănia Veche.

Dacă ai decis să renunţi la carne, azi te aşteptăm, în meniul vegetarian, cu o cremă de broccoli şi cu o Caponata siciliană, inspirată de povestea de ieri a lui Cristi Roman. Salata zilei este de crudităţi şi are dressing de iaurt cu chimen. În varianta cu carne a meniului, azi am pregătit ciorbă de perişoare, că tare poftă ni

Seria articolelor "oaspete" din această săptămână, răspunsuri prietenoase şi înţelegătoare la invitaţia pe care am lansat-o personal fiecăruia dintre semnatari, continuă astăzi cu o propunere venită din partea lui Cristi Roman. Trebuie să vă spun: Cristi veghează şi mă încurajează aproape zilnic de acolo, de departe, în demersul meu legat de Kopel's. Experienţa lui de cronicar de restaurante şi, mai ales, de om bun, croit după legile primordiale ale unei educaţii desăvârşite şi ale unei camaraderii care de multe ori reuşeşte să mă impresioneze până în vârful urechilor, mă fac să mă simt de multe ori tare norocos că l-am întâlnit. De prisos să vă spun că nu ne-am văzut niciodată şi că tot ce ne leagă deja s-a consumat până acum doar la distanţă. Cristi vă propune astăzi Caponata, o poveste pe care de multă vreme mă gândeam s-o încerc şi eu. Lectură plăcută! :)

Aproape că am fi putut vorbi despre o propunere vegetariană dacă, la final, n-aş fi "legat" toată treaba cu puţină smântână lichidă. Ce-i drept, cu doar 15% grăsime, dar probabil că tot nu poate fi neglijată de vegetarienii fundamentalişti :) Deşi, dacă mă gândesc bine, ei ar putea face abstracţie de acel moment final de pregătire a sosului. Altfel, Nea Sparanghel rămâne acelaşi prietenos, dulceag şi cuceritor prieten verde. Cu această ocazie vă voi povesti şi despre două amănunte pe care e posibil să nu le fi ştiut despre el: cât de uşor se curăţă şi cum poţi să-i menţii nuanţa inegalabilă de verde crud.

Aseară, la Guerrilla. am vorbit despre Ratatouille. Este prima oară când încerc această celebră şi fină tocăniţă de legume delicate, fierte în sos bun, de roşii cu busuioc. Am încercat să replic chiar varianta nu mai puţin celebrului şoricel din filmul de animaţie pe care sunt convins că voi, gurmanzi şi pasionaţi deopotrivă, l-aţi văzut măcar o dată. Nu sunt foarte mulţumit de ce-a ieşit, sigur îl voi repeta, dar vă voi spune mai departe inclusiv ce nu mi-a convenit de data asta.

Duminică dimineaţă am prins un soare frumos ca un surâs de fată pârguită, aşteptând bruma cea înţepătoare ca să-i maturizeze pe deplin rodul obrajilor ei parfumaţi şi pufoşi. Aşa că, în joacă, am făcut o treabă simplă şi tare sănătoasă, pe care eu o consider potrivită pentru zilele-astea aşa frumoase, că ţi se rupe sufletul la gândul ninsorilor şi negurilor ce le vor lua locul. Legumele coapte în cuptor se pot transforma uşor într-o salată foarte fină şi aromată, cu un efort minim şi pregătiri accesibile oricui.

Cred că, dintre toţi peştii, tonul mi se pare cel mai atrăgător din punctul de vedere al consistenţei şi structurii "seriose", fără farafastâcuri. Simplul fapt că pe grătar nu se lipeşte şi nu se împrăştie lasciv în toate părţile, ca mulţi alţi confraţi ai săi, mă îndreptăţeşte să consider tonul drept "un fripturist" de bună credinţă. De data asta îl combin cu o salată de legume fripte chiar la umbra lui, pe grătar.