Foarte simplă toată povestea asta şi uşor de spus în patru imagini şi o singură frază care să cuprindă toţi paşii care, în mai puţin de jumătate de ceas, îţi pot pune pe masă un castron cu cremă catifelată şi blândă, uşor dulceagă şi de o culoare cu totul şi cu totul cuceritoare. Prin magazine încă se mai găseşte dovleac bun, ieftin şi foarte uşor de folosit în bucătărie, în scopuri foarte gustoase.

După salata de ieri, am mai găsit o întrebuinţare foarte gustoasă unui rest de telemea de capră pe care n-am vrut în ruptul capului să-l las să mediteze de capul lui în frigider. Aşa că a ieşit o treabă pe care sunt convins că unii dintre voi o vor privi cu ochi mari. Nu numai din pricina culorilor în care s-a prezentat ea, supa, la finalul finalului, ci şi pentru că probabil nu v-aţi imaginat până acum că mazărea poate lua şi o astfel de formă. Savuros!

A fost una dintre supele pe care le-am pregătit la evenimentul caritabil "Urban Soup Night", desfăşurat recent în Parcul Tineretului. Pentru că unora dintre cei care au venit la acest eveniment le-a plăcut ce am fiert noi pe-acolo şi pentru că ne-au întrebat despre ce şi cum am făcut, vă oferim astăzi cele câteva amănunte care cu greu ar putea fi numite o "reţetă". Aşa cum îi spuneam cuiva imediat după "Soup Night", am pus în ea doar apă, ceapă, unt, vin, sare şi multe vibraţii pozitive. Ultimul ingredient a decis gustul :)

Diana Manaux este o fostă colegă de liceu, stabilită în Franţa. Mi-a trimis primul răspuns la provocarea pe care v-am făcut-o în editorialul "Uite cine găteşte". Ea zice că treaba asta merge cu un vin rosé şi cu o salată oarecare, pe placul vostru. Voi ce ziceţi?

Hahahaha! Parcă văd deja feţele unora dintre voi, consternate şi cu ochii uşor bulbucaţi, a mirare sau a dezgust consternat :D Da, dragilor, sufleu de pâine cu unt! O treb'şoară pentru cei plăpânzi de experienţă culinară, menită să le dea aripi şi încredere în semnele de iscusinţă ce pot chicoti pe la colţurile bucătăriei cu o asemenea ocazie. Un dulce simplu, făcut mai mult în joacă, ca orice crâmpei de fericire, din orice direcţie ar veni el.

Nu ştiu dacă v-am mai spus, dar eu unul aş putea trăi doar cu peşte şi fructe de mare când vine vorba de "ce-ţi place să mănânci?". Şi, cu siguranţă, aş trăi mai mult. Atât mulţumită faptului că sunt sănătoase pentru organism, cât şi din punctul de vedere al tonusului mental, foarte bine "gâdilat" de lighioanele marine preparate rapid, dar gustos. Despre asta vă vorbesc în cele câteva rânduri şi imagini de mai jos, despre ceea ce în restaurantul Kopel's, al cărui coproprietar sunt, am numit "Grapes of Joy", în deplină antiteză cu un titlu aflat la polul opus, "Fructele mâniei". Asta ca să înţelegeţi şi mai bine relaţia mea cu fermecătoarele fructe de mare.

...sau "prăjitura lui 125"...sau "prăjiturică rapidă pentru uimit mesenii"...sau.... Asta poate fi o joacă dulce şi plăcută în orice moment te învârţi prin cămară sau prin frigider căutând ceva dulce, bun, cald, pufos, făcut cu ingrediente pe care, în majoritatea lor, e imposibil să nu le ai în casă. Poate fi o compoziţie de bază pentru foarte multe alte combinaţii, poate conţine alte fructe sau poate primi o glazură simplă, după pofta inimii, în funcţie de inspiraţia de moment. Pentru că e simplă şi foarte uşor de făcut.

Aveam desertul ăsta în cap de mai multă vreme şi sunt convins că merge şi cu alte fructe în loc de pere. Numai că perele, prin esenţa lor, întrunesc vreo trei condiţii foarte speciale care, împreună, le fac de neegalat cel puţin în topul preferinţelor mele: textura, aroma şi suculenţa (mai ales în cazul câtorva soiuri) par a fi create de aceeaşi mână nevăzută, par aşezate în acelaşi fruct de un Creator destul de sofisticat şi rafinat.

...sau o treabă foarte faină, descoperită la intersecţia dintre musacaua de origine mai degrabă orientală şi o plăcintă irlandeză clasică. Să îmi explic afirmaţia. Musacaua are, în general, o structură etajată, în care feliile de cartofi sau / şi vinete sunt alternate cu straturi de carne tocată aromată cu legume şi condimente. "Shepherd's pie" este, în esenţă, o plăcintă în care carnea tocată şi aromată este coaptă sub un strat de piure de cartofi, făcând uneori chiar o crustă frumoasă şi rumenă. Varză mai aveam să pun în povestea asta şi probabil că i-aş fi mulţumit chiar şi pe clujenii mândri de compoziţia stratificată pe care au botezat-o categoric "Varză a la Cluj". Şi asta nu de ieri-de azi.