Rezultate din "Articole - Categoria Pranzul din caserola":
Vezi numai rezultate din această categoriePrea multă lume fuge mâncând pământul când vine vorba de orez. Imaginea ce le apare în minte instantaneu este aceea a pilafului, a conglomeratului lipicios de boabe înflorite, încleiate, fierte şi apoi ţinute la ciptor până se vor fi transformat într-o masă amorfă, cu gust de pui. Din punctul meu de vedere, orezul stă foarte bine în galeria garniturilor de preţ, mai ales când nu eşti bun prieten cu cartofii sau când pur şi simplu ai hotărât să-i eviţi. Despre un astfel de orez vorbim astăzi.
Pam-pam! Uite că am ajuns şi la ziua de joi din săptămâna dedicată exclusiv Puiului Antistres de la Agricola Bacău. Câştigătorul etapei de ieri este...trrrrrrrr......pamparampampaaaaaaaam.....Raluca Nicolae! Propunerea de astăzi este cu un pui împănat cu arome la îndemâna oricui, un amestec blând, aproape candid, care te poate lesne proiecta într-o lume a liniştii şi a comuniunii cu echilibrul cosmic... Eh, sigur că glumesc, dar povestea de azi chiar este una foarte echilibrată în gust şi aromă. Tema zilei? Compunere: o zi din viaţa puiului antistres, aşa cum v-o imaginaţi voi, de la prima oră a dimineţii şi până la asfinţit.
Seria articolelor "oaspete" din această săptămână, răspunsuri prietenoase şi înţelegătoare la invitaţia pe care am lansat-o personal fiecăruia dintre semnatari, continuă astăzi cu o propunere venită din partea lui Cristi Roman. Trebuie să vă spun: Cristi veghează şi mă încurajează aproape zilnic de acolo, de departe, în demersul meu legat de Kopel's. Experienţa lui de cronicar de restaurante şi, mai ales, de om bun, croit după legile primordiale ale unei educaţii desăvârşite şi ale unei camaraderii care de multe ori reuşeşte să mă impresioneze până în vârful urechilor, mă fac să mă simt de multe ori tare norocos că l-am întâlnit. De prisos să vă spun că nu ne-am văzut niciodată şi că tot ce ne leagă deja s-a consumat până acum doar la distanţă. Cristi vă propune astăzi Caponata, o poveste pe care de multă vreme mă gândeam s-o încerc şi eu. Lectură plăcută! :)
Să dăm mămăligii ce-i al mămăligii! Dar să-i dăm şi graţie, valori estetice, să o aducem în contemporan, să-i împrumutăm din imaginaţia şi inventivitatea atât de preţioasă omului. Lucrurile clasice eliberate de banalitate au menirea de a ne face existenţa mai colorată şi mai plină de înţelesuri. Ne întâlnim permanent cu asemenea ocazii şi poate că ar fi bine să le dăm atenţia cuvenită printre multele tonuri de gri în care de multe ori tindem să ne închidem. Postul este un demers mult prea valoros pentru a-l transforma într-un supliciu. Mai bine nu-l mai ţinem decât să-l suportăm ca pe o pedeapsă.
Tentacule... ochi bănuitori privind de dincolo de straturi tulburi de piele... cerneluri întunecate, folosite ca armă de învăluire şi protecţie în faţa inamicilor mai puternici şi infinit mai nebăgători de seamă... Haide, bre... Vorbim despre o sepie umplută, vorbim despre mâncare, ce atâta lirism subacvantic? :) Pentru că încă îmi doresc să vă împrietenesc mai tare cu vietăţile marine, vă voi povesti mai departe despre o sepie foarte simplă, umplută cu nişte fraţi calamari micuţi şi cu verzituri aromicioase, numai bune pentru o astfel de încercare. Totul foarte simplu şi suficient de rapid.
Mi se întâmplă uneori să combin gusturi şi consistenţe despre care, cel puţin în plan teoretic, nici măcar nu-mi pot imagina cum se vor împăca împreună, ce arome noi vor crea şi dacă nu cumva ar transforma încercarea mea într-un dezastru. Am vorbit despre acest risotto aseară, la Radio Guerrilla, înainte de a mă fi apucat de el. Atunci când am terminat toată treaba şi l-am pus pe farfurie, la vreo treizeci de minute după ce încheiasem intervenţia de la radio, am răsuflat uşurat: era cel mai bun risotto pe care îmi aduc aminte să-l fi gustat până acum.
Curry. Am mai vorbit despre acest amestec de mirodenii creat de iscusinţa şi de experienţa bucătăriei asiatice. Dacă pe alte continente "masala" (un alt tip de mix de ierburi şi seminţe aromate) dă numele mai multor bunătăţi cu sau fără sos, curry îşi împrumută şi el numele de brand mai tuturor preparatelor în care este inclus. Cu mai mult timp în urmă, vă propuneam o versiune rapidă a unui curry de pui. Prefer varianta de influenţă thailandeză care presupune utilizarea laptelui de cocos pentru că mie mi se pare că echilibrează în mod foarte plăcut forţa amestecului de condimente şi pentru că se potriveşte cu mai multe tipuri de carne şi cu legumele dintr-un curry. De curând m-am întrebat cum aş putea combina câteva cuburi de somon cu câteva cozi de creveţi şi am ajuns la istorioara de mai jos.
Asta e o poveste ticluită aseară, pe drumul spre casă. Am început s-o gândesc în momentul în care am coborât din blocul în care pot spune că "mă duc la birou" şi era aproape gata când am ajuns pe Titulescu, în faţa unui magazin destul de mare şi de verde :) am pornit de la dorinţa de a face nişte paste pentru că nu mai făcusem de ceva timp. Şi am continuat urzeala până am ajuns la ceea ce aţi văzut deja în imagine. Până am terminat treaba, numele fusese, "de lucru", "Prosciutto Dolce", dar aveam să-mi dau seama că sosul nu ieşise deloc dulce. Ieşise muuult mai bun :)
Cine sunt Maria şi Virgil ştiţi doar câţiva dintre voi, cei care veniţi mai des pe-aici. Pentru cei care nu ştiu cine sunt ei, ar fi irelevant să le explic. Aşa cum ei înşişi sunt nişte irelevanţi, în general :) Numai că de data asta le-am dechis pofta de experiment. Au făcut şi ei plăcinta despre care tomai v-am povestit. Oarecum în paralel cu mine, doar că, desigur, ei au făcut poze mai frumoase, dar le-a luat şi mai mult timp toată treaba. Diferenţe mici la ingredinente, cum ar fi înlocuirea peştelui afumat cu un file proaspăt de pangasius.
Ieri vă lansam (şi îmi lansam şi mie în acelaşi timp) o provocare: o plăcintă simplă şi tentantă, pe care Jamie Oliver o are la el pe site de prin toamna anului trecut. O propunere care sigur multora nu le prea aduce a plăcintă atâta vreme cât din filmuleţ lipsesc foile, coca şi ceea ce mai ştiu ei că este indispensabil unei plăcinte. "Acoperişul" din cartofi este unul dintre cele mai folosite moduri de a acoperi o plăcintă de prin (toate) părţile Regatului Unit. Foaia de piure închide cu mult succes umpluturi de carne tocată, organe, peşte, legume şi orice le mai trece lor prin cap să strecoare în ceea ce numesc în mod obişnuit "pie". Multe imagini mai jos, text puţinel, căci nu m-am abătut prea mult de la varianta lui Jamie. Cheers, chef!
Mai ţineţi minte povestea cu supă de anul trecut? Se făcea că doi viteji mânuitori de polonic (subsemnatul dimpreună cu Victor Melian) şi o ceată de gureşe furnicuţe au robotit o zi Citeşte continuarea »
O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »
CHEESECAKE FOARTE SIMPLU (the "UHMMM...!")