Tare-mi place tonul. De fapt, mă distrează peştii care, în general, nu excelează prin arome naturale, dar care câştigă prin textură şi se lasă ademeniţi pe cărările gustului cu aromele care-mi trec mie prin imaginaţia gustativă. O bucată de peşte de felul ăsta e ca un burete care, pus în contact cu diverse alte ingrediente, absoarbe şi potenţează gusturile combinate în jurul lui. De cele mai multe ori, o porţie bună de file de ton în ulei sau în apă (mult mai bun şi mai sănătos) ajunge salată. Pentru că e uşor de făcut şi pentru că e sănătoasă. Foarte rar am văzut tonul în alcătuiri calde şi probabil că tocmai de-asta îi verific din când în când potenţialul în această direcţie.

Ceva simplu şi rapid de pregătit, ceva gustos şi musai puţin surprinzător. Ceva nu foarte elaborat şi neapărat ceva frumos colorat, mai ales după o zi ploioasă şi mohorâtă ca aceea de ieri. Şi când ziua ţi-e atât de plină, iar despre ajuns la piaţă nici nu poate fi vorba, e cazul să te descurci cu ce ai prin frigider, prin cămară sau pe la magazinul de la parter. Asta am făcut şi eu aseară şi m-am bucurat sincer de rezultat: tortellini cu mazăre, ton bun şi ardei copt. O bagatelă gustoasă.

Este prima dată când gătesc în bucătăria de la Kopel's. Am dat drumul şi la o supă de legume, dar între timp m-am jucat cu două conserve de ton. Abia aşteptam să terminăm reparaţiile, curăţenia şi noile amenajări din bucătărie, ca să pot, în sfârşit, să dau drumul la foc şi să miroasă a mâncare bună. În saloane încă se lucrează, dar mult n-o mai dura. Povestea de mai jos e simplă, dar veţi afla cu ocazia asta cum aleg eu să dau gust tonului din conservă, să-l scot din amorţeala apei în care a stat cu lunile şi să-l ajut să revină la viaţă. Nu intenţionez să includ acest preparat în meniul de la Kopel's, dar îl voi putea face la comandă, în viitor.

Vă place ţelina? Nici mie :) Adică îmi place în crema de legume şi în salată, proaspăt rasă şi scursă bine. Mai rar mă dau în vânt după ţelină coaptă, fiartă sau altfel "înmuiată". Aş mânca oricând felii crude de ţelină, dar de multe ori mi-e lene s-o curăţ şi s-o arunc în geantă, lângă laptop. Şi de-aici mi-am dat seama că sunt unele lucruri bune de mâncat, sănătoase şi fericite pentru organism, pe care e nevoie să le pui într-o anume combinaţie ca să fie mai apetisante şi mai tentante. De data asta cred că mi-a ieşit.

Ce înseamnă în cazul ăsta "foarte rapidă"? Vreo zece minute. Deşi aş fi putut să-i spun "Salată de ton cu o singură mână", dar mi-a fost teamă că unii ar putea înţelege că tonul meu era ciung :) Nu, cu o singură mână am făcut salata asta. Cu stânga, pentru că dreapta era ocupată cu aparatul foto :)

Oricine poate găti. Asta au stabilit deja alţii. Insist şi adaug: oricine poate face o salată. Din punctul de vedere al dificultăţii preparării, îmi vine să spun că salatele sunt alegerea fericită a celui care a refuzat să înveţe să facă tartine şi sanvişuri. Numai că, pentru o salată bună, bine făcută, secretul cel mai important rămâne alegerea ingredientelor bune, proaspete, care să transforme experienţa unei "banale" salate într-o întâmplare fericită, la momentul potrivit, pe măsura poftei şi respectului pentru lucrul bine făcut. Vă propun să vedeţi mai departe ce vreau să spun.