Fenicul. Finochio. Fennel. Fenouil. Unii ar spune că seamănă cu o ceapă, dar nu-i. Alţii vor spune că are gust de medicament şi nu sunt foarte departe de adevăr. Cei mai mulţi probabil că vor spune că în România e mai rar folosit. Şi asta e adevărat. Îmi place aroma de fenicul proaspăt în garniturile pentru friptură, gustul lui oarecum neaşteptat pentru fructul bulbos, stratificat, alb-verzui. Sunt convins că pentru mulţi nu e o noutate, dar şi că unii, destui, l-au tratat până acum cu respectul cuvenit lucrurilor pe care nu le cunosc. Acum l-am folosit într-o salată care, pe undeva îi este dedicată.

Pentru că în bucătăria celor de la BitDefender am făcut pentru prima oară varianta asta de dressing pentru o salată de andive, mi se pare firesc să o botezăm aşa şi, vorba domnitorului şi a celor de la Divertis, "aşa să-i rămână numele" :) Probabil că ei nu vor putea da numele meu sau al site-ului vreunei viitoare variante de software antivirus, dar măcar au mâncat cu poftă şi au mai şi spălat vasele la sfârşit.

Adineauri mi-am generat un banc. De fapt, nu. Am făcut o salată şi tot gândindu-mă la Hădean şi la hribele lui (apropo, trăi-ţi-ar clicurile de la poze, monşer, că mult le-am simţit lipsa!) dar mai ales la gâdilitorul umor ardelenesc, mi-am dat seama că nu fac o salată, ci scriu un banc aşa cum cred eu că l-ar zice Hădean :)

Trece Petreanu într-o zi pe la Kopel’s şi, după ce mă beşteleşte pentru calitatea pâinii pe care o dau gratuit la masă, glăsuieşte cu ochii mijiţi: „Ştii ce mă duc să fac acasă? Ciorbă de cartofi cu scăricică afumată şi tarhon...” Pfuai, cum mi-a sunat mie aşa o treb’şoară... Eu dacă pricep ceva din porc, sigur nu e vorba de ceafă. Mă înţeleg mult mai bine cu porcul când vine vorba de coaste însă. În mai toate variantele lor, după cum au apucat deja să afle cei care au trecut pragul restaurantului în zile guvernate de ele. Aşa că am dat curs ideii lui Vlad şi, fără să ştiu cum o face el, am purces la astă zamă afumată, parfumată şi niţel acrişoară.

Dragilor, începem astăzi seria de propuneri dedicate Puiului Antistres crescut şi adus în galantarele magazinelor din România de Agricola Bacău. Aşa cum vă spuneam în editorialul de vineri, Agricola Bacău organizează săptămâna aceasta un concurs foarte simplu şi foarte gustos. În fiecare zi, până vineri inclusiv, eu vă voi face o propunere de preparare pentru relaxatul pui în tavă metalică şi vă voi da o temă de concurs. Premiile vor ajunge la voi duminică, sub forma puilor pregătiţi de mine în bucătăria de la Kopel's. Astăzi, după ce că puiul nostru e foarte destins şi calm, îi voi aplica un masaj de zile mari, cu ierburi aromatice şi alte câteva ingrediente la îndemâna oricui. Tema de azi pentru concurs? Scrieţi într-un  comentariu un catren, aducă o poezioară de patru versuri cu rimă, care să conţină musai cuvintele: iarbă verde, pui zglobiu, antistres, autobuz.

Recunosc: mă topesc după pastele colorate. Îmi plac culorile organice şi abia aştept momentul în care mă voi apuca eu însumi să fac aşa ceva. Urzesc în minte amestecuri de aluat cu spanac, sfeclă, morcovi, suc de roşii sau alte ingrediente proaspete pe care să le pot transforma în paste de culori apetisante. Până una-alta, din când în când mă opresc în magazine în faţa pungilor cu paste gata făcute şi mă las cucerit de nuanţele proaspete, care la fiert devin şi mai vii. Aici, mai jos, un sos foarte simplu şi gustos, de o culoare primăvăratică şi cu arome pe măsură.

Sau, mai bine zis, spanac cu cremă. Sau Spanac cremos, dar asta fără a presupune că am transformat spanacul într-o pastă cremoasă... Ufff... uneori mi-aş dori să pot scrie titluri de vreo şase rânduri, în încercarea de a spune totul chiar din primul moment :) Nu-mi spuneţi că nu vi s-a întâmplat şi vouă. O denumire corectă şi mult mai apropiată de ceea ce este, de fapt, povestea de mai jos ar putea fi "Spanac cu sos alb pe bază de amidon de porumb". Deloc banal, suficient de gustos şi foarte ingenios pe post de răspuns la o posibilă întrebare: cum pot pregăti spanacul altfel decât crud sau înăbuşit în varianta clasică.

Fenicul. Finochio. Fennel. Fenouil. Unii ar spune că seamănă cu o ceapă, dar nu-i. Alţii vor spune că are gust de medicament şi nu sunt foarte departe de adevăr. Cei mai mulţi probabil că vor spune că în România e mai rar folosit. Şi asta e adevărat. Îmi place aroma de fenicul proaspăt în garniturile pentru friptură, gustul lui oarecum neaşteptat pentru fructul bulbos, stratificat, alb-verzui. Sunt convins că pentru mulţi nu e o noutate, dar şi că unii, destui, l-au tratat până acum cu respectul cuvenit lucrurilor pe care nu le cunosc. Acum l-am folosit într-o salată care, pe undeva îi este dedicată.

Ca plăcinta adevărată de "Lăsata Secului" a mamei soacre zău că nu mai ştiu vreuna la fel de bună. Dumneaei face aproape în fiecare an, înainte de posturi. Eu am combinat ceva mult mai rapid, dat fiind că propunerea asta se subscrie seriei despre care vorbesc duminica seara la Radio Guerrilla, în "DN 66"m, programul dedicat în primul rând celor aflaţi încă în trafic pe la cinci şi jumătate. Aşa că de-asta e o propunere care nu ia mult timp şi poate fi făcută cu ingrediente uşor de găsit.