Cred că prima oară am pus gura pe scoici pe la cinci sau şase ani. Dintr-un borcănel minuscul, parte dintr-un "pachet din străinătate", un concept la mare preţ pe vremea lui Ceauşescu. Nu mai ţin minte ce gust aveau, dar ştiu sigur că era o aromă cu totul nouă, interesantă. Au ajuns într-o ciulama şi ăsta a fost multă vreme singurul fel în care mi le-am închipuit şi la care mă gândeam atunci când spuneam "mi-e poftă de nişte scoici".

Sunteţi gata? Adică aţi terminat toate treburile şi vă îndreptaţi cu paşi repezi către weekend? Hai să vă mai dau o mână de ajutor. Trei tentaţii dintre cele apărute până acum aici, cu listă completă pentru cumpărături şi buget aproximativ. Gata imprimanta? Sau măcar pix şi hârtie? Start!

Laksa este una dintre cele mai bune supe asiatice pe care mi-a fost dat să le gust în drumurile mele prin acea parte de lume. Am mâncat-o prima oară la Singapore, prin 1996, apoi în Malaezia, în 2001, în timpul "eventurii" mele marinăreşti. De origine malaeziană, Laksa are foarte multe variante de preparare, diferite de la o regiune la alta, dar este preparată şi în alte state asiatice. În principal, există două tipuri de Laksa: Curry Laksa, având ca elemente distincte amestecul de mirodenii, laptele de cocos şi tăiţeii, şi Asam Laksa, în care elementele definitorii sunt peştele şi gustul acru. Eu am făcut o variantă de Curry laksa.

Cineva îmi spunea de curând că diminutivarea mâncării reprezintă respectul şi admiraţia pentru ingrediente şi preparate în sine... Aşa o fi :). Fără loc de prea multe discuţii, ceapa rămâne elementul-minune al oricărui fel de mâncare gătită, cu sos, cu zeamă, înăbuşită şi aşa mai departe. Sigur că sunt preparate în care pur şi simplu nu are ce să caute dar, acolo unde ea există, ceapa dă tonul întregii "opere". Am făcut de curând o mâncare bazată în mare proporţie doar pe ceapă. Sigur că, fără alte câteva ingrediente, n-ar fi fost la fel de bună, dar mâncărica mea de ceapă a primit urale şi ovaţii prelungite. V-o prezint pe scurt, cu imagini multe şi vorbe mai puţine pentru că, de fapt, totul e foarte simplu.

Cred că prima oară am pus gura pe scoici pe la cinci sau şase ani. Dintr-un borcănel minuscul, parte dintr-un "pachet din străinătate", un concept la mare preţ pe vremea lui Ceauşescu. Nu mai ţin minte ce gust aveau, dar ştiu sigur că era o aromă cu totul nouă, interesantă. Au ajuns într-o ciulama şi ăsta a fost multă vreme singurul fel în care mi le-am închipuit şi la care mă gândeam atunci când spuneam "mi-e poftă de nişte scoici".

Sunteţi gata? Adică aţi terminat toate treburile şi vă îndreptaţi cu paşi repezi către weekend? Hai să vă mai dau o mână de ajutor. Trei tentaţii dintre cele apărute până acum aici, cu listă completă pentru cumpărături şi buget aproximativ. Gata imprimanta? Sau măcar pix şi hârtie? Start!

Cineva îmi spunea de curând că diminutivarea mâncării reprezintă respectul şi admiraţia pentru ingrediente şi preparate în sine... Aşa o fi :). Fără loc de prea multe discuţii, ceapa rămâne elementul-minune al oricărui fel de mâncare gătită, cu sos, cu zeamă, înăbuşită şi aşa mai departe. Sigur că sunt preparate în care pur şi simplu nu are ce să caute dar, acolo unde ea există, ceapa dă tonul întregii "opere". Am făcut de curând o mâncare bazată în mare proporţie doar pe ceapă. Sigur că, fără alte câteva ingrediente, n-ar fi fost la fel de bună, dar mâncărica mea de ceapă a primit urale şi ovaţii prelungite. V-o prezint pe scurt, cu imagini multe şi vorbe mai puţine pentru că, de fapt, totul e foarte simplu.