Rezultate din "Articole - Categoria Pranzul din caserola":
Vezi numai rezultate din această categorieDiana Manaux este o fostă colegă de liceu, stabilită în Franţa. Mi-a trimis primul răspuns la provocarea pe care v-am făcut-o în editorialul "Uite cine găteşte". Ea zice că treaba asta merge cu un vin rosé şi cu o salată oarecare, pe placul vostru. Voi ce ziceţi?
Seria articolelor "oaspete" din această săptămână, răspunsuri prietenoase şi înţelegătoare la invitaţia pe care am lansat-o personal fiecăruia dintre semnatari, continuă astăzi cu o propunere venită din partea lui Cristi Roman. Trebuie să vă spun: Cristi veghează şi mă încurajează aproape zilnic de acolo, de departe, în demersul meu legat de Kopel's. Experienţa lui de cronicar de restaurante şi, mai ales, de om bun, croit după legile primordiale ale unei educaţii desăvârşite şi ale unei camaraderii care de multe ori reuşeşte să mă impresioneze până în vârful urechilor, mă fac să mă simt de multe ori tare norocos că l-am întâlnit. De prisos să vă spun că nu ne-am văzut niciodată şi că tot ce ne leagă deja s-a consumat până acum doar la distanţă. Cristi vă propune astăzi Caponata, o poveste pe care de multă vreme mă gândeam s-o încerc şi eu. Lectură plăcută! :)
Pentru unii, dulce-acrişor poate fi maxima extravaganţă de gust la care vor opri aceste paste. "Diablo", însă, au devenit cu adevărat numai după ce, la final, le-am strivit câţiva ardei iuţi uscaţi, competenţi ca o armată de termite hămesite. Vorbim mai departe despre un sos deştept, aproape negru, în care file-urile de anşoa, ardei copţi şi roşiile proaspete se întâlnesc pentru a crea contraste mai mult decât interesante.
Eh... un fel de-a spune :) Am golit nişte tulpini de praz, păstrând câteva tuburi cilindrice. Am făcut o umplutură. Am umplut cilindrii. I-am pus la cuptor. Sigur că mare parte din umplutură n-a vrut să stea înăuntrul celor câteva "cannelloni", poate şi din cauză că am folosit praz "adevărat", de la "ţărani", nu prazul de plastic, gros ca pe mână, de pe alte meleaguri. Dar de gustos... e bun :)
Să dăm mămăligii ce-i al mămăligii! Dar să-i dăm şi graţie, valori estetice, să o aducem în contemporan, să-i împrumutăm din imaginaţia şi inventivitatea atât de preţioasă omului. Lucrurile clasice eliberate de banalitate au menirea de a ne face existenţa mai colorată şi mai plină de înţelesuri. Ne întâlnim permanent cu asemenea ocazii şi poate că ar fi bine să le dăm atenţia cuvenită printre multele tonuri de gri în care de multe ori tindem să ne închidem. Postul este un demers mult prea valoros pentru a-l transforma într-un supliciu. Mai bine nu-l mai ţinem decât să-l suportăm ca pe o pedeapsă.
Aş fi renunţat bucuros la toate imaginile "agăţate" acestei propuneri dacă aş fi putut să vă transmit măcar o părere din aroma sosului cu care am îmbrăcat totul. Altfel, nimic extraordinar, dar vorbim despre nişte biluţe din carne doar de vită, mai degrabă puţin rumenite decât prăjite, apoi plimbate prin "marele sos". Haideţi să vedem împreună nişte chifteluţe care sigur o vor face pe "Tanti Mioara" să strâmbe din nas :) Şi mie asta-mi place tare!
Sunt foarte multe bucate pe care ajungem să le concepem doar din dorinţa de a crea o variaţiune, o alternativă la ceea ce am făcut sau am mâncat la masa altuia ori în restaurante. Alcătuiri ce răspund la veşnica întrebare: "Bine, dar eu ce fac cu astea?". Mi-am pus aceeaşi întrebare cu câteva zile în urmă, după ce luasem două pulpe inferioare de curcan gândind ambiguu că "le-oi găsi eu o întrebuinţare la un moment dat". Sigur că o supă sau / şi o friptură de curcan la cuptor ar fi întotdeauna un răspuns de "top of mind". Nici eu n-am fost foarte departe, dar garnitura poate fi o noutate.
Tot în Post...Şi tot în ciuperci ne e baza :). După ciupercile umplute de la începutul săptămânii, m-am gândit să mă ocup şi de o propunere pentru aceia dintre voi care preferă mâncărurile cu sos, în care să înmoaie o bucată de pâine şi pe care să-l şteargă cu atenţie de pe farfurie, la sfârşit. Dar pentru asta trebuie sos bun, scăzut cu răbdare, chiar dacă nu punem mare lucru în el. Cam ca în cele ce urmează.
Orice medic şi orice mâncăcios cu conştiinţa cât de cât împăcată vă va spune că sardinele sunt o sursă foarte bună de Omega 3, cu atât mai mult sardinele proaspete, preparate cât mai simplu: coapte, fripte pe grătar sau aburite. Nicidecum prăjite în ulei, cât despre tradiţionalul "tratament" cu tăvăleală prin făină să nici nu deschidem subiectul. Le-am găsit foarte proaspete în hala de peşte din Obor şi le-am pregătit cu sos de ardei capia copţi la cuptor.
O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »
ESCALOP DE CURCAN CU CIUPERCI