Ingrediente pentru vreo două porţii, dar asta depinde mult de apetitul mesenilor pentru usturoaie: cinci-şase căţei mari de usturoi, o lămâie de mărime medie, o ceaşcă de ulei extravirgin de măsline, trei-patru felii de pâine, sare.

Pasul 1.Pun feliile de pâine la înmuiat, într-un castron cu apă.

Pasul 2. Curăţ usturoiul şi îl strivesc cu unealta “de resort”, într-un castron nu prea mare, dar încăpător.

Pasul 3. Storc bine feliile de pâine, în pumn. Dacă pâinea are coaja groasă, pun doar miezul. Pun pâinea stoarsă în castron, peste usturoi.

Pasul 4. Pun sare şi storc bine sucul de lămâie, peste ingredientele care sunt deja în castron.

Pasul 5. Amestec bine totul cu o spatulă de lemn şi încep să adaug uleiul, ca în cazul icrelor sau al maionezei. Torn uleiul încet, amestecând. Nu vă aşteptaţi să se lege totul ca o maioneză, este important să încorporaţi uleiul şi să-l amestecaţi cu restul ingredientelor.

E un mujdei catifelat, îmblânzit de miezul de pâine, răcoros mulţumită sucului de lămâie. În plus, parcă face ravagii mai suportabile în urele de după ce l-aţi mâncat. Există, în unele părţi ale Greciei, o variantă cu cartof fiert, cald, în loc de pâine. Nu zic că nu e bun, dar parcă prea aduce a piure. Asta e părerea mea, desigur E bun cu peşte, cu fructe de mare, cu crochete de peşte alb, cu melizanis (vinete prăjite), cu friptură de pui… Măslinele din “decor” sunt negre, dar vă sugerez să folosiţi cu încredere măsline ADEVĂRATE, verzi sau roşii, murate greceşte. O nebunie.

Ingrediente: un Pui Antistres; morcov – o jumătate; tulpină de ţelină – un fir; ceapă verde – două fire; ţelină rădăcină – 50 g; ardei gras roşu – 1/4; usturoi – vreo 4-5 căţei; chimen – o linguriţă; sare grunjoasă de mare – o linguriţă; busuioc verde – vreo 6-7 frunze; suc de lămâie – 4-5 linguri; ulei de măsline – 4-5 linguriţe.

Pasul 1. Am desfăşat mândreţea de Pui Antistres din folia lui protectoare. Peste 1,6 kg de bucurie proaspătă. L-am clătit puţin, mai mult din obişnuinţă, apoi l-am uscat cu un prosop curat.

Pasul 2. Am aprins cuptorul şi l-am pus la treapta cea mai înaltă, ca să se încingă straşnic. Am curăţat şi am tocat toate legumele. Mi-am adunat restul ingredientelor pe un platou, pe masa de lucru. Principalul avantaj al Puiului Antistres este rapiditatea cu care poate fi trimis la cuptor. De aceea, e bine să aveţi toate cele pe lângă voi când vă apucaţi de treabă. Mie nu mi-a luat toată pregătirea mai mult de un sfert de oră.

Pasul 3. Am pus chimenul şi sarea în mojarul de piatră şi le-am zdrobit puţin, cât să le împrietenesc şi să scot ceva aromă vie din chimenul uscat.

Pasul 4. Am amestecat toate legumele cu uleiul, sarea, chimenul şi sucul de lămâie. Le-am dat câteva ture de alergare în jurul unui castron mai încăpător, cât să se bucure împreună de aşa un răsfăţ. Am rupt şi busuiocul şi l-am pierdut prin amestec.

Pasul 7. Am desprins pielea de pe Puiul Antistres în mai multe locuri: pe piept, pe spate, pe pulpe, chiar şio pe la târtiţă. Cu degetele mâine drepte băgate binişor între carne şi piele. Am îndesat pe sub pielea desprinsă “amestecul Zen” şi l-am distribuit cum am putut de bine, pe toată suprafaţa. Am pus puiul la cuptorul încins, în tava lui de aluminiu, unde a stat aproape o oră, la foc puternic.

Dacă v-am convins să vă apucaţi repejor de făcut şi puiul ăsta, spor la treabă! E bine să vă aduc aminte că tema de azi a concursului, în urma căreia puteţi câştiga un pui pregătit exact ca în povestea de mai sus, este o compunere: o zi din viaţa puiului antistres, aşa cum v-o imaginaţi voi, de la prima oră a dimineţii şi până la asfinţit. Succes!

Ingrediente: un Pui Antistres, o legătură de pătrunjel, o legătură de mărar, o mână zdravănă de busuioc proaspăt, câteva rîmurele de cimbru, câteva frunze de tarhon, coaja de la o lămâie, doi căţei de usturoi, o linguriţă de boia dulce de ardei, sare grunjoasă de mare, piper proaspăt măcinat, sucul de la o jumătate de lămâie, vreo două linguri de ulei de măsline şi două de apă rece.

Pasul 1. Am desfăcut puiul din folia de plastic cu care este înfăşurat. Mi-am lipit, instinctiv, nasul de carnea rozalie. Zdravăn Puiulică ăsta. Carne multă, culoare proaspătă şi o aromă de pui ambalat cu grijă, în condiţii sigure. Ştiţi că nu vă recomand prostii, aşa că n-am niciun motiv să vă vând gogoşi. L-am scos din tava de aluminiu ca să-l clătesc puţin şi m-am bucurat să văd că în urma puiului nu a rămas nici sânge, nici vreo zeamă tulbure, ca în alte cazuri. Aşa că l-am spălat puţin cu apă rece şi l-am şters apoi de apă cu un prosop curat.

Pasul 2. Am aprins cuptorul şi l-am pus la treapta cea mai înaltă de căldură, ca să se încingă bine. Mi-am adunat toate cele de trebuimţă în jurul Domnului Antistres. Am spălat ierburile, am măsurat sarea şi boiaua, am ras coaja de lămâie şi am tocat puţin usturoiul.

Pasul 3. Am tăiat grosier toate verdeţurile şi le-am pus în mojarul de piatră. Am pus peste ele sarea, boiaua, piperul, usturoiul, uleiul, apa şi sucul de lămâie.

Pasul 4. Nu-i loc de estetică întotdeauna când vorbim despre treburi gustoase. Am zdrobit bine toate cele din mojar, grija mea fiind ca rezultatul să fie cât mai aromat şi mai “balsamic”. Totul s-a trasnformat într-un suc gros, numai bun de întins pe pielea fină a “relaxatului”. masajul putea începe.

Pasul 5. Am luat cu mâna cantităţi mici de “ulei d emasaj” şi l-am întins cu grijă şi mişcări ferme, ca o thailandeză profesionistă, peste tot puiul. Pe toate părţile: şi pe piept, şi pe copane, şi pe la subsuori, şi pe spate, ba chiar şi pe dinăuntru. Am lăsat urmele de verdeţuri peste tot, cu gândul la cât de frumos vor mirosi atunci când puiul se va coace în cuptor.

Pasul 6. Aproximativ 45 de minute a stat Puiul Antistres la cuptor. L-am încercat din când în când cu furculiţa, verificând culoarea sucurilor ce se scrugeau din găurelele lăsate de înţepături. Când acestea au fost de culoare deschisă, transparentă, am ştiut că Nea Puiu e gata de ultima parte a şedinţei foto.

Tema pentru concurs. Tema de astăzi este un catren. Simplu! Scrieţi într-un  comentariu un catren, aducă o poezioară de patru versuri cu rimă, care să conţină musai cuvintele: iarbă verde, pui zglobiu, antistres, autobuz. Câştigătorul, pe care-l vom anunţa mâine dimineaţă, va primi duminică exact un pui masat cu ierburi aromatice. Succes!

Eu mă cunosc de multă vreme cu Domnul Cod, ne vizităm destul de des pe la tarabele cu gheaţă din Metro. Codul proaspăt e alb (există şi o variantă mai închisă la culoare, numită “cod negru”), are pe spate o coloraţie verzui-sidefie (pe carnea fără piele), iar file-ul e gros de măcar un deget şi ceva. Vă spun toate astea pentru a face o comparaţie cu fratele lui mai sărman, din pungile congelate.

Eu unul nu am văzut până acum cod congelat care să se comporte bine la cuptor sau pe grătar. Desigur, după ce l-aţi dezgheţat şi aţi rămas cu mai puţin de jumătate din ce aţi cântărit în magazin, probabil că va fi “ok” făcut pane şi prăjit în baie de ulei. Dar părerea mea este că puteţi să vă “delectaţi” cu aşa ceva la preţuri mai mici, din cutiile de carton în care găsiţi “fish fingers” gata pregătitw, “numai bune” de aruncat în uleiul încins. Dacă, însă, vreţi peştele în formule care să nu-i răstălmăcească integral menirea, sugestia mea e să-l cumpăraţi proaspăt.

Am pregătit cod ieri, pentru o masă festivă cu lume multă. De-asta n-am avut vreme de poze mai multe, dar m-aş bucura să vă tenteze mai degrabă textul de data asta. Ca în majoritatea cazurilor, file-ul de peştze alb nu e deloc pretenţios, nu are nevopie de pregăteli laborioase. Este important, însă, să-i găseşti cele două-trei arome care să-i pună în evidenţă gustul şi textura. asta da, e lucru mare.

Ingrediente pentru două porţii: file de cod proaspăt – 400 g; ghimbir ras proaspăt – 2 linguri pline; ceapă verde – 4 fire; ulei de măsline – două linguri; suc de lămâie – 2 linguri; suc de lime – două linguri; coajă de lămâie – o linguriţă; coajă de lime – o linguriţă; sare; piper.

Pasul 1. Am aprins cuptorul. Am curăţat ceapa verde şi ghimbirul.

Pasul 2. Am ras pe răzătoarea mică sucul de lime şi de lămâie, într-un castron mai mare.

Pasul 3. Am stors cucul de lime şi de lămâie peste cojile din castron.

Pasul 4. Am ras ghimbirul pe răzătoarea mică, peste celelalte ingrediente din castron.

Pasul 5. Am tocat ceapa verde destul de mărunt şi am pus-o peste restul aromelor.

Pasul 6. Am pus în castron uleiul, sare, piper. Am amestecat bine compoziţia.

Pasul 7. Am uns un vas pentru cuptor cu puţin ulei de măsline (puteţi pune şi folie de aluminiu dacdă ţieţi neapărat, dar eu nu v-o recomand). Am pus peştele în vas şi l-am uns bine, pe toate părţile, cu compoziţia aromată din castron.

Pasul 8. Am copt peştele în cuptor aproximativ 20 de minute, la foc puternic.

La modul cel mai sincer, nu vă apucaţi de treaba asta dacă nu aveţi ghimbir proaspăt. Nu are aproape nicio legătură cu pulberea cu aromă de mucegai din plicurile pe care le găsiţi în toate magazinele. Găsiţi ghimbir proaspăt în aprozarele magazinelor mari, sigur găsiţi la Metro sau în magazinele bine aprovizionate.

Pentru garnitură merg chiar şi cartofii natur, stropiţi cu unt, suc de lămâie şi pătrunjel. Eu v-aş face, însă, nişte orez pripit şi bine aromat chinezeşte. Spor!

Ingrediente pentru două porţii mari: o mână de paste uscate, de preferat colorate (eu am avut fusilli verzi, galbene şi portocalii); roşii cherry – 10-12 bucăţi; castravete – un sfert de castravete lung; frunze proaspete de rucola – o mână zdravănă; mozzarella – câteva biluţe sau câteva felii tăiate în bucăţi; ceapă roşie – o jumătate. Pentru sosul pesto: busuioc – câteva frunze; seminţe de pin – o lingură; parmezan ras – trei linguri; usturoi – un căţel; ulei de măsline – 3 sau 4 linguri; suc de lămâie – 2 linguri; sare, piper.

Pasul 1. Am pus apă multă la fiert, pentru paste. Când a clocotit, am pus sare, am amestecat, am readus la fierbere, am pus pastele şi le-am amestecat puţin, ca să nu se lipească. Le-am lăsat să fiarbă amestecând uşor, din când în când, cu grijă să nu rup pastele. Când au fiert, le-am scurs bine şi le-am trecut pe sub jetul de apă rece, ca să le opresc drumul către “prea moale”.

Pasul 2. Cât a fiert apa şi apoi pastele, am spălat şi am tăiat roşiile şi castraveţii. Am scurs şi am tăiat biluţele de mozzarella. Am curăţat şi am tăiat mărunt ceapa. Am spălat şi am scurs frunzele de rucola. Le-am amestecat pe toate într-un castron.

Pasul 3. Am făcut sosul pesto. Am pus frunzele de busuioc rupte mare, parmezanul, mugurii de pin şi usturoiul tăiat în două într-un castron adânc. Am mărunţit totul cu un blender vertical, apoi am pus uleiul, sucul de lămâie, sarea şi piperul. Am amestecat bine şi am reglat gustul.

Pasul 4. Cea mai grea operaţiune: am amestecat frunzele, brânza şi legumele cu sosul pesto, într-un castron mare, încăpător. Apoi am tăcut vreo zece minute, mut de uimire în faţa exploziei cromatice şi de arome din farfurie.

Nu ştiu dacă acesta este unul dintre acele cazuri în care felul în care arată mâncarea transmite subconştientului informaţia (falsă) că mâncarea e mai bună, dar eu sunt convins că amestecul ăsta a fost cu adevărat bun, puţin iute, dar mai cu seamă binecuvântat din punctul de vedere al texturilor: paste al dente, frunze fragede, bucăţele de mozzarella şi de legume în care-ţi poţi înfige dinţii Dincolo de toate astea, rămâne o salată proaspătă, savuroasă, sigur potrivită ca fel principal într-o zi a săptămânii.

Socoteli: timp – aprox. 30 de minute; bani – aprox. 4 RON / porţie.

Ingrediente. Pentru aluat: (cantitate mai mare, cât pentru aproximativ 25 – 30 de minitarte) făină – 500 g; unt – 200 g; zahăr pudră – 200 g; gălbenuşuri – 4 buc; un strop de sare, un strop de esenţă de vanilie, patru linguri de lapte proaspăt, rece. Este aluatul dulce, pentru coji de tarte, pe care-l foloseşte cu mult succes şi văru’ Jamie. Pentru umplutură: urdă dulce sau ricotta – 300 g; albuşurile de la gălbenuşurile din aluat; zahăr pudră – 100 g; zahăr vanilat – vreo patru pliculeţe, smântână – 2 linguri. Pentru pere: 6-8 pere parfumate, dar nu prea zemoase; unt – 20 g; zahăr brun – trei linguri; suc de la o lămâie; un păhărel de coniac bun, un praf de scorţişoară.

Aluat dulce pentru tarte. Am pus într-un castron mare făina, zahărul pudră, gălbenuşurile, esenţa de vanilie şi untul moale, tăiat cuburi mici. Am frământat şi am omogenizat bine toată compoziţia până am obţinut un aluat legat, lipicios, destul de moale. NU adăugaţi apă sau alte lichide  în afară de laptele din lista de ingrediente. Aluatul trebuie amestecat repede, cu mâna cât mai rece, pentru a nu-i permite să se înmoaie foarte tare şi să devină şi mai greu de manevrat. Când am reuşit să adun totul din castron, am modelat aluatul în formă rotundă, l-am învelit în folie de plastic şi l-am pus în congelator pentru aproximativ o oră. În congelator pentru că, pentru a-l putea folosi mai târziu, trebuie să fie destul de tare. Se înmoaie de la căldura mâinii şi devine mult mai greu de manipulat.

Umplutură cu urdă pentru tarte. Într-un alt castron am pasat cu furculiţa urda proaspătă şi nesărată. Am amestecat-o cu zahărul pudră, albuşurile nebătute şi zahărul vanilat. Am amestecat totul foarte bine, cu un tel, pentru a omogeniza compoziţia. La final am pus şi smântâna şi am amestecat din nou.

Perele pentru minitarte. Operaţiunea asta mi-a plăcut aproape la fel de mult ca amestecatul aluatului. Nu neapărat pentru că implică utilizarea alcoolului, ci din cauza aromelor pe care am putut să le combin în tigaie. Am curăţat mai întâi perele de coajă, le-am tăiat în cubuleţe, evitând cotorul şi seminţele. Am topit untul în tigaie, pe foc mic, şi am pus cuburile de pară să se călească puţin, să se înmoaie în amestecul de unt topit şi propriul lor suc.

Am adăugat zahărul brun şi am crescut intensitatea focului, ca să-l ajut să se topească. Pentru a da zahărului şi sucului de pară şi mai multă forţă, am stors sucul de lămâie. Am amestecat tot timpul scuturând tigaia de mâner. Când zahărul a fost topit şi când toate lichidele din tigaie au format un sos omogen, am turnat coniacul. L-am ajutat să ajungă pe toată suprafaţa tigăii şi am înclinat-o puţin, cu marginea către flacără. Într-o fracţiune de secundă, sosul ardea pe deasupra perelor cu flăcări mici, vioaie, albastre.

Am continuat să scutur tigaia până ce tot coniacul s-a evaporat. a durat mai puţin de o jumătate de minut. Vă recomand să nu stingeţi flăcările înainte de a se fi ars tot alcoolul. Nu vă speriaţi dacă flacăra pare ameninţătoare, e un foc blând, se domoleşte repede. Suflaţi în el dacă vi se pare prea puternic. Nu-l veţi stinge, dar veţi avea impresia că aţi acţionat cu responsabilitate

Cum am făcut tartele. Am scos din congelator aluatul şi l-am tăiat în felii groase de o jumătate de centimetru. Le-am tăiat apoi pe jumătate, ca să se potrivească dimensiunilor formelor mele. Desigur, este important şi în ce formă modelaţi aluatul înainte de a-l pune la rece. Eu l-am făcut destul de oval.

Transformând faptul că aluatul se înmoaie de la temperatura mâinii într-un real avantaj, am pus bucăţile de aluat pe fundul şi pe pereţii formelor. Nu e o îndeletnicire foarte simplă, trebuie lucrat repede, ca să nu transformaţi aluatul în pastă, să devină imposibil de modelat şi să vă umpleţi de diverse spume Aluatul ăsta trebuie să se coacă înainte de a pune umplutura în el. Vreo 15 minute, la foc mediu spre mare, în cuptor. Numai că trebuie copt cu greutăţi la mijloc (pietricele curate, boabe de fasole, bile speciale pentru copt). Eu am uitat de treaba asta. Aşa că, după ce am scos formele cu aluat copt din cuptor, le-am tasat puţin cu unul dintre capetele pistilului de piatră (fratele mojarului, sper că n-aţi uitat ). Aşa că am făcut ceva loc la mijloc.

Am pus apoi o parte din umplutură, cu lingura, într-un poche de bucătărie pe care l-am folosit mai degrabă pentru că era nou şi voiam să-l verific. Puteţi folosi foarte lejer o linguriţă cu care să puneţi compoziţia în cojile de tarte aflate încă în forme. Deasupra, în amestecul de urdă, am potrivit câteva bucăţele de pară şi o linguriţă din minunatul sos în care se flambaseră.

Am copt tartele la foc mediu, ca să le pot controla cât mai bine, vreme de vreo 20-30 de minute. M-am bucurat că n-au ieşit leşinător de dulci şi că amestecul de urdă a făcut casă bună cu perele înnobilate de preţiozitatea sosului cu alcool ars. Am apreciat echilibrul dintre gustul cojilor de aluat (delicat, parfumat discret), tenta cuminte a amestecului de la mijloc, cu iz de copilărie şi griş cu lapte şi aciditatea uşor ţâfnoasă a perelor dulci-acrişor-etilice Din nou, pentru o experienţă deplină, încercaţi să nu le atacaţi imediat după ce le-aţi scos din cuptor. Merită lăsate să se răcească un sfert de oră, apoi le puteţi scoate din formele de metal şi chiar pudra cu puţin zahăr şi / sau puţină scorţişoară.

Pare ceva mai complicată toată povestea asta pentru că m-am lungit la vorbă şi la explicaţii. În esenţă, durează mai puţin decât aţi crede şi e mult mai simpă decât pare. Chiar… Uneori am impresia că, din prea mult entuziasm, am tendinţa de a face lucrurile să pară mai complicate decât sunt, că mă pierd în detalii şi explicaţii prea amănunţite. Cu siguranţă plicticoase pentru cei mai experimentaţi dintre voi.

Ingrediente. Ton file (nu fulgi! nu “flakes”! nu “mărunţit”!) din conservă; salată iceberg – 3-4 foi; măsline negre – câteva; ceapă roşie – o jumătate; ardei iute – un strop; ulei de măsline – 3 linguri; sare; suc de lămâie – 2 linguri.

Aş putea să mă opresc din scris şi să las doar imaginile să vorbească, dar…

Pasul 1. Am spălat, uscat şi tăiat salata. Iceberg pentru că e crocantă şi bună.

Pasul 2. Am pus măslinele cu o mişcare sigură, din încheietura mâinii stângi

Pasul 3. Am împrăştiat cu sânge rece rondelele de ceapă tăiate înainte de a mă apuca de această complicată chestie.

Pasul 4. Am adăugat bucăţile de ton, scurse de lichidul din conservă.

Pasul 5. Am pus câteva fărâme de ardei iute uscat, ulei de măsline şi suc de lămâie. Cu ultimele puteri, am amestecat totul.

Laborios, nu-i aşa?

Socoteli. Timp: maximum 10 minute. Bani: aprox. 4.5 RON pentru toată salata.

Sărbători fericite pentru digestia ta! Cu Bruciakal.

Ingrediente. Pentru două porţii: piept de pui (fript pe grătar sau rotisat) – o bucată întreagă; varză chinezească tocată – vreo trei pumni zdraveni; urechi de lemn uscate – o mână; castravete – o jumătate dintr-un castravete de seră; roşii – vreo trei, de dimensiuni obişnuite; ceapă verde – 4-5 fire, ardei iute – o jumătate. Pentru dressing: ulei de măsline – 3 linguri; aceto balsamico – 2 linguri; sos de soia – o lingură; suc de lamaie – o lingură; sare, piper proaspat macinat.

Pasul 1. Am pus ciupercile negre (urechile de lemn) într-un castron cu apă călduţă şi le-am lăsat să se hidrateze bine. Când au fost gata, după vreo 15 minute, au arătat ca în imaginea de mai jos. Textura de la final este una uşor cauciucată, cu o aromă aparte, care te duce cu gândul la umezeala muşchiului de pe copaci. Nu vă speriaţi, gustul nu e deloc neplăcut. E bine să puneţi ciupercile la hidratat înainte de a vă apuca de curăţat şi tăiat legumele, astfel încât ele să fie gata când aţi terminat cu toate celelalte.

Pasul 2. Nu voi insista asupra pieptului de pui pentru că eu l-am avut de la un pui rotisat din seara precedentă zilei în care am făcut salata. Fie cu resturile unui pui de felul acesta, fie cu un piept de pui fript pe grătar, povestea este identică. Fără piele, tăiat cuburi potrivite.

Pasul 3. Am tăiat tranşele de varză chinezească, pe latul căpăţânii. Pentru aceia dintre voi care nu ştiu la ce mă refer: varza chinezească este asemănătoare cu salata la consistenţă, doar că este mult mai crocantă şi rezistă mai multă vreme în frigider. Căpăţâna de varză chinezească este aproape cilindrică, frunzele fiind ondulate către capătul opus rădăcinii. Am tăiat-o destul de fin.

Pasul 4. Am tăiat roşiile, am curăţat ceapa verde, ardeiul iute şi castravetele. Am tăiat castravetele rondele, roşiile felii, ceapa verde şi ardeiul iute cât mai mărunt.

Pasul 5. Am făcut dressingul amestecând uleiul, oţetul, sosul de soia, sucul de lămâie, sarea şi piperul cu un tel, într-un castron. La fel de simplu, puteţi folosi un borcan cu capac pentru treaba asta.

În loc de concluzie: am amestecat toate ingredientele, am scurs bine ciupercile negre chinezeşti şi le-am pus în salată, am turnat dressingul şi am amestecat foarte bine. Sunt foarte curios dacă vă va plăcea genul ăsta de salată. De prisos să vă spun că urechile de lemn sunt ingredientul – surprinză, deci nu sunt sigur că puteţi face salata asta fără ele. Sau puteţi, dar va trebui să-i spuneţi altfel

Socoteli. Timp: aprox. 20 de minute. Bani: aprox. 5 RON / porţie.

Sărbători fericite pentru digestia ta! Cu Bruciakal.

]]> http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/12/16/salata-cu-piept-de-pui-si-urechi-de-lemn/feed/ 3