TAG-UL "STAFIDE":

  1. LISTA PENTRU WEEKEND 3

    Sunteţi gata? Adică aţi terminat toate treburile şi vă îndreptaţi cu paşi repezi către weekend? Hai să vă mai dau o mână de ajutor. Trei tentaţii dintre cele apărute până acum aici, cu listă completă pentru cumpărături şi buget aproximativ. Gata imprimanta? Sau măcar pix şi hârtie? Start!

  2. FICAT DE VIŢEL LA TIGAIE, CU CEAPĂ, STAFIDE ŞI MUGURI DE PIN

    Uneori, mai ales când vine frigul, parcă ai cam lua o pauză de la delicatul "ficăţel" de pasăre şi ţi-ai satisface pofta de o bucată de ficat serioasă, de viţel sau chiar de porc, înăbuşită cu treburi aromate şi bine pătrunsă de aburii delicioşi. Dacă aduci la toată treaba asta şi câteva elemente ingenioase, inedite, poţi ajunge la concluzia că, de fapt, toată tevatura asta cu gastronomia funcţionează după străvechile reguli ale bunului simţ :)

  3. GREA DE CIOCOLATĂ CU STAFIDE ŞI ALUNE

    De la o zi la alta, mi se confirmă o teorie pe care sunt convins că o susţineţi mulţi dintre voi: mâncarea e mâncare, dar dulciurile fac oamenii să se îndrăgostească iremediabil de aceia care gătesc. Şi nici măcar nu mă refer aici neapărat la relaţia specială pe care fetele o au cu deliciile dulci. O prăjitură bună poate chiar salva o masă aflată pe marginea dezastrului. Deşi...nu m-aş baza doar pe asta. Mai departe, o joacă din multă ciocolată, alune şi stafide "gigantice", trecută puţin prin cuptor şi aproape perfectă pentru o zi de sâmbătă lângă prieteni.

  • LISTA PENTRU WEEKEND 3

    Sunteţi gata? Adică aţi terminat toate treburile şi vă îndreptaţi cu paşi repezi către weekend? Hai să vă mai dau o mână de ajutor. Trei tentaţii dintre cele apărute până acum aici, cu listă completă pentru cumpărături şi buget aproximativ. Gata imprimanta? Sau măcar pix şi hârtie? Start!

  • FICAT DE VIŢEL LA TIGAIE, CU CEAPĂ, STAFIDE ŞI MUGURI DE PIN

    Uneori, mai ales când vine frigul, parcă ai cam lua o pauză de la delicatul "ficăţel" de pasăre şi ţi-ai satisface pofta de o bucată de ficat serioasă, de viţel sau chiar de porc, înăbuşită cu treburi aromate şi bine pătrunsă de aburii delicioşi. Dacă aduci la toată treaba asta şi câteva elemente ingenioase, inedite, poţi ajunge la concluzia că, de fapt, toată tevatura asta cu gastronomia funcţionează după străvechile reguli ale bunului simţ :)

  • GREA DE CIOCOLATĂ CU STAFIDE ŞI ALUNE

    De la o zi la alta, mi se confirmă o teorie pe care sunt convins că o susţineţi mulţi dintre voi: mâncarea e mâncare, dar dulciurile fac oamenii să se îndrăgostească iremediabil de aceia care gătesc. Şi nici măcar nu mă refer aici neapărat la relaţia specială pe care fetele o au cu deliciile dulci. O prăjitură bună poate chiar salva o masă aflată pe marginea dezastrului. Deşi...nu m-aş baza doar pe asta. Mai departe, o joacă din multă ciocolată, alune şi stafide "gigantice", trecută puţin prin cuptor şi aproape perfectă pentru o zi de sâmbătă lângă prieteni.

  • Pagina din 1.

    ULTIMELE COMENTARII

    How to

    [VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

    O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »