Numele e prea puţin important, dar pentru că am făcut salata asta duminică seara, după câteva ture de parc mai "în forţă", am zis că n-ar fi rău să-i spun aşa. Multe frunze proaspete şi verzi, un dressing "electric" şi alte câteva ingrediente la îndemână, pentru consistenţă şi arome diferite, care au dat o adevărată petrecere în castron.

În vremuri de hoinăreală şi de căldură, doar la făcut mâncare nu-ţi stă capul. Surprinzător, chia rşi pe asemenea timpuri trebuie să mănânci. Mai ales dacă te fereşti cu obstinaţie de mâncat pe fugă, în locuri pe care nu a apucat nimeni să ţi le recomande cu prea multă căldură. Aşa că două salate diferite ar putea acoperi uşor gusturi diferite şi concepţii deloc asemănătoare despre ceea ce ar putea să se numească, în general, o masă frugală şi sănătoasă. Viţel la grătar şi macrou afumat? De ce nu?!

Asta e una dintre întîmplările despre care nu-mi vine să zic mai nimic. Primăvara asta e atît de verde pentru mine, încît aş lăsa doar imaginile să vorbească despre încă o experienţă "fully flavoured", compusă din treburi care pentru unii rămîn doar nişte biete frunze.

Bine. Hai să-ncepem săptămîna din caserolă cu spanacul în forma lui proaspătă, ajutat puţin de ingrediente simple, la îndemînă, care împreună vor reuşi să-l pună în valoare. Spanacul "de salată" trebuie să fie cît mai crud, cît mai proaspăt, cît mai verde şi cît mai cărnos. Sigur, aşa ar trebui să fie orice spanac pe care vrem să-l pregătim în propria bucătărie, dar în cazul salatei trebuie să ţinem cont că frunzele care nu respectă toate regulile-astea nu prea au ce căuta în castron. Apropo: în Piaţa Obor, vineri dimineaţă spanacul era cinci lei kilogramul.

Am profitat de ultima zi a "Săptămânii Albe", săptămâna premergătoare Postului Paştelui, în care lactatele au fost la mare preţ înainte de "marele sec". Pentru cei care vor ţine postul doar spre final sau doar miercurea şi vinerea, sunt convins că propunerea mea îşi va face loc şi pe masa uneia dintre zilele viitoare, mai ales când pieţele vor fi pline de spanac proaspăt, nu ca acum, când abia zâmbeşte pe câte-o tarabă. Deocamdată, spanacul e o raritate şi, în consecinţă, de vreo cinci ori mai scump decât va fi pe la sfârşitul lui martie. Despre asta am vorbit aseară, la Radio Guerrilla, în programul lui Petru Stratulat.

Sau, mai bine zis, spanac cu cremă. Sau Spanac cremos, dar asta fără a presupune că am transformat spanacul într-o pastă cremoasă... Ufff... uneori mi-aş dori să pot scrie titluri de vreo şase rânduri, în încercarea de a spune totul chiar din primul moment :) Nu-mi spuneţi că nu vi s-a întâmplat şi vouă. O denumire corectă şi mult mai apropiată de ceea ce este, de fapt, povestea de mai jos ar putea fi "Spanac cu sos alb pe bază de amidon de porumb". Deloc banal, suficient de gustos şi foarte ingenios pe post de răspuns la o posibilă întrebare: cum pot pregăti spanacul altfel decât crud sau înăbuşit în varianta clasică.

În afara câtorva sugestii privind compoziţia marinatei pentru cotlete, această însemnare nu se înscrie în tipicul obişnuit al propunerilor culinare de aici. Asta pentru că, mai mult ca în alte cazuri, voi lăsa imaginile să vă spună ce vor ele. Sau ce vreţi voi.

Numele e prea puţin important, dar pentru că am făcut salata asta duminică seara, după câteva ture de parc mai "în forţă", am zis că n-ar fi rău să-i spun aşa. Multe frunze proaspete şi verzi, un dressing "electric" şi alte câteva ingrediente la îndemână, pentru consistenţă şi arome diferite, care au dat o adevărată petrecere în castron.

În vremuri de hoinăreală şi de căldură, doar la făcut mâncare nu-ţi stă capul. Surprinzător, chia rşi pe asemenea timpuri trebuie să mănânci. Mai ales dacă te fereşti cu obstinaţie de mâncat pe fugă, în locuri pe care nu a apucat nimeni să ţi le recomande cu prea multă căldură. Aşa că două salate diferite ar putea acoperi uşor gusturi diferite şi concepţii deloc asemănătoare despre ceea ce ar putea să se numească, în general, o masă frugală şi sănătoasă. Viţel la grătar şi macrou afumat? De ce nu?!