Rezultate din "Întrebări şi răspunsuri":
Vezi numai rezultate din această categorieAşa cum vă spuneam şi în zilele prenergătoare "marii bubuieli", pentru Revelion ne-am fixat tare şi cu forţă în mai multe tipuri de vietăţi subacvatice. Unele de departe, din adâncuri, altele - mai de pe la suprafaţă. Nu voi insista asupra "reţetelor", dar pentru orice nelămurire vă aştept în comentarii. Pe scurt, despre cele câteva feluri pregătite în joacă.
Rezultate din "Articole - Categoria Pranzul din caserola":
Vezi numai rezultate din această categorieAseară, la Radio Guerrilla, am povestit cu Petru Stratulat despre o cină rapidă, făcută cu lucruri bune şi uşor de pregătit. Dincolo de pretextul rubricii Drive In, (intervenţia mea din fiecare duminică seara, pe la şase fără douăzeci fix, la Guerrilla) al unei cine rapide pe care ascultătorii să o poată pregăti înainte de "festinul" unei noi săptămâni de lucru, somonul de aseară a fost o premieră pentru obiceiurile mele culinare. Nu pregătesc aproape niciodată peştele în tigaie. Fript sau la cuptor sunt cele două variante pe care le prefer oricând în defavoarea prăjelii. Dar de data asta zic eu că lucrurile au stat foarte bine şi aşa.
Astăzi am gătit pentru gazdele noastre din Capelle aam den Ijssel, după o porţie bună de călărie la sfârşitul unei zile obişnuite, de serviciu. Pentru ei :) Când omul te primeşte cu toată simpatia în casa lui, îţi dă cheile de la casă, îţi deschide uşa de la frigider şi-ţi oferă chiar şi cardul "pentru orice eventualitate", e mai mare dragul să-l ospătezi cu ceva bun şi uşor la finalul unei zile în care tu te-ai distrat şi el a muncit. Ceea ce am făcut chiar azi, cu somonul despre care e vorba în cele ce urmează.
Ceva rapid. Ceva cald. Ceva crocant, dar cu un sos catifelat şi, dacă se poate, explodând în arome. La toate dorinţele-astea răspunde jucăria pe care o vedeţi mai sus şi despre care vom vorbi mai departe. Ciuperci îmbrăcate în hăinuţe crocante, la cuptor, deci nici pomeneală de prăjeli în băi de ulei, cum lesne v-ar lăsa imaginea să credeţi. Plus un sos simplu, pe care sigur îl ştiaţi, dar pe care, probabil, îl numeaţi altfel.
Săptămîna asta ne jucăm pe mai multe continente culinare, graţie unei colecţii de reţete propuse de cîţiva bucătari din marile restaurante ale bucureştilor. Prima dintre porpuneri este Vitello Tonnato, venită din partea lui Bernd Kirsch, de la Radisson Sas Hotel. Un sos de ton peste o friptură fragedă, de viţel? La prima strigare poate părea o combinaţie de-a dreptul eretică, dar amestecul celor două arome şi consistenţe se dovedeşte, pînă la final, o inginerie foarte deşteaptă.
Am început de ieri pregătirile pentru puiul dospit în ierburi, ca să aibă timp să se parfumeze o zi întreagă, cu o grădină întreagă de verzituri stîlcite cu eleganţă în mojarul de piatră. Astăzi, orătania e numai bună de ascuns în cuptor şi de combinat cu sparanghel opărit în zeamă de carne şi sos de smîntînă subţire, piperat cît să nu pară doar o joacă de copii. Încheiem povestea începută ieri, cu poze şi explicaţii.
Prînzul din caserolă revine cu o variantă de muşchi de viţel fraged, de data asta într-un sos foarte simplu şi fără pretenţii. Practica ne demonstrează din ce în ce mai clar că, de fapt, a şti să prepari un muşchi de vită este mai puţin important decît a şti să-l cumperi. Desigur, marinatele au rostul lor, timpul de preparare şi temperaturile nu sînt deloc de neglijat. Dar dacă ai ales o bucată bună de carne, mare parte din eventualele probleme din bucătărie dispar ca prin farmec.
Cu file-ul de viţel nu-i de glumit. Carne pretenţioasă, care cere pricepere la cumpărat, o sursă de încredere şi ochi antrenat. Să aibă fibra măruntă, culoare deschisă, un roşu trandafiriu, nu prea întunecat, să fie moale la atingere. Prima propunere din caserola lunii februarie tăvăleşte cîteva rondele de muşchi fraged în corpolenţa unui vin sicilian sec şi tînăr, care m-a dus cu gîndul la spiritul neiertător al "executorilor" delegaţi de Mafia să-şi recupereze datoriile mai degrabă "the hard way".
Zilele cu vreme urîtă fac dor de vară, de mîncăruri uşoare şi de arome proaspete. Dorul ăsta de vară m-a dus astăzi cu gîndul la un sos acrişor, de lămîie, care să facă din nişte banale copănele de pui un adevărat regal de savori.(oare n-am mai folosit de curînd expresia asta?). O caserolă cu parfumuri văratice, dragii mei truditori de prin birouri, o caserolă ca o promisiune de îmbunare a vremii şi a vremurilor. Cu fasole verde pe post de garnitură şi un ceva potrivit să vă lecuiască de plictis.
In insemnarile din Evia aminteam la un moment dat despre o varianta foarte simpla si foarte gustoasa in care grecii inteleg sa prepare fructele de mare atunci cind poftesc la o mincare cu sos. "Saganachi" este, de fapt, brinza de capra fripta pe gratar, care impreuna cu sosul rosu dau reteta de baza. Difera doar felul in care pregatesti sosul si vietatile pe care le bagi in seama: creveti, caracatita, calamar, scoici etc.
O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »
SALATĂ "FINOCELLA" (CU FENICUL ŞI MOZZARELLA)