Este prima dată când gătesc în bucătăria de la Kopel's. Am dat drumul şi la o supă de legume, dar între timp m-am jucat cu două conserve de ton. Abia aşteptam să terminăm reparaţiile, curăţenia şi noile amenajări din bucătărie, ca să pot, în sfârşit, să dau drumul la foc şi să miroasă a mâncare bună. În saloane încă se lucrează, dar mult n-o mai dura. Povestea de mai jos e simplă, dar veţi afla cu ocazia asta cum aleg eu să dau gust tonului din conservă, să-l scot din amorţeala apei în care a stat cu lunile şi să-l ajut să revină la viaţă. Nu intenţionez să includ acest preparat în meniul de la Kopel's, dar îl voi putea face la comandă, în viitor.

Este prima dată când gătesc în bucătăria de la Kopel's. Am dat drumul şi la o supă de legume, dar între timp m-am jucat cu două conserve de ton. Abia aşteptam să terminăm reparaţiile, curăţenia şi noile amenajări din bucătărie, ca să pot, în sfârşit, să dau drumul la foc şi să miroasă a mâncare bună. În saloane încă se lucrează, dar mult n-o mai dura. Povestea de mai jos e simplă, dar veţi afla cu ocazia asta cum aleg eu să dau gust tonului din conservă, să-l scot din amorţeala apei în care a stat cu lunile şi să-l ajut să revină la viaţă. Nu intenţionez să includ acest preparat în meniul de la Kopel's, dar îl voi putea face la comandă, în viitor.

...sau o treabă foarte faină, descoperită la intersecţia dintre musacaua de origine mai degrabă orientală şi o plăcintă irlandeză clasică. Să îmi explic afirmaţia. Musacaua are, în general, o structură etajată, în care feliile de cartofi sau / şi vinete sunt alternate cu straturi de carne tocată aromată cu legume şi condimente. "Shepherd's pie" este, în esenţă, o plăcintă în care carnea tocată şi aromată este coaptă sub un strat de piure de cartofi, făcând uneori chiar o crustă frumoasă şi rumenă. Varză mai aveam să pun în povestea asta şi probabil că i-aş fi mulţumit chiar şi pe clujenii mândri de compoziţia stratificată pe care au botezat-o categoric "Varză a la Cluj". Şi asta nu de ieri-de azi.

V-aţi uitat vreodată cu atenţie pe eticheta unei cutii de pateu "de ficat" din comerţ? Aţi fost la fel de surprinşi ca şi mine când aţi aflat că puiul are şorici? Aţi reuşit vreodată să aflaţi cam care e procentul de ficat într-o astfel de cutie? Urme fine? Ficat găsim pe toate drumurile. Sau "ficăţei", desigur, diminutivaţi din respect şi prietenie pentru mâncare, cum ar spune o isteaţă din proximitate :) Păi dacă-i bal, să fie bal până la capăt. Ce-ar fi să ne facem singuri pate de ficat, măcar pentru masa de Sărbători?

Mesele de sărbători sunt un mare prilej de bucurie culinară pentru toată lumea, pentru toate popoarele şi religiile. Dacă anul ăsta aţi decis că puteţi pune pe masa de Crăciun şi de Revelion bucate mult mai nobile decât bătrânul şi istoricul porc, daţi-mi voie ca, pe tot parcursul lunii decembrie, să vă fac propuneri mai mult sau mai puţin indecente pentru bucate mult mai rafinate şi mai gustoase decât celebrele variaţiuni pe aceleaşi teme grohăite :) Pentru mine, raţa e de mai multă vreme cel mai bun porc din câţi există.

Nu e prima propunere de "chiftele americane" pe care o veţi găsi aici, dar pentru caserola de joi am recurs la domnul pui. Burgeri de pui, dreşi cu miresme iscusite şi deloc generatori de tevatura presupusă de unii atunci cînd vine vorba de grătarul de pe aragaz. O mai spun o dată: nu e musai să-ţi explodeze bucătăria atunci cînd decizi să pui la treabă tigaia-grătar. Dacă mai are şi teflon, deja totul de vine joacă de copii. Hai să vedem un burger de pui, cu explicaţii şi imagini concludente.

Satay. Prima dată am auzit denumirea asta la Singapore, în '96. Pe un trotuar, într-o zonă foarte populată, în mijlocul unei festivităţi urbane, o malaieziancă agita deasupra unui grătar în flăcări cîteva beţe acoperite de carne, învîrtindu-le şi răsucindu-le cu dexteritate, pe toate părţile. Hm...frigărui, am zis. Satay, mi-au explicat însoţitorii mei. Carne pe băţ, friptă. Tot un fel de frigărui, dar mai mici, mai aromate, mai...altfel. LE-am mai găsit apoi prin Australia, Noua Zeelandă, la Bangkok şi chiar în Vietnam. Pentru voi, tot în caserolă, cu niscai cartofi prăjiţi mai cuminte, că tot e vineri şi vine pofta de făcut de cap.

N-am întîlnit mîncători de oaie sau berbec pe termen lung. De aşa ceva ţi se face dor de cîteva ori pe an, mai ales cînd vin ploile sau frigul. Probabil şi pentru că e un tip de carne cu multă personalitate, iar dacă iei de la măcelărie tot ceea ce unii ăncearcă să-ţi vîndă pe post de berbecuţ, sînt şanse mari să ţi se pună perpendicular mai devreme decît ai fi avut timp să înţelegi cît de cît cum stă treaba cu behăitoarele. Mai mult decăt atît, azi am descoperit că gastronomia noastră stă destul de prost la capitolul ăsta.