Este prima dată când gătesc în bucătăria de la Kopel's. Am dat drumul şi la o supă de legume, dar între timp m-am jucat cu două conserve de ton. Abia aşteptam să terminăm reparaţiile, curăţenia şi noile amenajări din bucătărie, ca să pot, în sfârşit, să dau drumul la foc şi să miroasă a mâncare bună. În saloane încă se lucrează, dar mult n-o mai dura. Povestea de mai jos e simplă, dar veţi afla cu ocazia asta cum aleg eu să dau gust tonului din conservă, să-l scot din amorţeala apei în care a stat cu lunile şi să-l ajut să revină la viaţă. Nu intenţionez să includ acest preparat în meniul de la Kopel's, dar îl voi putea face la comandă, în viitor.

Mă bate gândul să public o carte să demonstrez cu sute de propuneri că pieptul de pui nu trebuie să fie nici insipid, nici uscat, nici nesuferit, nici plicticos atunci când vrei să mănânci sănătos, dar vrei să te şi bucuri de gustul bun al bucatelor. Aceasta este una dintre multele variante în care vă arăt cu lux de amănunte cum puteţi păstra pieptul de pui suculent şi cum reuşiţi să-i daţi aromă fără să aveţi nevoie de ingrediente "interzise". Căci nu mi se pare nimic mai mincinos din punct de vedere dietetic decât o bucată de piept de pui la grătar înfăşurată în fâşii alunecoase de slănină afumată... Bonus: salsa cea proaspătă şi pişcătoare la limbă, din câteva legume crude şi gustoase.

Tentacule... ochi bănuitori privind de dincolo de straturi tulburi de piele... cerneluri întunecate, folosite ca armă de învăluire şi protecţie în faţa inamicilor mai puternici şi infinit mai nebăgători de seamă... Haide, bre... Vorbim despre o sepie umplută, vorbim despre mâncare, ce atâta lirism subacvantic? :) Pentru că încă îmi doresc să vă împrietenesc mai tare cu vietăţile marine, vă voi povesti mai departe despre o sepie foarte simplă, umplută cu nişte fraţi calamari micuţi şi cu verzituri aromicioase, numai bune pentru o astfel de încercare. Totul foarte simplu şi suficient de rapid.

Aş fi renunţat bucuros la toate imaginile "agăţate" acestei propuneri dacă aş fi putut să vă transmit măcar o părere din aroma sosului cu care am îmbrăcat totul. Altfel, nimic extraordinar, dar vorbim despre nişte biluţe din carne doar de vită, mai degrabă puţin rumenite decât prăjite, apoi plimbate prin "marele sos". Haideţi să vedem împreună nişte chifteluţe care sigur o vor face pe "Tanti Mioara" să strâmbe din nas :) Şi mie asta-mi place tare!

Curry. Am mai vorbit despre acest amestec de mirodenii creat de iscusinţa şi de experienţa bucătăriei asiatice. Dacă pe alte continente "masala" (un alt tip de mix de ierburi şi seminţe aromate) dă numele mai multor bunătăţi cu sau fără sos, curry îşi împrumută şi el numele de brand mai tuturor preparatelor în care este inclus. Cu mai mult timp în urmă, vă propuneam o versiune rapidă a unui curry de pui. Prefer varianta de influenţă thailandeză care presupune utilizarea laptelui de cocos pentru că mie mi se pare că echilibrează în mod foarte plăcut forţa amestecului de condimente şi pentru că se potriveşte cu mai multe tipuri de carne şi cu legumele dintr-un curry. De curând m-am întrebat cum aş putea combina câteva cuburi de somon cu câteva cozi de creveţi şi am ajuns la istorioara de mai jos.

Urechile de lemn sunt ciupercile negre, chinezeşti, care se cumpără uscate, deshidratate, şi pe care le ţinem în apă călduţă vreo 15 minute înainte de a le pune în ceea ce pregătim. Cred că sunt unul dintre acele ingrediente care fie nu-ţi plac deloc, fie îţi plac la nebunie. În plus, sunt foarte sănătoase şi dau o mână de ajutor mai multor sisteme ale organismului uman. Eu le cumpăr din magazinul chinezesc din Colentina, iar de data asta le-am folosit într-o salată simplă, cu piept de pui.