Aseară, la Radio Guerrilla, am povestit cu Petru Stratulat despre o cină rapidă, făcută cu lucruri bune şi uşor de pregătit. Dincolo de pretextul rubricii Drive In, (intervenţia mea din fiecare duminică seara, pe la şase fără douăzeci fix, la Guerrilla) al unei cine rapide pe care ascultătorii să o poată pregăti înainte de "festinul" unei noi săptămâni de lucru, somonul de aseară a fost o premieră pentru obiceiurile mele culinare. Nu pregătesc aproape niciodată peştele în tigaie. Fript sau la cuptor sunt cele două variante pe care le prefer oricând în defavoarea prăjelii. Dar de data asta zic eu că lucrurile au stat foarte bine şi aşa.

Curry. Am mai vorbit despre acest amestec de mirodenii creat de iscusinţa şi de experienţa bucătăriei asiatice. Dacă pe alte continente "masala" (un alt tip de mix de ierburi şi seminţe aromate) dă numele mai multor bunătăţi cu sau fără sos, curry îşi împrumută şi el numele de brand mai tuturor preparatelor în care este inclus. Cu mai mult timp în urmă, vă propuneam o versiune rapidă a unui curry de pui. Prefer varianta de influenţă thailandeză care presupune utilizarea laptelui de cocos pentru că mie mi se pare că echilibrează în mod foarte plăcut forţa amestecului de condimente şi pentru că se potriveşte cu mai multe tipuri de carne şi cu legumele dintr-un curry. De curând m-am întrebat cum aş putea combina câteva cuburi de somon cu câteva cozi de creveţi şi am ajuns la istorioara de mai jos.

Somonul la cuptor este una dintre variantele mele preferate pentru un peşte prea nobil, prea gustos, prea simplu de pregătit ca să mi-l imaginez în variante clasice, prăjit sau "pane". E drept, e şi foarte simplu de făcut şi te scoate din impas mai ales când te trezeşti cu lume multă pe cap, la prânz, în weekend. Dacă somonul e proaspăt şi dacă ai măcar o jumătate de oră la dispoziţie, reuşeşti să-i faci şi un sos dulce-acrişor, ca acesta pe care vi-l propun mai jos.

Astăzi am gătit pentru gazdele noastre din Capelle aam den Ijssel, după o porţie bună de călărie la sfârşitul unei zile obişnuite, de serviciu. Pentru ei :) Când omul te primeşte cu toată simpatia în casa lui, îţi dă cheile de la casă, îţi deschide uşa de la frigider şi-ţi oferă chiar şi cardul "pentru orice eventualitate", e mai mare dragul să-l ospătezi cu ceva bun şi uşor la finalul unei zile în care tu te-ai distrat şi el a muncit. Ceea ce am făcut chiar azi, cu somonul despre care e vorba în cele ce urmează.

Cine sunt Maria şi Virgil ştiţi doar câţiva dintre voi, cei care veniţi mai des pe-aici. Pentru cei care nu ştiu cine sunt ei, ar fi irelevant să le explic. Aşa cum ei înşişi sunt nişte irelevanţi, în general :) Numai că de data asta le-am dechis pofta de experiment. Au făcut şi ei plăcinta despre care tomai v-am povestit. Oarecum în paralel cu mine, doar că, desigur, ei au făcut poze mai frumoase, dar le-a luat şi mai mult timp toată treaba. Diferenţe mici la ingredinente, cum ar fi înlocuirea peştelui afumat cu un file proaspăt de pangasius.

Ieri vă lansam (şi îmi lansam şi mie în acelaşi timp) o provocare: o plăcintă simplă şi tentantă, pe care Jamie Oliver o are la el pe site de prin toamna anului trecut. O propunere care sigur multora nu le prea aduce a plăcintă atâta vreme cât din filmuleţ lipsesc foile, coca şi ceea ce mai ştiu ei că este indispensabil unei plăcinte. "Acoperişul" din cartofi este unul dintre cele mai folosite moduri de a acoperi o plăcintă de prin (toate) părţile Regatului Unit. Foaia de piure închide cu mult succes umpluturi de carne tocată, organe, peşte, legume şi orice le mai trece lor prin cap să strecoare în ceea ce numesc în mod obişnuit "pie". Multe imagini mai jos, text puţinel, căci nu m-am abătut prea mult de la varianta lui Jamie. Cheers, chef!