Rezultate din "Întrebări şi răspunsuri":
Vezi numai rezultate din această categorieRezultate din "Articole - Categoria Supe":
Vezi numai rezultate din această categorieCremă de legume. Adică nimic altceva decât legume fierte, apoi făcute cremă, cu ajutorul unui blender. Nu numai că e simplu de făcut, nu numai că arată incredibil de apetisant, e pur şi simplu cuceritoare prin naturaleţea ingredientelor şi prin consistenţa finală catifelată, mângâietoare, dulce fără strop de zahăr sau miere.
Unii vor spune că asta e un pic prea de tot. Să te cari cu supă la serviciu? Am văzut lucruri şi mai şi la viaţa mea, aşa că hai să nu exagerăm. E xistă o grămadă de variante în car epoţi transporta o supă de-acasă pînă la birou, de la clasicul borcan bine închis şi pînă la recipientele speciale, termoizolante, în care firmele de catering livrează aşa ceva. Supa de astăzi e o cremă suficient de groasă cît să se transporte bine chiar şi într-o caserolă de plastic, cu capac. E mai simplă decît, probabil, au crezut unii dintre voi, aşa că nu-mi fac probleme că n-aţi reuşi s-o "executaţi" cel puţin la fel de bine ca în povestea de mai jos.
Este unul dintre acele feluri de mincare ce nu-ti inspira mai nimic la vedere, dar care-ti innebunesc simturile de indata ce gusti din ele. Cum spunea Bourdain cind cu marele scandal romanesc de la "No Reservations", ciorbele nu fac succese de televiziune. Asa ca, fara ardeii de pe marginea bolului, in poza ar putea fi cam orice, de la cereale cu lapte pina la vopsea lavabila. Si inca ceva: asemanarea izbitoare cu ciorba de burta ar ar face-o sa treaca de-a dreptul neobservata. Dar e BUNA!
Rezultate din "Articole - Categoria Salate":
Vezi numai rezultate din această categorieÎmi place ca, măcar din când în când, să fac loc bucăţelelor de carne de viţel fragedă, bine fiartă, în câte-o salată cât mai simplă, în care să fie bine pusă în valoare de celelalte ingrediente şi de un dressing potrivit, poate puţin surprinzător uneori. Pentru asta aleg de obicei carne deschisă la culoare, cu fibra măruntă, care să fiarbă în mai puţin de-o veşnicie şi care să nu scoată mugete firoscoase, de vacă bătrână, când o-ntreb de sănătate.
Rezultate din "Articole - Categoria Pranzul din caserola":
Vezi numai rezultate din această categorieScenariu. Duminică dimineaţa, soare timid printre nori figuranţi, ameninţări la mişto ale iernii plecate cu bombăneli şi ameninţări înjurate. Ai mânca "ceva uşor"... Dacă aş avea un bănuţ pentru fiecare moment în care am auzit asta... Ceva simplu...nici prea consistent, nici prea frugal, nici prea prăjit, dar nici prea crud, nici o omletă, dar nici un iaurt, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos... Quesadilla mi se pare partenerul foarte bun pentru un start lenos, de duminică uşor mahmură. E uşor de făcut, are legume aproape crude şi carne de pui uşor ameţită în tigaie.
În ultimele zile parcă a fost un făcut: am vorbit despre papanaşi cu vreo trei oameni. Despre reţeta lor unică de prin majoritatea restaurantelor din Bucureşti, în care iau forma unor gogoşi soioase, în care brânza se constituie în urme fine, detectabile doar la analize de laborator, căci la gust şi la privire arareori se iţeşte. În plus, am încercat varianta de mai jos pentru aceia care au reuşit să renunţe (şi bravo lor că au făcut-o!) la prăjeli în baie de ulei. Vă voi spune şi ce n-aş repeta eu a doua oară, poate vouă vă vor ieşi mult mai bine.
Nu e prima dată când fac un quiche. Dacă veţi căuta în articolele precedente care vorbesc despre quiche, probabil vă veţi da seama sau vă veţi aduce aminte că nu e deloc o treabă complicată, ba chiar beneficiază de cele două mari avantaje după care se dă în vânt individul contemporan: e gata repede şi compoziţia poate conţine o mulţime de combinaţii de ingrediente. Quiche-ul e quiche dacă respectă două principii mari şi late: umplutura e pusă într-un aluat fraged sau din foietaj şi trebuie să fie "legată" cu un amestec de ouă şi smântână. Pe Smokey Robinson l-am văzut de curând într-o ediţie "American Idol" dedicată muzicii create în ultimele decade la legendarul Motown Records. Şi pentru că Smokey e un individ pe care eu îl preţuiesc tare, iar în quiche-ul de azi am pus ceva cărniţă afumată, am zis să-i dedic lui trebşoara asta :) Mai jos, explicaţii pas cu pas şi opt poze grăitoare.
Mai ţineţi minte povestea cu supă de anul trecut? Se făcea că doi viteji mânuitori de polonic (subsemnatul dimpreună cu Victor Melian) şi o ceată de gureşe furnicuţe au robotit o zi Citeşte continuarea »
O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »
CHEESECAKE FOARTE SIMPLU (the "UHMMM...!")