Saint Jacques. Sau delicatesa delicateselor în materie de scoici. Propunerea asta seamănă mult cu o variantă oferită de Joseph Hadad pentru o carte apărută acum câţiva ani sub semnătura revistei "Secrete de Chef", care pune la un loc mai multe reţete ale marilor Executivi din restaurantele "haute cuisine" din Bucureşti. Diferenţele nu sunt mari, dar m-aş fi bucura să găsesc ciuperci de pădure, ca în varianta lui Hadad. Mai departe, fiţi pregătiţi de o treabă faină şi destul de sofisticată, care de Sărbători s-ar potrivi de minune aşteptărilor fine, care anul ăsta poftesc ceva mai departe de porc .)

Cred că prima oară am pus gura pe scoici pe la cinci sau şase ani. Dintr-un borcănel minuscul, parte dintr-un "pachet din străinătate", un concept la mare preţ pe vremea lui Ceauşescu. Nu mai ţin minte ce gust aveau, dar ştiu sigur că era o aromă cu totul nouă, interesantă. Au ajuns într-o ciulama şi ăsta a fost multă vreme singurul fel în care mi le-am închipuit şi la care mă gândeam atunci când spuneam "mi-e poftă de nişte scoici".

In insemnarile din Evia aminteam la un moment dat despre o varianta foarte simpla si foarte gustoasa in care grecii inteleg sa prepare fructele de mare atunci cind poftesc la o mincare cu sos. "Saganachi" este, de fapt, brinza de capra fripta pe gratar, care impreuna cu sosul rosu dau reteta de baza. Difera doar felul in care pregatesti sosul si vietatile pe care le bagi in seama: creveti, caracatita, calamar, scoici etc.

Saint Jacques. Sau delicatesa delicateselor în materie de scoici. Propunerea asta seamănă mult cu o variantă oferită de Joseph Hadad pentru o carte apărută acum câţiva ani sub semnătura revistei "Secrete de Chef", care pune la un loc mai multe reţete ale marilor Executivi din restaurantele "haute cuisine" din Bucureşti. Diferenţele nu sunt mari, dar m-aş fi bucura să găsesc ciuperci de pădure, ca în varianta lui Hadad. Mai departe, fiţi pregătiţi de o treabă faină şi destul de sofisticată, care de Sărbători s-ar potrivi de minune aşteptărilor fine, care anul ăsta poftesc ceva mai departe de porc .)

Cred că prima oară am pus gura pe scoici pe la cinci sau şase ani. Dintr-un borcănel minuscul, parte dintr-un "pachet din străinătate", un concept la mare preţ pe vremea lui Ceauşescu. Nu mai ţin minte ce gust aveau, dar ştiu sigur că era o aromă cu totul nouă, interesantă. Au ajuns într-o ciulama şi ăsta a fost multă vreme singurul fel în care mi le-am închipuit şi la care mă gândeam atunci când spuneam "mi-e poftă de nişte scoici".

In insemnarile din Evia aminteam la un moment dat despre o varianta foarte simpla si foarte gustoasa in care grecii inteleg sa prepare fructele de mare atunci cind poftesc la o mincare cu sos. "Saganachi" este, de fapt, brinza de capra fripta pe gratar, care impreuna cu sosul rosu dau reteta de baza. Difera doar felul in care pregatesti sosul si vietatile pe care le bagi in seama: creveti, caracatita, calamar, scoici etc.