Lung nume pentru o poveste atât de simplă... Avem dorinţe şi pofte. Dar de multe ori ne-am dori să pregătim "ceva simplu" într-o manieră cât de cât sofisticată, mai "altfel" decât ne împing vocile raţiunii. Poţi lesne prăji aripioare şi cartofi, la fel de simplu poţi sprijini de ele un strop de salată proaspătă şi...gata. Numai că, de multe ori, intervine întrebarea ce stă la baza complicării existenţei fiecăruia, în manieră creativă :) "CUM?" Şi uite cum o treabă aparent banală poate deveni o bucurie în plus pentru ochi, gust şi stimă de sine :)

Pentru unii, dulce-acrişor poate fi maxima extravaganţă de gust la care vor opri aceste paste. "Diablo", însă, au devenit cu adevărat numai după ce, la final, le-am strivit câţiva ardei iuţi uscaţi, competenţi ca o armată de termite hămesite. Vorbim mai departe despre un sos deştept, aproape negru, în care file-urile de anşoa, ardei copţi şi roşiile proaspete se întâlnesc pentru a crea contraste mai mult decât interesante.

Asta e mai degrabă o alcătuire de iarnă, cu arome călduroase şi savoare ce te îmbie la privit prin fereastră de dincoace de florile de gheaţă. Hai să fie ăsta felul în care spun eu "drum bun" şi "la revedere" iernii care sper că ne dă o pauză de câteva luni în 2010. E o poveste dulceagă, pe care le sfârşit o puteţi aşeza pe o mână de orez bun, fiert bob cu bob, sau pe un pat de paste late, poate chiar făcute în casă. Dar despre asta vorbim cu altă ocazie.

Am găsit un borcan de pepeni muraţi pe raftul cu "specialităţi" al unui magazin din cartier, patronat de nişte turci. Nu cred că mai cumpărasem vreodată aşa ceva şi m-am gândit să-i aşez într-un preparat în care ei să constituie tenta dinamică, impulsivă a gustului. Aşa că am găsit de cuviinţă să-i combin în garnitura coaptă a unor pulpe de pui, lângă ciuperci proaspete şi într-un sos alb cu mult vin. O poveste simplă, rapidă, spusă mai mult de pozele ce urmează.