Rezultate din "Articole - Categoria Pranzul din caserola":
Vezi numai rezultate din această categorieAm găsit un borcan de pepeni muraţi pe raftul cu "specialităţi" al unui magazin din cartier, patronat de nişte turci. Nu cred că mai cumpărasem vreodată aşa ceva şi m-am gândit să-i aşez într-un preparat în care ei să constituie tenta dinamică, impulsivă a gustului. Aşa că am găsit de cuviinţă să-i combin în garnitura coaptă a unor pulpe de pui, lângă ciuperci proaspete şi într-un sos alb cu mult vin. O poveste simplă, rapidă, spusă mai mult de pozele ce urmează.
Ieri am fost exact în postura ascultătorilor lui Petru din fiecare duminică după-amiaza de la Radio Guerrilla: adică abia intrat în casă, după un drum de vreo şase ore şi ceva, întrebându-mă foarte serios "ce pot să fac repede de mâncare?". Ceva nu prea greoi, uşor de făcut, rapid, cât să nu depăşesc ora şapte cu cina asta şi-aşa destul de târzie. Şi a ieşit asta: o fasole bătută de i-au mers fulgii, lângă nişte copănele (facultative) de pui.
Vinul "rezolvă" multe atunci când decidem să-l transformăm în sos. Are marele avantaj că, în general, se combină de minune cu majoritatea ingredientelor care formează gustul şi consistenţa sosurilor şi e bun prieten cu multe feluri de carne. De data asta cu pulpe superioare de pui scăzute la cuptor într-un sos care, natural, cere tot vin roşu.
Zilele cu vreme urîtă fac dor de vară, de mîncăruri uşoare şi de arome proaspete. Dorul ăsta de vară m-a dus astăzi cu gîndul la un sos acrişor, de lămîie, care să facă din nişte banale copănele de pui un adevărat regal de savori.(oare n-am mai folosit de curînd expresia asta?). O caserolă cu parfumuri văratice, dragii mei truditori de prin birouri, o caserolă ca o promisiune de îmbunare a vremii şi a vremurilor. Cu fasole verde pe post de garnitură şi un ceva potrivit să vă lecuiască de plictis.
Na că, din cauza întîrzierii propunerii pentru marţi, am aglomerat două prînzuri în aceeaşi zi. Dar păstrăm regula: pentru ficare zi, o nouă variantă de caserolă. Puiul ţărănesc e o întîmplare culinară pe care am descoperit-o la Cocoşul Roşu, astă-vară. Am regăsit-o de curînd şi la Maxx, în Regie. Sosul de usturoi, pe care eu l-am modificat puţin, si mămăliga friptă pe grătar sînt două atuuri irezistibile ale unei găteli ce stă la îndemîna oricui. Să nu uit: am primit acum cîteva zile întrebarea "usturoi la serviciu?". În majoritatea cazurilor, nu toc usturoiul. Îl călesc sau îl înăbuş întreg, strivit sub lama cuţitului. În felul ăsta, el doar parfumează sosul sau ingredientele, fără a lăsa un miros pregnant, ca în cazul unui mujdei. Sînt prea puţine mîncărurile în care usturoiul poate fi nota pregnantă a aromei, deci îngrijorarea pentru starea de spirit a colegilor d ela birou nu mi se pare deloc fondată :)
Am găsit un borcan de pepeni muraţi pe raftul cu "specialităţi" al unui magazin din cartier, patronat de nişte turci. Nu cred că mai cumpărasem vreodată aşa ceva şi m-am gândit să-i aşez într-un preparat în care ei să constituie tenta dinamică, impulsivă a gustului. Aşa că am găsit de cuviinţă să-i combin în garnitura coaptă a unor pulpe de pui, lângă ciuperci proaspete şi într-un sos alb cu mult vin. O poveste simplă, rapidă, spusă mai mult de pozele ce urmează.
Ieri am fost exact în postura ascultătorilor lui Petru din fiecare duminică după-amiaza de la Radio Guerrilla: adică abia intrat în casă, după un drum de vreo şase ore şi ceva, întrebându-mă foarte serios "ce pot să fac repede de mâncare?". Ceva nu prea greoi, uşor de făcut, rapid, cât să nu depăşesc ora şapte cu cina asta şi-aşa destul de târzie. Şi a ieşit asta: o fasole bătută de i-au mers fulgii, lângă nişte copănele (facultative) de pui.
Vinul "rezolvă" multe atunci când decidem să-l transformăm în sos. Are marele avantaj că, în general, se combină de minune cu majoritatea ingredientelor care formează gustul şi consistenţa sosurilor şi e bun prieten cu multe feluri de carne. De data asta cu pulpe superioare de pui scăzute la cuptor într-un sos care, natural, cere tot vin roşu.
Zilele cu vreme urîtă fac dor de vară, de mîncăruri uşoare şi de arome proaspete. Dorul ăsta de vară m-a dus astăzi cu gîndul la un sos acrişor, de lămîie, care să facă din nişte banale copănele de pui un adevărat regal de savori.(oare n-am mai folosit de curînd expresia asta?). O caserolă cu parfumuri văratice, dragii mei truditori de prin birouri, o caserolă ca o promisiune de îmbunare a vremii şi a vremurilor. Cu fasole verde pe post de garnitură şi un ceva potrivit să vă lecuiască de plictis.
Na că, din cauza întîrzierii propunerii pentru marţi, am aglomerat două prînzuri în aceeaşi zi. Dar păstrăm regula: pentru ficare zi, o nouă variantă de caserolă. Puiul ţărănesc e o întîmplare culinară pe care am descoperit-o la Cocoşul Roşu, astă-vară. Am regăsit-o de curînd şi la Maxx, în Regie. Sosul de usturoi, pe care eu l-am modificat puţin, si mămăliga friptă pe grătar sînt două atuuri irezistibile ale unei găteli ce stă la îndemîna oricui. Să nu uit: am primit acum cîteva zile întrebarea "usturoi la serviciu?". În majoritatea cazurilor, nu toc usturoiul. Îl călesc sau îl înăbuş întreg, strivit sub lama cuţitului. În felul ăsta, el doar parfumează sosul sau ingredientele, fără a lăsa un miros pregnant, ca în cazul unui mujdei. Sînt prea puţine mîncărurile în care usturoiul poate fi nota pregnantă a aromei, deci îngrijorarea pentru starea de spirit a colegilor d ela birou nu mi se pare deloc fondată :)
Mai ţineţi minte povestea cu supă de anul trecut? Se făcea că doi viteji mânuitori de polonic (subsemnatul dimpreună cu Victor Melian) şi o ceată de gureşe furnicuţe au robotit o zi Citeşte continuarea »
O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »
PULPE DE PUI ÎN SOS VÂNĂTORESC