...sau "prăjitura lui 125"...sau "prăjiturică rapidă pentru uimit mesenii"...sau.... Asta poate fi o joacă dulce şi plăcută în orice moment te învârţi prin cămară sau prin frigider căutând ceva dulce, bun, cald, pufos, făcut cu ingrediente pe care, în majoritatea lor, e imposibil să nu le ai în casă. Poate fi o compoziţie de bază pentru foarte multe alte combinaţii, poate conţine alte fructe sau poate primi o glazură simplă, după pofta inimii, în funcţie de inspiraţia de moment. Pentru că e simplă şi foarte uşor de făcut.

Alţi biscuiţi. Pentru că începătorii sau cei fără de prea mult timp la dispoziţie au nevoie de propuneri simple, rapide, uşor de improvizat. Pentru că şi ei au nevoie de mici victorii culinare nu-i aşa? Sunt nişte prăjiturele deschise la culoare, care ascund pepite întregi de ciocolată, numai buni de pus pe masa unui oaspete înfrigurat sau de dus la birou, colegilor, în semn de "Sărbători fericite!". Unde mai pui că au o formă mai mult decât generoasă şi nonconformistă.

“She sent out for one of those short, plump little cakes called petites madeleines, which look as though they had been moulded in the fluted scallop of a pilgrim's shell. And soon, mechanically, weary after a dull day with the prospect of a depressing morrow, I raised to my lips a spoonful of the tea in which I had soaked a morsel of the cake. No sooner had the warm liquid, and the crumbs with it, touched my palate than a shudder ran through my whole body, and I stopped, intent upon the extraordinary changes that were taking place…at once the vicissitudes of life had become indifferent to me, its disasters innocuous, its brevity illusory…” Marcel Proust, "În căutarea timpului pierdut".

Dulciuri mici, dulciuri de casă, dulciuri la îndemână, prăjiturele uşor de făcut. Cam cu asta ne vom ocupa în săptămâna premergătoare Crăciunului. Iar biscuiţii a căror poveste urmează sunt probabil printre cei mai simpli şi mai rapizi cu putinţă. La modul cel mai serios, pregătirea lor durează mai puţin decât facerea unei salate. Şi dacă punem la socoteală că în cuptor stau doar zece minute, e posibil să credeţi că înşir poveşti vânătoreşti. Nimic mai fals :)

Iată-ne la al doilea articol în care, vinerea, vă fac o propunere generală pentru cumpărături de weekend, cu listă şi buget pentru fiecare dintre ele. Cel mai simplu ar fi să tipăriţi textul articolului şi să mergeţi cu el direct în piaţă sau în magazinul de unde vă faceţi în mod obişnuit cumpărăturile. Iată la ce m-am gândit pentru acest weekend.

Cu greu i-am putea numi "biscuiţi". Dar pentru că nu au strop de grăsime, după ce se răcesc devin foarte tari, perfecţi pentru seri de toamnă cu nasul în cana de ceai şi cu ochii aiurea, pe vreo carte sau pe vreun ecran. Cred că sunt cei mai simpli pesmeţi din câţi se ştiu ei printre dulciurile de casă, fie că le zici "betoane ruseşti" sau "pietre de ceai" :)

Când auzim "brioşe", ne gândim toţi la ceva dulce, parfumat, cu ciocolată sau cu vanilie, pudrat cu zahăr şi aburind frumos lângă o cană cu ceai. Dar Nemărginirea Sa, Internetul, m-a ajutat să descopăr de curând că fantezia culinară nu ne-ar împiedica să privim brioşele dintr-o perspectivă sărată. Telemea, şuncă afumată, ciuperci. Aluat simplu. Rezultatul? Exact aşa cum îl vedeţi în imaginea de mai sus şi multă bucurie "în tribune", printre cei care au apucat să guste din ele.

Asta e mai degraba un pretext pentru a inaugura tava speciala de briose, "made in GB", pe care am gasit-o cu mare bucurie acasa la intoarcerea in Bucuresti, la sfirsitul campaniei electorale. Asa ca ea fiind personajul principal, iat-o in toata splendoarea.