Mă bate gândul să public o carte să demonstrez cu sute de propuneri că pieptul de pui nu trebuie să fie nici insipid, nici uscat, nici nesuferit, nici plicticos atunci când vrei să mănânci sănătos, dar vrei să te şi bucuri de gustul bun al bucatelor. Aceasta este una dintre multele variante în care vă arăt cu lux de amănunte cum puteţi păstra pieptul de pui suculent şi cum reuşiţi să-i daţi aromă fără să aveţi nevoie de ingrediente "interzise". Căci nu mi se pare nimic mai mincinos din punct de vedere dietetic decât o bucată de piept de pui la grătar înfăşurată în fâşii alunecoase de slănină afumată... Bonus: salsa cea proaspătă şi pişcătoare la limbă, din câteva legume crude şi gustoase.

Insist asupra unei mai vechi teorii pe care o şi exemplific practic de fiecare dată, încercând să le demonstrez acelora care încă mai cred că pieptul de pui la grătar e sec şi insipid că lucrurile nu stau chiar aşa, ba dimpotrivă. Fript cu pricepere, pieptul de pui poate rămâne suficient de zemos. Combinat cu amestecul potrivit de legume şi stropit cu un dressing foarte simplu, ajutat de câteva mici tertipuri menite să ne facă eventualele diete mai gustoase, putem vorbi şi despre o farfurie aromată. În definitiv, probabil că principalul motiv pentru care abandonăm diverse diete este chiar lipsa gustului, faptul că medicina nu prea ţine cont de arome.

Pesto. Un fel de "elixir" plin de arome, uşor de făcut în casă, capabil să dea tonul general în foarte multe alcătuiri gastronomice rapide. Nu ştiu dacă v-am mai spus sau dacă aţi aflat de pe altundeva, dar pesto devine cu adevărat bun după câteva săptămâni de stat în frigider, bine închis într-un borcan "cu şurub". Mi-am adus aminte de un astfel de borcănel conţinând un pesto de rucola pe care l-am făcut cu mai multă vreme în urmă. Un pesto în care pusesem miezuri de seminţe de floarea soarelui şi de dovleac. În jurul lui am creat ceea ce urmează.

Aceasta este una dintre acele propuneri generate de lipsa de timp şi de teama că "iar trece ora cinei şi n-am făcut nimic de mâncare". Poate că unora nu le va veni să creadă, însă încerc să respect orele de masă, mai ales ora maximă a cinei. După ora 7:30 PM, treburile se complică mult din punct de vedere digestiv şi, indiferent de ora la care ajung să adorm, mă resimt în dimineaţa zilei următoare. Aşa că, din când în când, vă voi propune variante foarte uşoare, cu un timp de preparare foarte scurt, pentru masa de seară. Iar wok-ul este de mare ajutor în astfel de cazuri.

Eternul şi fascinantul piept de pui se vrea băgat în seamă chiar şi iarna, când mai toată lumea e cu gândul la bucate "consistente", adică grase şi de cursă lungă. Am dat ascultare chemării străbunilor şi am adus în pieptul de pui bucăţele bune, suculente şi parfumate, cât să nu se supere nici el că nu l-am integrat natural în peisajul cu zăpadă şi ţurţuri, nici domnul doctor că m-aş fi declarat învins în apriga luptă cu pârdalnicul râmător.

Urechile de lemn sunt ciupercile negre, chinezeşti, care se cumpără uscate, deshidratate, şi pe care le ţinem în apă călduţă vreo 15 minute înainte de a le pune în ceea ce pregătim. Cred că sunt unul dintre acele ingrediente care fie nu-ţi plac deloc, fie îţi plac la nebunie. În plus, sunt foarte sănătoase şi dau o mână de ajutor mai multor sisteme ale organismului uman. Eu le cumpăr din magazinul chinezesc din Colentina, iar de data asta le-am folosit într-o salată simplă, cu piept de pui.

Aud tot mai des întrebarea: "Ce pot să fac cu un piept de pui?". Asta după ce majoritatea ne-am plictisit de veşnicul piept de pui la grătar, uneori prea pătruns, prea uscat, prea înecăcios... Cu toate astea, pieptul de pui rămâne una dintre cheile unei diete mai echilibrate, mai uşoare. De-aici şi nevoie de imaginaţie, de înlocuire a plictisului cu preparate gustoase şi apetisante, care să nu ne transforme masa în rutină. Mai jos, încă un exemplu de pui preparat în maximum 15 minute, cu un ingredient mai puţin folosit în bucătăriile din România.