“Plecind pe principiul ca toata lumea stie ce e un gratin si brinza ricotta, va propun o varianta lejera si delicioasa de musaca cu dovlecei acoperita cu o spuma usoara de ricotta…Incercati, o sa va schimbati ideile!
Bon, acum va trebuie^

* 600 de grame de carne de vita slaba
* 1 ceapa curatata
* 2 -3 graunti de usturoi curatati
* 4 linguri de supa cu ulei de masline
* 35 cl de bulion subtire sau sos de rosii
* 1 buchet de ierburi aromate-cimbru, patrunjel si foi de dafin
* 750 gr. de dovlecei tari
* 1 lingura rasa cu faina
* 35 cl de lapte
* 2 oua
* 250 grame de ricotta
* 30 gr. parmesan ras si 30 gr. de pesmet
* o nuca de unt
* sare, piper,scortisoara pudra

Sa incepem reteta:
Tocati carnea de vita la robot.Taiati marunt ceapa si usturoiul.Intr-o cratita antiadeziva de preferat, puneti 2 linguri de ulei de masline si caliti pina devin aurii ceapa si usturoiul.Puneti apoi carnea si lasati la rumenit in jur de 5 min. mestecind din cind in cind cu o spatula de lemn.Puneti sosul de rosii, buchetul de aromate legate in prealabil cu o ata alba sa nu se decoloreze la gatit,un virf de cutit de scortisoara,sare , piper si lasati pe foc mic vreo 20 de min.

Incalziti cuptorul la 210 grade sau termostat7.Spalati dovleceii si taiati extremitatile.Puneti lama cu discul de taiat rondele si treceti dovleceii sau taiatii la mina cu un cutit cu lama fina apoi puneti rondelele intr-o tigaie daca se poate tot antiadeziva cu 2 linguri de ulei de masline si rumeniti usor. Sarati.

Intr-o craticioara mica topiti untul , varsati laptele rece si mestecind energic cu telul adaugati o lingura rasa de faina.Lasati sa fiarba pina se face un soi de sos omogen apoi luati dupa foc , lasati la racit si adaugati ouale si ricotta mestecind bine cu acelasi tel pina se incorporeaza totul.

Intr-un vas de gratinat , aranjati sosul cu carne intr-un strat regulat, dovleceii la fel si varsati sosul ricotta peste tot.Pudrati cu amestecul parmezan-pesmet si un praf de scortisoara si puneti la cuptor timp de 30 min.

Ingrediente pentru două porţii: lipie mare – o bucată; piept de pui – o jumătate; ardei gras roşu – un sfert; ardei gras verde – un sfert; ceapă roşie – un sfert; usturoi – jumătate de căţel; roşii proaspete – una medie sau două mici; mozzarella – 100 g; parmezan – două linguriţe; opţional – busuioc proaspăt, ardei iute; sare, piper; ulei de măsline. Pentru sos: smântână obişnuită (12%) – o lingură; ketchup dulce sau iute – două linguriţe; muştar cu boabe – o linguriţă; sare, piper.

Pasul 1. Mi-am pregătit toate ingredientele. Am curăţat şi am spălat legumele. Am spălat şi am tăiat puiul în cuburi destul de mici. La fel şi restul legumelor. Aici ar fi două variante dictate doar de opţiunea proprie. Dacă vreţi la final o quesadilla foarte “estetică”, e bine să tăiaţi toate ingredientele şi mai ales puiul cât mai mărunt. Dacă vreţi, însă, o quesadilla în care să aveţi în ce să vă înfigeţi dinţii mai vârtos, merg şi ceva mai măricele. În ambele cazuri, însă, trebuie să fiţi atenţi la cantităţile de ingrediente pe care le aşezaţi mai apoi pe lipie.

Pasul 2. Am călit puţin bucăţelele de pui, cu o lingură d eulei de măsline, un strop de ceapă, un strop şi mai mic de usturoi, sare puţină şi piper proaspăt măcinat din belşug. Pe foc rapid, până şi-au schimbat culoarea şi s-au pătruns rămânând puţin suculente.

Pasul 3. Pentru că, după ce puneţi quesadilla în tigaie, va trebui să-i acordaţi atenţie, e bine să pregătiţi şi sosul înainte. Eu am pus smântâna, muştarul, ketchup-ul, sarea şi piperul într-un castron şi le-am amestecat până s-au omogenizat.

Pasul 4. Şi a venit vremea lipiei. Într-o tigaie bine încălzită, am pus lipia pe partea “intactă”. Am presat-o şi am încălzit-o puţin, cu mare grijă să rămână flexibilă şi în niciun caz să nu devină casantă. După ce puneţi ingredientele, jumătate din lipie trebuie adusă peste cealaltă jumătate, aşa că nu vreţi să se crape în timpul acestei operaţiuni.

Pasul 5. Am pus pe jumătate din lipie ingredientele, în ordinea asta: mozzarella, ardei gras de ambele culori, ceapă şi usturoi, pui, roşii, ceapă şi usturoi, ardei, mozzarella, busuioc, puţin parmezan ras. De ce am pus de două ori mozzarella? Pentru că umplutura trebuie să se lipească, să cuprindă toate ingredientele şi să le menţină înăuntrul lipiei. Există şi varianta în care nu folosiţi mozzarella, ci un sos Bechamel (unt, făină, lapte, mozzarella, nucşoară rasă) cu care scăldaţi întreaga compoziţie. Eu mă feresc de aşa ceva din raţiuni nutritive şi pentru că prefer să disting cât mai exact gustul tuturor ingredientelor.

Pasul 6. După ce am pus toate ingredientele, am pliat lipia, aducând partea liberă peste jumătatea pe care am pus compoziţia. Pe foc nu prea puternic. După pliere, lipia poate deveni crocantă, ba chiar aşa e bine să se întâmple. Am presat cu mâna până ce umplutura a început să pocnească, semn că la ingrediente a ajuns căldura tigăii, că mozzarella a început “să lucreze”. Am întors-o şi am continuat să presez. Dacă vi se pare prea fierbinte pentru a o presa cu mâna, puteţi folosi un şervet curat sau fundul unui vas potrivit pentru dimensiunea tigăii.

Când e gata? Când e bine lipită, când ambele jumătăţi de lipie care au stat în tigaie sunt rumene şi puţin crocante. Vă sugerez să nu tăiaţi quesadilla imediat după ce aţi stins focul. Puteţi s-o ningeţi cu puţin parmezan ras şi s-o mai lăsaţi în tigaie să se răcorească. Puneţi sosul aproape, că nu va rămâne nicio picătură din el. Şi dacă tot vorbeam despre duminică pe la prânzişor, altoiţi lângă ea un vinişor alb, uşurel, de maximum 12% concentraţie alcoolică, de preferat un vin sec mai blând, parfumat cu moderaţie şi bine bine răcit. Mie şi celor doi prieteni de pe Facebook pe care i-am primit duminică după-amiază la Kopel’s, în vizită de recunoaştere, aşa ne-a plăcut

Ingrediente pentru două porţii: farfalle uscate (paste în formă de fundă, cu marginile zimţate ondulat) – aproximativ 150 g; sparanghel verde – 4-5 fire proaspete; vânătă – un sfert (câteva felii subţiri); ardei capia – unul mic; usturoi – doi căţei; smântână dulce – aprox. 100 ml; sare, piper, ulei de măsline.

Pasul 1. Am pus apă la fiert, pentru paste. Am lăsat să clocotească, am pus sare, am amestecat, iar când a ajuns din nou la fierbere, am pus pastele. Le-am lăsat să fiarbă cât m-am ocupat de sos.

Pasul 2. Am curăţat firele de sparanghel. Sparanghelul verde este atât de fraged şi de proaspăt, încât toată treaba cu decojitul e o banalitate. Cu un peeler sau cu un cuţit obişnuit pentru curăţat legume, am “raşchetat” fiecare fir de sparanghel de la jumătate în jos, spre cotor. Atât. Am tăiat şi puţin din capătul gros al fiecărui fir. Capetele sunt, de obicei, puţin uscate sau prea fibroase.

Pasul 3. Cât am curăţat sparanghelul, usturoiul şi ardeiul capia, am pus la fiert puţină apă, într-o cratiţă. Când a clocotit, am pus sare şi am amestecat. Când a clocotit din nou, am pus firele de sparanghel tăiate pe jumătate. Oricum urma să le tai în segmente de un centimetru şi ceva, deci n-a fost bai să le pun tăiate în cratiţa cu apă fierbinte. Dacă intenţionaţi să le păstraţi întregi (pentru paste nu e cazul), alegeţi o cratiţă suficient de largă, în care firele de sparanghel să stea scufundate complet în apă. Am opărit, aşadar, sparanghelul, timp de vreo două minute.

Pasul 4. Am pus câteva cuburi de gheaţă într-un alt vas. Chiar înainte de a scoate segmentele de sparanghel din apa fierbinte, am pus apă rece peste gheaţă. Am pus segmentele verzi în baia de apă foarte rece, în care cuburile de gheaţă s-au topit lent. În felul ăsta, culoarea sparanghelului a devenit un verde crud, strălucitor, pe care s-a păstrat şi în timpul preparării ulterioare.

Pasul 5. Am tocat fin usturoiul şi ardeiul capia. Am tăiat firele de sparanghel în bucăţele cilindrice de 1-2 centimetri. Am spălat vânăta şi am tăiat câteva felii foarte subţiri. Am încins două linguri de ulei de măsline într-o tigaie antiaderentă. Am călit usturoiul vreo două minute, amestecând. Am adăugat ardeiul capia şi am mai amestecat alte două minute. Am pus apoi bucăţile de sparanghel, am amestecat şi am călit aproximativ cinci minute. Apoi în tigaie au zburat şi feliile de vânătă, tăiate în sferturi de cerc. Şi alte două minute de călit amestecând. Am turnat smântâna, am amestecat pe foc mic, am dres gustul cu sare şi piper.

Pasul 6. Pentru că între timp fierseseră pastele (al dente, puţin mai tari), le-am scurs bine şi le-am trântit în tigaia cu sos. Am amestecat bine, pe foc mic, vreo două minute, până ce excesul de lichid s-a impregnat în farfalle. În farfurie am ras parmezan proaspăt şi aş fi pus şi nişte busuioc verde dacă aş fi avut, dar în ultimul timp pare să devină o raritate. Las’ că vine ea primăvara…

Ingrediente pentru o porţie: tagliatelle – o mână, aproape că le puteam număra. Pentru sos: unt – 20 de grame; parmezan ras – o lingură; smântână dulce – o lingură; usturoi – un căţel; piper alb – un vârf de linguriţă, pătrunjel tocat. Opţional – ardei iute uscat şi măcinat sau pisat în mojar, nucşoară proaspăt rasă sau pudră, din plic.

Tagliatelle. Am pus multă apă la fiert, pe foc mare. Când a clocotit, am pus sare grunjoasă de mare. O linguriţă cu vârf. Când a clocotit din nou, am pus pastele, le-am amestecat cu spatula de lemn, cu grijă, să nu le rup. Le-am lăsat să fiarbă, verificându-le din când în când. Au fiert vreo cinci minute până au devenit albe, opace, fierte al dente. Le-am trecut prin apă rece ca să le opresc fierberea, le-am scurs şi le-am lăsat să se răcească.

Sos alfredo. Cât a fiert apa pentru paste, am curăţat usturoiul şi am ras parmezanul. Am topit apoi untul într-o cratiţă mică, cu fund gros, pe foc foarte mic, cât să nu fiarbă. Am pus smântâna, piperul, usturoiul dat pe răzătoarea mică. Am amestecat bine, pe foc foarte mic, apoi am pus parmezanul ras şi am continuat să amestec, până ce sosul s-a îngroşat puţin. N-am pus sare pentru că a fost suficientă în parmezan. La final am ras nucşoară (cât un vârf de linguriţă) şi am amestecat pastele cu sosul.

În farfurie am pus pastele cu sos, am presărat pătrunjel şi ardei iute, apoi am mai ras un strop de parmezan. Da, pastele au fost reci, dar s-au încălzit de la sosul abia luat de pe foc. Cum ziceam, o treabă simplă şi foarte rapidă. În cât timp a fiert apa pentru paste? În suficient timp cât să pregătesc mare parte din sos. Cât am scurs pastele, am oprit sosul, ca să nu rămână nesupravegheat. Cât am terminat sosul, s-au scurs pastele.

Din punctul de vedere al costurilor, să facem socoteala: pastele – mai puţin de 1 RON; parmezan – să fi fost vreo 50 de bani; usturoiul – pot să-l pun la 20 de bani; smântâna – mai puţin de 1 RON; untul – dacă 200 de grame fac vreo 4 RON, zicem şi aici 50 de bani; alte ingrediente – alţi 50 de bani. Total: mai puţin de trei lei. Asta acasă, la mine în bucătărie, căci la restaurant intervin alte costuri…

Ingrediente pentru două porţii mari: o mână de paste uscate, de preferat colorate (eu am avut fusilli verzi, galbene şi portocalii); roşii cherry – 10-12 bucăţi; castravete – un sfert de castravete lung; frunze proaspete de rucola – o mână zdravănă; mozzarella – câteva biluţe sau câteva felii tăiate în bucăţi; ceapă roşie – o jumătate. Pentru sosul pesto: busuioc – câteva frunze; seminţe de pin – o lingură; parmezan ras – trei linguri; usturoi – un căţel; ulei de măsline – 3 sau 4 linguri; suc de lămâie – 2 linguri; sare, piper.

Pasul 1. Am pus apă multă la fiert, pentru paste. Când a clocotit, am pus sare, am amestecat, am readus la fierbere, am pus pastele şi le-am amestecat puţin, ca să nu se lipească. Le-am lăsat să fiarbă amestecând uşor, din când în când, cu grijă să nu rup pastele. Când au fiert, le-am scurs bine şi le-am trecut pe sub jetul de apă rece, ca să le opresc drumul către “prea moale”.

Pasul 2. Cât a fiert apa şi apoi pastele, am spălat şi am tăiat roşiile şi castraveţii. Am scurs şi am tăiat biluţele de mozzarella. Am curăţat şi am tăiat mărunt ceapa. Am spălat şi am scurs frunzele de rucola. Le-am amestecat pe toate într-un castron.

Pasul 3. Am făcut sosul pesto. Am pus frunzele de busuioc rupte mare, parmezanul, mugurii de pin şi usturoiul tăiat în două într-un castron adânc. Am mărunţit totul cu un blender vertical, apoi am pus uleiul, sucul de lămâie, sarea şi piperul. Am amestecat bine şi am reglat gustul.

Pasul 4. Cea mai grea operaţiune: am amestecat frunzele, brânza şi legumele cu sosul pesto, într-un castron mare, încăpător. Apoi am tăcut vreo zece minute, mut de uimire în faţa exploziei cromatice şi de arome din farfurie.

Nu ştiu dacă acesta este unul dintre acele cazuri în care felul în care arată mâncarea transmite subconştientului informaţia (falsă) că mâncarea e mai bună, dar eu sunt convins că amestecul ăsta a fost cu adevărat bun, puţin iute, dar mai cu seamă binecuvântat din punctul de vedere al texturilor: paste al dente, frunze fragede, bucăţele de mozzarella şi de legume în care-ţi poţi înfige dinţii Dincolo de toate astea, rămâne o salată proaspătă, savuroasă, sigur potrivită ca fel principal într-o zi a săptămânii.

Socoteli: timp – aprox. 30 de minute; bani – aprox. 4 RON / porţie.

Ingrediente. Pentru două porţii mari: penne uscate – 250 g; mandarine sau minole – 3 bucăţi, mici şi dulci; brânză cu mucegai albastru – 50 g; smântână dulce – 150 ml; felii de prosciutto crudo – am avut un pachet de 70 de grame şi a fost suficient; usturoi – un căţel mare; tulpină aeriană de ţelină – o tijă; ulei de măsline – 2 linguri; parmezan ras; puţin piper. Opţional – ardei iute uscat.

Pasul 1. Am ales penne pentru că, la sosurile albe, eu simt nevoia unor paste cilindrice, în care sosul să intre, să se ascundă, să umple orice spaţiu pe care-l găseşte la dispoziţie. Sosurile roşii sunt mai mult “năclăitoare”, mai degrabă potrivite să ungă paste plate, fără cavităţi. Nu ştiu dacă e vreo regulă în sensul ăsta, dar mie aşa-mi sună scenariul. Am pus penne la fiert în apă multă, clocotită, în care am dizolvat sare înainte de a pune pastele.

Pasul 2. Am început sosul călind în două linguri de ulei de măsline căţelul de usturoi şi tija de ţelină, tocate cât mai mărunt. Asta a durat vreo două minute, cu tigaia bine încinsă înainte. Am avut astfel baza sosului, în care vioiciunea usturoiului s-a temperat dulceag şi cu gust de legumă bună, proaspătă, din partea ţelinei. Tulpina aeriană de ţelină are o aromă foarte proaspătă, verde, de legumă tânără şi oarecum preţioasă.

Pasul 3. Am pus apoi în tigaie feliile de mandarină tăiate în jumătăţi. Am avut grijă să storc cu spatula câteva bucăţele, pentru ca sucul să participe încă de la început la concepţia sosului. Am continuat să călesc pe foc iute, alte trei minute, amestecând uşor cu spatula de lemn. Nu vă aşteptaţi ca mandarinele să rămână întregi, misiunea lor este, mai degrabă, să aducă sosului aroma fructoasă şi o notă acidă, efervescentă.

Pasul 4. A venit rândul feliilor subţiri de prosciutto crudo. Am tăiat marginea grasă şi apoi am tăiat prosciutto în pătrăţele destul de mici, pe care le-am paraşutat în tigaie, printre celelalte ingrediente. Tot pe foc puternic am continuat să amestec în tigaie şi să omogenizez aromele. Am avut grijă ca bucăţelele de prosciutto să nu se usuce, să nu devină crocante. E drept că, mulţumită sucurilor deja existente în tigaie, ar fi destul de greu să se întâmple asta.

Pasul 5. Am tăiat brânza în cuburi mici, am amestecat-o cu smântâna într-o farfurie şi am turnat amestecul în tigaie. Am amestecat bine, iar sosul a devenit galben-portocaliu şi a început să fiarbă cu clocote mici, să se îngroaşe şi să se definitiveze. În faza asta nu mai e nevoie de foc prea puternic, dar trebuie să aveţi gijă ca totul să fie foarte bine amestecat şi omogenizat. Este finalul sosului de prosciutto cu mandarine, deci aveţi grijă să nu scadă prea mult şi să nu se ardă. N-am ţinut tigaia pe foc mai mult de două minute. Nu am mai avut nevoie de sare, ea provenind deja din brânză şi din feliile de mezel italienesc. Am stins focul.

Pasul 6. Între timp au fiert şi pastele, aşa că le-am pus în strecurătoare, le-am trecut repede prin apă rece ca să stagnez pe moment procesul de fierbere şi le-am scurs bine. Le-am pus în tigaie şi le-am amestecat bine cu sosul, le-am pus într-un vas termorezistent şi le-am pus în cuptorul preîncălzit, timp de vreo 15 minute, la foc mediu. La cuptor, sosul a intrat şi mai bine în paste, totul s-a amestecat şi mai bine desăvârşind gustul final. Aroma dulce a fructelor nu a făcut decât să pună în valoare şi mai bine savoarea oferită de celelalte ingrediente. Am creat un sos care mie mi se pare foarte ingenios şi de-a dreptul cuceritor. În farfurie am pus parmezan ras proaspăt şi am “botezat” porţia mea cu ardei iute uscat, sfărâmat între degete. Un regal!

Socoteli. Timp: aproximativ 25 de minute + 15 minute coacere. Bani: aproximativ 9.5 RON / porţie.

Ingrediente. Pentru două persoane: piept de pui – unul întreg, mare; şuncă afumată (mezel, fără grăsime sau şorici) – 8 felii; făină – două linguri; unt – 60 de grame; parmezan ras proaspăt – 4 linguri; sare, piper; felii de ardei gras roşu pentru garnitură.

Am tăiat pieptul de pui pe lungime, în două porţii.

Am pus fiecare dintre cele două jumătăţi între două straturi de folie de plastic şi l-am bătut bine, cu ciocanul pentru carne. Folia protectoare m-a ajutat să păstrez pieptul de pui într-o formă definită. În timpul baterii, mai ales dacă folosiţi un fund de lemn, carnea se lipeşe pe partea opusă cele pe care bateţi şi sigur nu vreţi asta. Am bătut cu grijă, să nu găuresc / stric pieptul de pui. L-am bătut cât am putut de subţire.

Am amestecat făina cu puţină sare şi piper. Am tăvălit bucăţile de pui prin ea şi am scuturat bine surplusul. Am trimis apoi, pe tigaia încălzită bine, o cometă din 1/3 din cantitatea de unt. Adică aprox. 20 de grame pentru fiecare bucată de pui.

Când s-a topit, am prăjit pieptul de pui pe ambele părţi până s-a rumenit frumos şi s-a pătruns.

Am pus apoi în tigaie patru felii de şuncă. Un capăt sub mijlocul pieptului de pui şi celălalt către fiecare punct cardinal al bucăţii de carne din tigaie.

Am ras apoi jumătate din cantitatea de parmezan, am prins capetele feliilor de şuncă deasupra, cu scobitori, am topit aprox. 10 grame de unt şi l-am întins peste întreaga povestioară. Am repetat operaţiunea pentru a doua bucată de piept de pui.

Am prăjit în tigaie, pe ambele părţi, până s-a topit parmezanul şi totul s-a rumenit frumos. Am scos scobitorile ca să pot întoarce bucata de pui şi pe partea cealaltă. Şunca nu s-a desprins, era deja lipită de parmezan. Am tăiat felii de ardei gras proaspăt şi n-a mai fost nevoie de nimic altceva

Simplu, nu? Unde mai pui că arată extraordinar (mie aşa mi se pare), iar pieptul de pui împrumută din aroma de şuncă şi din savoarea parmezanului. De aceea, vă sugerez să alegeţi ingrediente cât mai bune. Eu zic că merită încercată, mai ales dacă gradul de plictis pentru clasicul piept de pui la grătar tinde către valori îngrijorătoare

Socoteli. Timp: aprox. 30 min. / porţie, + 10 minute pentru fiecare porţie. Bani: aprox. 5.5 RON / porţie

Voi cum scăpaţi de monotonie când vine vorba de Înălţimea Sa, pieptul de pui?

Ingrediente. Pentru 2 porţii: orez cu bobul lung – 150 g; supă limpede, de pui – 1 litru; unt – 40 g; kaiser slab, afumat, fără şorici – 50 g; vin alb sec – 100 ml (un pahar mic); ceapă roşie – o bucată; mazăre – 100 g; parmezan, sare şi piper.

Am făcut supa dintr-o spinare întreagă de pui, un morcov, o bucată mică de păstârnac, una de ţelină şi o ceapă, fierte aproximativ două ore la foc foarte mic. Dacă nu aveţi timp, puteţi înlocui această metodă sănătoasă şi naturală cu două cuburi de concentrat, dizolvate într-un litru de apă clocotită.

Am topit trei sferturi din bucata de unt într-o tigaie mare. Am călit ceapa în untul fierbând, aproximativ cinci minute, până a devenit moale şi străvezie. Am tăiat şunca afumată în cuburi mici şi am pus-o în tigaie, lângă ceapă. Am călit încă cinci minute, la foc mediu, amestecând cu spatula de lemn.

Am pus apoi orezul spălat şi uscat şi l-am prăjit cu restul ingredientelor, timp de 2-3 minute. Am pus apoi vinul şi am continuat să amestec pînă ce acesta s-a evaporat aproape complet. Aromele ce se ridică din tigaie la momentul ăsta sunt imposibil de descris. Vaporii buni de vin alb, purtând cu ei şi aroma de şuncă afumată, unt şi ceapă călită… Merită să încercaţi.

Am început apoi să încorporez supa de pui, câte un polonic, pe măsură ce orezul a absorbit zeama din tigaie. E posibil să nu aveţi nevoie de toată supa.

Când bobul de orez a fost fiert (nu prea moale, ferm, dar suficient de pătruns), am adăugat mazărea (din conservă, gata fiartă). Am amestrecat repede, cu două spatule de lemn, cu grijă să nu zdrobesc nici orezul, nic mazărea. la final, am amestecat repede şi restul de unt şi parmezan ras.

Pare simplu, nu? Chiar este! Mai ales că, aşa cum vă spuneam şi la alte variante de risotto, marele avantaj al acestei metode de fierbere este că ai mereu controlul total asupra gradului de fierbere al orezului. E complet diferit faţă de metoda clasică, în care orezul acoperit complet cu apă fierbe…până seacă apa. Şi gata

Socoteli. Timp: aprox. 40 de minute. Bani: aprox. 4 RON / porţie.

]]> http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/10/09/risotto-cu-mazare/feed/ 7 http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/10/08/cannelloni-cu-ricotta-si-sunca-afumata/ http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/10/08/cannelloni-cu-ricotta-si-sunca-afumata/#comments Thu, 08 Oct 2009 03:47:50 +0000 copolovici http://www.pranzuldincaserola.ro/?p=3140 Săptămâna asta, acum câteva zile, vorbeam despre “probabil cele mai simple paste” pe care chiar şi un copil (mai isteţ, e drept:)) le poate face. De data asta, avem de-a face cu nişte tuburi destul de groase şi încăpătoare, a căror umplere necesită ceva mai multă atenţie şi dibăcie. Se cheamă “Cannelloni” şi eu le-am umplut cu o cremă de ricotta în care am amestecat nişte şuncă afumată de foarte bună calitate.

Ingrediente. Pentru două porţii: cannelloni – 6 tuburi. Umplutura: ricotta – 100 g; şuncă afumată – 100 g; ouă – 1 buc. Sosul: ceapă – 1 bucată; usturoi – 2 căţei; roşii decojite, în bulion – 400 g (o cutie); ulei de măsline; busuioc; sare; piper; parmezan ras, unt pentru uns vasul.

Am pus la fiert un vas cu multă apă. Am pus sare când a fiert şi am amestecat. Am pus pastele la fiert, le-am dezlipit cu grijă în apa fierbinte, cu o spatulă de lemn.

Între timp, am încălzit două linguri de ulei de măsline într-o tigaie, am prăjit la foc mediu ceapa şi usturoiul tăiate cât mai fin, pînă au devenit transparente. Am pus apoi roşiile, busuiocul proaspăt, sare şi piper. Am amestecat la acelaşi foc aproximativ cinci minute, după care am lăsat încă 20 pe foc mic, să scadă.

Am ales o bucată mică de şuncă afumată de foarte bună calitate: grăsime puţină, straturi de carne cât mai multe şi un gust bun, de afumătură făcută cu grijă.

Am tăiat-o cubuleţe mici şi am călit-o într-o altă tigaie, fără ulei, la foc puternic, până s-a rumenit.

Într-un castron, am amestecat ricotta cu oul, şunca prăjită şi răcită, piper şi foarte puţină sare.

Când pastele au fost fierte, le-am strecurat, le-am transferat pe un platou şi le-am lăsat să se răcească. În principiu, când se răcesc, tuburile de cannelloni au tendinţa să se lipească. Le-am dezlipit cu grijă, să nu se rupă. Ba chiar le-am ţinut sub jetul de apă rece pentru treaba asta, apa reuşind să dezlipească mai uşor cei doi pereţi ai tuburilor.

Am tamponat pastele cu puţină hârtie de bucătărie pentru a scăpa de surplusul de apă. Am umplut cannelloni cu amestecul de brânză şi şuncă, cu o linguriţă, având grijă ca umplutura să se distribuie egal pe interiorul tuburilor şi să nu rup pastele.

Am uns un vas de sticlă termorezistentă cu puţin unt, am pus pastele umplute, distanţate între ele, iar deasupra am turnat sosul cu roşii, ceapă şi busuioc. Le-am pus la cuptor, la foc mediu, unde au stat aproximativ 30 de minute. În farfurie, am ras parmezan peste fiecare porţie.

Nu foarte complicat, mai ales dacă scapi cu faţa curată de povestea pastelor, pe care e musai să nu le rupi. La coacere, amestecul de brânză şi ou se întăresc suficient încât să devină un fel de “surpriză” cu gust de lapte şi afumătură bună. Dacă sosul de roşii de deasupra este suficient de condimentat, e clar că ai de-a face cu o combinaţie mai rar gustată până ţi-ai luat inima-n dinţi şi ai hotărât să încerci şi ceva mai complicat.

Socoteli. Timp: aprox. 30 de minute (plus 20-30 de minute coacere). Bani: aprox. 7 RON / porţie.