Bună treabă pastele fierte "al dente" într-o salată, laolaltă cu multe verzituri, brânză şi un sos proaspăt, făcut de tine şi amestecat cu restul ingredientelor chiar în farfurie, înainte de a băga furculiţa "la înaintare". Dar, ca şi în cazul pastelor "clasice", e bine să alegi anumite paste pentru anumite tipuri de salate. De exemplu, atunci când le pui lângă frunze crude sau lângă un sos pesto, mie mi se par potrivite pastele care conţin legume chiar în aluat, pastele "colorate" cu morcovi sau spanac sau roşii sau păstârnac sau....

Diana Manaux este o fostă colegă de liceu, stabilită în Franţa. Mi-a trimis primul răspuns la provocarea pe care v-am făcut-o în editorialul "Uite cine găteşte". Ea zice că treaba asta merge cu un vin rosé şi cu o salată oarecare, pe placul vostru. Voi ce ziceţi?

Scenariu. Duminică dimineaţa, soare timid printre nori figuranţi, ameninţări la mişto ale iernii plecate cu bombăneli şi ameninţări înjurate. Ai mânca "ceva uşor"... Dacă aş avea un bănuţ pentru fiecare moment în care am auzit asta... Ceva simplu...nici prea consistent, nici prea frugal, nici prea prăjit, dar nici prea crud, nici o omletă, dar nici un iaurt, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos... Quesadilla mi se pare partenerul foarte bun pentru un start lenos, de duminică uşor mahmură. E uşor de făcut, are legume aproape crude şi carne de pui uşor ameţită în tigaie.

Aproape că am fi putut vorbi despre o propunere vegetariană dacă, la final, n-aş fi "legat" toată treaba cu puţină smântână lichidă. Ce-i drept, cu doar 15% grăsime, dar probabil că tot nu poate fi neglijată de vegetarienii fundamentalişti :) Deşi, dacă mă gândesc bine, ei ar putea face abstracţie de acel moment final de pregătire a sosului. Altfel, Nea Sparanghel rămâne acelaşi prietenos, dulceag şi cuceritor prieten verde. Cu această ocazie vă voi povesti şi despre două amănunte pe care e posibil să nu le fi ştiut despre el: cât de uşor se curăţă şi cum poţi să-i menţii nuanţa inegalabilă de verde crud.

Sau "pouched eggs", căci nici pe-astea nu le-am inventat noi, oricât de "româneşti" am zice noi că sunt. Ochiurile fierte în apă cu puţină sare nu sunt o noutate pentru voi. Despre "Eggs Bennedict" nici nu poate fi vorba în cele de mai jos, întrucât acelea sunt lucru greu (în sens dietetic) şi mult mai complicat (în sens culinar). Dacă lângă, pe şi pe sub ochiurile voastre fierte în apă nu există sos olandez, felii de şuncă (de pe spatele porcului, sic!), chifle cu unt şi, eventual, nişte cartofi, ciuciu Bennedict, dacă pot spune aşa... Şi pentru că sunt ferm convins că oricare dintre voi poate ticlui o poveste gustoasă, hai să facem un test: eu pun doar pozele, în ordinea corectă a lucrurilor. Voi, în commenturi, scrieţi pe scurt ce presupune fiecare pas al ochiurilor mele cu parmezan şi, desigur, adăugaţi propria contribuţie dacă e cazul. Mai pe la sfârşitul zilei, vin şi eu cu propria poveste. Ce ziceţi?

Asta aşa, pe scurt, că oricum nu e vreo intervenţie neurochirurgicală :) Tagliatelle-le sunt printre puţinele paste plate pe care le fac cu sos alb. Poate şi pentru că mi se par mai degrabă o joacă, paste care nu se iau ele însele în serios prea tare. Le văd mai degrabă ca pe bucăţele de panglică pe care le arunci în preparate mai consistente, lângă o bucată de carne de vită, un sos pesto sau legume fripte pe grătar. Aşa, de capul lor, ţin cu brio loc de prânz rapid sau de gustare uşoară pentru o cină luată devreme, înainte de ora 7 seara.

Bună treabă pastele fierte "al dente" într-o salată, laolaltă cu multe verzituri, brânză şi un sos proaspăt, făcut de tine şi amestecat cu restul ingredientelor chiar în farfurie, înainte de a băga furculiţa "la înaintare". Dar, ca şi în cazul pastelor "clasice", e bine să alegi anumite paste pentru anumite tipuri de salate. De exemplu, atunci când le pui lângă frunze crude sau lângă un sos pesto, mie mi se par potrivite pastele care conţin legume chiar în aluat, pastele "colorate" cu morcovi sau spanac sau roşii sau păstârnac sau....

Asta e o poveste ticluită aseară, pe drumul spre casă. Am început s-o gândesc în momentul în care am coborât din blocul în care pot spune că "mă duc la birou" şi era aproape gata când am ajuns pe Titulescu, în faţa unui magazin destul de mare şi de verde :) am pornit de la dorinţa de a face nişte paste pentru că nu mai făcusem de ceva timp. Şi am continuat urzeala până am ajuns la ceea ce aţi văzut deja în imagine. Până am terminat treaba, numele fusese, "de lucru", "Prosciutto Dolce", dar aveam să-mi dau seama că sosul nu ieşise deloc dulce. Ieşise muuult mai bun :)