Este unul dintre acele feluri de mincare ce nu-ti inspira mai nimic la vedere, dar care-ti innebunesc simturile de indata ce gusti din ele. Cum spunea Bourdain cind cu marele scandal romanesc de la "No Reservations", ciorbele nu fac succese de televiziune. Asa ca, fara ardeii de pe marginea bolului, in poza ar putea fi cam orice, de la cereale cu lapte pina la vopsea lavabila. Si inca ceva: asemanarea izbitoare cu ciorba de burta ar ar face-o sa treaca de-a dreptul neobservata. Dar e BUNA!

Numele e prea puţin important, dar pentru că am făcut salata asta duminică seara, după câteva ture de parc mai "în forţă", am zis că n-ar fi rău să-i spun aşa. Multe frunze proaspete şi verzi, un dressing "electric" şi alte câteva ingrediente la îndemână, pentru consistenţă şi arome diferite, care au dat o adevărată petrecere în castron.

Dacă pepenele galben merge de minune înfăşurat în felii subţirele de prosciutto, înseamnă că nu-i displac deloc combinaţiile cu carne, cu sărat şi iute, iar despre un sos de salată pe bază de miere cu siguranţă nu va avea nimic de obiectat. Acum mai multe zile vă propuneam o amestecătură de salate în care miezul fructului de mango se întâlnea în mod foarte fericit şi gustos cu un piept de pui afumat şi cu alte ingrediente care compuneau un întreg şevalet de gusturi şi arome. Mai jos, discretul pepene galben îţi face apariţia printre foi de salată creaţă, salam de Sibiu şi gorgonzola.

Pe fast forward şi într-o manieră light, de frica weekendului care pentru unii s epoate anunţa bogat în complicate hăcuieli gastronomice, caserola pentru vineri este gazda unei salate simple şi bogată în culori, aşa cum am mai văzut pe-aici. Personajul principal este Chorizo, prea cunoscut ca să mai dăm explicaţii prea savante. Toată întîmplarea, ceva mai jos. Mîine, în jurul orei 16.00, voi publica un preview al propunerilor de săptămîna viitoare. Veţi găsi aici ingredientele şi cantităţile fiecărei variante. Asta în cazul în care decideţi să alegeţi vreuna dintre ele şi faceţi cumpărăturile în weekend.

Jamon Serrano. Una dintre cele mai delicate şi mai nobile întruchipări ale cărnurilor iberice preparate cu pasiune şi pricepere meticuloasă. Ce sosuri complicate? Ce marinate savante sau prăjituri cu structură geometrică spaţială? Prepararea jamboanelor după metode spaniole îmi pare una dintre încununările supreme ale priceperii gastronomice. Astăzi, o salată cu moţ, doar pentru că e marţi şi nu ne pasă de superstiţii.

Una dintre acele salate care...nu conţin salată. Cînd genul ăsta de încropeală pe fugă a devenit fel principal (şi unic) pentru o masă de prînz, frunzele verzi au început să dispară, treptat, din multe variante ale "adunării generale" de prospături, carne sau peşte, ingrediente fierte, coapte, prăjite etc. "Coppa" din numele salatei de astăzi vine de la Coppa di Parma, un mezel italienesc pe care sînt sigur că unii dintre voi îl ştiu. "Suprema" sugerează atît varietatea ingredientelor, cît şi dimensiunile salatei.

A treia săptămînă a prînzului din caserolă începe într-o mare criză de timp. Hai să zicem că ai ajuns acasă, ca şi mine, pe la ora zece şi ceva noaptea. PE drum spre casă ai analizat în minte conţinutul frigiderului şi ai realizat că sorţii nu-ţi sînt chiar favorabili. Salatele te scot întotdeauna din belea. Dacă îţi place tonul, sigur ai o cutie prin cămară. Ai mari şanse să o găseşti la chiar şi la magazinele micuţe, din jurul blocului. Problema e pe jumătate rezolvată.

Nu putem spune ca organele de pasare se scalda in prea multe variante de (pre)gatire ori ca ar fi vreo delicatesa. Le iau in seama, insa, din apetit pentru diversitate. Merg in citeva feluri de tocanite, in barbara ciulama sau doar alergate printr-un sos remoulade ori prin maioneza si intitulate, impropriu, salata. Caci despre asta a fost vorba de aceasta data.

În ultimele zile parcă a fost un făcut: am vorbit despre papanaşi cu vreo trei oameni. Despre reţeta lor unică de prin majoritatea restaurantelor din Bucureşti, în care iau forma unor gogoşi soioase, în care brânza se constituie în urme fine, detectabile doar la analize de laborator, căci la gust şi la privire arareori se iţeşte. În plus, am încercat varianta de mai jos pentru aceia care au reuşit să renunţe (şi bravo lor că au făcut-o!) la prăjeli în baie de ulei. Vă voi spune şi ce n-aş repeta eu a doua oară, poate vouă vă vor ieşi mult mai bine.