Ingrediente pentru o porţie mare sau două mai mici: năut fiert pe jumătate – aproximativ 250 g; seminţe uscate de coriandru – o linguriţă; seminţe uscate de chimen – o linguriţă; usturoi – un căţel; un gălbenuş de ou (opţional); pentru “companie”, frunze de salată tăiate subţire, cubuleţe de castravete proaspăt; sare, piper, ulei de măsline.

Pasul 1. Am scurs năutul (din conservă de data asta) bine de zeama din cutie şi l-am pus pe o farfurie încăpătoare.

Pasul 2. Am pus în mojarul de piatră coriandrul şi chimenul, le-am mărunţit bine cu pistilul, încercând mai degrabă să eliberez cât mai bine aromele din seminţe, nu să le mărunţesc foarte fin. Am pus condimentele peste boabele de năut.

Pasul 3. Am curăţat usturoiul, l-am tăiat destul de mărunt şi l-am pus peste conţinutul farfuriei. Am ales gălbenuşul de albuş şi am pus gălbenuşul în compoziţie. Am ales o variantă mai simplă pentru acest mix, el putând conţine o varietate mult mai mare de mirodenii şi arome.

Pasul 4. Am mărunţit năutul şi l-am amestecat cu toate ingredientele. Cu o furculiţă, până am pasat totul. Nu am folosit blenderul pentru că aş fi transformat totul într-o pastă prea fină, în care n-aş mai fi deosebit ingredientele între ele. În plus, dacă aş fi avut o compoziţie prea fină, modelarea buletelor ar fi fost ceva mai dificilă.

Pasul 5. Am format chifteluţe de falafel luând mici porţiuni din compoziţie şi dându-le formă în căuşul palmelor. Nu le-am tăvălit prin făină sau pesmet, le-am lăsat exact aşa: mix de falafel fără alte straturi “protectoare”. Nu sunt adeptul făinii prăjite sub niciun pretext, iar pesmetul mi s-ar fi părut prea dur pentru a îmbrăca această compoziţie fină.

Pasul 6. Am pus ulei de măsline într-un castron şi, cu o pensulă pentru bucătărie, am uns toate cele…parcă vreo paisprezece bulete. Le-am aşezat pe o coală de hârtie de copt, într-o tavă nu prea adâncă.

Pasul 7. Am pus tava în cuptorul încins şi am copt falafel-ul aproximativ 15 minute, la foc puternic, până când toate buletele au devenit aurii şi apetisante.

Pasul 8. Cât s-au copt buletele, am tăiat fâşii de salata şi cuburi de castravete. Le-am aşezat răsfirate, pe o farfurie întinsă, le-am stropit cu ulei de măsline şi puţină sare, am presărat câteva seminţe de chimen. Când falafel-ul a fost gata, am pus buletele pe patul verde şi le-am făcut nişte poze foarte sexi

Concluzie. Da, cred că am scăpat de “deep frying”. E aproape incredibil de simplă metoda asta de a mânca mult mai sănătos, aproape că mi-e ciudă că nu am “inventat-o” eu, dar cu siguranţă mă voi bucura de ea în viitor. Automat, o voi recomanda unui număr cât mai mare de cititori, iar mulţumirile mele sincere merg către Jollyca şi Adela, care au menţionat acest procedeu în comentariile la chifteluţele marinate altfel.

]]> http://www.pranzuldincaserola.ro/2010/02/04/falafel-dietetic-neprajit/feed/ 17 http://www.pranzuldincaserola.ro/2010/01/25/bagels-cu-susan/ http://www.pranzuldincaserola.ro/2010/01/25/bagels-cu-susan/#comments Mon, 25 Jan 2010 08:13:31 +0000 copolovici http://www.pranzuldincaserola.ro/?p=3882 Îmi doream de multă vreme să mă reîntâlnesc cu aceste simpatice delicii. În cele opt luni petrecute, în 2001, la bordul unui vas de croazieră cu care am plutit (oarecum în propria mea derivă la acea vreme) pe mai multe mări ale Estului îndepărtat, clasicele chifle aromate, cu gaură în mijloc, erau accesibile mai degrabă pasagerilor. Dar pentru că şi la brutăria de pe vas existau băieţi de treabă, făceam rost destul de des, la micul dejun, de simpaticele şi pufoasele pâinici găurite. Le-am făcut şi eu zilele trecute, ghidându-mă după procedeul clasic care le individualizează. Pentru că “bagels” nu sunt doar dospite şi coapte clasic, ci şi opărite puţin, în apă dulce şi parfumată, înainte de a fi puse în cuptor.

Ingrediente pentru vreo 8-10 bagels nici prea mari, nici prea mici: făină – 500 g; drojdie – 25 g proaspătă sau 7 g de pulbere; apă călduţă – aproximativ 300 ml (sau cât inghite făina până devine un aluat pufos şi elastic); zahăr pudră – o lingură; sare – un praf. Pentru baia fierbinte: apă multă, două linguri de zahăr, un praf de zahăr vanilat. Susan şi un ou bătut pentru final.

Pasul 1. Am făcut un aluat. Am pus toată făina într-un castron mare. Am sfărâmat bine drojdia şi am pus-o în mijlocul grămezii de făină, într-o scobitură. Tot aici am pus sarea şi zahărul. Am început să adaug apa, amestecând cu mâna şi aducând din ce în ce mai multă făină în aluat. E important să adăugaţi apa treptat, pentru a da timp aluatului să se formeze şi pentru a nu pune mai multă decât trebuie. Dacă se întâmplă asta, va mai fi nevoie de mici cantităţi de făină.

Pasul 2. Am frământat aluatul final vreme de vreo cinci minute, până a devenit elastic şi s-a desprins de pe mână. L-am pus într-un vas mai mare, uns cu puţin ulei de măsline, apoi l-am pus la dospit într-un loc călduţ, acoperit cu un prosop curat, dar departe de sursa de căldură. Primul dospit durează o oră sau până ce aluatul îşi dublează dimensiunea.

Pasul 3. Am scos aluatul din vas şi l-am frământat alte cinci minute, până am scos tot aerul din el. Asta e partea cea mai amuzantă. Aduni aici toate genurile de împunsături, palme, pumni şi ciupituri de care nici măcar tu nu ştiai că sunt capabile mâinile tale. Să te ţii râs când coca scoate sunete absolut hilare în timp ce o frămânţi sau o izbeşti cu sete de suprafaţa de lucru, presărată cu făină.

L-am modelat într-o baghetă destul de groasă, pe care am tăiat-o în câte bucăţi aproape egale am putut.

Pasul 4. Am modelat fiecare felie groasă de aluat în formă de bilă, am aplatizat fiecare bilă şi am făcut o gaură cu degetul mare în mijlocul fiecărei bucăţi de aluat. Am nivelat apoi fiecare gaură, dându-i formă circulară cât mai regulată.

Pasul 5. Am pus o foaie de hârtie de copt pe fundul  unei tăvi nu prea adânci, am uns-o cu foarte puţin ulei de măsline şi am pus inelele de aluat la o distanţă confortabilă unul de altul. Al doilea dospit urmăreşte încă o dublare a dimensiunilor aluatului, deci lăsaţi suficient spaţiu între chifle. E posibil să aveţi nevoie de două tăvi. Am acoperit tava cu un prosop curat şi am lăsat din nou la dospit. Aproximativ o jumătate de oră.

Pasul 6. Între timp, am pus apă multă la fiert într-o cratiţă încăpătoare, am dizolvat zahărul şi zahărul vanilat când a dat în clocot şi am dat focul mic în aşteptarea încheierii procesului de dospire.

Pasul 7. Pentru că mai aveam destul timp, am bătut un ou şi mi-am pregătit seminţele de susan la îndemână. Am aprins cuptorul şi l-am lăsat să se încălzească bine.

Pasul 8. Am luat prosopul de pe tava cu bagels şi le-am scufundat în apa dulce clocotită. E posibil să nu aveţi un vas atât de mare cât să le cuprindă pe toate, aşa că foarte nimerit ar fi să faceţi operaţiunea asta în două tranşe. Chiflele nu stau în apa clocotită mai mult de un minut şi ceva pe fiecare parte. E foarte uşor să le întoarceţi pentru că, dacă au dospit bine, vor pluti la suprafaţă.

Deci: puneţi primele bagels în apă, fierbeţi pe o parte, întoarceţi, fierbeţi pe partea cealaltă, pescuiţi cu o lingură de spumă sau cu coada unui polonic, scurgeţi, apoi puneţi chiflele pe un prosop curat, ca să se scurgă bine. Repetaţi operaţiunea până terminaţi. Prin fierbere, aluatul îşi va opri creşterea şi nu va crăpa la copt, se va aroma plăcut şi va asigura o textură fermă şi deloc sfărâmicioasă aluatului.

Pasul 9. Am aranjat bagel lângă bagel în tavă, pe coala de hârtie de copt unsă cu puţin ulei de măsline. Cu o pensulă pe care o folosesc doar în bucătărie, am uns fiecare bagel cu ou bătut. Am presărat apoi puţonă sare şi seminţe de susan. Le-am copt la foc potrivit, cu frică, să nu cumva să se coacă prea repede Le-am copt aproximatic 20 de minute, dar nu le-am scăpat de sub control. Cred că le-am verificat la fiecare cinci minute, atât de teamă mi-era să nu le stric la final

Sugestie cu gândul la UrbanKid.Ro. Pentru copii, joaca de-a modelatul şi coptul poate fi o ocupaţie mai mult decât atractivă. Când eram mic, aveam colţul meu de masă pe care întindeam coca cu un sucitor improvizat dintr-un creion mai gros. În toată această poveste, dacă aveţi copii, îi puteţi antrena fără nicio problemă în jocul de-a chiflele cu gaură-n mijloc. Le puteţi da un boţ de cocă din care să-şi modeleze un animăluţ sau vreun personaj din lumea lor foarte animată.

Dacă sunt prea mici, le puteţi face chiar voi astfel de figurine pe care, dacă le coaceţi alături de bagels, ar putea deveni jucării comestibile pentru micuţi. E bine să nu-i scăpaţi, totuşi, din ochi. Uneori coca e atât de tentantă, încât e posibil ca ei să-şi dorească să o guste, ceea ce n-ar fi deloc bine pentru stomacul lor. Dacă aţi decis să-i transformaţi pe cei mici în ajutoare de nădejde la făcut bagels, le puteţi da sarcini uşoare şi tentante: să spargă oul în castron sau să presare împreună cu voi seminţele de susan pe chifle.

Socoteli. Timp: aproximativ trei ore. Bani: aproximativ 6.5 RON pentru toată cantitatea.

Bonus: o imagine care mi-a confirmat că aluatul a crescut bine şi că am făcut o treabă bună Pe Wikipedia găsiţi povestea foarte interesantă a acestor chifle foarte gustoase.

Ingrediente. Pentru trei porţii: scoici Saint Jacques (se vând cu tot cu cochilie, proaspete, sâmbăta dimineaţa, în Metro) – 6 buc; anghinare – 2 buc; ciuperci – 3-4 bucăţi, mari. Pentru sos: gălbenuş de ou – 1 bucată; unt – aprox. 50 de grame; vin alb sec – 2 linguri; ceapă roşie – o jumătate mică; foaie de dafin – 1 buc; apă – 2 linguri; chives (ceapă verde tânără / ceapă de tuns / cibuleţ / arpagic) – câteva tulpini, Sare, piper, ulei de măsline.

Pasul 1. Am pus la fiert două anghinare, în apă cu sare şi suc de lămâie. Vreo 20 de minute. Le-am scos din apă, le-am scurs şi le-am tăiat în câteva felii groase, pe lung.(25′)

Pasul 2. Cât au fiert anghinarele, am făcut sosul olandez. Am tocat mărunt o jumătate de ceapă roşie lunguiaţă (şalotă). Am pus-o la fiert, pe foc foarte mic, cu o foaia de dafin, trei linguri de apă şi una de vin alb sec. Între timp, am frecat cu o spatulă mică de lemn un gălbenuş într-un castron uscat, pus desupra unei băi de abur (o cratiţă cu apă, potrivită pentru dimensiunea castronului). Asta vreo două-trei minute, având grijă ca focul să nu fie foarte puternic, iar gălbenuşul să nu se coaguleze. Am încorporat apoi aproximativ 50 de grame de unt moale, puţin câte puţin, amestecând repede. Am luat castronul de pe baia de abur, am amestecat în sos două linguri din fiertura de dafin, şalotă şi vin. La final, am pus câteva fire de chives tocate mic şi puţină sare. (10′)

Pasul 3. Am spălat bine scoicile şi le-am desprins din cochilii. Dacă sunt proaspete, scoicile ar trebui să se desprindă foarte uşor, cu mâna. Pentru a fi siguri că nu le deterioraţi, ar fi bine să folosiţi lama cât mai subţire a unui cuţit, cu care să le desprindeţi mai uşor. (5′)

Pasul 4. Am spălat puţin ciupercile, le-am şters cu un prosop curat şi le-am tăiat în felii cât mai lungi. (3′)

Pasul 5. Am prăjit scoicile în trei linguri de ulei de măsline încins, până s-au rumenit puţin. Vreo două minute pe fiecare parte. (4′)

Pasul 6. În acelaşi ulei am prăjit feliile de anghinare şi de ciupercă, pe ambele părţi, până au căpătat o culoare frumoasă, rumenă. Am pus puţin piper şi un strop de sare chiar în timpul prăjirii. Toată treaba n-a durat mai mult de cinci-şase minute. (6′)

Pasul 7. În fiecare cochilie de scoică (spălată bine) am pus două linguri de sos, apoi am aşezat două-sau trei felii de ciupercă. Peste ele, am pus carnea de scoică. În spatele scoicii am sprijinit felia de anghinare şi la final am mai pus o lingură de sos. Desigur, asta a fost alegerea mea. Fantezia voastră vă va permite să le aşezaţi cum doriţi sau chiar să schimbaţi unele ingrediente. Cu toate că anghinarea proaspătă, fiartă şi apoi rumenită, cu care şi piper, merită măcar o încercare din partea voastră. (5′)

Le-ar sta foarte bine pe masa de Crăciun sau de Revelion, nu-i aşa? O delicatesă pe care e posibil s-o meritaţi la finalul unui an deloc lipsit de motive de îngrijorare. Nu sunt ieftine scoicile, dar nici nu scrie nicăieri că trebuie să mănânci Saint Jacques până nu te mai poţi ridica de la masă. Între noi fie vorba, niciodată nu e foarte bine să te ridici de la masă greu, cu senzaţia că urmează să te spargi

Socoteli. Timp: aprox. 40 de minute. Bani: aprox. 14 RON / porţie.

Ingrediente. Pentru două porţii. Chiftele de cod: file de cod – 400 g; ghimbir – 50 g; ardei iute – 1 buc; pătrunjel – o legătură; ou – 1 buc; sare, piper,  ulei pentru prăjit. Guacamole: avocado – 2 buc; usturoi – 2 căţei; sucul unei lămâi, roşii – 4 buc; sare, piper.

Chiftele de cod. Am pus toate ingredientele într-un castron de plastic. Le-am pasat cu un mixer vertical. Apoi am format chifteluţe de mici dimensiuni. Le-am prăjit încet, în puţin ulei încins, până s-au rumenit bine.

Guacamole. Am pus toate ingredientele, mai puţin roşiile, într-un castron, le-am pasat cu mixerul vertical. Am tăiat apoi roşiile în jumătăţi, le-am scos seminţele şi sucul, am tăiat pulpa în bucăţi foarte mici. Le-am amestecat în guacamole cu o lingură.

Simplu, nu? Mai ales dacă sunteţi mari amatori de peşte şi dacă aţi mai mâncat avocado şi aţi ajuns la concluzia că vă place.

Socoteli. Timp: aprox. 30 de minute. Bani: aprox. 5 RON / porţie.

Ingrediente. Pentru două porţii: smântână lichidă – 150 ml; zahăr pudră – 30 g; vin alb sec – două linguri; sucul şi coaja de la o jumătate de lămâie; un albuş de ou; felii de lămâie, fursecuri.

Într-un castron destul de încăpător, am dizolvat zahărul pudră în sucul de lămâie şi în vin, amestecând bine cu o spatulă de lemn pe care o folosesc doar la dulciuri. Celelalte spatule e posibil să păstreze uneori izul mâncărurilor “serioase”, arome care nu au ce căuta în dulciuri. Am adăugat apoi smântâna şi coaja de lămâie şi am bătut bine cu mixerul electric, până ce totul a avut consistenţă cremoasă.

Într-un alt castron foarte curat am separat şi am bătut albuşul tot cu mixerul, până ce s-a transformat în spumă tare. Dacă albuşul nu se mişcă în castron când îl întorci cu gura în jos, înseamnă că e bătut suficient.

Apoi am amestecat încet, cu o lingură, albuşul în restul cremei, având grijă să nu-l tasez. Pentru asta, am amestecat cu mişări lente, fără grabă, dar omogenizând cele două compoziţii. Le-am pus în pahare şi le-am lăsat în frigider, ca să se întărească. Le-am ornat cu felii de lămâie şi fursecuri.

Simplu, nu? Un “dulce” foarte rapid, probabil potrivit lipsei noastre proverbiale de timp. Desigur, vinul dă nota generală întregii poveşti, parfumând crema şi împrumutându-i din nobleţea gustului durabil, construit în timp.

Socoteli. Timp: aprox. 20 de minute. Bani: aprox. 3.5 RON / porţie.

Ingrediente. Pentru o porţie: brânză ricotta sau urdă – 200 g; ou – 1 buc; tarhon tocat fin – 2 linguriţe; cimbru – 2-3 crenguţe; busuioc – 3-5 frunze; mărar tocat fin – 2 linguri; boia dulce de ardei – o linguriţă şi încă un praf pentru decorare; sare, piper, ulei de măsline pentru uns. Pentru servire: pâine neagră, salată verde.

Am ales cu grijă ierburile aromate, le-am spălat şi le-am uscat cu hârtie absorbantă pentru bucătărie.

Apoi le-am tocat foarte fin, cu un cuţit foarte bine ascuţit. Le-am amestecat, le-am pus pe o farfurie şi le-am lăsat să aştepte.

Am desfăcut brânza ricotta cu o spatulă de lemn, într-un bol.

Am bătut oul.

Apoi am amestecat brânza cu oul, ierburile şi boiaua. Am dres de sare, piper, am amestecat totul foarte bine.

Am pus pasta de brânză într-un castronel de sticlă termorezistentă pe care l-am uns în prealabil cu puţin ulei de măsline. Am aşezat castronelul în mijlocul unei tăvi de prăjituri pe care am umplut-o cu apă rece până dincolo de jumătate. Am pus tava cu castronul în cuptorul încălzit cu cel puţin 15 minute înainte. Am copt brânza aproximativ 45 de minute, la foc mediu spre mare. Dacă se rumeneşte prea repede, ajustaţi intensitatea focului.

Am scos-o din cuptor şi am lăsat-o să se răcorească.

Am scos-o pe o farfurie întinsă, am tăiat felii pe care le-am aşezat pe pâine neagră prăjită. Am făcut şi o salată din mijlocul unei salate verzi, adică din frunzele mai cărnoase. Prin coacere, brânza devine mai uşoară, e destul de aerată. Coacerea în apă o ajută să nu se usuce, să se prepare încet, să se închege suficient cât să stea bine pe felia de pâine. Cât despre combinaţia de ierburi, dincolo de faptul că e la alegerea voastră, vă puteţi imagina singuri “petrecerea” pe care aromele o dau în cerul gurii.

Socoteli. Timp: aprox. 20 de minute (plus aprox. 40 de minute coacere). Bani: aprox. 8 RON / porţie.

Vouă vă place ricotta? O folosiţi în bucătărie sau aveţi vreo variantă în care vă place chiar aşa, în starea ei naturală? Vi se pare foarte diferită de urdă?

Ingrediente. Pentru o porţie mare: file de macrou afumat, fără oase şi fără piele – 150 g; ou fiert – 1 buc; telemea de vacă rasă – 50 g; smântână – 250 ml; făină – o lingură; unt – 20 g; parmezan ras – două linguri; piper.

Am pus oul la fiert şi l-am fiert tare. Am scos pielea de pe fileurile de macrou. Am încălzit untul într-o cratiţă pentru sosuri, la foc mic, fără să fiarbă. Am adăugat treptat făina, amestecând până am încorporat-o pe toată, cu focul stins.

Am adăugat treptat smântâna, amestecând tot timpul, pentru a nu se forma cocoloaşe.

Am pus apoi brânza rasă şi am amestecat pe flacără mică, până s-a topit şi s-a încorporat complet în sos. La final, am pus piper. De sare nu mai era cazul, mulţumită brânzei. Puneţi la socoteală şi faptul că peştele este, de obicei, sărat. Consistenţa sosului ar trebui să fie asemănător cu al unei smântâni mai roase. Dacă vi se pare că e prea gros, îl puteţi subţia cu câteva linguri de lapte.

Am uns cu un strop de unt un vas termorezistent. Am aprins cuptorul cu focul la maximum. Am tocat oul fiert (răcit) şi la-am amestecat cu fulgii de macrou afumat, desfăcuţi şi ei nu foarte mărunt.

Am pus oul şi peştele în vasul termorezistent şi am turnat sosul alb deasupra. Peste toată istoria am presărat parmezanul ras. A intrat în cuptor, unde a stat aproximativ 20 d eminute. Adică până s-a rumenit frumos la suprafaţă şi a fiert în clocote mici.

Mare atenţie la cât de sărate sunt brânza şi peştele afumat. Combinaţia este absolut savuroasă şi ar fi păcat să o stricaţi din cauza asta. Oricum, câteva bucăţi de castravete proaspăt se potrivesc de minune întregii istorioare.

Socoteli. Timp: aprox. 15 minute (plus 20 de minute coacere). Bani: aprox. 12 RON / porţie.

Preparare. Am tăiat pieptul de pui mai întâi pe lungime, în două bucăţi. Apo fiecare jumătate, pe lăţime. Apoi fiecare dintre cele patru sferturi pe grosimea pieptului. Am obţinut astfel opt bucăţi d epiept de pui. Îl puteţi tăia şi fâşii, dar e posibil să devină cam prea crocant la prăjire.

Am amestecat într-un castron caşcavalul afumat ras şi pesmetul, boiaua, sare şi piper. Am bătut oul în  alt castron. Am uscat bine cu hărtie de bucătărie toate bucăţile de pui. Am încins cinci linguri de ulei de măsline într-o tigaie mare. Am dat fiecare bucată de pui prin ou, apoi prin amestecul uscat. Le-am prăjit pe fiecare parte, până s-au rumenit bine.

De data asta am preferat caşcavalul afumat în locul parmezanului pentru că gustul de afumat s-a combinat de minune cu nobleţea uneori insipidă a pieptului de pui. Nu m-am mai complicat cu garnitura, am făcut o salată de roşii cu ceapă şi cu brânză proaspătă. Perfect.

Socoteli. Timp: aprox. 25 minute. Preţ / porţie: aprox. 4.5 RON.

INGREDIENTE. Pentru patru porţii: un piept de pui întreg, 100 g de orez, o jumătate de cutie mică de mazăre, un sfert de cutie de boabe de porumb, o jumătate de ardei gras, cîteva frunze de ştevie, susan, un ou, două clătite mari.

RULADA DE PUI. Am întins bine pieptul de pui pe un fund mare de lemn, l-am presărat cu puţină sare şi piper măcinat, după care l-am bătut cu ciocanul de şniţele. Nu foarte tare, mai mult ca să-l egalez, cu grijă să nu se rupă.

Am fiert orezul cît să rămînă bobul întreg, dar pătruns. Am tocat mărunt ardeiul gras. Am tăiat frunzele de ştevie bine spălate, în fîşii subţiri. Am sotat mazărea în două linguriţe de ulei de măsline, cu puţină sare. Am întins pieptul de pui pe o coală de folie din aluminiu. Am pus pe pieptul de pui jumătate din cantitatea de mazăre, ardeiul gras, jumătate din cantitatea de orez şi cîteva frunze de ştevie. Am bătut oul şi am uns toată compoziţia de pe pieptul de pui.

Am rulat pieptul de pui încercînd să păstrez cît mai mult din umplutură în interiorul ruloului. Am împăturit apoi bine şi am rulat în folia de aluminiu. Am pus ruloul în cuptorul încălzit în prealabil, la foc puternic, aproximativ 20 de minute. Atenţie! Acesta nu este un procedeu prea sănătos, prepararea alimentelor în folie de aluminiu poate fi nocivă pentru organism. De aceea, recomandarea mea este să folosiţi cît mai rar această modalitate de preparare.

CLĂTITA CU LEGUME. Am făcut o clătită dintr-un ou, o lingură de făină şi cîteva linguri de apă minerală. Cînd a fost gata, am scos-o pe un platou presărat cu seminţe de susan şi am acoperit-o cu un castron, ca să nu se usuce pînă o folosesc.

Am întins clătita pe un fund de lemn şi am umplut-o cu restul de mazăre, orez, ştevie. Am adăugat şi boabele de porumb dulce.

Am împăturit în patru, apoi am prăjit clătita umplută într-o tigaie antiadezivă, cu foarte puţin ulei, cîte două-trei minute pe fiecare parte.

Pe farfurie am aşezat cîteva felii din ruloul din piept de pui şi cîte un sfert de clătită cu legume şi orez. Ce-am aflat cu ocazia asta? Că amestecul de legume din interiorul ruloului din piept de pui păstreză carnea suculentă şi că aromele se combină foarte gustos între ele. Am mai aflat că ştevia face treabă bună şi în umpluturi sau sote-uri, nu doar în ciorbă. Am mai aflat că o astfel de umplutură cere împăturirea în patru şi mai rar rularea clătitelor.

SOCOTELI. Bani: aproximativ 4 RON / porţie. Timp: aproximativ 50 de minute. Vezi timeline mai jos.

]]> http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/04/24/rulada-hunyad/feed/ 10 http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/01/16/satay-de-pui-cu-cartofi-pripiti/ http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/01/16/satay-de-pui-cu-cartofi-pripiti/#comments Thu, 15 Jan 2009 22:18:59 +0000 copolovici http://www.copolovici.ro/blog/de-gustibus/satay-de-pui-cu-cartofi-pripiti/ Satay. Prima dată am auzit denumirea asta la Singapore, în ‘96. Pe un trotuar, într-o zonă foarte populată, în mijlocul unei festivităţi urbane, o malaieziancă agita deasupra unui grătar în flăcări cîteva beţe acoperite de carne, învîrtindu-le şi răsucindu-le cu dexteritate, pe toate părţile. Hm…frigărui, am zis. Satay, mi-au explicat însoţitorii mei. Carne pe băţ, friptă. Tot un fel de frigărui, dar mai mici, mai aromate, mai…altfel. LE-am mai găsit apoi prin Australia, Noua Zeelandă, la Bangkok şi chiar în Vietnam. Pentru voi, tot în caserolă, cu niscai cartofi prăjiţi mai cuminte, că tot e vineri şi vine pofta de făcut de cap.

SATAY. Am deviat, după obiceiul meu prost, de la reţetele existente în abundenţă pe internet.Pentru că am ales o variantă bună pentru prînzul din caserolă: mai rapidă, mai puţin complicată. Un singur exemplu: în varianta pur asiatică, bucăţile de carne trebuie ţinute minimum două ore în marinată. Mai mult, am renunţat la cîteva ingrediente pentru a face propunerea mai accesibilă, mai ieftină şi mai prietenoasă chiar ţi pentru aceia care nu se prea dau în vînt după chinezării. Am făcut şi greşeli, cum ar fi cantitatea (prea mare) de carne de pe fiecare băţ, dar pînă la urmă am scos-o la capăt. Chiar dacă m-am apucat de ele înainte să mă asigur că am beţe de frigărui prin dulapuri. N-aveam.

Pentru două porţii (eu am făcut patru beţe, dar ieşeau lejer şase). Trei jumătăţi de piept de pui (atît aveam în congelator). Spălate, tăiate întîi fîşii subţiri, apoi mărunţite bine, cu un satîr mai greu sau cu un cuţit mai mare, bine ascuţit. Rezultatul nu e chiar carne tocată, dar se va apropia de consistenţa unei paste. Puţină sare, puţin cimbru uscat, strivit între degete, piper şi un ou şi două-trei linguriţe de sos Worchestershire (se găseşte pe toate drumurile). Am amestecat carnea cu celelalte ingrediente, încorporîndu-le cît mai bine.

Pentru a pune carnea pe beţe, am desfăşurat pe masă cîte o fîşie lată de folie de menaj. Am aranjat la mijlocul ei cîte trei-patru linguri din carnea condimentată, apoi am plasat băţul la mijlocul suprafeţei acoperite cu carne. Am rulat folia astfel încît să adune carnea în jurul băţului, fără a prinde folia în interior. Am rulat, am strîns la capete şi le-am ajezat pe o farfurie întinsă. Le-am pus o jumătate de oră în congelator, cît să nu pice de pe beţe cînd le-am scos din folie. Fripte pe grătar, întoarse pe toate părţile pentru a se rumeni bine.

CARTOFI PRIPIŢI. Ziceam că, dacă tot e vineri şi ne arde de încălcat restricţii, n-o fi foc dacă ne jucaăm cu nişte cartofi prăjiţi lîngă frigăruile-astea nonconformiste. Prăjiţi, dar nu în baie de ulei dacă ne dă prin cap vreo altă metodă. În wok (sau altă tigaie cu teflon şi fund rotund) maximum cinci linguri de ulei de măsline. Patru cartofi potriviţi, curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi în rondele rotunde, de cîţiva milimetri. Puşi în wok cînd uleiul e încins şi amestecaţi aproape tot timpul, prin scuturarea tigăii. Durează vreo 20 de minute, dar nu vor fi saturaţi de ulei. Oricum i-am scurs în hîrtie absorbantă cînd i-am scos din tigaie. În caserolă i-am alergat cu puţină sare şi mentă uscată, strivită între degete.

SOCOTELI. Bani: piept de pui – 9, un ou – 0.5, cimbru, mentă, sare, piper, sos Worchestershire, ulei de măsline – 1.5, cartofi – 1.5. Total: 12.5 RON pentru două porţii. Timp: aproximativ 80 de minute. (vezi timeline mai jos)