Prima zi a Postului Paştelui ne găseşte pregătiţi cu o salată foarte simplă, foarte rapidă, însă plină de energie şi suficient de gustoasă cât să ne aducă o perspectivă plăcută asupra perioadei "gustative" ce tocmai începe. Nu fac apologia Postului pentru că sunt convins că fiecare dintre voi are propria filosofie şi propria perspectivă asupra obiceiului. Fie că veţi decide să ţineţi postul complet sau doar parţial, fie că veţi face asta într-un demers spiritual sau numai curativ, rău nu e ca, măcar din timp în timp, să renunţaţi la carne şi grăsimi de origine animală. Ceea ce nu înseamnă că ar trebui să vă umpleţi existenţa gurmandă cu cartofi, fasole şi margarină, cum se întâmplă, din păcate, în multe cazuri. Voi încerca să vă fac măcar o sugestie "de post" pe săptămână şi sper să vă fie de folos.

Hai că nu e greu. E un pic migălos, se lasă destul de greu convins să se predea exact în momentul în care şi-a echilibrat perfect gustul şi consistenţa, dar pentru un pasionat sau pentru unul care vrea doar să-şi surprindă invitaţii ori colegii cu o treabă pe care n-o prepari chiar în fiecare zi, de ce n-am încerca? Mai ales că humus-ul este unul dintre acele feluri de mâncare de care te îndrăgosteşti în restaurantele cu specific turcesc şi arăbesc, pe care ţi-ai dori să le poţi mânca şi acasă. Înainte de poveste şi imagini, însă, un mic amănunt pe care cred că ar fi bine să-l luaţi în calcul: năutul face parte din clasa legumelor uscate, rehidratate, foarte bogate în carbohidraţi (adică glucide). Aproximativ 20 de grame la 100 de grame de hummus preparat în casă. Adică de mâncat cu măsură.

Prima zi a Postului Paştelui ne găseşte pregătiţi cu o salată foarte simplă, foarte rapidă, însă plină de energie şi suficient de gustoasă cât să ne aducă o perspectivă plăcută asupra perioadei "gustative" ce tocmai începe. Nu fac apologia Postului pentru că sunt convins că fiecare dintre voi are propria filosofie şi propria perspectivă asupra obiceiului. Fie că veţi decide să ţineţi postul complet sau doar parţial, fie că veţi face asta într-un demers spiritual sau numai curativ, rău nu e ca, măcar din timp în timp, să renunţaţi la carne şi grăsimi de origine animală. Ceea ce nu înseamnă că ar trebui să vă umpleţi existenţa gurmandă cu cartofi, fasole şi margarină, cum se întâmplă, din păcate, în multe cazuri. Voi încerca să vă fac măcar o sugestie "de post" pe săptămână şi sper să vă fie de folos.

Un alt rezultat fericit al interacţiunilor cu voi. După discuţiile pe marginea chifteluţelor cu sos de roşii, care parţial au atins şi subiectul "prăjeli", am decis să încerc o metodă de preparare termică pe care unii dintre voi au verificat-o deja cu succes: prăjeala...coaptă, procedeu în care preparate de obicei prăjite în baie de ulei (deep frying) sunt doar unse cu puţin ulei şi apoi pregătite în cuptor. Beneficiul principal? Alimentul nu mai este nevoit să absoarbă o cantitate periculoasă de ulei fierbinte (grăsimi saturate, modificate etc.), ci mult mai puţin. Prepararea termică la cuptor era, oricum, printre variantele preferate de mine, dar cred că, mulţumită vouă, tocmai am renunţat la orice fel de prăjire în baie de ulei. Am verificat toată povestea cu nişte bulete de falafel, mix pe care l-am făcut în propria bucătărie.

...sau supă marocană pentru răceli româneşti. Probabil ştiţi deja că prin ţările calde oamenii deştepţi beau ceai fierbinte şi, în general, consumă licori sau mâncăruri fierbinţi, cu sos şi multe mirodenii. Asta pentru a-şi asigura un confort termic, un echilibru între "afară" şi "înăuntru" care de cele mai multe ori îi răcoreşte şi îi ajută să reziste cu bine la temperaturile toride. Cum şi în dieta europeană supele sunt recomandate pentru regimul celui răcit sau gripat, o supă de origine "fierbinte" are darul de a ne ajuta să transpirăm, să scoatem prin pori "apele" purtătoare de fierbinţeli. Iar dacă toată povestea e puternic aromată şi înmiresmată, deja parcă ne ducem mai uşor pe umeri senzaţia de "cap mare" :)

Hai că nu e greu. E un pic migălos, se lasă destul de greu convins să se predea exact în momentul în care şi-a echilibrat perfect gustul şi consistenţa, dar pentru un pasionat sau pentru unul care vrea doar să-şi surprindă invitaţii ori colegii cu o treabă pe care n-o prepari chiar în fiecare zi, de ce n-am încerca? Mai ales că humus-ul este unul dintre acele feluri de mâncare de care te îndrăgosteşti în restaurantele cu specific turcesc şi arăbesc, pe care ţi-ai dori să le poţi mânca şi acasă. Înainte de poveste şi imagini, însă, un mic amănunt pe care cred că ar fi bine să-l luaţi în calcul: năutul face parte din clasa legumelor uscate, rehidratate, foarte bogate în carbohidraţi (adică glucide). Aproximativ 20 de grame la 100 de grame de hummus preparat în casă. Adică de mâncat cu măsură.

Un alt rezultat fericit al interacţiunilor cu voi. După discuţiile pe marginea chifteluţelor cu sos de roşii, care parţial au atins şi subiectul "prăjeli", am decis să încerc o metodă de preparare termică pe care unii dintre voi au verificat-o deja cu succes: prăjeala...coaptă, procedeu în care preparate de obicei prăjite în baie de ulei (deep frying) sunt doar unse cu puţin ulei şi apoi pregătite în cuptor. Beneficiul principal? Alimentul nu mai este nevoit să absoarbă o cantitate periculoasă de ulei fierbinte (grăsimi saturate, modificate etc.), ci mult mai puţin. Prepararea termică la cuptor era, oricum, printre variantele preferate de mine, dar cred că, mulţumită vouă, tocmai am renunţat la orice fel de prăjire în baie de ulei. Am verificat toată povestea cu nişte bulete de falafel, mix pe care l-am făcut în propria bucătărie.