SANDWICH CU CREVEŢI ŞI SOS DE MAIONEZĂ

• Ingrediente pentru o porţie: creveti, ou, sare, piper, ulei, lamaie, mustar si 5 arome (condiment chinezesc)
• Timp de preparare: 13-14 minute
• Dificultate: scazuta
• Mod de preparare:  Cu ajutorul unui mixer vertical amesteci ingredientele maionezei: ou, sare, piper, ulei, mustar, zeama de lamaie si condimentul chinezesc. Si gata maioneza cu arome asiatice. In timpul acesta prajesti pe gratar crevetii marinati in prealabil. La final tai pe latura lunga crevetii pentru a ii putea aseza mai usor in sandwich si cu ajutorul maionezei facute ungi feliile de paine prajita.
• Mod de servire: Rece

• Ingrediente pentru o porţie: ciuperci de fag, file de porc, ceapa, coriandru, ardei iute, mustar, mustar cu boabe, unt, smantana lichida, coniac, ulei de masline si ulei de floarea soarelui
• Timp de preparare: 13-14 minute
• Dificultate: medie
• Mod de preparare: Ciupercile alaturi de ceapa feliata le pui la calit putin in ulei de masline. In mojar pisezi putin ardeiul iute cu coriandru si apoi tavalesti fileul in amestecul astfel pisat. Porcul il prajesti in ulei de floarea soarelui. Cand carnea este aproape facuta pui peste ea ciupercile rumenite si putin sos. Sosul il faci intr-o tigaie mica din unt, smantana lichida, mustar clasic si mustar boabe – totul stins cu putin coniac.
• Mod de servire: Cald

• Ingrediente pentru o porţie: carne fiarta de curcan, castraveti murati, ou, mustar si patrunjel (pentru aspect)
• Timp de preparare: 8-10 minute
• Dificultate: foarte scazutas
• Mod de preparare: Carnea fiarta si castravetii ii tai cubulete marunte si le pui intr-un castron. Sosul remoulade il faci dintr-un ou intreg, niste mustar, sare si ulei de floarea soarelui pe care le amesteci bine cu un mixer cat sa semene cu o maioneza. Carnea si sosul se amesteca bine si se presara cu un strop de patrunjel la final.
• Mod de servire: Alaturi de o paine mai speciala.

• Ingrediente pentru o porţie: 100 g muschi de vita, salata, un morcov, 2 ciuperci, un castravete, ceapa verde, o rosie, mustar frantuzesc cu boabe, 2 lingurite de miere,ulei de masline extra virgin si doua clatite
• Timp de preparare: 12-15 minute
• Dificultate: foarte scazuta
• Mod de preparare: Muschiuletul de vita il condimentezi avand grija sa nu pui sare si apoi ii rumenesti fiecare parte 2-3 minute pe gratar. Intr-un bol adaugi salata, ciupercile, castravetii, ceapa verde si cele doua rosii. Cruditatile si muschiul de vita le tai cum doresti sa le gasesti in farfurie. Dressingul: cu un tel mic bati mustarul frantuzesc cu boabe, mierea si uleiul extra virgin. Amesteci salata, muschiul si dressingul. La sfarsit poti sa inlocuiesti cu succes painea prajita cu clatite taiate rulouri presarate in farfurie peste salata.
• Mod de servire: imediat dupa preparare

Ingrediente pentru două porţii: cartofi – vreo patru sau cinci, în funcţie de mărime; ton în ulei sau în suc propriu – 200 g; ceapă verde – două fire; ardei gras roşu – o treime dintr-unul mare; roşii cherry – vreo 6-7; muştar sau sos dijonez – 3 linguriţe; sos de soia – 2 linguriţe; sare; piper proaspăt măcinat; cimbru (preferabil) verde; smântână dulce – 2 linguri (opţional).

Pasul 1. Am curăţat cartofii, i-am tăiat cubuleţe şi i-am pus la fiert într-o cratiţă cu apă. Eu nu prea pun sare în apa pentru cartofi, prefer să le reglez “nevoile” după ce i-am zdrobit şi le-am adăugat alte ingrediente. De fiecare dată, descopăr că le trebuie şi mai puţină sare. am aprins cuptorul.

Pasul 2. Am tocat nu prea mărunt ceapa, ardeiul şi cinci din cele 7 roşii cherry.

Pasul 3. Într-un castron mai mare, am pus ceapa, roşiile, ardeiul gras roşu şi file-urile de ton. Pe astea le-am mărunţit cât să rămână bucăţi demne de vârful furculiţei, dar am încercat să las bucăţile aproape intacte. Am mai pus în castron muştarul, sosul de soia, sare, piper şi smântâna dulce.

Pasul 4. Am amestecat totul pentru ca ingredientele lichide să cuprindă întreaga compoziţie, dar având grijă să nu zdrobesc tonul mai mult decâtar fi fost cazul. Despre ton v-am mai spus în mai multe rânduri că eu unul nu suport “fulgii/flakes” sau “tonul mărunţit”. Devine un fel de pulbere apoasă atunci când îl pui în salată, iar despre o poveste ca asta în mijlocul căreia ne aflăm, nici măcar nu mai are rost să vorbim.

Pasul 6. Când cartofii au fost fierţi, i-am scurs de majoritatea apei în care stătuseră pe foc şi i-am pasat cu o furculiţă. La final aveam nevoie de un amestec destul de dur, destul de “aspru”, aşa că nu am pus nimic din ingredientele unui piure. Adică nici lapte, nici unt. Doar puţină sare şi un strop din apa în care fierseseră. Am aflat pe pielea mea de ce nu e bine să pasezi cartofii cu blenderul sau să amesteci piureul cu mixerul: totul devine elastic şi vâscos, de consistenţa gumei de mestecat. Şi chiar nu ai ce face cu aşa ceva, chiar şi când nu foloseşti piureul pe post de garnitură clasică.

Pasul 7. Vasul. Un gratin de ceramică emailată. Unii zic că ar fi porţelan, dar încă nu am spart unul, ca să vă spun exact Sunt pe toate drumurile şi nici foarte scumpe nu par a fi.  De ce sunt ele speciale? Pentru că se încing foarte bine, pentru că nu sunt din metal şi pentru că, în general, mâncarea coaptă în ele are un gust şi o consistenţă aparte. Mie aşa mi se pare Am uns fundul şi pereţii vasului cu puţin ulei, apoi am tapetat toată suprafaţa cu pesmet. Doar o pojghiţă, nu prea mult. Am aşezat apoi cartofii pasaţi pe fundul gratinului şi am îmbrăcat şi pereţii. Cât de bine m-am priceput eu.

Pasul 8. Am pus în vas şi compoziţia cu ton şi sosuri. Am nivelat bine la suprafaţă, am mai pus deasupra câteva felii de roşie şi frunzuliţe de cimbru proaspăt, din loc în loc.

Pasul 9. A stat la cuptor, la foc puternic, aproximativ o jumătate de oră.

Tonul, aşa cum mă aşteptam, a împrumutat cu voioşie din aromele ingredientelor cu care l-am “înfrăţit”. Parte din sucuri şi arome au trecut şi în stratul de cartofi. Ar fi bine să nu umblaţi la el măcar un sfert de oră după ce l-aţi scos din cuptor. Ca în multe alte cazuri, devine şi mai bun a doua zi, după ce stratul de cartofi a căpătat o consistenţă mai fermă şi totul devine mai “rezistent” la dinte

Ingrediente pentru două porţii: lipie mare – o bucată; piept de pui – o jumătate; ardei gras roşu – un sfert; ardei gras verde – un sfert; ceapă roşie – un sfert; usturoi – jumătate de căţel; roşii proaspete – una medie sau două mici; mozzarella – 100 g; parmezan – două linguriţe; opţional – busuioc proaspăt, ardei iute; sare, piper; ulei de măsline. Pentru sos: smântână obişnuită (12%) – o lingură; ketchup dulce sau iute – două linguriţe; muştar cu boabe – o linguriţă; sare, piper.

Pasul 1. Mi-am pregătit toate ingredientele. Am curăţat şi am spălat legumele. Am spălat şi am tăiat puiul în cuburi destul de mici. La fel şi restul legumelor. Aici ar fi două variante dictate doar de opţiunea proprie. Dacă vreţi la final o quesadilla foarte “estetică”, e bine să tăiaţi toate ingredientele şi mai ales puiul cât mai mărunt. Dacă vreţi, însă, o quesadilla în care să aveţi în ce să vă înfigeţi dinţii mai vârtos, merg şi ceva mai măricele. În ambele cazuri, însă, trebuie să fiţi atenţi la cantităţile de ingrediente pe care le aşezaţi mai apoi pe lipie.

Pasul 2. Am călit puţin bucăţelele de pui, cu o lingură d eulei de măsline, un strop de ceapă, un strop şi mai mic de usturoi, sare puţină şi piper proaspăt măcinat din belşug. Pe foc rapid, până şi-au schimbat culoarea şi s-au pătruns rămânând puţin suculente.

Pasul 3. Pentru că, după ce puneţi quesadilla în tigaie, va trebui să-i acordaţi atenţie, e bine să pregătiţi şi sosul înainte. Eu am pus smântâna, muştarul, ketchup-ul, sarea şi piperul într-un castron şi le-am amestecat până s-au omogenizat.

Pasul 4. Şi a venit vremea lipiei. Într-o tigaie bine încălzită, am pus lipia pe partea “intactă”. Am presat-o şi am încălzit-o puţin, cu mare grijă să rămână flexibilă şi în niciun caz să nu devină casantă. După ce puneţi ingredientele, jumătate din lipie trebuie adusă peste cealaltă jumătate, aşa că nu vreţi să se crape în timpul acestei operaţiuni.

Pasul 5. Am pus pe jumătate din lipie ingredientele, în ordinea asta: mozzarella, ardei gras de ambele culori, ceapă şi usturoi, pui, roşii, ceapă şi usturoi, ardei, mozzarella, busuioc, puţin parmezan ras. De ce am pus de două ori mozzarella? Pentru că umplutura trebuie să se lipească, să cuprindă toate ingredientele şi să le menţină înăuntrul lipiei. Există şi varianta în care nu folosiţi mozzarella, ci un sos Bechamel (unt, făină, lapte, mozzarella, nucşoară rasă) cu care scăldaţi întreaga compoziţie. Eu mă feresc de aşa ceva din raţiuni nutritive şi pentru că prefer să disting cât mai exact gustul tuturor ingredientelor.

Pasul 6. După ce am pus toate ingredientele, am pliat lipia, aducând partea liberă peste jumătatea pe care am pus compoziţia. Pe foc nu prea puternic. După pliere, lipia poate deveni crocantă, ba chiar aşa e bine să se întâmple. Am presat cu mâna până ce umplutura a început să pocnească, semn că la ingrediente a ajuns căldura tigăii, că mozzarella a început “să lucreze”. Am întors-o şi am continuat să presez. Dacă vi se pare prea fierbinte pentru a o presa cu mâna, puteţi folosi un şervet curat sau fundul unui vas potrivit pentru dimensiunea tigăii.

Când e gata? Când e bine lipită, când ambele jumătăţi de lipie care au stat în tigaie sunt rumene şi puţin crocante. Vă sugerez să nu tăiaţi quesadilla imediat după ce aţi stins focul. Puteţi s-o ningeţi cu puţin parmezan ras şi s-o mai lăsaţi în tigaie să se răcorească. Puneţi sosul aproape, că nu va rămâne nicio picătură din el. Şi dacă tot vorbeam despre duminică pe la prânzişor, altoiţi lângă ea un vinişor alb, uşurel, de maximum 12% concentraţie alcoolică, de preferat un vin sec mai blând, parfumat cu moderaţie şi bine bine răcit. Mie şi celor doi prieteni de pe Facebook pe care i-am primit duminică după-amiază la Kopel’s, în vizită de recunoaştere, aşa ne-a plăcut

Ingrediente pentru o porţie sau două: smochine proaspete şi coapte bine – 4 bucăţi; chorizo pamplona – patru felii subţiri; cremă de brânză – două linguri; muştar bun – o linguriţă plină; sare, piper proaspăt măcinat, oţet aromatizat.

Pasul 1. Am spălat smochinele, le-am tăiat la ambele capete şi le-am crestat adânc, până aproape de capătul de jos. E bine să căutaţi smochine cât mai coapte şi de preferinţă destul de dulci. Toată povestea asta este, ca în multe alte cazuri, o îmbinare de arome diferite, provenind din cele “patru zări” ale gustului.

Pasul 2. Am pus într-un castron de sticlă crema de brânză, muştarul, puţină sare grunjoasă de mare şi destul piper proaspăt măcinat, cât să dea savoare şi dinamică întregului amestec. Muştarul e bine să fie puţin dulceag, dar nu din cel cu miere.

Pasul 3. Am amestecat bine ingredientele pentru sos, până am obţinut o pastă destul de groasă. Am reglat consistenţa din crema de brânză. Dacă vi se pare prea groasă, puteţi s-o subţiaţi cu un strop de smântână dulce.

Pasul 4. Am umplut spaţiul din crestăturile smochinelor cu crema de brânză şi muştar. Am mai râşnit puţin piper deasupra. Dacă aţi ales corect smochinele, ele sunt destul de moi, iar cele patru sferturi se pot îndepărta cu uşurinţă, pentru a face loc sosului. Cu grijă, să nu le rupeţi.

Pasul 5. În fiecare smochină cu cremă de brânză şi muştr am înfipt câte o felie subţire de chorizo, având grijă să pătrund cu ele în adâncime şi să ocup spaţiul din fiecare smochină. Au înflorit frumos smochinele mele, nu-i aşa?

Pasul 6. La final am picurat oţetul balsamic şi în interorul fiecărei smochine cu cremă şi shorizo, şi pe lângă. Asta aşa, pentru supliment în cazul amatorilor de arome şi mai pătrunzătoare.

Cum or fi la gust? Să recapitulăm: dulce fructat şi păstos din smochine, dulceag brânzos şi picant blând din cremă, picant cărnos din chorizo, acru parfumat din oţet. Foarte puţin oţet, după părerea mea. Dacă aş fi avut, l-aş fi pus cu pipeta

Ingrediente pentru două porţii: pulpă de viţel fiartă – 250 g; catraveţi muraţi (în oţet, cei care vă plac vouă cel mai mult) – 150 g; ardei capia copţi, de la borcan – 150 g; ceapă roşie lunguiaţă, mică – o bucată. Pentru dressing: muştar clasic – o linguriţă zdravănă; ulei de măsline – două linguriţe; piper proaspăt măcinat – o jumătate de linguriţă; sos de stridii – două linguriţe; sare; zeamă din borcanul cu castraveţi muraţi – patru linguri.

Carnea. Am spălat cu apă rece bucata de carne, am tăiat-o fâşii nu prea groase şi am pus-o la fiert în apă rece, cât s-o acopere bine. Când apa a clocotit, am scos spuma şi am pus: o jumătate de linguriţă de boabe de piper, o foaie de dafin, două cuişoare, câteva cristale de sare grunjoasă de mare. Am fiert pe foc mic, cu capac, mai bine de-o oră. Adică până când carnea a fost foarte bine pătrunsă. Când a fost gata, am lăsat-o să se răcească în restul de supă în care a fiert, ca să rămână fragedă.

Salata. Am scurs catraveţii muraţi şi i-am tocat cât mai mărunt cu putinţă. Am scurs ardeii copţi de uleiul din borcan şi i-am tăiat fâşii subţiri. Am curăţat ceapa şi am tocat-o în “zaruri” foarte mici. Am amestecat toate astea într-un castron şi le-am lăsat să mă aştept cât am pregătit dressingul. Este foarte interesantă combinaţia de gusturi ale celor trei ingrediente: castraveţii muraţi – acri, aromaţi de condimentele şi legumele cu care au stat la borcan (piper, ienibahar, ceapă, morcov…); ardeii capia – cu gust de fum bun, de plită; ceapa roşie – obraznică, puţin suculentă, pişcătoare.

Dressingul de muştar cu zeamă de murături. Am considerat că, la asemenea ingrediente, sosul cu muştar nu poate decât să pună capac, să întreacă puţin măsura şi să desăvârşească gustul unei alcătuiri de iarnă, cu arome puţin amorţite, dar suficient de acide. Am pus muştarul pe fundul unui castron. Am pus deasupra uleiul de măsline, sosul de stridii, sare şi piper. Am amestecat bine, până când totul s-a omogenizat. Am pus apoi zeama de la castraveţi şi am amestecat din nou. Sosul a devenit mai lichid şi mai înţepător, pregătit să se aşeze printre celelalte ingrediente. Dacă aş fi pus, de exemplu, suc de lamâie sau oţet crud, aş fi făcut un dressing prea “proaspăt” pentru tipul de legume pus în salată. Aveam devoie de ceva “din acelaşi film”, care să se potrivească murăturilor şi ardeilor copţi.

Final. Am pus bucăţelele de carne de viţel peste amestecul de castraveţi, ceapă şi ardei copţi. Am turnat doar o parte din dressing, pentru a fi sigur că nu pun prea mult. Am amestecat, am gustat şi am decis să mai pun sos. Dar astea sunt deja detalii de care sunt convins că vă veţi ocupa şi fără ajutorul meu Poftă mare!

Post Scriptum: Am făcut salata asta pentru că, la început, intenţionam să fac o salată berlineză. E tot cu viţel şi castraveţi muraţi, dar de obicei are maioneză. M-am felicitat sincer pentru alegerea unui dressing creat pe loc, care a conţinut doar două linguri de ulei.