Ingrediente pentru două porţii: cartofi – vreo patru sau cinci, în funcţie de mărime; ton în ulei sau în suc propriu – 200 g; ceapă verde – două fire; ardei gras roşu – o treime dintr-unul mare; roşii cherry – vreo 6-7; muştar sau sos dijonez – 3 linguriţe; sos de soia – 2 linguriţe; sare; piper proaspăt măcinat; cimbru (preferabil) verde; smântână dulce – 2 linguri (opţional).

Pasul 1. Am curăţat cartofii, i-am tăiat cubuleţe şi i-am pus la fiert într-o cratiţă cu apă. Eu nu prea pun sare în apa pentru cartofi, prefer să le reglez “nevoile” după ce i-am zdrobit şi le-am adăugat alte ingrediente. De fiecare dată, descopăr că le trebuie şi mai puţină sare. am aprins cuptorul.

Pasul 2. Am tocat nu prea mărunt ceapa, ardeiul şi cinci din cele 7 roşii cherry.

Pasul 3. Într-un castron mai mare, am pus ceapa, roşiile, ardeiul gras roşu şi file-urile de ton. Pe astea le-am mărunţit cât să rămână bucăţi demne de vârful furculiţei, dar am încercat să las bucăţile aproape intacte. Am mai pus în castron muştarul, sosul de soia, sare, piper şi smântâna dulce.

Pasul 4. Am amestecat totul pentru ca ingredientele lichide să cuprindă întreaga compoziţie, dar având grijă să nu zdrobesc tonul mai mult decâtar fi fost cazul. Despre ton v-am mai spus în mai multe rânduri că eu unul nu suport “fulgii/flakes” sau “tonul mărunţit”. Devine un fel de pulbere apoasă atunci când îl pui în salată, iar despre o poveste ca asta în mijlocul căreia ne aflăm, nici măcar nu mai are rost să vorbim.

Pasul 6. Când cartofii au fost fierţi, i-am scurs de majoritatea apei în care stătuseră pe foc şi i-am pasat cu o furculiţă. La final aveam nevoie de un amestec destul de dur, destul de “aspru”, aşa că nu am pus nimic din ingredientele unui piure. Adică nici lapte, nici unt. Doar puţină sare şi un strop din apa în care fierseseră. Am aflat pe pielea mea de ce nu e bine să pasezi cartofii cu blenderul sau să amesteci piureul cu mixerul: totul devine elastic şi vâscos, de consistenţa gumei de mestecat. Şi chiar nu ai ce face cu aşa ceva, chiar şi când nu foloseşti piureul pe post de garnitură clasică.

Pasul 7. Vasul. Un gratin de ceramică emailată. Unii zic că ar fi porţelan, dar încă nu am spart unul, ca să vă spun exact Sunt pe toate drumurile şi nici foarte scumpe nu par a fi.  De ce sunt ele speciale? Pentru că se încing foarte bine, pentru că nu sunt din metal şi pentru că, în general, mâncarea coaptă în ele are un gust şi o consistenţă aparte. Mie aşa mi se pare Am uns fundul şi pereţii vasului cu puţin ulei, apoi am tapetat toată suprafaţa cu pesmet. Doar o pojghiţă, nu prea mult. Am aşezat apoi cartofii pasaţi pe fundul gratinului şi am îmbrăcat şi pereţii. Cât de bine m-am priceput eu.

Pasul 8. Am pus în vas şi compoziţia cu ton şi sosuri. Am nivelat bine la suprafaţă, am mai pus deasupra câteva felii de roşie şi frunzuliţe de cimbru proaspăt, din loc în loc.

Pasul 9. A stat la cuptor, la foc puternic, aproximativ o jumătate de oră.

Tonul, aşa cum mă aşteptam, a împrumutat cu voioşie din aromele ingredientelor cu care l-am “înfrăţit”. Parte din sucuri şi arome au trecut şi în stratul de cartofi. Ar fi bine să nu umblaţi la el măcar un sfert de oră după ce l-aţi scos din cuptor. Ca în multe alte cazuri, devine şi mai bun a doua zi, după ce stratul de cartofi a căpătat o consistenţă mai fermă şi totul devine mai “rezistent” la dinte

Ingrediente pentru două porţii: lipie mare – o bucată; piept de pui – o jumătate; ardei gras roşu – un sfert; ardei gras verde – un sfert; ceapă roşie – un sfert; usturoi – jumătate de căţel; roşii proaspete – una medie sau două mici; mozzarella – 100 g; parmezan – două linguriţe; opţional – busuioc proaspăt, ardei iute; sare, piper; ulei de măsline. Pentru sos: smântână obişnuită (12%) – o lingură; ketchup dulce sau iute – două linguriţe; muştar cu boabe – o linguriţă; sare, piper.

Pasul 1. Mi-am pregătit toate ingredientele. Am curăţat şi am spălat legumele. Am spălat şi am tăiat puiul în cuburi destul de mici. La fel şi restul legumelor. Aici ar fi două variante dictate doar de opţiunea proprie. Dacă vreţi la final o quesadilla foarte “estetică”, e bine să tăiaţi toate ingredientele şi mai ales puiul cât mai mărunt. Dacă vreţi, însă, o quesadilla în care să aveţi în ce să vă înfigeţi dinţii mai vârtos, merg şi ceva mai măricele. În ambele cazuri, însă, trebuie să fiţi atenţi la cantităţile de ingrediente pe care le aşezaţi mai apoi pe lipie.

Pasul 2. Am călit puţin bucăţelele de pui, cu o lingură d eulei de măsline, un strop de ceapă, un strop şi mai mic de usturoi, sare puţină şi piper proaspăt măcinat din belşug. Pe foc rapid, până şi-au schimbat culoarea şi s-au pătruns rămânând puţin suculente.

Pasul 3. Pentru că, după ce puneţi quesadilla în tigaie, va trebui să-i acordaţi atenţie, e bine să pregătiţi şi sosul înainte. Eu am pus smântâna, muştarul, ketchup-ul, sarea şi piperul într-un castron şi le-am amestecat până s-au omogenizat.

Pasul 4. Şi a venit vremea lipiei. Într-o tigaie bine încălzită, am pus lipia pe partea “intactă”. Am presat-o şi am încălzit-o puţin, cu mare grijă să rămână flexibilă şi în niciun caz să nu devină casantă. După ce puneţi ingredientele, jumătate din lipie trebuie adusă peste cealaltă jumătate, aşa că nu vreţi să se crape în timpul acestei operaţiuni.

Pasul 5. Am pus pe jumătate din lipie ingredientele, în ordinea asta: mozzarella, ardei gras de ambele culori, ceapă şi usturoi, pui, roşii, ceapă şi usturoi, ardei, mozzarella, busuioc, puţin parmezan ras. De ce am pus de două ori mozzarella? Pentru că umplutura trebuie să se lipească, să cuprindă toate ingredientele şi să le menţină înăuntrul lipiei. Există şi varianta în care nu folosiţi mozzarella, ci un sos Bechamel (unt, făină, lapte, mozzarella, nucşoară rasă) cu care scăldaţi întreaga compoziţie. Eu mă feresc de aşa ceva din raţiuni nutritive şi pentru că prefer să disting cât mai exact gustul tuturor ingredientelor.

Pasul 6. După ce am pus toate ingredientele, am pliat lipia, aducând partea liberă peste jumătatea pe care am pus compoziţia. Pe foc nu prea puternic. După pliere, lipia poate deveni crocantă, ba chiar aşa e bine să se întâmple. Am presat cu mâna până ce umplutura a început să pocnească, semn că la ingrediente a ajuns căldura tigăii, că mozzarella a început “să lucreze”. Am întors-o şi am continuat să presez. Dacă vi se pare prea fierbinte pentru a o presa cu mâna, puteţi folosi un şervet curat sau fundul unui vas potrivit pentru dimensiunea tigăii.

Când e gata? Când e bine lipită, când ambele jumătăţi de lipie care au stat în tigaie sunt rumene şi puţin crocante. Vă sugerez să nu tăiaţi quesadilla imediat după ce aţi stins focul. Puteţi s-o ningeţi cu puţin parmezan ras şi s-o mai lăsaţi în tigaie să se răcorească. Puneţi sosul aproape, că nu va rămâne nicio picătură din el. Şi dacă tot vorbeam despre duminică pe la prânzişor, altoiţi lângă ea un vinişor alb, uşurel, de maximum 12% concentraţie alcoolică, de preferat un vin sec mai blând, parfumat cu moderaţie şi bine bine răcit. Mie şi celor doi prieteni de pe Facebook pe care i-am primit duminică după-amiază la Kopel’s, în vizită de recunoaştere, aşa ne-a plăcut

Ingrediente pentru o porţie sau două: smochine proaspete şi coapte bine – 4 bucăţi; chorizo pamplona – patru felii subţiri; cremă de brânză – două linguri; muştar bun – o linguriţă plină; sare, piper proaspăt măcinat, oţet aromatizat.

Pasul 1. Am spălat smochinele, le-am tăiat la ambele capete şi le-am crestat adânc, până aproape de capătul de jos. E bine să căutaţi smochine cât mai coapte şi de preferinţă destul de dulci. Toată povestea asta este, ca în multe alte cazuri, o îmbinare de arome diferite, provenind din cele “patru zări” ale gustului.

Pasul 2. Am pus într-un castron de sticlă crema de brânză, muştarul, puţină sare grunjoasă de mare şi destul piper proaspăt măcinat, cât să dea savoare şi dinamică întregului amestec. Muştarul e bine să fie puţin dulceag, dar nu din cel cu miere.

Pasul 3. Am amestecat bine ingredientele pentru sos, până am obţinut o pastă destul de groasă. Am reglat consistenţa din crema de brânză. Dacă vi se pare prea groasă, puteţi s-o subţiaţi cu un strop de smântână dulce.

Pasul 4. Am umplut spaţiul din crestăturile smochinelor cu crema de brânză şi muştar. Am mai râşnit puţin piper deasupra. Dacă aţi ales corect smochinele, ele sunt destul de moi, iar cele patru sferturi se pot îndepărta cu uşurinţă, pentru a face loc sosului. Cu grijă, să nu le rupeţi.

Pasul 5. În fiecare smochină cu cremă de brânză şi muştr am înfipt câte o felie subţire de chorizo, având grijă să pătrund cu ele în adâncime şi să ocup spaţiul din fiecare smochină. Au înflorit frumos smochinele mele, nu-i aşa?

Pasul 6. La final am picurat oţetul balsamic şi în interorul fiecărei smochine cu cremă şi shorizo, şi pe lângă. Asta aşa, pentru supliment în cazul amatorilor de arome şi mai pătrunzătoare.

Cum or fi la gust? Să recapitulăm: dulce fructat şi păstos din smochine, dulceag brânzos şi picant blând din cremă, picant cărnos din chorizo, acru parfumat din oţet. Foarte puţin oţet, după părerea mea. Dacă aş fi avut, l-aş fi pus cu pipeta

Ingrediente pentru două porţii: pulpă de viţel fiartă – 250 g; catraveţi muraţi (în oţet, cei care vă plac vouă cel mai mult) – 150 g; ardei capia copţi, de la borcan – 150 g; ceapă roşie lunguiaţă, mică – o bucată. Pentru dressing: muştar clasic – o linguriţă zdravănă; ulei de măsline – două linguriţe; piper proaspăt măcinat – o jumătate de linguriţă; sos de stridii – două linguriţe; sare; zeamă din borcanul cu castraveţi muraţi – patru linguri.

Carnea. Am spălat cu apă rece bucata de carne, am tăiat-o fâşii nu prea groase şi am pus-o la fiert în apă rece, cât s-o acopere bine. Când apa a clocotit, am scos spuma şi am pus: o jumătate de linguriţă de boabe de piper, o foaie de dafin, două cuişoare, câteva cristale de sare grunjoasă de mare. Am fiert pe foc mic, cu capac, mai bine de-o oră. Adică până când carnea a fost foarte bine pătrunsă. Când a fost gata, am lăsat-o să se răcească în restul de supă în care a fiert, ca să rămână fragedă.

Salata. Am scurs catraveţii muraţi şi i-am tocat cât mai mărunt cu putinţă. Am scurs ardeii copţi de uleiul din borcan şi i-am tăiat fâşii subţiri. Am curăţat ceapa şi am tocat-o în “zaruri” foarte mici. Am amestecat toate astea într-un castron şi le-am lăsat să mă aştept cât am pregătit dressingul. Este foarte interesantă combinaţia de gusturi ale celor trei ingrediente: castraveţii muraţi – acri, aromaţi de condimentele şi legumele cu care au stat la borcan (piper, ienibahar, ceapă, morcov…); ardeii capia – cu gust de fum bun, de plită; ceapa roşie – obraznică, puţin suculentă, pişcătoare.

Dressingul de muştar cu zeamă de murături. Am considerat că, la asemenea ingrediente, sosul cu muştar nu poate decât să pună capac, să întreacă puţin măsura şi să desăvârşească gustul unei alcătuiri de iarnă, cu arome puţin amorţite, dar suficient de acide. Am pus muştarul pe fundul unui castron. Am pus deasupra uleiul de măsline, sosul de stridii, sare şi piper. Am amestecat bine, până când totul s-a omogenizat. Am pus apoi zeama de la castraveţi şi am amestecat din nou. Sosul a devenit mai lichid şi mai înţepător, pregătit să se aşeze printre celelalte ingrediente. Dacă aş fi pus, de exemplu, suc de lamâie sau oţet crud, aş fi făcut un dressing prea “proaspăt” pentru tipul de legume pus în salată. Aveam devoie de ceva “din acelaşi film”, care să se potrivească murăturilor şi ardeilor copţi.

Final. Am pus bucăţelele de carne de viţel peste amestecul de castraveţi, ceapă şi ardei copţi. Am turnat doar o parte din dressing, pentru a fi sigur că nu pun prea mult. Am amestecat, am gustat şi am decis să mai pun sos. Dar astea sunt deja detalii de care sunt convins că vă veţi ocupa şi fără ajutorul meu Poftă mare!

Post Scriptum: Am făcut salata asta pentru că, la început, intenţionam să fac o salată berlineză. E tot cu viţel şi castraveţi muraţi, dar de obicei are maioneză. M-am felicitat sincer pentru alegerea unui dressing creat pe loc, care a conţinut doar două linguri de ulei.

Ingrediente. Pentru 2 porţii: frunze de rucola proaspete – doi pumni; ceapă verde tăiată rondele – 2 fire, ardei stelat tăiat fâşii – 3 bucăţi; mazăre – 100 g; roşie . o jumătate, tăiată mărunt, file de ton – o cutie. Pentru dressing: muştar boabe – 2 linguriţe; sos de soia – o linguriţă; ulei de măsline – 2 linguri; suc de la o jumătate de lime.

Ar fi simplu să vă povestesc, ca de obicei, că am spălat, am tocat, am amestecat şi gata. Voi zăbovi ceva mai mult pe câteva dintre ingrediente pentru a explica ideea de la începutul însemnării. Pentru cei care nu ştiu, rucola este o plantă foarte delicată, cu gust acrişor, care se potriveşte de minune cu aproape orice fel de carne. Ba chiar poate face faţă cu brio unui pesto special, despre care am scris zilele trecute. Nu e foarte ieftină, dar 7-8 RON pentru o cutie de aproximativ 300 de grame de prospeţime nu cred că vor sărăci pe nimeni. La fel şi ceapa verde, care se poate găsi chiar şi la piaţă în perioada asta. Doi lei legătura, dar efectul ei mi se pare suficient de motivant pentru cheltuiala asta.

Văd foarte rar ardei stelat în România. Mama-soacră mi-a trimis acum mai mult timp un borcan cu aşa ceva, muraţi în oţet, dar naturali nu cred să fi văzut de curând decât în Rotterdam, pe strada cu tarabe chinezeşti. Cu ardeii stelaţi e un fel de loterie a iuţelii: unii sunt, alţii nu sunt, dar şi cei iuţi au o notă blândă, pişcă discret. M-am bucurat să-i găsesc weekendul trecut într-un colţ de Obor, pe taraba unei ţărănci autentice.

Conserva de ton… Refuz să mai cumpăr cutii pe care scrie “tuna flakes”. Refuz să mai văd terciul de musculiţe roz-cenuşii plutind într-o mare de ulei sau de apă din care nu ştiu cine ce înţelege. Refuz să mai intru vreodată într-un restaurant în care salata de ton e făcută cu aşa ceva. Din respect pentru mine, pentru mâncarea bine făcută chiar dacă unele ingrediente sunt conservate, din respect pentru tonul însuşi. Vă recomand cu multă căldură să căutaţi cutiile cu file de ton, cu “tuna chunks”. Şi, chiar şi în cazul ăsta, vă sugerez să luaţi mai multe sortimente pentru că, de bună seamă, unii producători sunt de părere că, din moment ce noroiul mărunt de ton provine tot de la o bucată care a fost mai demult file, pot scrie minciuni pe cutie. Preferatul meu este “La Paloma”, produs în Filipine pentru un importator din Hamburg şi adus în România de distribuitorul Matra Int’l. Şi nu, acesta nu este un mesaj publicitar, ci rezultatul încercării unui număr foarte mare de mărci de conserve de ton.

Pentru dressing m-am bucurat să găsesc în cămară un borcan cu bobiţe maronii şi galbene de muştar murat. L-am amestecat într-un borcănel curat, cu sos de soia (cel mai bun) şi cu ulei de măsline, am stors sucul de lime peste, am pus capacul şi am scuturat bine borcanul. Este unul dintre cele mai bune shaker-e pe care le puteţi avea la îndemână. În felul acesta, toate ingredientele se amestecă foarte bine, devin un gust compus, menit să dea nota finală salatei. Nu am mai pus sare pentru că sosul de soia este deja sărat.

Sunt convins că savuraţi cu privirea rezultatul din imaginea de mai jos. Cum spuneam, e simplu să faci o salată. Dar e puţin mai complicat, mai creativ, mai provocator şi mult mai interesant să faci o salată din ingrediente pe care le alegi cu grijă, cu lucruri pe care le selectezi şi din care îţi compui “partitura” cu dorinţa de a-ţi bucura şi oaspeţii, şi gustul, dar şi propriul orgoliu

Socoteli. Timp: aproximativ 10 minute. Bani: aprox. 4.5 RON / porţie.

]]> http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/11/27/salata-regala-de-ton/feed/ 4 http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/11/11/salata-sunday-after-power-walk/ http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/11/11/salata-sunday-after-power-walk/#comments Wed, 11 Nov 2009 07:22:09 +0000 copolovici http://www.pranzuldincaserola.ro/?p=3410 Numele e prea puţin important, dar pentru că am făcut salata asta duminică seara, după câteva ture de parc mai “în forţă”, am zis că n-ar fi rău să-i spun aşa. Multe frunze proaspete şi verzi, un dressing “electric” şi alte câteva ingrediente la îndemână, pentru consistenţă şi arome diferite, care au dat o adevărată petrecere în castron.

Ingrediente. Pentru 2 porţii mari: mix de salate – o pungă; spanac tânăr proaspăt – o pungă; pastramă din piept de pui – 100 g; caşcaval afumat – 100 g; brânză telemea – 100 g; roşii cherry – 10 bucăţi, ouă fierte tari – 2. Pentru dressing: o lingură de muştar clasic, o linguriţă de miere polifloră, trei linguri de ulei de măsline, sucul unei lămâi, o lingură de oţet aromatizat, sare, piper măcinat.

Vorbim despre o salată, aşa că nu voi insista prea mult cu “metoda” de preparare. Am spălat conţinutul celor două pungi cu verzituri, am uscat frunzele cu hârtie absorbantă după ce le-am scurs bine. Am tăiat pastrama de pui în felii micuţe şi subţiri. Am tăiat brânza şi caşcavalul în cubuleţe nu prea mari. Am tăiat roşiile cherry (spălate) în jumătăţi.

Pentru dressing, am pus într-un bol întâi muştarul şi mierea, pe care le-am amestecat bine. Am adăugat restul ingredientelor şi am bătut totul cu un tel, pentru ca totul să fie foarte bine amestecat.

Pentru unii dintre voi, povestea asta ar putea fi o nouă perspectivă asupra salatelor. E posibil să vreţi să adăugaţi sau să înlocuiţi unele ingrediente. Atâta vreme cât vouă vă place cum iese şi ce gust vor avea toate împreună, totul e perfect. Numai că, în orice combinaţie, ţineţi cont de proporţia frunzelor (salată şi spanac), care ar fi bine să reprezinte mai mult de 70% din toată salata.

Socoteli. Timp – aprox. 15 minute (ouăle trebuie să fiarbă bine, deci ar fi bine să începeţi cu treaba asta). Bani: aprox. 10 RON / porţie.

Din păcate, pentru că stăm prost la consumul de salată şi frunze, preţurile la treburile-astea continuă să rămână ridicate. Sigur, probabil că, aflându-ne în România, n-ar scădea nici dacă piaţa ar fi de mii de ori mai dezvoltată la nivel de cerere. Preţul poate scădea considerabil dacă alegeţi să cumpăraţi salatele ca atare, nu deja tăiate, curăţate şi ambalate. Poftă bună!

Ingrediente. Pentru 4 porţii: piept de pui dezosat – 2 bucăţi întregi; cartofi – 400 g; ceapă – 2 bucăţi; usturoi – 8 căţei mari; roşii în bulion (decojite, eventual tocate) – o cutie; pastă de tomate – o lingură. Pentru amestecul de mirodenii: chimen – o linguriţă; scorţişoară măcinată – o linguriţă; seminţe de muştar alb -2 linguriţe; seminţe de coriandru – o linguriţă; piper cayenne (sau piper roşu dacă nu aveţi cayenne) – o linguriţă; oţet de vin roşu – 5 linguri; zahăr (de preferat brun) – o linguriţă; ulei  de măsline; ardei iute; sare; orez pentru garnitură.

Am adunat mai întâi toate condimentele pentru amestecul de mirodenii cu vin şi zahăr. Dacă nu aţi găsit încă magazinul de condimente perfect, în care să găsiţi ce cu gândul nu gândiţi pentru încercările voastre culinare parfumate, ar fi bine să le căutaţi prin farmacii, magazine naturiste, magazine de ceaiuri etc. Sigur nu veţi fi dezamăgiţi. Iată, mai jos, toate mirodeniile pe care le-am pus pe listă. Ca să le stimulez aromele, le-am zdrobit puţin în mojarul de piatră, le-am amestecat, le-am pus zahăr şi cele cinci linguri de oţet de vin şi le-am lăsat să stea cuminţi, într-un castron, până am avut nevoie de ele.

Înainte de toate, am pregătit ingredientele. Am curăţat ceapa şi am tăiat-o potrivit. Am curăţat usturoiul şi l-am zdrobit sub lama cuţitului. Am curăţat cartofii şi i-am tăiat cuburi nu prea mari. Am curăţat ardeii iuţi de seminţe şi i-am tăiat mărunt.Am spălat pieptul de pui şi l-am tăiat cubuleţe.

Am încins aproximativ 100 ml de ulei în tigaie şi am călit ceapa şi usturoiul vreo 5 minute, cât să se înmoaie puţin.

Am adăugat în tigaie cuburile din piept de pui şi le-am prăjit, amestecând, aproximativ 5 minute, până şi-au schimbat culoarea.

Am pus apoi cartofii, roşiile în bulion, pasta de tomate, ardeii iuţi şi am amestecat bine. Am adăugat apoi amestecul de condimente, zahăr şi oţet şi am adus toată compoziţia la fierbere. Am dat focul mic, am acoperit tigaia cu un capac şi am lăsat totul să fiarbă aproximativ o oră, amestecând din când în când, până când cartofii au fost pătrunşi. Dacă s-au fiert cartofii, sigur sunt perfect preparate şi celelalte ingrediente.

Cât despre gust… Aţi văzut foarte bine câte mirodenii şi câte arome am pus laolaltă în combinaţia asta care nu mai ştii dacă nu cumva, în timp, în India s-a îmbogăţit mult comparativ cu varianta adusă de curioşii portughezi curajoşi. Pentru că Vindaloo are o personalitate mai mult decât puternică, am pus-o pe un pat neutru de orez fiert, simplu, fără niciun alt ingredient. Durează puţin mai mult, dar aţi putea să încercaţi treaba asta măcar în weekend.

Socoteli. Timp: pregătire – aprox. 30 de minute; fierbere – aprox. 60 de minute. Bani: aprox. 4.5 RON / porţie.

Ingrediente. Pentru două porţii: muşchi de viţel – 400 g; ierburi si condimente uscate – oregano, mentă, rozmarin, piper, coriandru, sare; pentru sos – unt – 50 g; muştar – o lingură; lapte – două linguri; sare.

Am strivit într-un mojar toate ierburile si condimentele.

Am întins amestecul pe o planşetă de plastic şi am tăvălit (rulat) bucata de muşchi de vită până s-a acoperit bine cu toate cele.

Am tăiat felii de muşchi groase de vreo două degete, le-am asezonat cu puţin piper şi le-am fript pe grătarul încins, aproximativ 5 minute pe fiecare parte.

Pentru sos, am topit bucata de unt la foc mic, am amestecat repede cu muştar şi am desfăcut cu lapte. Am amestecat repede şi tot timpul, cu o spatulă de lemn, departe de flacără, astfel încât sosul să nu fiarbă şi să nu se separe untul.

N-am făcut decât să aşez toată povestea pe o farfurie şi să stropesc bucăţile de carne cu sos.

Merită să încercaţi amestecul de ierburi fie doar şi pentru aromele pe care le ridică în aer şi pe care le imprimă cărnii fragede, care se topeşte în gură. Sosul nu face decât să îmblânzească puţin pornirile aproape sălbatice ale întregii istorioare.

Socoteli. Timp: aprox. 30 de minute. Bani: aprox. 12 RON / porţie.

Ingrediente. Pentru 4 porţii: carne fragedă de viţel – 500 g; ceapă – una întreagă, măricică; ciuperci – 250 g; muştar bun – o lingură; smântână (lichidă) – 300 ml; sare, piper, ulei de floarea soarelui.

Am pregătit ingredientele: am curăţat, am spălat şi am tocat ceapa nu prea mărunt, am tăiat ciupercile în felii subţirele şi viţelul în bucăţi micuţe, am dizolvat muştarul într-o lingură de apă. (5′)

Am încălzit două linguri de ulei în tigaie şi am călit ceapa vreo trei minute. (3′)

Cât să se înmoaie puţin şi să se aurească nu prea mult.

Am pus ciupercile şi muştarul în tigaie şi am călit alte cinci minute. (5′)

Am adăugat carnea şi am prăjit pe foc mediu, amestecând, încă cinci minute. Grijă mare: carnea e musai să rămână fragedă. E nevoie de atenţie, dacă pierdeţi momentul în care viţelul e părtuns, carnea se va întări imediat. Practic, imediat după ce şi-a schimbat culoarea, carnea e pregătită. (5′)

Am pus apoi smântâna, sare i piper, am adus totul la fierbere şi am stins focul când au apărut clocotele mici.În farfurie, am pus pătrunjel tocat mărunt. (2′)

Savuros! Muştarul franţuzesc pătrunde ciupercile, dându-le o aromă destul de preţioasă, sosul de smântână îmbrăcând totul cu delicateţe. Dacă reuşiţi să prindeţi momentul-cheie când carnea de viţel e pătrunsă, rezultatul nu poate fi decât foarte bun. Asta, desigur, după ce, cu mare grijă, aţi ales carnea bună de viţel.

Socoteli. Timp: aprox. 20 de minute. Bani: aprox. 7 RON / porţie.

]]> http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/09/28/vitel-stroganoff/feed/ 1