Sau "pouched eggs", căci nici pe-astea nu le-am inventat noi, oricât de "româneşti" am zice noi că sunt. Ochiurile fierte în apă cu puţină sare nu sunt o noutate pentru voi. Despre "Eggs Bennedict" nici nu poate fi vorba în cele de mai jos, întrucât acelea sunt lucru greu (în sens dietetic) şi mult mai complicat (în sens culinar). Dacă lângă, pe şi pe sub ochiurile voastre fierte în apă nu există sos olandez, felii de şuncă (de pe spatele porcului, sic!), chifle cu unt şi, eventual, nişte cartofi, ciuciu Bennedict, dacă pot spune aşa... Şi pentru că sunt ferm convins că oricare dintre voi poate ticlui o poveste gustoasă, hai să facem un test: eu pun doar pozele, în ordinea corectă a lucrurilor. Voi, în commenturi, scrieţi pe scurt ce presupune fiecare pas al ochiurilor mele cu parmezan şi, desigur, adăugaţi propria contribuţie dacă e cazul. Mai pe la sfârşitul zilei, vin şi eu cu propria poveste. Ce ziceţi?

Am pregătit a doua salată de astăzi din aceeaşi bucată de pulpă de viţel pe care am folosit-o şi la salata romană cu dressing de brânză şi chimen, despre care v-am povestit deja. Numai că aceasta este la un pol diametral opus faţă de cealaltă. Prima era din seria salatelor proaspete, cu ingrediente crude, cu salată crănţănitoare şi ardei gras plesnind de sănătate. Aceasta are o tentă de iarnă, bazându-se pe ingrediente coapte pe plită ori murate şi pe un dressing acrişor, înţepător.

Oricine poate găti. Asta au stabilit deja alţii. Insist şi adaug: oricine poate face o salată. Din punctul de vedere al dificultăţii preparării, îmi vine să spun că salatele sunt alegerea fericită a celui care a refuzat să înveţe să facă tartine şi sanvişuri. Numai că, pentru o salată bună, bine făcută, secretul cel mai important rămâne alegerea ingredientelor bune, proaspete, care să transforme experienţa unei "banale" salate într-o întâmplare fericită, la momentul potrivit, pe măsura poftei şi respectului pentru lucrul bine făcut. Vă propun să vedeţi mai departe ce vreau să spun.

Numele e prea puţin important, dar pentru că am făcut salata asta duminică seara, după câteva ture de parc mai "în forţă", am zis că n-ar fi rău să-i spun aşa. Multe frunze proaspete şi verzi, un dressing "electric" şi alte câteva ingrediente la îndemână, pentru consistenţă şi arome diferite, care au dat o adevărată petrecere în castron.

"Vindaloo" denumeşte, în general, un preparat de bază pregătit cu trei ingrediente-cheie: carnea (în general de pui sau de miel/oaie), vinul sau oţetul de vin roşu şi usturoiul în cantitate destul de mare. "Vindaloo" este prescurtarea "indienizată" a numelui de origine portugheză al preparatului, "Carne de Vinha D'Alhos". Dacă vreţi să ştiţi despre "Vindaloo" mai mult decât că acest tip de amestec culinar a fost dus de hoinarii navigatori portughezi către Goa, în India, unde a devenit un preparat tradiţional, vă invit să citiţi întreaga poveste pe Wikipedia. Pentru paşii unui Vindaloo preprat de mine, iată mai jos toate detaliile. Eu am folosit oţet de vin roşu, nu vin, pentru că mi-am dorit un preparat mai acid, mai "viu" şi mai...efervescent.

Când cumpăr din piaţă sau din vreun magazin bun o bucată fragedă de carne de vită, îmi dau seama că voi pregăti ceva foarte rapid, foarte suculent şi uşor de făcut. Aşa mi s-a-ntâmplat de curând, când am găsit în Obor o frumuseţe de muşchiuleţ de vită, gata aranjat şi dichisit pentru treburi faine.