Trece Petreanu într-o zi pe la Kopel’s şi, după ce mă beşteleşte pentru calitatea pâinii pe care o dau gratuit la masă, glăsuieşte cu ochii mijiţi: „Ştii ce mă duc să fac acasă? Ciorbă de cartofi cu scăricică afumată şi tarhon...” Pfuai, cum mi-a sunat mie aşa o treb’şoară... Eu dacă pricep ceva din porc, sigur nu e vorba de ceafă. Mă înţeleg mult mai bine cu porcul când vine vorba de coaste însă. În mai toate variantele lor, după cum au apucat deja să afle cei care au trecut pragul restaurantului în zile guvernate de ele. Aşa că am dat curs ideii lui Vlad şi, fără să ştiu cum o face el, am purces la astă zamă afumată, parfumată şi niţel acrişoară.

Când se apropie toamna, parcă te strigă pofte din ce în ce mai "consistente" dinspre combinaţiile pe care eşti tentat să le încerci în bucătărie. După o vară în care poate că singura supă a fost sucul de fructe reci şi proaspete, parcă te trage aţa către mâncare caldă şi arome ceva mai tomnatice. Fără excese, o supă de varză cu cârnaţi poate face un fel de trecere între anotimpuri, către nuanţe şi arome noi. O trecere simplă, după cum vedeţi mai jos.

Unii vor spune că asta e un pic prea de tot. Să te cari cu supă la serviciu? Am văzut lucruri şi mai şi la viaţa mea, aşa că hai să nu exagerăm. E xistă o grămadă de variante în car epoţi transporta o supă de-acasă pînă la birou, de la clasicul borcan bine închis şi pînă la recipientele speciale, termoizolante, în care firmele de catering livrează aşa ceva. Supa de astăzi e o cremă suficient de groasă cît să se transporte bine chiar şi într-o caserolă de plastic, cu capac. E mai simplă decît, probabil, au crezut unii dintre voi, aşa că nu-mi fac probleme că n-aţi reuşi s-o "executaţi" cel puţin la fel de bine ca în povestea de mai jos.

Este unul dintre acele feluri de mincare ce nu-ti inspira mai nimic la vedere, dar care-ti innebunesc simturile de indata ce gusti din ele. Cum spunea Bourdain cind cu marele scandal romanesc de la "No Reservations", ciorbele nu fac succese de televiziune. Asa ca, fara ardeii de pe marginea bolului, in poza ar putea fi cam orice, de la cereale cu lapte pina la vopsea lavabila. Si inca ceva: asemanarea izbitoare cu ciorba de burta ar ar face-o sa treaca de-a dreptul neobservata. Dar e BUNA!

Nu e doar o supa foarte simpla, ci si una foarte potrivita verii, in care aromele mai multor legume proaspete se intilnesc si se imbratiseaza cu mestesugul si ingeniozitatea bucatariei mediteraneene. Minestrone este ca o joaca de copii care s-au pus pe invatat nume de legume si acum le clasifica in functie de consistenta. Finalul, insa, este mai mult decit matur, o lingura de pesto de rosii facind diferenta dintre Minestrone si o banala ciorba de legume. Nu-i asa ca v-ati plictisit de fierturile de legume ce seamana cu orice alta ciorba, doar ca nu au carne? Pentru ca: