Pranzul din caserola » mazare

PIEPT DE PUI CU MERE SI PORTOCALE IN SOS CHILI

copolovici — Thu, 10 Feb 2011 10:00:12 +0000

Frigarui cu pui si ananas

Ingrediente pentru o porţie: piept de pui, mere, portocale, morcovi, ardei gras, ceapa rosie, sos chili, vin alb, orez, mazare, ceapa verde, sos de soia si usturoi
Timp de preparare: 15-16 minute
Dificultate: scazuta
Mod de preparare: Pieptul de pui, merele, portocalele, ardeiul gras si morcovii ii tai fasii. Intr-o tigaie prajesti (in aceasta ordine) ceapa rosie, ardeiul gras, morcovii, puiul, merele si apoi portocalele. Peste acest amestec adaugi sosul de soia si sosul de chili. In alta tigaie calesti putin usturoiul, ceapa verde, mazarea, morcovii (taiati cubulete) si apoi orezul. In ambele tigai eviti prajitul prea mult al ingredientelor adaugand putin vin alb cand este cazul.
Mod de servire: Pe o farfurie intinsa adaugi continutul celor doua tigai avand grija sa nu le amestesci.

MENIUL DE PRÂNZ! KOPEL’S, 13 APRILIE 2010.

copolovici — Mon, 12 Apr 2010 23:29:52 +0000

Până când site-ul Kopel’s va fi up and running, îmi asum riscul de a vă anunţa aici meniul de prânz al zilei, la Kopel’s, restaurantul deschis joia trecută, adică pe 8 aprilie, împreună cu fratele meu, Mărgărit, pe Strada Sirenelor 87, foarte aproape de Hotel J.W. Marriott.

Aşadar….pentru prânzul lacto-vegetarian, azi am pregătit o supă-cremă de mazăre, dreasă cu sos de brânză de capră şi smântână. O nebunie despre care v-am vorbit cu mai multă vreme în urmă. La felul al doilea vă aşteptăm cu o tocăniţă de cartofi onestă şi fără pretenţii de capodoperă. Fără carne, că tot vorbeam despre “lacto-vegetarian”.

Pentru ceilalţi, cei mulţi şi carnivori, ciorba e de văcuţă şi praz verde şi proaspăt, iar la felul doi am ticluit nişte sfinte de chiftele marinate în sos roşu, parfumat cu dafin. Şi piure fain să fie lângă toate astea. Salata e, deocamdată, grecească, dar promit să reglez rapid şi diversitatea acestui capitol. “Speciala” zilei nu e azi, pentru că la prânz lipseşte şi “specialul” care ar trebui s-o meşterească. Doar azi şi miercuri mai lipsesc la prânz, din motive pe care le-am amintit în editorial.

Altfel? Poftă mare! A…era să uit: da, azi avem şi cheesecake

TORTELLINI “SUNRISE” (CU TON ŞI MAZĂRE)

copolovici — Wed, 24 Mar 2010 05:12:03 +0000

Ceva simplu şi rapid de pregătit, ceva gustos şi musai puţin surprinzător. Ceva nu foarte elaborat şi neapărat ceva frumos colorat, mai ales după o zi ploioasă şi mohorâtă ca aceea de ieri. Şi când ziua ţi-e atât de plină, iar despre ajuns la piaţă nici nu poate fi vorba, e cazul să te descurci cu ce ai prin frigider, prin cămară sau pe la magazinul de la parter. Asta am făcut şi eu aseară şi m-am bucurat sincer de rezultat: tortellini cu mazăre, ton bun şi ardei copt. O bagatelă gustoasă.

Ingrediente pentru două-trei porţii: tortellini cu ciuperci – 200 g (uscate); ton – file, nu “fulgi” – o cutie mică; ardei copt – câteva bucăţi, nu mai mult de 70-80 de grame; mazăre (am folosit mazăre congelată) – vreo 200 g; usturoi – doi căţei; pastă de ardei – o linguriţă, dizolvată în puţină apă; pătrunjel proaspăt; ulei de măsline; piper, sare.

Pasul 1. Am pus multă apă la fiert într-o cratiţă, pentru paste. Am pus sare mai multă când a clocotit apa, am amestecat şi am adus din nou la fierbere, am pus pastele, am amestecat şi am lăsat să fiarbă.

Pasul 2. Între timp, am curăţat usturoiul şi l-am tăiat fin. Am tăiat şi bucăţile de ardei copt. Am desfăcut cutia de ton şi am scurs uleiul.

Pasul 3. Am încălzit o tigaie, am pus două linguri de ulei de măsline, am călit usturoiul un minut.

Pasul 4. Am adăugat bucăţile de ardei copt şi am mai călit, pe foc mediu, două minute.

Pasul 5. Am pus apoi mazărea şi am amestecat bine. Am călit totul aproximativ cinci minute, până ce boabele de mazăre au devenit moi. Atenţie: nu am dezgheţat mazărea.

Pasul 6. Uneori, tonul nu se conjugă deloc cu roşiile. Chestie de gust şi de moment. Aşa că pasta d eardei mi s-a părut de data asta mult mai nimerită. Am pus o linguriţă dizolvată în puţină apă şi am amestecat bine cu restul compoziţiei. Am pus sare, piper şi am amestecat bine. am mai călit un minut şi am luat tigaia de pe foc.

Pasul 7. Pe durata preparării sosului, nu uitaţi de paste. Verificaţi-le din când în când şi în orice moment fiţi gata să lăsaţi tigaia cu sosul pe un ochi fără flacără şi să vă ocupaţi de ele. Când au fiert, le-am răsturnat într-o strecurătoare şi le-am lăsat să se scurgă bine.

Pasul 8. Am lăsat sosul să se răcorească măcar vreo zece minute. Am pus apoi tonul peste sos şi am amestecat bine, având grijă să nu deteriorez foarte tare bucăţile de ton, ca să le găsesc mai târziu printre paste. Tonului nu-i prea place căldura excesivă, se abureşte şi se cam supără în combinaţii prea fierbinţi. În plus, îi păstrezi mai bine textura şi gustul dacă îl adaugi în compoziţii reci sau măcar răcite cât de cât.

Pasul 9. Păi n-a mai fost mare isteţime după asta. Am amestecat bine sosul cu pastele, cu mişcări circulare, din nou pentru a nu deteriora prea tare file-urile de ton. Am ras deasupra nişte parmezan, am pus şi pătrunjel proaspăt, tocat, mi-am pus mie în farfurie nişte peperoncino şi…cam asta a fost.

Cum a fost? Surprinzătoare prin con trastul mazăre – ton. Catifelată şi cu un gust “campestru” de la ardeiul capia copt, puţin afumat. Oarecum jucăuş de la umplutura de ciuperci a pastelor. Bun, băi domnilor şi doamnelor, ce mai…

As dori cateva retete de post, ma aflu intr-o criza de inspiratie:) Am nevoie de cateva sugestii, va rog mult.

copolovici — Wed, 17 Feb 2010 05:27:24 +0000

Bună! Până la Paşti mi-am propus să scriu cel puţin o propunere de post în fiecare săptămână. Până atunci, iată câteva propuneri dintre articolele deja apărute:

SUPĂ CREMOASĂ DE MAZĂRE CU SOS DE BRÂNZĂ DE CAPRĂ

copolovici — Thu, 17 Dec 2009 07:07:53 +0000

După salata de ieri, am mai găsit o întrebuinţare foarte gustoasă unui rest de telemea de capră pe care n-am vrut în ruptul capului să-l las să mediteze de capul lui în frigider. Aşa că a ieşit o treabă pe care sunt convins că unii dintre voi o vor privi cu ochi mari. Nu numai din pricina culorilor în care s-a prezentat ea, supa, la finalul finalului, ci şi pentru că probabil nu v-aţi imaginat până acum că mazărea poate lua şi o astfel de formă. Savuros!

Ingrediente. Pentru 2-4 porţii (depinde de mărimea lor). Mazăre proaspătă sau congelată – trei căni (o pungă, 400 g); salată verde – mijlocul galben-verzui de la două căpăţâni de lăptuci sau o jumătate de salată iceberg sau câteva frunze proaspete de salată romană); câteva codiţe de chives (ciboulette sau ceapă de tuns); unt – 30 g; supă limpede de legume – o jumătate de litru; telemea de capră – 200 g; smântână dulce (lichidă, fără adaus de zahăr) – 200 ml; mentă – 5-10 frunze proaspete sau o linguriţă de mentă uscată; opţional – crutoane mici, pentru servit.

Pasul 1. Încep să reconsider legumele congelate. Asta pentru că până de curând eram convins că, prin congelare, se duce tot chichirezul lor. Numai că încep să cred că la conservă treaba stă mult mai prost din punctul ăsta de vedere. În plus, legumele congelate îşi păstrează culoarea apetisantă. Aşa că de data asta am folosit mazăre congelată şi nu mi-a părut rău. Am pus-o la decongelat şi la scurs cu ceva timp înainte de a mă apuca de pregătit supa.

Pasul 2. Am tocat mărunt codiţele de chives. Am folosit salată iceberg pentru că e mai fermă, mai crocantă. Am tăiat-o fâşii cât mai subţiri. Am topit untul la foc foarte mic într-o cratiţă cu capac şi am pus salata şi tulpinile de chives tocate. Am amestecat bine şi, tot pe foc mic, am lăsat să se înăbuşe cu capacul pe cratiţă. Vreo 5 minute.

Pasul 3. Am pus apoi mazărea şi supa de legume, am amestecat bine şi am lăsat să fiarbă pe foc mediu, cu capacul pus, alte 20 de minute. Până ce totul a fost bine fiert în cratiţă. Ceapa clasică ar fi dat un gust prea puternic, prea obişnuit întregii creaţii. De aceea, combinaţia de salată şi chives călite în unt au contribuit mult la fineţea supei.

Pasul 4. Între timp, am pasat telemeaua de capră cu o furculiţă şi am amestecat-o bine cu jumătate din cantitatea de smântînă lichidă. Asta până ce am avut un sos gros, cremos. E posibil să fi mers acolo şi câteva seminţe de chimen zdrobite în mijar, dar mi-a fost teamă să nu deturnez prea mult gustul final.

Pasul 5. Am scurs conţinutul cratiţei şi am pus totul într-un castron de plastic mai înalt. Am adăugat restul de smântână dulce şi frunzele de mentă tocate. Menta a adus o tuşă foarte discretă supei, o aromă subsidiară pe care am descoperit-o undeva, în spatele celorlalte arome, ca o completare voioasă.

Pasul 6. Am folosit un castron de plastic mai înalt pentru că în el am pasat totul cu mixerul vertical, până ce totul a devenit cremos şi omogen. Dacă la final vi se pare prea groasă, puteţi desface crema cu o cantitate mică din supa strecurată. Nu am folosit deloc sare pentru că ea a fost încorporată atât în supa de legume, cât şi în sosul de brânză.

În fiecare castron cu supă cremă de mazăre am pus întâi două polonice din conţinutul castronului “verde” şi două linguriţe din sosul de telemea de capră cu smântână. M-am jucat puţin cu linguriţa, desenând curbe albicioase în fundalul verzuliu predominant. Şi am făcut şi câteva crutoane micuţe, din miez de toast călit în tigaie, la foc puternic, cu puţin ulei de măsline şi tarhon uscat, sfărâmat între degete.

Socoteli. Timp: aprox. 40 de minute. Bani: aprox. 5 RON / porţie.

Nu ştiu ce mi-a plăcut mai mult. Culorile foarte “organice” care m-au convins că am creat un bol de supă cu o alură fermecătoare? Consistenţa catifelată, la graniţa dintre piure şi supă-cremă? Amestecul de gusturi aparent venite din trei direcţii diferite, în care mazărea cuminte şi delicată, întoarsă parcă din vremea “bebluşiei”, s-a maturizat în compania gustului sobru-experimentat al sosului de telemea de capră şi a izului discret.electrizant al mentei proaspete? Cred că îmi voi putea explica mult mai bine toată povestea abia atunci când şi voi îmi veţi putea împărtăşi propria experienţă la acest capitol.

Sărbători fericite pentru digestia ta! Cu Bruciakal.

SOTE DE MORCOVI ŞI MAZĂRE CU PESTO DE POST ŞI PIURE DE PĂSTÂRNAC

copolovici — Wed, 18 Nov 2009 07:25:31 +0000

E prima zi de miercuri din Postul Crăciunului, aşa că m-am gândit să vă propun ceva fără carne şi fără niciun ingredient de origine animală. Cu toate astea, eu mă declar fericit că, mai ales în cazul sosului pesto a cărui descriere o veţi găsi mai jos, am experimentat gusturi şi arome noi. Foarte interesant mi se pare faptul că fiecare dintre cele trei componente ale acestei propuneri poate fi pregătită şi în multe alte variante. Iată de ce:

Ingrediente. Pentru o porţie. Sote de legume: ceapă – 1 buc; morco – 1 buc; mazăre – o cutie mică, ulei de măsline; supă în care a fiert păstârnacul pentru piure – 2 polonice. Piure de păstârnac: păstârnac – 200 g; sare, piper, apă. Pesto de post din rucola: rucola – 200 g; seminţe de dovleac decojite – 50 g; seminţe de floarea soarelui decojite – 100 g; ulei de măsline – aprox. 100 ml; usturoi – un căţel; suc de la o jumătate de lămâie şi de la o jumătate de lime; sare, piper.

Piure de păstârnac. Am curăţat păstârnacul şi l-am pus la fiert acoperit cu apă, într-o cratiţă cu capac. Când a clocotit, am pus puţină sare şi am lăsat să fiarbă până a devenit moale.

L-am scos apoi din cratiţă şi l-am pasat bine cu mixerul vertical, Am pus sare şi piper. Nu am considerat că mai are nevoie de altceva pentru că păstârnacul e o rădăcină foarte gustoasă şi aromată, dulceagă. Cu sare şi piper a fost perfect.

Pesto de post din rucola. Am pus într-un castron frunzele de rucola, seminţele, usturoiul, sucul de lime şi de lămâie. Am transformat totul în pastă groasă, cu mixerul tăietor vertical.

Am adăugat apoi uleiul, în câteva tranşe, continuând să amestec cu aceeaşi unealtă electrică. La final, l-am dres de sare şi de piper. Am un singur epitet pentru jucăria asta frumos colorată: încântător! Am folosit doar două linguri, restul l-am pus într-un borcan, la frigider. Mi-e teamă că se va găsi cineva să-l mănânce întins pe pâine. Atât e de bun. Oricum, din cantităţile de mai sus veţi face o cantitate mai mare de pesto decât vă trebuie pentru preparat.

Sote de legume. Am curăţat ceapa şi morcovul. Am tăiat ceapa destul de fin şi morcovul rondele subţiri. Le-am călit în două linguri de ulei de măsline, vreo 5 minute. Am pus apoi supa din cratiţa în care fierbea păstârnacul şi am lăsat pe foc nu prea puternic, să fiarbă şi să scadă. Vreo 15 minute.

Am pus apoi boabele de mazăre scurse şi două linguri din sosul pesto despre care tocmai v-am povestit. Am amestecat cu grijă, să nu le sfărâm. Am mai ţinut pe foc până ce toate ingredientele s-au amestecat cu sosul şi asta a fost tot.

Nu vă spun mai mult pentru că sunt convins că măcar câţiva dintre voi veţi încerca toată povestea asta. Vă aştept cu impresii.

Socoteli. Timp: aprox. 30 de minute. Bani: aprox. 5 RON / porţie

RISOTTO CU MAZĂRE

copolovici — Fri, 09 Oct 2009 05:11:22 +0000

“Risotto cu…” poate fi oricând catalogată cu mare uşurinţă ca o serie infinită de variante în care poate fi pregătit orezul frumos, bun, cu bob lung şi suplu. În definitiv, metoda fierberii treptate a orezului este aceeaşi, complet diferită de clasicul “pilaf”. Doar celelalte ingrediente diferă, legumele, cărnurile, peştele sau fructele de mare, tipurile de brânză şi chiar fructele mutând limitele fanteziei dincolo de repetitivitatea banală care uneori se instalează prea confortabil în obiceiurile noastre alimentare.

Ingrediente. Pentru 2 porţii: orez cu bobul lung – 150 g; supă limpede, de pui – 1 litru; unt – 40 g; kaiser slab, afumat, fără şorici – 50 g; vin alb sec – 100 ml (un pahar mic); ceapă roşie – o bucată; mazăre – 100 g; parmezan, sare şi piper.

Am făcut supa dintr-o spinare întreagă de pui, un morcov, o bucată mică de păstârnac, una de ţelină şi o ceapă, fierte aproximativ două ore la foc foarte mic. Dacă nu aveţi timp, puteţi înlocui această metodă sănătoasă şi naturală cu două cuburi de concentrat, dizolvate într-un litru de apă clocotită.

Am topit trei sferturi din bucata de unt într-o tigaie mare. Am călit ceapa în untul fierbând, aproximativ cinci minute, până a devenit moale şi străvezie. Am tăiat şunca afumată în cuburi mici şi am pus-o în tigaie, lângă ceapă. Am călit încă cinci minute, la foc mediu, amestecând cu spatula de lemn.

Am pus apoi orezul spălat şi uscat şi l-am prăjit cu restul ingredientelor, timp de 2-3 minute. Am pus apoi vinul şi am continuat să amestec pînă ce acesta s-a evaporat aproape complet. Aromele ce se ridică din tigaie la momentul ăsta sunt imposibil de descris. Vaporii buni de vin alb, purtând cu ei şi aroma de şuncă afumată, unt şi ceapă călită… Merită să încercaţi.

Am început apoi să încorporez supa de pui, câte un polonic, pe măsură ce orezul a absorbit zeama din tigaie. E posibil să nu aveţi nevoie de toată supa.

Când bobul de orez a fost fiert (nu prea moale, ferm, dar suficient de pătruns), am adăugat mazărea (din conservă, gata fiartă). Am amestrecat repede, cu două spatule de lemn, cu grijă să nu zdrobesc nici orezul, nic mazărea. la final, am amestecat repede şi restul de unt şi parmezan ras.

Pare simplu, nu? Chiar este! Mai ales că, aşa cum vă spuneam şi la alte variante de risotto, marele avantaj al acestei metode de fierbere este că ai mereu controlul total asupra gradului de fierbere al orezului. E complet diferit faţă de metoda clasică, în care orezul acoperit complet cu apă fierbe…până seacă apa. Şi gata

Socoteli. Timp: aprox. 40 de minute. Bani: aprox. 4 RON / porţie.

RULADĂ HUNYAD

copolovici — Fri, 24 Apr 2009 14:25:03 +0000

Sînt din ce în ce mai convins că românii urăsc pieptul de pui, altfel decît şniţel. Aud la tot pasul: e uscat, n-are nici un gust, e prea slab, n-are şi el acolo, măcar un pic de grăsime, e fad, alunecă greu pe gît. Mă bate gîndul să scriu minimum o sută de variante în care poţi pregăti un piept de pui. Pentru că e sănătos şi pentru că ăsta e marele lui avantaj: poţi să-l pregăteşti în sute de variante. Mai ales atunci cînd, dintr-un motiv mai mult sau mai puţin plăcut, ai hotărît să te desparţi de ceafa de porc pentru tot restul vieţii Despre asta e vorba mai jos, în Rulada Hunyad, inspirată de Iosif Balays, Executive-ul de la “Floare de Soare”.

INGREDIENTE. Pentru patru porţii: un piept de pui întreg, 100 g de orez, o jumătate de cutie mică de mazăre, un sfert de cutie de boabe de porumb, o jumătate de ardei gras, cîteva frunze de ştevie, susan, un ou, două clătite mari.

RULADA DE PUI. Am întins bine pieptul de pui pe un fund mare de lemn, l-am presărat cu puţină sare şi piper măcinat, după care l-am bătut cu ciocanul de şniţele. Nu foarte tare, mai mult ca să-l egalez, cu grijă să nu se rupă.

Am fiert orezul cît să rămînă bobul întreg, dar pătruns. Am tocat mărunt ardeiul gras. Am tăiat frunzele de ştevie bine spălate, în fîşii subţiri. Am sotat mazărea în două linguriţe de ulei de măsline, cu puţină sare. Am întins pieptul de pui pe o coală de folie din aluminiu. Am pus pe pieptul de pui jumătate din cantitatea de mazăre, ardeiul gras, jumătate din cantitatea de orez şi cîteva frunze de ştevie. Am bătut oul şi am uns toată compoziţia de pe pieptul de pui.

Am rulat pieptul de pui încercînd să păstrez cît mai mult din umplutură în interiorul ruloului. Am împăturit apoi bine şi am rulat în folia de aluminiu. Am pus ruloul în cuptorul încălzit în prealabil, la foc puternic, aproximativ 20 de minute. Atenţie! Acesta nu este un procedeu prea sănătos, prepararea alimentelor în folie de aluminiu poate fi nocivă pentru organism. De aceea, recomandarea mea este să folosiţi cît mai rar această modalitate de preparare.

CLĂTITA CU LEGUME. Am făcut o clătită dintr-un ou, o lingură de făină şi cîteva linguri de apă minerală. Cînd a fost gata, am scos-o pe un platou presărat cu seminţe de susan şi am acoperit-o cu un castron, ca să nu se usuce pînă o folosesc.

Am întins clătita pe un fund de lemn şi am umplut-o cu restul de mazăre, orez, ştevie. Am adăugat şi boabele de porumb dulce.

Am împăturit în patru, apoi am prăjit clătita umplută într-o tigaie antiadezivă, cu foarte puţin ulei, cîte două-trei minute pe fiecare parte.

Pe farfurie am aşezat cîteva felii din ruloul din piept de pui şi cîte un sfert de clătită cu legume şi orez. Ce-am aflat cu ocazia asta? Că amestecul de legume din interiorul ruloului din piept de pui păstreză carnea suculentă şi că aromele se combină foarte gustos între ele. Am mai aflat că ştevia face treabă bună şi în umpluturi sau sote-uri, nu doar în ciorbă. Am mai aflat că o astfel de umplutură cere împăturirea în patru şi mai rar rularea clătitelor.

SOCOTELI. Bani: aproximativ 4 RON / porţie. Timp: aproximativ 50 de minute. Vezi timeline mai jos.

QUICHE SHIITAKE

copolovici — Sat, 13 Dec 2008 19:13:26 +0000

E primul quiche pe care-l fac, aşa că mi-am permis încă de la început să fac reguli noi. Nu de alta, dar reţetele clasice de quiche ar fi rămas pur şi simplu plicticoase dacă în timp n-ar fi suportat diverse modificări şi invenţii. În plus, conceptul este atît de permisiv şi ispititor, încît pot să-l consider printre cele mai permisive şi mai imbolditoare la creaţie preparate.

Înainte de toate, primul meu quiche e pătrat şi nu rotund, cum este el de obicei. Asta a fost o alegere forţată de împrejurări, vasul pentru lasagna fiind cel mai potrivit pe care l-am găsit prin dulap. Variantele rotunde pe care le am erau nepotrivite din cauza adîncimii. Deloc o alegere proastă, dar cu siguranţă va trebui să-mi îmbogăţesc arsenalul cu un vas mai aproape de forma unui quiche în adevăratul sens al cuvîntului.

Orice quiche se compune din două etape / doi timpi de preparare: aluatul şi umplutura. Tipurile de aluat diferă, de cele mai multe ori în funcţie de compoziţie. Aluat fraged, aluat pentru foietaj, aluat pentru pizza… De data asta ar fi trebuit să fac un aluat fraged, însă nevrînd să pun foarte mult unt, a ieşit destul de crocant, mai aproape de cel pentru pizza. A fost chiar o alegere bună pentru că, aşa cum mi-am dorit, coaja n-a fost deloc untoasă.

ALUATUL. Două căni de făină într-un castron mare, cît mai mare, ca să am loc pentru frămîntat. În mijlocul “vulcanului” de făină am pus un ou întreg, sare şi zece linguri de lapte. A amestecat încet, cu mîna, încorporînd treptat toată făina. Dacă în prima fazăaluatul e prea uscat, mai adăugaţi puţin lapte. Dacă, dimpotrivă, aluatul e cleios şi nu se desprinde de mînă, mai adăugaţi puţină făină şi frămîntaţi pîne ce aluatul este elastic şi nu se lipeşte de castron sau de mînă. Am strîns aluatul în formă de minge, l-am infăşurat în folie de plastic şi l-am lăsat vreo două ore în frigider.

COMPOZIŢIA. O cutie mică de mazăre, scursă de zeamă. Le-am pasat cu mixerul manual, într-un castron de plastic, împreună cu o bucată bună de telemea de vacă mai veche, fără zer. Am mai pus în pasta asta nişte sare, pătrunjel uscat, piper şi două-trei seminţe de cardamon pisate (nu e un “must”). Ciupercile shiitake. Ei, astea sînt mai greu de găsit pe-aici, eu le iau sau le “comand” de la Barcelona, din Boqueria, uscate. Sînt speciale pentru că au un gust special, le folosesc în multe alte găteli şi îşi cîştigă personalitatea mulţumită celorlaltor ingrediente.

În RO le-am găsit prin borcanele cu ciuperci conservate şi nu sînt mult diferite de cele pe care le folosesc eu. Ziceam că sînt uscate, aşa că trebuie rehidratate în apă călduţă cu aproximativ un sfert de oră înainte de a le folosi. Pentru că plutesc, trebuie să le pun mereu ceva (un alt castron sau un pahar) deasupra, ca să se înmoaie bine. După ce s-au hidratat, le tai în două şi neapărat îndepărtez picioruşele, care rămîn mai tari.

Într-o tigaie, am încins puţin ulei de măsline, am călit o ceapă mare tăiată rondele căt mai fine şi ciupercile. Cu cimbru, sare şi piper. Cînd am terminat, am stins focul sub tigaie şi am scos aluatul din frigider. L-am întins cu sucitorul, pe masa pudrată cu făină. S-a întins perfect, am făcut o foaie de vreo trei milimetri grosime, pe care am aşezat-o în vasul termorezistent. Cu grijă să îmbrace pereţii verticali şi marginile. Ce a fost în plus, am tăiat cu foarfeca de bucătărie.

Apoi am aşezat în foaie piureul de mazăre şi brînză, pe care l-am nivelat cu lingura. Din loc în loc, am împrăştiat căteva fîşii de ardei capia copt (din borcanul de la mama soacră), apoi am adăugat conţinutul din tigaie. În plus, cîteva frunze de busuioc proaspăt şi cîteva roşii mici, tăiate şi îngropate cu faţa în jos, în compoziţie.

Încălzisem cuptorul de cînd mă apucasem de treabă, aşa că era bine încins cănd am pus quiche-ul la copt. Aproximativ 30 de minute, ca să arate ca mai jos. Complicat? Mie nu mi se pare. Aşa că în seara asta mai fac unul.