Până când site-ul Kopel's va fi up and running, îmi asum riscul de a vă anunţa aici meniul de prânz al zilei, la Kopel's, restaurantul deschis joia trecută, adică pe 8 aprilie, împreună cu fratele meu, Mărgărit, pe Strada Sirenelor 87, foarte aproape de Hotel J.W. Marriott.

Ceva simplu şi rapid de pregătit, ceva gustos şi musai puţin surprinzător. Ceva nu foarte elaborat şi neapărat ceva frumos colorat, mai ales după o zi ploioasă şi mohorâtă ca aceea de ieri. Şi când ziua ţi-e atât de plină, iar despre ajuns la piaţă nici nu poate fi vorba, e cazul să te descurci cu ce ai prin frigider, prin cămară sau pe la magazinul de la parter. Asta am făcut şi eu aseară şi m-am bucurat sincer de rezultat: tortellini cu mazăre, ton bun şi ardei copt. O bagatelă gustoasă.

După salata de ieri, am mai găsit o întrebuinţare foarte gustoasă unui rest de telemea de capră pe care n-am vrut în ruptul capului să-l las să mediteze de capul lui în frigider. Aşa că a ieşit o treabă pe care sunt convins că unii dintre voi o vor privi cu ochi mari. Nu numai din pricina culorilor în care s-a prezentat ea, supa, la finalul finalului, ci şi pentru că probabil nu v-aţi imaginat până acum că mazărea poate lua şi o astfel de formă. Savuros!

E prima zi de miercuri din Postul Crăciunului, aşa că m-am gândit să vă propun ceva fără carne şi fără niciun ingredient de origine animală. Cu toate astea, eu mă declar fericit că, mai ales în cazul sosului pesto a cărui descriere o veţi găsi mai jos, am experimentat gusturi şi arome noi. Foarte interesant mi se pare faptul că fiecare dintre cele trei componente ale acestei propuneri poate fi pregătită şi în multe alte variante. Iată de ce:

"Risotto cu..." poate fi oricând catalogată cu mare uşurinţă ca o serie infinită de variante în care poate fi pregătit orezul frumos, bun, cu bob lung şi suplu. În definitiv, metoda fierberii treptate a orezului este aceeaşi, complet diferită de clasicul "pilaf". Doar celelalte ingrediente diferă, legumele, cărnurile, peştele sau fructele de mare, tipurile de brânză şi chiar fructele mutând limitele fanteziei dincolo de repetitivitatea banală care uneori se instalează prea confortabil în obiceiurile noastre alimentare.

Sînt din ce în ce mai convins că românii urăsc pieptul de pui, altfel decît şniţel. Aud la tot pasul: e uscat, n-are nici un gust, e prea slab, n-are şi el acolo, măcar un pic de grăsime, e fad, alunecă greu pe gît. Mă bate gîndul să scriu minimum o sută de variante în care poţi pregăti un piept de pui. Pentru că e sănătos şi pentru că ăsta e marele lui avantaj: poţi să-l pregăteşti în sute de variante. Mai ales atunci cînd, dintr-un motiv mai mult sau mai puţin plăcut, ai hotărît să te desparţi de ceafa de porc pentru tot restul vieţii :) Despre asta e vorba mai jos, în Rulada Hunyad, inspirată de Iosif Balays, Executive-ul de la "Floare de Soare".

E primul quiche pe care-l fac, aşa că mi-am permis încă de la început să fac reguli noi. Nu de alta, dar reţetele clasice de quiche ar fi rămas pur şi simplu plicticoase dacă în timp n-ar fi suportat diverse modificări şi invenţii. În plus, conceptul este atît de permisiv şi ispititor, încît pot să-l consider printre cele mai permisive şi mai imbolditoare la creaţie preparate.

Ceva simplu şi rapid de pregătit, ceva gustos şi musai puţin surprinzător. Ceva nu foarte elaborat şi neapărat ceva frumos colorat, mai ales după o zi ploioasă şi mohorâtă ca aceea de ieri. Şi când ziua ţi-e atât de plină, iar despre ajuns la piaţă nici nu poate fi vorba, e cazul să te descurci cu ce ai prin frigider, prin cămară sau pe la magazinul de la parter. Asta am făcut şi eu aseară şi m-am bucurat sincer de rezultat: tortellini cu mazăre, ton bun şi ardei copt. O bagatelă gustoasă.