Oricâte circumstanţe atenuante am încerca să-i găsim, gâsca e orătanie cu multe melicuri şi tabieturi de coană mare. Cu mai mult timp în urmă, soacra mea cea mare şi gastronoamă a scăpat către odraslele ei (naturale şi de căpătat) mândreţe de piept de gâscă sortit răbdătorului cuptor de la Bucureşti. Numai că înainte de botezul flăcărilor şi dogorii frăgezitoare, a avut nevoie de mici preparaţii.

Orice măcelar sincer şi experimentat îţi va spune că vrăbioara este una dintre cele mai fragede bucăţi de vită şi că merge de minune la grătar. Eu de data asta am vrut-o la cuptor pentru că am evitat să afum bucătăria. În plus, mi-a trecut prin cap o variantă foarte rapidă, care nici măcar mare supraveghere nu aşteaptă de la tine până se coace.

Poate părea o exagerare în prag de primăvară şi pe temperaturi galopante în sus, dar luăm în calcul că, prin unele părţi, alţii tocmai au scăpat de ultima zăpadă. Unde mai pui că scăricica în cauză a trecut printr-un riguros proces al degresării, aşa cum veţi vedea mai departe. Uneori chiar şi temutul purcel se poate bucura de binefacerile primăverii, lăfăindu-se în ierburi şi masaje aromate. Mai mult, la cuptor am auzit că se transpiră mult, deci zicem şi noi că am trecut fiara prin saună, unde a mai pierdut din grăsimi şi obiceiuri nutritive proaste.

Începem uşor seria caserolelor de săptămîna viitoare, cu farfalle şi una dintre cele mai mari invenţii ale naturii dintr-un punct foarte gurmand de vedere: mişchiul de viţel de lapte. Altfel spus, unul dintre puţinele feluri în care "vaca" n-are cum să te dezamăgească. De unde mai extragem o concluzie filosofică de bucătărie: ingredientele bune îţi scurtează mult din timpul petrecut în jurul cratiţei şi din şansele de eşec.

Fără vorbe multe, că nu e vreun tratat de neurochirurgie. Limba să fie proaspătă şi cărnoasă, că restul e deja un fel de "căţeluş cu părul creţ".

O structură nu prea complicată, mai ales pentru cei dedulciţi la mîncăruri ceva mai grele şi mai consistente. Mie-mi sună tare a iarnă găluştile-astea umplute cu carne aromată, aşa că pe frigul din ultimele zile mai că-mi vine să cred că n-o să vă pice pe invers. Am găsit Knedly în rubrica "Dialecte gastronomice" din numărului de februarie al "Bucătăriei pentru toţi". Ei au pierdut un ou pe drum, eu nu m-am chinuit să-l găsesc, dar pînă la urmă ne-am împăcat. Mai jos, propunerea completă şi ilustrată.

Nici nu ştiu ce să vă spun despre întîmplarea asta cu Rilă. E atît de simplă, încît nu ştiu de ce pînă acum am trăit cu impresia că iepurele e chestie de ştiinţă aprofundată, experienţă de bucătar veteran şi proces prea complicat pentru un amator ca mine. Se întîmplă des să aud "a...prăjituri? nu mă bag, mi se par prea complicate...", "sarmale? n-am făcut niciodată şi sînt sigur că nu mi-ar ieşi". Cred că unul dintre primii paşi pe drumul fericirii este să fii pregătit pentru potemţialul eşec şi să ştii că, încercînd ceva pentru prima oară, se cheamă că ţi-ai dublat şansele ca acel ceva să-ţi iasă. Indiferent în ce arie de interes se înscrie încercarea ta. Cînd îţi iese din prima, sigur e ceva în neregulă :)

Începem uşor seria caserolelor de săptămîna viitoare, cu farfalle şi una dintre cele mai mari invenţii ale naturii dintr-un punct foarte gurmand de vedere: mişchiul de viţel de lapte. Altfel spus, unul dintre puţinele feluri în care "vaca" n-are cum să te dezamăgească. De unde mai extragem o concluzie filosofică de bucătărie: ingredientele bune îţi scurtează mult din timpul petrecut în jurul cratiţei şi din şansele de eşec.

Oricâte circumstanţe atenuante am încerca să-i găsim, gâsca e orătanie cu multe melicuri şi tabieturi de coană mare. Cu mai mult timp în urmă, soacra mea cea mare şi gastronoamă a scăpat către odraslele ei (naturale şi de căpătat) mândreţe de piept de gâscă sortit răbdătorului cuptor de la Bucureşti. Numai că înainte de botezul flăcărilor şi dogorii frăgezitoare, a avut nevoie de mici preparaţii.