Ingrediente pentru 4 porţii. Orez (eu am folosit sălbatic pentru că e mai sănătos şi fierbe mai încet, mai controlat, îmi place bobul de orez sălbatic mai tăricel, “al dente”, cum ar veni) – 150 g; lapte proaspăt – aproximativ 600 ml; unt – 20 g; zahăr brun – 3 linguri; zahăr vanilat – două pliculeţe; scorţişoară – un beţişor spart în aşchii şi un praf la final, pentru decor; gutuie – o felie nu prea mare; măr – o jumătate de măr mic; banană nu foarte coaptă – o bucată.

Pasul 1. Am pus într-o cratiţă cu fund gros zahărul, beţişorul de scorţişoară şi zahărul vanilat. De ce am pus băţul de scorţişoară spart şi nu întreg? Pentru a-l ajuta să-şi elibereze mai uşor aromele pe măsură ce laptele s-a încălzit. Am turnat deasupra laptele, amestecând uşor, încercând să topesc zahărul. Am pus apoi cratiţa pe foc mic şi l-am lăsat să se încălzească bine, amestecând din când în când.

Pasul 2. Am tăiat fructele în bucăţele foarte mici, le-am amestecat şi le-am stropit cu zeama unei jumătăţi de lămâie, ca să nu-şi schimbe culoarea cât mi-am văzut de celelalte treburi.

Pasul 3. Am spălat orezul în două-trei ape, ca să fiu sigur că e curat şi că nu va lăsa în lapte impurităţi care să-i strice culoarea în timpul fierberii.

Pasul 4. Am topit untul în tigaie, pe foc foarte mic, apoi am călit orezul câteva minute, până ce boabele albe au devenit uşor gălbui. Treaba asta ajută orezul să nu se lipească de tigaie în timpul preparării şi conferă bobului o consistenţă fermă, coaptă. Am călit orezul amestecând tot timpul cu spatula de lemn, vreo trei minute, pe foc moderat.

Pasul 5. Am început să adaug cantităţi mici de lapte aromat peste orez, amestecând mereu şi ajutând lichidul să se absoarbă în orez. Am făcut asta până ce bobul de orez a ajuns la consistenţa pe care o căutam, deci nu vă pot spune un timp foarte exact pentru această operaţiune. Ea durează în funcţie de preferinţele fiecăruia.

Pasul 6. Când orezul a fost suficient de fiert şi în tigaie nu rămăsese deloc lichid, am pus fructele şi am amestecat bine. Am mai ţinut pe foc mai puţin de un minut şi asta a fost tot. În farfurie, am nins fiecare porţie cu pudră de scorţişoară şi n-a fost rău deloc.

E un preparat dulce, are şi orez, deci vă sugerez cantităţi mici, “de gust”, din cauza unui conţinut mare de carbohidraţi. E drept, orezul este săţios prin esenţa lui, iar povestea este atât de aromată, încât nici nu cred că merită să fie “înfulecată” în porţii gigantice. Mai ales ca desert al unei mese la care aţi mâncat şi alte feluri. Combinaţiile de fructe sunt inepuizabile în această formulă, dar sugestia mea este să alegeţi fructe care se potrivesc unele cu altele. Veţi fi tentaţi să puneţi fructe uscate (stafide, smochine, curmale) şi nici nu vă condamn prea tare, ar merge perfect. Ţineţi cont de faptul că acestea conţin o cantitate şi mai mare de zaharuri comparativ cu fructele proaspete. Un mix interesant ar fi cel din fructe de pădure, aş vedea un altul format din pere, piersici şi caise ori un altul, cu ananas, papaya si mango, un altul cu rodie, vişine şi mandarine, un altul cu fucte exotice cu miez alb – mangostan, litchi, rambutan… (nu vă uitaţi chiorâş, toate astea se găsesc proaspete în magazinele din Bucureşti sau la conservă).