Pe 27 iunie facem din nou supă. Detalii tehnice nu vă dau pentru că sunt convins că le veţi putea găsi chiar la “sediul central” Soup Nights. Important e că voi face supă cot la cot cu unul dintre cei mai iubiţi pământeni ai blogosferei culinare din .ro, Adi Hădean. La fel de important e că treaba asta se va întâmpla în Livada cu Vişini, un loc de care mă leagă multe veri trecute şi de care nu auzisem mai nimic în ultima vreme. Şi mai important e că am ales pentru seara asta două supe la care ţin foarte mult. Supa marocană cu năut, savurată deja şi la alte evenimente şi, în câteva rânduri, în meniul de prânz de la Kopel’s, şi o supă cremă de legume foarte corectă, pe care o fac pentru a vă demonstra încă o dată că răbdarea şi consecvenţa pot ţine prafurile şi cuburile departe de bucătărie.

Cel mai important, însă, este că voi veţi fi acolo, vă veţi bucura de interacţiuni savuroase şi veţi contribui după propriile puteri la îndreptarea într-o măsură fie şi simbolică a unui sistem cocârjat şi sărac, în care lipsurile sunt mari mai ales în punctele esenţiale. Vă aştept cu mare drag.

Acum, ca să începem cu dreptul, e bine să menţionăm de la începutul începutului că în categoria “ingrediente”, nu includem prafurile şi granulele galbene pe care comerţul, unealta diavolească de care ne servim cu sârg cu toţii, vi le pun în cale folosindu-se de o mare slăbiciune a omului modern: lipsa de timp. Nu, nu despre surogate vom vorbi astăzi, chiar dacă mulţi dintre voi le consideră convenabile din toate punctele de vedere. Din păcate, ele n-au nicio legătură cu bucătăria corectă, sănătoasă, făcută cu pasiune şi grijă pentru cei pe care-i hrănim. Vorbim despre cu totul altceva.

Carnea de pui are, din punctul meu de vedere, un mare avantaj pe lângă multe altele: în general, e fadă. Mai ales pieptul. De ce e asta un avataj? Pentru că se lasă lesne curtată de multe alte arome pe care le îmbrpţişează şi pe care le îmbogăţeşte atunci când se contopeşte cu ele. Carnea de pui este, uneori, ca o coală albă de hârtie, pe care imaginaţia şi pofta te îmbie să o colorezi, să o umpli de înţelesuri şi perspective.

Ierburile aromatice. De la deloc banalul pătrunjel şi până hăt, depare, la elaboratele tarhoane sau cresoane, ierburile aromatice sunt una dintre cele mai fericite alegeri în beneficiul unui pui bine făcut. Strecurate pe sub pielea orătaniei, strivite în balsamuri verzui şi apoi masate pe fiecare milimetru de carne albă, chemotocite în interiorul păsării după ce le-am ostenit toată seva, ele au mai multe daruri la întâlnirea cu puiul: dau aromă, frăgezesc, completează potpuriul altor arome alese, îmbogăţesc gustul ţi îndeamnă la reverii, ba chiar, în unele cazuri, au inclusiv o misiune digestivă deloc de neglijat.

Mirodeniile. Dacă nu ştiaţi încă, aflaţi că un pui se rumeneşte mai frumos dacă-i frecaţi bine pielea cu sare înainte de a-l pune în cuptor. Dar dacă i-aţi administra piuitorului tratamente “corporale” cu mirodenii mult mai bogate, cu gust mai puternic sau mai delicat, dar fiecare având personalitatea şi aroma sa definitorie? Aşa cum scriam mai sus, carnea de pui acceptă cu bucurie mai tot ce înseamnă gust nou, venit dinspre partenerii săi de joacă. Aplicate pe piele sau strecurate pe sub ea, ba chiar în cavităţi făcute special pentru a ascunde mici cantităţi de “aur aromat”, mirodeniile se împrăştie, năvălesc, cuceresc cu bucurie de cruciat fiecare milimetru de carne proaspătă şi suculentă. Şi puteţi să vă lăsaţi imaginaţia să zburde, nu vă opriţi doar la piper sau boia de ardei. Spargeţi seminţe de coriandru, de chimen, de fenicul, de ienibahar, sau de muştar, aduceţi praful de curcuma, scorţişoară sau anason, lăsaţi furiile aromate să vă întregească experimentul!

Uleiurile şi sosurile. Sos de soia, sos teriyaki, sos de stridii, ulei de susan, ulei de porumb, ulei de măsline, sosuri dulci-acrişoare ori picant-dulcege, gata făcute sau compuse chiar de voi, în micul laborator al fanteziei papilare, toate sunt făcute să transforme carnea albă şi fragedă în şevaletul vostru care, mai devreme sau mai târziu, se va bucura de admiraţia celor pentru care gătiţi.

Nu în ultimul rând, legumele şi fructele. Daţi sucuri naturale şi proaspete cărnii de pui, lăsaţi portocalele sau lămâile să aducă puiul pe piedestalul mâncărurilor savante, aduceţi roşiile proaspete în ajutorul păstrării cărnii bune şi suculente, demonstraţi-le nutriţioniştilor fără imaginaţie că pieptul de pui la grătar e o relicvă şi o grozăvie menită să-ţi demonstreze că dietele sunt un supliciu. Nimic mai neadevărat!

Sunt numai câteva dintre tertipurile pe care eu le voi folosi cu pasiune atunci când mă voi apuca de pregătit Puii Antistres de mâine. Aşa cum scriam la începutul săptămânii, vă aştept cu pui copţi la cuptor şi bere rece pe Sirenelor 87, la reşedinţa oficială a Prânzului din Caserolă.

Ce e sâmbătă, 22 mai? Ar putea fi o zi de weekend ca oricare alta. Numai că eu, pe 22 noaptea, înainte de cântatul cocoşilor, voi purcede la preparative minuţioase. Pun păsările în baiţuri sau doar le ung cu grijă cu poţiuni aromate, le împănez cu mirodenii şi alte ingrediente parfumate, le ajut să se frăgezească încă înainte de a le pune la cuptor. Ba chiar pun la bătaie şi  un butoi-două cu bere, să fie rece şi înspumată la sosirea muşteriilor. Dar hai să nu ne pripim şi să tratăm toată treaba metodic, aşa cum am mai făcut-o şi cu alte ocazii.

Când? Sâmbătă, 22 mai 2010. De pe la ora 4-5 după-amiază, până săvârşim şi cotcodacii, şi berea.

Unde? La Kopel’s, restaurantul de pe Strada Sirenelor Nr. 87, în care îmi petrec vieţuirea şi-mi aromez trecerea de câteva săptămâni. (în cazul în care încă nu ştiaţi de ce scriu atât de puţin în ultimul timp) Am şi terasă, am şi acoperiş sub care ne-om băga în caz de ploaie, că e casa măricică şi primitoare, zic unii…

Cum? Cu Agricola Bacău, nişte nu foarte vechi prieteni ai “Prânzului…”, care de data asta pun la bătaie nici mai mult şi nici mai puţin de TREIZECI de Pui Antistres, fiecare în tava lui, fiecare cu misiunea lui printre meseni. Şi cu bere bună şi rece, ca să ne ostoim de sărături pe maţe şi pe suflete. Sper că vă mai aduceţi aminte de frumuşeii şi drăgălaşii Pui Antistres, care au constituit motivul unui zglobiu concurs acum ceva timp. Puiul Antistres te scapă de multe belele în bucătărie, mai ales atunci când eşti în criză de timp. În plus, e vânjos şi gustos, e gata în aproximativ o oră şi pregătirea lui pentru cuptor poate dura uneori mai puţin de zece minute.

Treaba e simplă: vii la Kopel’s (pe Sirenelor 87, cum am zis) cu cine vrei, te primesc şi te aşez la masă, după care încep să-ţi aduc pui şi bere până zici tu că nu mai poţi. Adică mănânci şi bei după propriile puteri. Ţi-oi da şi pâine, şi ceva mujdeiuri, poate şi ceva murătură, poate chiar şi o carafă cu apă, deşi nu cred să-i stea cuiva mintea la spălat la o aşa întâmplare

Cât face? Doi poli, toată treaba, de fiecare preacinstit mesean. Adică fix 40 de lei din cei nou primeniţi.

Ca să fim siguri că nu ne-o iau alţii înainte, facem rezervări aici, mai jos, cu un comentariu în care lăsăm frumos un nume şi un număr de oameni. Locuri nu sunt foarte multe, aşa că ar fi bine să rezervaţi cu responsabilitate. Că ne-or fi bune şi nouă nişte calcule, ca să nu se termine zburătoarele sau berea înainte de termen. Abia v-aştept, mânca-v-aş puii voştri! Pentru amănunte şi alte treburi de clarificat, liber la 0740890961 sau copolovici@gmail.com. Dar aş prefera să purtăm toate discuţiile aici.

Cred că în primul rând mi-a plăcut atmosfera destinsă, amicală, în care n-a fost loc de formalisme şi timidităţi nefireşti. Am avut sentimentul că mă ştiu cu toată lumea de-acolo de mult mai multă vreme. E drept, cu unii dintre “brutarii” de ocazie chiar mă ştiam de ani buni, pe unii dintre ei i-am revăzut de ani mulţi, dar şi pe cei pe care i-am văzut pentru prima oară i-am simţit fireşti la gesturi şi deschişi la experiment. Uite, ăsta e unul dintre momentele care contrazic teoriile conform cărora Internetul desocializează, înstrăinează oameni. Ziua de duminică a demonstrat cu vârf şi îndesat contrariul. Inclusiv personalul de la Boutique du Pain s-a prins repede în joc, din punctul meu de vedere am avut parte de un ajutor admirabil din partea lor.

Şi mai departe? Păi…am făcut pâine. Fără incidente notabile (exceptând faptul că eu m-am dat atât de tare în spectacol, că la un moment dat mi-a zburat coca din mână), cu succes deplin când a fost vorba de consistenţa aluatului pe care l-a făcut fiecare şi mai ales când TOATE pâinile au crescut de mai aveau puţin şi dădeau pe-afară din castroane. Desigur, la bucuriile-astea fireşti au contribuit pasiunea pe care am văzut că au concentrat-o toţi cei prezenţi la amestecat, frământat, ba chiar şi “descântat” la una dintre mesele de lucru.

Nebunie mare la al doilea frământat, când am dat liber la toate impulsurile omeneşti pe care le poţi “adresa” unei bucăţi de cocă: frământări delicate sau mai impulsive, pumni, palme, răsuciri şi ciupituri. Individuale sau în echipă. Am făcut chiar şi pase cu aluatul meu, de scăpat pe podea l-am scăpat singur, fără ajutorul nimănui. Şi mâncare buuuuună! M-a surprins plăcut combinaţia din tartinele din cozonac cu cremă de brânză, smochine proaspete şi fâşii de ardei gras copt. Am gustat din cartofii franţuzeşti, care mi s-au părut o minune. N-am mai apucat să vă transmit modificarea din meniul cald, unde chilli con carne a fost înlocuit cu pieptul de pui umplut, dar înţeleg că şi acesta a fost bun.

Au fost mici probleme “în spate”, unde ne-a luat ceva până să reglăm cuptorul profesional, obişnuit cu alte tipuri de aluat sau de preparate, pentru a coace pâinea. Dar la final ne-am bucurat să primim fiecare o pâine bine coaptă, gustoasă (deşi majoritatea am pus prea puţină sare, iar eu am uitat acasă punga cu sare grunjoasă, de mare, pe care o luasem special pentru duminică…) care, chiar dacă nu semăna cu pâinea de la magazin, ştiam cu toţii cum fusese făcută şi ce conţinea. Pâine de casă, cu coajă destul de groasă şi de tare, fără “afânători” sau alte jucărele pe care, de cele mai multe ori, nu ştim dacă e bine sau nu să le înghiţim.

O întâmplare în timpul căreia mi-aţi dat şi mai multă încredere în faptul că fac lucruri care bucură oameni. Încă un moment care mă ajută să-i cunosc mai bine pe aceia care citesc rezultatele tribulaţiilor mele gastronomice şi care mă apropie de publicul corect, de acei oameni cărora poveştile şi întâmplările astea le sunt utile. Şi, ca să ducem treaba până la capătul ei corect, vă aştept sugestiile şi atenţionările, punctele de vedere personale care mă vor ajuta ca data viitoare totul să decurgă şi mai bine, iar demersul să vă fie de şi mai mare folos.

Aşa cum le mărturiseam unora dintre voi, mă gândesc la o viitoare întâlnire de primăvară, în care să facem împreună salate şi dressinguri pe care voi nu le-aţi mai făcut, combinaţii pe care nu le-aţi experimentat. Pe scurt, lucruri noi pentru voi, exerciţii binevenite pentru mine. Aşadar, discuţia e deschisă. Feel free to join the conversation!

Sunt tare mândru de cititorii “Prânzului…” şi de faptul că el reuşeşte să adune oameni întregi, cu dorinţe fireşti şi bucurii veritabile. Vă mulţumesc vouă şi mulţumesc mult lui Adinel Tudor, lui Radu şi întregii echipe Boutique du Pain, un spaţiu minunat, în care sunt convins că mulţi dintre cei care au fost duminică se vor întoarce cu mare bucurie.

Foto: Daniel Platon, Cristina Hanganu

Ziua: 14 februarie 2010.

Ora: începând cu ora 12:00.

Locul: Boutique du Pain Bucharest, Strada Academiei nr. 28-30, la parterul clădirii Excelsior.

Cine: cupluri sau perechi de parteneri “pe viaţă”. Nu puteam limita accesul la această ocazie doar celor căsătoriţi sau care au un partener cu care formează un cuplu “clasic”. Vă aştept şi cu prietenul / prietena cea mai bună, şi cu mama, tatăl, mătuşa ori unchiul, fiul sau fiica, omul cel mai apropiat de voi, cu care n-ar fi pentru prima oară când formaţi o echipă, un om pe care-l iubiţi necondiţionat şi de care vă simţiţi cu adevărat legaţi pe viaţă.

Ce:

• Ne adunăm toţi la ora 12:00.
• Bem o cafea şi “intrăm în atmosferă”.
• Ne ocupăm locul la “staţiile de lucru”, masa ori tejgheaua la care va lucra fiecare cuplu.
• Primim ingredientele pentru pâinea pe care urmează s-o facem împreună: făină, drojdie, sare, zahăr, ulei şi apă călduţă şi orice altceva ne mai trebuie ca să ne putem face treaba.
• Facem aluatul şi îl frământăm, toţi participanţii vor beneficia de explicaţiile şi de asistenţa mea.
• Punem aluatul la dospit, timp de aproximativ o oră.
• În timpul ăsta, mâncăm de prânz. Boutique du Pain vă va oferi un bufet consistent, cu câteva preparate calde şi reci.

.

Aperitive:

• Bruschetta cu feta şi pastă de măsline;
• Bruschetta cu feta şi chutney de caise;
• Bruschetta cu feta şi chutney de zmeură.

Salate:

• Salată “Caesar”;
• Salată de legume cu muştar franţuzesc.

Preparate calde:

• Cartofi cu smântână şi parmezan;
• Chilli con carne.

.

• Scoatem aluatul de la dospit şi îl frământăm din nou, apoi îl punem la a doua dospire.
• Între timp, mai bem o cafea şi stăm de vorbă despre tot ceea ce vreţi voi, culinar sau nu
• Semnăm fiecare pâine şi le punem pe toate în cuptoarele din bucătăria Boutique du Pain.
• Aşteptăm cu înfrigurare să vedem ce va ieşi din cuptor. Cafeaua şi răcoritoarele vor fi în continuare la dispoziţia voastră. La fel şi eu.
• Vedem ce-a ieşit, împachetăm pâinea pentru fiecare. Înainte de finalul evenimentului, după ce am scos pâinea din cuptor, vom mai zăbovi o vreme cu pretextul mai multor sortimente de pâine oferite spre degustare de către Boutique du Pain, un pahar de vin roşu şi praline speciale pentru vin care, surpriză, se mănâncă împreună cu pâine. Facem poze, ne pupăm pe obraji şi ne luăm rămas bun. După calculele mele, toată povestea ar trebui să dureze aproximativ trei ore şi jumătate. Desigur, dacă nu vă grăbiţi prea tare, eu voi fi bucuros să mai stăm de vorbă.

Taxă fixă de participare: 75 RON / persoană (150 RON / echipă).

Pe scurt, câteva ore în jurul unei pâini făcute de voi, în compania şi cu ajutorul meu, într-un loc care arată minunat şi care e mai mult decât primitor, la un prânz gustos şi împreună cu alţi pasionaţi sau doar curioşi într-ale bucătăriei faine.

Cum facem înscrierile: aşa cum am făcut-o şi cu alte ocazii NUMAI cu rezervări ferme, în comentariile la acest articol, iar lista se închide vineri, 12 februarie, la ora 15:00. Vă voi contacta pe fiecare în parte, pentru a stabili orice alte detalii şi pentru a verifica seriozitatea rezervărilor. Boutique du Pain poate găzdui în condiţii bune pentru un astfel de proiect un număr maxim de 20 de cupluri / echipe, iar acest număr este imposibil de suplimentat. De aceea, rezervările vor fi preluate în ordinea înscrierii şi în funcţie de verificările ulterioare.

Acest proiect nu este gândit ca o serie de evenimente, colaborarea de pe 14 februarie cu Boutique du Pain fiind un test pentru alte proiecte în care să avem ocazia să interacţionăm şi să învăţăm unii de la alţii. Ce să vă mai spun? Că abia aştept să ne vedem? E de la sine înţeles. În locul vostru, eu aş lua rapid o hotărâre înţeleaptă Vă aştept cu mare drag.

Scurta întâlnire cu Joseph Hadad, Executive Chef la Restaurantului Casa Vernescu şi amfitrionul evenimentului, a fost o reală încântare. Alături de ceilalţi invitaţi, am avut ocazia să intru în deja legandara bucătărie şi să aflu câteva amănunte mai mult decât interesante. În bucătăria de la Restaurantul Casa Vernescu lucrează aproape 40 de oameni, pe diverse ranguri şi specialităţi, de la bucătari principali la stewarzii de la vase.

Bancul de servire, zona în care ajung ultima oară farfuriile înainte de a pleca spre mese, pe braţele ospătarilor, este din marmură încălzită. Hadad are un “acvariu” pe holul dintre bucătării şi o oglină mare, rotundă, orientată astfel încât să poată vedea oricând cum arată farfuriile ce ies din bucătărie. Chef ne-a arătat şi cutia lui cu şofran, pe care o ţine bine păstrată în seiful din birou.

Am deja două reţete pe care Joseph Hadad le-a destăinuit în urmă cu mai multă vreme, într-o carte de specialitate şi probabil mă voi aventura la una dintre ele într-una din zilele următoare. Vestea şi mai bună ar fi că, mulţumită Alinei Constantinescu,  Marketing Specialist Casino Palace, am avut ocazia să-i cer lui Joseph Hadad să mă primească pentru un interviu în exclusivitate pentru Pranzuldincaserola.ro imediat după încheierea perioadei aniversare. A fost de acord, aşa că încep deja să-mi strunesc emoţiile.

Am gătit la Soup Night. Aş putea încheia aici articolul ăsta, după care ar trebui să pun linkuri către toate însemnările care au apărut de-aseară şi până acum despre acest eveniment. Doar că, înainte de asta, trebuie să mulţumesc câtorva oameni.

În primul rând Tarei Duveanu, pentru că invitaţia de a face parte din proiectul ei m-a onorat şi am încercat să îmi duc misiunea până la capăt, cât de bine m-am priceput. Apoi cu siguranţă trebuie să-i mulţumesc lui Silviu Petrescu, cititor al blogului meu personal, care şi-a anunţat disponibilitatea de a ne ajuta la zece minute după ce am scris prima însemnare despre Soup Night chiar aici. Silviu a cheltuit o sumă importantă din buzunar pe ingredientele necesare la eveniment, a transportat totul cu maşina, ne-a ajutat la locul evenimentului cu “aşezarea în teren” şi ne-a mai adus o plită care s-a dovedit a fi mai mult decât utilă. Îţi mulţumesc din suflet, Silviu!

Tot în mod hotărâtor şi dezinteresat ne-au ajutat şi Music Promotion şi Red Mark cu echipamentul de sunet, iar bunul meu prieten Ionuţ Ciocşan a fost cel care a adus şi a montat totul. Apoi tuturor fetelor cu care de pe la 12.30 până aproape de ora 5 PM am curăţat, tocat şi spălat legumele pentru supă. Ştiţi voi, modelul cu “dacă m-ar vedea mama acum…”. Prefer să nu spun niciun nume pentru că nu le ştiu pe toate, dar sunt convins că vor primi cu sinceritate mulţumirile mele speciale pentru ajutor. La fel şi autoarea celor două oale cu supă de pui, pe care le-a adus aburinde în parc singurică. O cheamă Andreea Cimpoeşu.

Am strâns 2,400 RON. Pentru asta sunteţi “vinovaţi” voi, cei care aţi ales să vă alăturaţi nouă sâmbătă seara. M-am bucurat să văd că nu doar comunitatea de bloggeri şi aceea de pe Twitter au venit în parc, au fost destui plimbăreţi care s-au apropiat şi le-a plăcut ce făceam noi acolo. Vă mulţumesc tare mult. Sper să repetăm cât de curând experienţa. De data asta, banii donaţi vor merge către Fundaţia Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”. Puteţi face în continuare donaţii in contul RO54RNCB0072049707680001 deschis la BCR, indiferent de sumă.

Cine ce a mai scris? Cine va mai scrie sau pe cine nu mi-a scos Google în cale, să “lipească” pe parcurs.

• Urban Soup Night – Piticu
  
• Urban Soup Night – Korinna MS
  
• Urban Soup Nights – Elana Cîrîc
• Urban Soups Night - Andreea Paraschiv
  
• [impresii]: Urban Soup Nights (#urbansoupnights) - aBogdan
  
• Supa mică versus micul mare - Mihai Călin
  
• Urban Soup Nights, 5 septembrie 2009 – Nicolae Ciobanu
  
• Prin Bucureşti - The Voice of The Street
• Accident în lanţ provocat de bloggeri – eCostin
• Dietetik la Soupnights – Dietetik
• Urban Soup Nights – 5 septembrie 2009 – Sorin Rusi
• Urban Soup Nights – supă, donaţie, networking – Sabina Cornovac
• Urban Soup Nights – Carmen Rusu
• Nopţi cu supă – Vlad Petreanu
• Urban Soup Night = Mmmmm – Gia Codrescu
• Twitter cu aromă minunată de normalitate – Cristian China Birta
• După UrbanSoupNights – sareadinbucate.wordpress.com
• I’m Proud Of You, Tara – m-anya
• Ţine poveştile copilăriei departe de spital II – Paşi către viaţă.
• Nopţi de supă pentru zile cu zâmbete – Selfbranding
• “Let Your Heart Meet Mine” – Ana Pope
• UrbanSoup, The Day After – Stina’s Tonomat
• Urban Soup Night – Tineretului – Pestrada.info
• PS: Cristina Simion, mă bucur că ai trecut pe la Urban Soup Night.
• PPS: Mii de scuze acelora care veniseră special pentru crema de ciuperci. Nu ma mai făcut-o din cauza capacităţii plitelor. Data viitoare.
• PPS: posibil să fi ieşit totul destul de bine şi pentru că am purtat tricoul meu norocos din Alaska. Va împlini opt ani pe 10 septembrie
• Sorin.Rusi.ro, Piticu.ro, Carmen Rusu – mulţumesc pentru imagini.

Pe scurt: Soup Nights face din nou supă, v-o oferă la un preţ simbolic şi direcţionează banii către o destinaţie care sigur are nevoie de ei. Destul de simplu pentru unii (mai obişbuiţi cu acţiunile umanitare şi cu voluntariatul), suficient de apetisant pentru alţii, doritori să facă parte dintr-un astfel d eproiect fie doar şi că amatatori de supă. Nu ştiu să vă dau mai multe detalii acum, dar sunt sigur că detaliile vor apărea foarte curând pe blogul evenimentului.

Eu? Voi veni să gătesc, că doar mă pricep la asta Şi poate cât fierbe zama ne jucăm cu una-alta, de-a cum să ne fie mai uşor să curăţăm legume sau să tocăm mărunt o ceapă. De cum ajung înapoi în România, îmi ascut cuţitele şi scutur de praf ceaslovul despre lichide gustoase. Să veniţi neapărat la Soup Nights! Vă mai pun eu câte un semn în calendar până vine ziua cea mare.

Apoi am gustat ardeii cu pastă de brînză şi ceva condimente, infailibili pînă şi în bucătăria unui antitalent. Plus o clasică şi muncitorească fasole frecată, cu ceapă călită şi cîrnăciori ca pe deget. Sincer, chiflele mi-au plăcut cel mai mult în toată povestea asta, chiar dacă impulsul experimental le unsese cu un fel de “condiment pentru pizza”. Coapte frumos, făcute tot în bucătăria proprie.

Am găsit cu greu un loc să-mi atîrn paltonul, peste hainele celorlalţi oaspeţi. Am mîncat în picioare, ca la orice alt eveniment obişnuit. M-aş fi bucurat, însă, dacă n-aş fi fost permanent îmbrîncit de cei doi copii care se fugăreau în perimetru. Şi cam atît, că v-am zis, nefiind de-al casei, probabil că mi-a fost mai greu să pricep tot conceptul. Vorbe scurte, “de bufet”, cu Gianina Corondan, o fată blondă cu pieptul mare şi aparat foto mic, Dan Berte pe terasă (cool, man!) cu nişte cunoscuţi, intelectuali, popor, alegători. Deci la mulţi ani.

Later edit: mai jos, reacţia cuiva care se dă drept Violeta Dincă. Mi-e greu să cred că un om pasionat de gastronomie, deci iubitor de oameni şi bîntuit de idei constructive, poate avea o asemenea ieşire.

Note de/pentru subsol, just in case: Nu stau în Drumul Taberei, n-am dizertat mai nimic cu Gianina, am stat maximum 30 de minute, nu am fundul lăsat, ci mare. N-am hăpăit, că n-am prea avut ce. Am fost să mîncăm după ce am plecat de la “serată”. Şi fasolea frecată e “muncitorească” sau “de parastas” (astea nu sînt conotaţii negative) chiar şi cu pipote de minotaur de montă. Faceţi nota, trec să v-o achit zilele-astea.