...sau supă marocană pentru răceli româneşti. Probabil ştiţi deja că prin ţările calde oamenii deştepţi beau ceai fierbinte şi, în general, consumă licori sau mâncăruri fierbinţi, cu sos şi multe mirodenii. Asta pentru a-şi asigura un confort termic, un echilibru între "afară" şi "înăuntru" care de cele mai multe ori îi răcoreşte şi îi ajută să reziste cu bine la temperaturile toride. Cum şi în dieta europeană supele sunt recomandate pentru regimul celui răcit sau gripat, o supă de origine "fierbinte" are darul de a ne ajuta să transpirăm, să scoatem prin pori "apele" purtătoare de fierbinţeli. Iar dacă toată povestea e puternic aromată şi înmiresmată, deja parcă ne ducem mai uşor pe umeri senzaţia de "cap mare" :)

Laksa este una dintre cele mai bune supe asiatice pe care mi-a fost dat să le gust în drumurile mele prin acea parte de lume. Am mâncat-o prima oară la Singapore, prin 1996, apoi în Malaezia, în 2001, în timpul "eventurii" mele marinăreşti. De origine malaeziană, Laksa are foarte multe variante de preparare, diferite de la o regiune la alta, dar este preparată şi în alte state asiatice. În principal, există două tipuri de Laksa: Curry Laksa, având ca elemente distincte amestecul de mirodenii, laptele de cocos şi tăiţeii, şi Asam Laksa, în care elementele definitorii sunt peştele şi gustul acru. Eu am făcut o variantă de Curry laksa.

Pentru unii, dulce-acrişor poate fi maxima extravaganţă de gust la care vor opri aceste paste. "Diablo", însă, au devenit cu adevărat numai după ce, la final, le-am strivit câţiva ardei iuţi uscaţi, competenţi ca o armată de termite hămesite. Vorbim mai departe despre un sos deştept, aproape negru, în care file-urile de anşoa, ardei copţi şi roşiile proaspete se întâlnesc pentru a crea contraste mai mult decât interesante.

Eh... un fel de-a spune :) Am golit nişte tulpini de praz, păstrând câteva tuburi cilindrice. Am făcut o umplutură. Am umplut cilindrii. I-am pus la cuptor. Sigur că mare parte din umplutură n-a vrut să stea înăuntrul celor câteva "cannelloni", poate şi din cauză că am folosit praz "adevărat", de la "ţărani", nu prazul de plastic, gros ca pe mână, de pe alte meleaguri. Dar de gustos... e bun :)

Asta e mai degrabă o alcătuire de iarnă, cu arome călduroase şi savoare ce te îmbie la privit prin fereastră de dincoace de florile de gheaţă. Hai să fie ăsta felul în care spun eu "drum bun" şi "la revedere" iernii care sper că ne dă o pauză de câteva luni în 2010. E o poveste dulceagă, pe care le sfârşit o puteţi aşeza pe o mână de orez bun, fiert bob cu bob, sau pe un pat de paste late, poate chiar făcute în casă. Dar despre asta vorbim cu altă ocazie.

Un alt rezultat fericit al interacţiunilor cu voi. După discuţiile pe marginea chifteluţelor cu sos de roşii, care parţial au atins şi subiectul "prăjeli", am decis să încerc o metodă de preparare termică pe care unii dintre voi au verificat-o deja cu succes: prăjeala...coaptă, procedeu în care preparate de obicei prăjite în baie de ulei (deep frying) sunt doar unse cu puţin ulei şi apoi pregătite în cuptor. Beneficiul principal? Alimentul nu mai este nevoit să absoarbă o cantitate periculoasă de ulei fierbinte (grăsimi saturate, modificate etc.), ci mult mai puţin. Prepararea termică la cuptor era, oricum, printre variantele preferate de mine, dar cred că, mulţumită vouă, tocmai am renunţat la orice fel de prăjire în baie de ulei. Am verificat toată povestea cu nişte bulete de falafel, mix pe care l-am făcut în propria bucătărie.

...sau supă marocană pentru răceli româneşti. Probabil ştiţi deja că prin ţările calde oamenii deştepţi beau ceai fierbinte şi, în general, consumă licori sau mâncăruri fierbinţi, cu sos şi multe mirodenii. Asta pentru a-şi asigura un confort termic, un echilibru între "afară" şi "înăuntru" care de cele mai multe ori îi răcoreşte şi îi ajută să reziste cu bine la temperaturile toride. Cum şi în dieta europeană supele sunt recomandate pentru regimul celui răcit sau gripat, o supă de origine "fierbinte" are darul de a ne ajuta să transpirăm, să scoatem prin pori "apele" purtătoare de fierbinţeli. Iar dacă toată povestea e puternic aromată şi înmiresmată, deja parcă ne ducem mai uşor pe umeri senzaţia de "cap mare" :)

Am făcut zilele trecute jucărica asta şi am pus-o la păstru, în folderul cu "rezerve". Când vine vorba de cârnaţi, nu-i prăjesc aproape niciodată. Pe cei subţiri prefer să-i frig, pe cei groşi îi fac de obicei la cuptor. Asta după ce i-am mai trecut, în prealabil, printr-un proces simplu, un fel de "cură de slăbire". În povestea de mai jos îi veţi descoperi printre cuburi de cartof de două feluri şi alte două legume care la cuptor mie mi se par mult mai bune decât pregătite în alte feluri.

Laksa este una dintre cele mai bune supe asiatice pe care mi-a fost dat să le gust în drumurile mele prin acea parte de lume. Am mâncat-o prima oară la Singapore, prin 1996, apoi în Malaezia, în 2001, în timpul "eventurii" mele marinăreşti. De origine malaeziană, Laksa are foarte multe variante de preparare, diferite de la o regiune la alta, dar este preparată şi în alte state asiatice. În principal, există două tipuri de Laksa: Curry Laksa, având ca elemente distincte amestecul de mirodenii, laptele de cocos şi tăiţeii, şi Asam Laksa, în care elementele definitorii sunt peştele şi gustul acru. Eu am făcut o variantă de Curry laksa.