...sau supă marocană pentru răceli româneşti. Probabil ştiţi deja că prin ţările calde oamenii deştepţi beau ceai fierbinte şi, în general, consumă licori sau mâncăruri fierbinţi, cu sos şi multe mirodenii. Asta pentru a-şi asigura un confort termic, un echilibru între "afară" şi "înăuntru" care de cele mai multe ori îi răcoreşte şi îi ajută să reziste cu bine la temperaturile toride. Cum şi în dieta europeană supele sunt recomandate pentru regimul celui răcit sau gripat, o supă de origine "fierbinte" are darul de a ne ajuta să transpirăm, să scoatem prin pori "apele" purtătoare de fierbinţeli. Iar dacă toată povestea e puternic aromată şi înmiresmată, deja parcă ne ducem mai uşor pe umeri senzaţia de "cap mare" :)

Laksa este una dintre cele mai bune supe asiatice pe care mi-a fost dat să le gust în drumurile mele prin acea parte de lume. Am mâncat-o prima oară la Singapore, prin 1996, apoi în Malaezia, în 2001, în timpul "eventurii" mele marinăreşti. De origine malaeziană, Laksa are foarte multe variante de preparare, diferite de la o regiune la alta, dar este preparată şi în alte state asiatice. În principal, există două tipuri de Laksa: Curry Laksa, având ca elemente distincte amestecul de mirodenii, laptele de cocos şi tăiţeii, şi Asam Laksa, în care elementele definitorii sunt peştele şi gustul acru. Eu am făcut o variantă de Curry laksa.

Cine să fie câştigătorul etapei de ieri a concursului cu Puiul Antistres. M-aş fi aşteptat la tot felul de poveşti abracadabrante, cu job-uri inventate de imaginaţia voastră debordantă, dar Daniela Zăman ne-a atins la coarda sensibilă cu intervenţia ei. Corect, cel mai puţin stresant job este cel care şi se potriveşte cel mai bine şi care-ţi place cu adevărat. Aşadar, Daniela câştigă Puiul Antistres tatuat cu salvie, de marţi. Azi avem o nouă versiune de Pui Antistres, cu portocale. Tema zilei, pentru  a câştiga la sfârşitul săptămânii exact puiul din povestea de azi, este următoarea: scrieţi o ştire SF de maximum două fraze, folosind cuvintele: păpădie, minunat, fluturaş, ostropel şi indubitabil.

Pentru unii, dulce-acrişor poate fi maxima extravaganţă de gust la care vor opri aceste paste. "Diablo", însă, au devenit cu adevărat numai după ce, la final, le-am strivit câţiva ardei iuţi uscaţi, competenţi ca o armată de termite hămesite. Vorbim mai departe despre un sos deştept, aproape negru, în care file-urile de anşoa, ardei copţi şi roşiile proaspete se întâlnesc pentru a crea contraste mai mult decât interesante.

Eh... un fel de-a spune :) Am golit nişte tulpini de praz, păstrând câteva tuburi cilindrice. Am făcut o umplutură. Am umplut cilindrii. I-am pus la cuptor. Sigur că mare parte din umplutură n-a vrut să stea înăuntrul celor câteva "cannelloni", poate şi din cauză că am folosit praz "adevărat", de la "ţărani", nu prazul de plastic, gros ca pe mână, de pe alte meleaguri. Dar de gustos... e bun :)