Sigur că există şi desert, am decis să fac cheesecake încă din prima zi. Sigur că ăsta nu va fi inclus în meniul de prânz, nici n-ar avea cum să fie. Am decis să urmăm exemplul italienesc şi să considerăm desertul un fel principal de sine stătător. Cheesecake-ul meu nu poate fi nici banalizat, nici prea ieftin, mai ales în condiţiile în care nici porţia nu e chiar un fleac. În plus, nu vom umple o pagină de meniu cu propunerile pentru desert. Preferăm să avem doar câteva prăjituri făcute în bucătăria proprie şi să fie toate proaspete şi foarte bune.

Nu cu prânzul îmi fac eu griji. Sunt convins că zona în care se află Kopel’s (Strada Sirenelor nr. 87, foarte aproape de Hotel J.W. Marriott) are potenţial relevant pentru masa de prânz. Mă gândesc aici în primul rând la sediile de firme de pe străzile din apropiere, din hotel, de pe 13 Septembrie, ba chiar şi din Cotroceni, de unde nu faci nici cinci minute cu maşina până la noi. Avem 36 de locuri în cele trei saloane din interior şi alte 25 de locuri pe terasă, unde tocmai am terminat de refăcut zugrăveala. O grămadă de spaţiu.

Pentru seră, însă, aş vrea să vă propun o variantă mult mai apropiată de ceea ce eu cred că v-ar plăcea şi v-ar amuza mai tare gusturile şi preferinţele. Sigur că vom avea şi un meniu general, pe care mai ales seara îl vom pune pe masa celor care ne vor trece pragul. Pentru voi, însă, mai ales pentru cititorii şi prietenii mai vechi, m-aş gândi la alte variante în care să vă pot îndeplini dorinţele.

Propunerea pentru seara de mâine. Adică eu azi scriu undeva, pe site şi pe Facebook, că mâine seară am hotărât să gătesc X porţii dintr-o poveste de pe site. Cu descrierea aferentă, cu lista de ingrediente, cu poze, preţ şi tot tacâmul. Deschidem listă de rezervări, voi faceţi rezervările în comentarii până la finalul zilei, iar eu ştiu a doua zi ce am de cumpărat, în ce cantităţi şi pentru câte porţii.

Propunerile voastre. Treaba asta poate funcţiona şi invers. Adică voi decideţi să veniţi la Kopel’s pentru cină. Cu cine vreţi voi, cu câte persoane decideţi că vreţi să vă petreceţi seara. Alegeţi ceva de pe site sau pur şi simplu îmi scrieţi undeva, în comentarii sau pe mail, ce aţi vrea să mâncaţi. Eu vă rezerv numărul de locuri solicitat şi vă garantez că veţi mânca exact ce aţi comandat în rezervare. E treaba noastră să vă facem propunerile pentru băuturi, desert sau orice altceva veţi mai solicita.

De prisos să vă spun că zilele de naştere sau orice alte motive de bucurie alături de prieteni sau rude se pot întâmpla lejer la Kopel’s. De la 20-25 de persoane în sus, putem asigura chiar condiţiile unui eveniment privat. Ar fi o idee să discutăm cât mai curând dacă în calendarul vostru se apropie astfel de evenimente, pentru noi aprilie este complet ocupat cu evenimente de weekend.

Sunt foarte curios să aflu de la voi dacă nu cumva ar mai exista şi alte variante în care am putea să vă îndeplinim dorinţele şi dacă cele propuse mai sus vi se par suficient de tentante. Eu unul nu ştiu să mai existe un astfel de restaurant în Bucureşti, deci nu mi se pare deloc absurd ca, în plină eră a customizării, să abordăm chiar şi o asemenea manieră de lucru.

Păreri?

Pentru 18 decembrie am fost cooptat de Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Limbi Străine pentru ediţia de anul acesta a proiectului “Smile 2009“. Asta prin intermediul inimosului Sorin Rusi, blogger de cursă lungă, mai degrabă pasionat de IT şi gadget-uri, dar şi mare amator de întâmplări fericite pentru cei mai puţin favorizaţi de soartă.

La Centrul de Primire Minori Pinocchio Nr. 3, aflat în zona Râmnicu Sărat, pe Strada Sergent Marin Bonea, la numărul 3, am verificat ieri bucătăria, nevoile speciale ale celor 45 de copii aflaţi aici şi am aflat care sunt condiţiile impuse de legislaţie pentru a putea duce la împlinire un plan destul de simplu: o cină pregătită de mine cu ajutorul mai multor voluntari, pentru micuţii chiriaşi de la Pinocchio.

Încă nu am hotărât ce le voi pregăti, ştiu sigur că voi face un fel principal din carne de pui sau curcan şi un desert pe bază de fructe, cu o cremă foarte uşoară, desert pe care nu intenţionez să-l prepar termic. Cât mai natural, cât mai sănătos, potrivit pentru toţi copiii de-acolo, chiar şi pentru cei care, din păcate, nu sunt foarte sănătoşi. Dar ne-om descurca noi, că doar Crăciun e pentru toată lumea, nu?

În cazul în care, printre voi, există unii care vor să ajute la îndeplinirea acestui proiect, vă sfătuiesc să contactaţi direct coordonatorii ASLS, prin intermediul adresei office@asls.ro. Spuneţi-le că aţi citit despre “Smile 2009″ şi aflaţi cum i-aţi putea ajuta. Vă mulţumesc.

Patru mese înăuntru şi un mic spaţiu pentru terasă chiar în faţa intrării. O vitrină cu preparate calde, mai mult decât apetisante ca aspect şi ca preţ. Scrinuri cochete cu săruri, uleiuri şi condimente. O altă vitrină, cu prăjituri şi torturi. O cameră separată, cu vitrină pentru degustare, bar pentru servire şi rafturi pline cu licori ce-ţi fac cu ochiul. Pâine proaspătă, arome fine, miroase a “bun”. Am trecut în revistă câteva dintre primele tentaţii stilistice, gustative şi financiare care mi-au atras atenţia la prima vizită de la Petit Heritage.

La Petit Heritage poţi alege să iei masa de dimineaţă, la prânz sau seara pentru că “arhitecţii” conceptului încearcă un teren nou, neverificat de alţii pe piaţa din Bucureşti. Şi deocamdată se pare că nu greşesc. Au clienţi în minusculul restaurant de dimineaţa şi până spre seară. Şi nu doar în interiorul localului. Pentru că, tot aici, poţi alege să-ţi iei mâncarea la pachet, la birou sau pentru acasă. Sau poţi construi împreună cu echipa de la Heritage un meniu pentru petrecerea pe care intenţionezi s-o organizezi acasă. De la un anumit număr de porţii în sus, clienţii beneficiază de un bonus mai mult decât interesant: transport, personal de servire, veselă şi tot ce ar mai trebui pentru o cină cu invitaţi.

Poţi degusta vinurile pe care intenţionezi să le cumperi pentru acasă. Camera dedicată vinurilor deţine o vitrină cu temperatură constantă, iar vinul pentru degustare ajunge în pahar fără ca sticla să se mişte de la locul ei, din spatele geamului. Ba chiar poţi să te aşezi confortabil la o discuţie cu un pahar de vin bun în faţă, fără ca zumzetul din sala în care se serveşte masa să te deranjeze în vreun fel. Mi se pare surprinzător câte lucruri au reuşit cei de la Heritage să facă să se întâmple într-un spaţiu atât de restrâns.

Petit Heritage are o misiune nobilă, aceea de a aduce un concept cunoscut ca exclusivist (Heritage, localul “mamă”, este cunoscut ca restaurantul bancherilor din Bucureşti) mai aproape de un public obişnuit, dar cu gusturi rafinate. Sau măcar în proces de rafinare. Asta se cheamă, în cuvinte mai puţine, lărgirea pieţei, apropierea publicului potenţial de un brand poziţionat foarte sus şi obişnuirea lui cu valori pe care uneori la consideră intangibile. Şi asta nu poate fi decât lăudabil pentru echipa care se ocupă de micuţul laborator de minuni, de pe Radu Beller Nr. 13.

Dar fiecare posteşte pe propria limbă şi după propria opţiune, iar eu nu despre asta mi-am propus să vorbim aici. Tocmai din lipsa frunzelor verzi sau, mai bine zis, din cauza preţului lor ridicat pe timp de iarnă, consider că Postul Crăciunului este, în general, un prilej pentru dezechilibrul organismului românilor. Multă fasole, mulţi cartofi, mult ulei, paste făinoase, pâine, orez, mulţi substituenţi “cu arome identic naturale”. Pe scurt, dintr-un demers primordial benefic, Postul ajunge să aducă mari deservicii de sănătate multora dintre noi.

Unde mai pui că, inclusiv sub aspect religios, nu mă împac deloc cu locuţiuni bizare de tip “cârnaţi de post”, “şniţele de post”, “chiftele de post” şi aşa mai departe. Să înţeleg că adepţii acestui tip de substituenţi continuă să mănânce cârnaţi în planul conştient spiritual, dar se ţin fizic departe de păcătoasa carne? Mi-e teamă că iniţierea mea religioasă întru ortodoxie va mai dura o vreme pentru că eu pricep greu aspectele de acest fel

Dar, revenind la “cestiune”, m-aş bucura să stăm puţin de vorbă despre bucatele voastre din Postul Crăciunului. Cum postiţi? Cum păstraţi un oarecare echilibru alimentar în lipsa alimentelor de origine animală? Părerea mea este că avem variante destul de puţine dacă luăm în calcul durata deloc de neglijat al acestei perioade de trecere. Este Postul Crăciunului un fel de festival de creativitate culinară, în care ne dăm peste cap pentru a ne compune un meniu variat? Care sunt bucatele de post pe care le mâncaţi cu plăcere şi ce le recomandaţi celor cu mai puţină experienţă în astfel de preparate?

Eu însumi am o problemă în acest sens şi m-aş bucura tare mult dacă aş găsi răspunsurile la voi. Şi, ca să vă fac misiunea şi mai grea, vă aduc aminte că tratez cartofii şi fasolea uscată ca pe legume furajere, deci le evit cu obstinaţie. …Deci?

Somonul cu discuri de cartof şi cremă de brânză. Aşa cum v-am spus şi la masă, l-am gândit ca pe un aperitiv rece pentru că, pe cartofii calzi, crema de brânză s-ar fi înmuiat, ar fi curs, ar fi fost mult mai grea. Am reţinut, însă, o sugestie foarte interesantă, în varianta în care aş fi folosit brânză de capră pe cartofii calzi. Da, sunt aproape convins că, în varianta asta, primul fel ar fi putut fi cald. Deşi nu ştiu cum s-ar conjuga somonul afumat cu brânza de capră, probabil voi afla încercând.

Am considerat ca fiind foarte legitimă părerea unui oaspete despre tenta “de vară ” a acestui fel şi din nou tind să-i dau dreptate. Mai ales în combinaţia cu sosul dulce-acrişor de oţet aromat şi miere. De acord, nu e chiar un preparat pentru noiembrie. În rest, am cam văzut cine a mâncat tot şi cine nu, deci sigur voi mai lucra la acest preparat.

Pollo Parmigiana. M-am bucurat să văd că, aşa cum mi s-a-ntâmplat şi mie, unii dintre oaspeţi s-au gândit, mai mult de dragul experimentului, la o posibilă garnitură pentru acest preparat. Nici ei nu au găsit o variantă posibilă. E drept că şniţelul cu sos de roşii cu busuioc şi mozzarella n-ar fi putut fi garnisit cu cine ştie ce.Da, dacă n-ar fi fost vorba de vreo 50 de porţii, poate că aş fi făcut sosul ceva mai picant, dar nu puteam risca pe limba atâtor oameni .)

Despre “merele în scutece” cu sos de ciocolată şi un boţ de frişcă nu am mare lucru de zis. Se pare că, deocamdată, nota mea de trecere e ajutată mult la desert. Oricum, a fost vorba de un desert foarte simplu, nimic sofisticat. Probabil că a venit la locul lui, în completarea mesei.

Oamenii. Au fost aseară la Petit oameni cu care vorbesc zilnic, faţă în faţă sau pe Internet (pe Twitter, pe site sau pe Facebook) şi oameni pe care nu-i văzusem niciodată. Mai mult, au fost oaspeţi pe care-i ştiu din copilărie şi pe care i-am revăzut după vreo 15 ani sau mai mult. A fost un amestec foarte plăcut de prietenie, curiozitate, sugestii constructive. O atmosferă care mie mi-a plăcut foarte mult şi pentru care vă mulţumesc. Mă bucur că de data asta am avut ceva mai mult timp de stat printre meseni, că am putut schimba câteva vorbe şi că n-am fost în alergătura de data trecută.

Asta se datoreşte în primul rând lui Eugen, bucătarul-şef de la Petit, care m-a ajutat foarte mult, începând din momentul în care m-am apucat de gătit. El ştie foarte bine că-i preţuiesc ajutorul nepreţuit şi treaba asta îmi aduce aminte să vă spun că, în orice zi, veţi fi mai mult decât bine primiţi la Petit. Garantez pentru ceea ce Eugen şi echipa lui vă poate oferi de fiecare dată când veţi trece pragul restaurantului.

Din culise. Ia să vedem… am avut mici probleme cu discurile de cartof în primă fază, dar Eugen m-a scos din belea. Mi.a fost teamă că nu voi fi gata la timp cu toate cele trei feluri, dar am scos-o la capăt. Nu am cumpărat smântâna lichidă potrivită pentru frişcă, nu s-a legat la mixer, aşa că a trebuit să folosesc frişcă lichidă. Sper să nu fi observat nimeni

Cam asta ar fi, în mare. Pentru luna decembrie mă gândesc la un concept puţin diferit, probabil mai degrabă o petrecere cu bufet mai mult sau mai puţin suedez, cu preparate diferite de ceea ce aţi mâncat până acum la un eveniment de acest fel. Nu promit nimic, în momentul ăsta nu am idee nici unde, nici când s-ar putea întâmpla treaba asta, dar vă voi anunţa din timp.

Încă o dată, mă bucur că aţi venit, vă mulţumesc deopotrivă pentru critici şi laude. Ne vedem data viitoare.

]]> http://www.pranzuldincaserola.ro/2009/11/20/cum-a-fost-la-petit-2/feed/ 14