Rezultate din "Articole - Categoria Salate":
Vezi numai rezultate din această categoriePentru caserola de joi. Prospăturile şi bunele obiceiuri îşi iau revanşa după dezmăţul de marţi. Ca orice altă salată bună şi sănătoasă, albicioasa de azi e simplă, se face repede şi nici măcare de timeline nu are nevoie. Albă, pentru că tot ce am pus în ea abia dacă se poate distinge în imagini, din pricina tonurilor abia sesizabile.
Rezultate din "Articole - Categoria Pranzul din caserola":
Vezi numai rezultate din această categorieAm o cumnată. Nu. Am două cumnate. Sigur că amândouă sunt aproape tot timpul conectate la realităţile apetisante de pe Pranzul din Caserolă, dar asta nu înseamnă că nu au şi ele propriile iniţiative şi propria imaginaţie culinară. Ei bine, uneia dintre ele i-am spus că urmează să fac nişte conopidă la cuptor, cu smântână şi pesmet. Clasic, nu? Asta pentru că sunt în continuare foarte convins că oamenii caută pe Internet mâncăruri simple, uşor de făcut. Numai că ea a ridicat o sprânceană şi mi-a zis: "De ce nu faci ceva nou, ceva ce eu, spre exemplu, n-am mai încercat până acum?". Şi aşa am făcut :)
Vă place tonul? Carnea de ton e fermă, are personalitate puternică şi le place mult exact celor care nu prea se înţeleg bine cu peştele. O friptură de ton reuşeşte să satisfacă uneori şi poftele unui împătimit al cărnurilor. În afară de conservele pe care le folosesc de obicei în salate sau de câte un grătar făcut bine din când în când, n-am prea gătit cu ton. E drept, nici nu e prea simplu de găsit.
Pentru caserola de joi. Prospăturile şi bunele obiceiuri îşi iau revanşa după dezmăţul de marţi. Ca orice altă salată bună şi sănătoasă, albicioasa de azi e simplă, se face repede şi nici măcare de timeline nu are nevoie. Albă, pentru că tot ce am pus în ea abia dacă se poate distinge în imagini, din pricina tonurilor abia sesizabile.
Rezultate din "Articole - Categoria Paste":
Vezi numai rezultate din această categorieAm o cumnată. Nu. Am două cumnate. Sigur că amândouă sunt aproape tot timpul conectate la realităţile apetisante de pe Pranzul din Caserolă, dar asta nu înseamnă că nu au şi ele propriile iniţiative şi propria imaginaţie culinară. Ei bine, uneia dintre ele i-am spus că urmează să fac nişte conopidă la cuptor, cu smântână şi pesmet. Clasic, nu? Asta pentru că sunt în continuare foarte convins că oamenii caută pe Internet mâncăruri simple, uşor de făcut. Numai că ea a ridicat o sprânceană şi mi-a zis: "De ce nu faci ceva nou, ceva ce eu, spre exemplu, n-am mai încercat până acum?". Şi aşa am făcut :)
Vă place tonul? Carnea de ton e fermă, are personalitate puternică şi le place mult exact celor care nu prea se înţeleg bine cu peştele. O friptură de ton reuşeşte să satisfacă uneori şi poftele unui împătimit al cărnurilor. În afară de conservele pe care le folosesc de obicei în salate sau de câte un grătar făcut bine din când în când, n-am prea gătit cu ton. E drept, nici nu e prea simplu de găsit.
O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »
ESCALOP DE CURCAN CU CIUPERCI