Diana Manaux este o fostă colegă de liceu, stabilită în Franţa. Mi-a trimis primul răspuns la provocarea pe care v-am făcut-o în editorialul "Uite cine găteşte". Ea zice că treaba asta merge cu un vin rosé şi cu o salată oarecare, pe placul vostru. Voi ce ziceţi?

Dragilor, începem astăzi seria de propuneri dedicate Puiului Antistres crescut şi adus în galantarele magazinelor din România de Agricola Bacău. Aşa cum vă spuneam în editorialul de vineri, Agricola Bacău organizează săptămâna aceasta un concurs foarte simplu şi foarte gustos. În fiecare zi, până vineri inclusiv, eu vă voi face o propunere de preparare pentru relaxatul pui în tavă metalică şi vă voi da o temă de concurs. Premiile vor ajunge la voi duminică, sub forma puilor pregătiţi de mine în bucătăria de la Kopel's. Astăzi, după ce că puiul nostru e foarte destins şi calm, îi voi aplica un masaj de zile mari, cu ierburi aromatice şi alte câteva ingrediente la îndemâna oricui. Tema de azi pentru concurs? Scrieţi într-un  comentariu un catren, aducă o poezioară de patru versuri cu rimă, care să conţină musai cuvintele: iarbă verde, pui zglobiu, antistres, autobuz.

Lung nume pentru o poveste atât de simplă... Avem dorinţe şi pofte. Dar de multe ori ne-am dori să pregătim "ceva simplu" într-o manieră cât de cât sofisticată, mai "altfel" decât ne împing vocile raţiunii. Poţi lesne prăji aripioare şi cartofi, la fel de simplu poţi sprijini de ele un strop de salată proaspătă şi...gata. Numai că, de multe ori, intervine întrebarea ce stă la baza complicării existenţei fiecăruia, în manieră creativă :) "CUM?" Şi uite cum o treabă aparent banală poate deveni o bucurie în plus pentru ochi, gust şi stimă de sine :)

Mai puţin obişnuite decât surorile lor "naturale", roşiile umplute despre care vă povestesc mai jos sunt trecute prin cuptor, pătrunse de sucurile pulpei lor gustoase şi de cele mustite de umplutura la fel de "verde" şi de proaspătă. Nu sunt complicate pentru că, fiind ocupat până peste urechi cu treburile de la restaurant (care deocamdată nu se referă în niciun caz la gătit), seara gătesc ceva rapid pentru site, cât să nu credeţi că am uitat de unde mă trag :) Aşadar, roşii cu umplutură simplă, trecute prin cuptor. Complet vegetale sau cu puţin caşcaval pentru aceia care nu ţin rânduiala Postului.

Recunosc: mă topesc după pastele colorate. Îmi plac culorile organice şi abia aştept momentul în care mă voi apuca eu însumi să fac aşa ceva. Urzesc în minte amestecuri de aluat cu spanac, sfeclă, morcovi, suc de roşii sau alte ingrediente proaspete pe care să le pot transforma în paste de culori apetisante. Până una-alta, din când în când mă opresc în magazine în faţa pungilor cu paste gata făcute şi mă las cucerit de nuanţele proaspete, care la fiert devin şi mai vii. Aici, mai jos, un sos foarte simplu şi gustos, de o culoare primăvăratică şi cu arome pe măsură.

...sau o treabă foarte faină, descoperită la intersecţia dintre musacaua de origine mai degrabă orientală şi o plăcintă irlandeză clasică. Să îmi explic afirmaţia. Musacaua are, în general, o structură etajată, în care feliile de cartofi sau / şi vinete sunt alternate cu straturi de carne tocată aromată cu legume şi condimente. "Shepherd's pie" este, în esenţă, o plăcintă în care carnea tocată şi aromată este coaptă sub un strat de piure de cartofi, făcând uneori chiar o crustă frumoasă şi rumenă. Varză mai aveam să pun în povestea asta şi probabil că i-aş fi mulţumit chiar şi pe clujenii mândri de compoziţia stratificată pe care au botezat-o categoric "Varză a la Cluj". Şi asta nu de ieri-de azi.

Pentru unii, dulce-acrişor poate fi maxima extravaganţă de gust la care vor opri aceste paste. "Diablo", însă, au devenit cu adevărat numai după ce, la final, le-am strivit câţiva ardei iuţi uscaţi, competenţi ca o armată de termite hămesite. Vorbim mai departe despre un sos deştept, aproape negru, în care file-urile de anşoa, ardei copţi şi roşiile proaspete se întâlnesc pentru a crea contraste mai mult decât interesante.

Am profitat de ultima zi a "Săptămânii Albe", săptămâna premergătoare Postului Paştelui, în care lactatele au fost la mare preţ înainte de "marele sec". Pentru cei care vor ţine postul doar spre final sau doar miercurea şi vinerea, sunt convins că propunerea mea îşi va face loc şi pe masa uneia dintre zilele viitoare, mai ales când pieţele vor fi pline de spanac proaspăt, nu ca acum, când abia zâmbeşte pe câte-o tarabă. Deocamdată, spanacul e o raritate şi, în consecinţă, de vreo cinci ori mai scump decât va fi pe la sfârşitul lui martie. Despre asta am vorbit aseară, la Radio Guerrilla, în programul lui Petru Stratulat.

Să dăm mămăligii ce-i al mămăligii! Dar să-i dăm şi graţie, valori estetice, să o aducem în contemporan, să-i împrumutăm din imaginaţia şi inventivitatea atât de preţioasă omului. Lucrurile clasice eliberate de banalitate au menirea de a ne face existenţa mai colorată şi mai plină de înţelesuri. Ne întâlnim permanent cu asemenea ocazii şi poate că ar fi bine să le dăm atenţia cuvenită printre multele tonuri de gri în care de multe ori tindem să ne închidem. Postul este un demers mult prea valoros pentru a-l transforma într-un supliciu. Mai bine nu-l mai ţinem decât să-l suportăm ca pe o pedeapsă.