TAG-UL "CHIVES":

  1. SUPĂ CREMOASĂ DE MAZĂRE CU SOS DE BRÂNZĂ DE CAPRĂ

    După salata de ieri, am mai găsit o întrebuinţare foarte gustoasă unui rest de telemea de capră pe care n-am vrut în ruptul capului să-l las să mediteze de capul lui în frigider. Aşa că a ieşit o treabă pe care sunt convins că unii dintre voi o vor privi cu ochi mari. Nu numai din pricina culorilor în care s-a prezentat ea, supa, la finalul finalului, ci şi pentru că probabil nu v-aţi imaginat până acum că mazărea poate lua şi o astfel de formă. Savuros!

  • SALATĂ DE VARZĂ OPĂRITĂ CU CHIMEN ŞI AFUMĂTURĂ

    Nu mă dau în vânt după varza murată. Asta pentru că, probabil, îmi place prea mult varza proaspătă, fragedă, crocantă, cât mai puţin "prelucrată". Cu siguranţă nu-mi place varza murată prea mult, cu gust de putină sau de butoi în care s-au întâlnit, de-a lungul anilor, mai multe generaţii de murături. Duminică seară am vorbit cu Petru Stratulat, la Radio Guerrilla, în deja obişnuita rubrică "Drive In" din programul său de weekend, despre salata asta care e potrivită şi de capul ei, şi ca garnitură pentru alte bucate, de obicei coapte sau prăjite.

  • PATRU TARTINE PE ACELAŞI BALANSOAR

    O altă lume în care imaginaţia culinară face varietatea inepuizabilă este aceea a tartinelor, a micilor delicii pe care le poţi aşeza pe platouri de diverse mărimi, ca pe ofrande aduse bucuriei diversităţii. E foarte simplu să aşezi pe un platou felii de pâine cu diverse topinguri, dar e şi mai interesant să le alternezi, să le faci cât mai diferite, acoperind o arie cât mai mare a preferinţelor şi poftelor oaspeţilor. Mai jos vă povestesc pe scurt despre patru variante de tartine, făcute cu ingrediente uşor de achiziţionat, care pot fi preparate rapid.

  • SUPĂ CREMOASĂ DE MAZĂRE CU SOS DE BRÂNZĂ DE CAPRĂ

    După salata de ieri, am mai găsit o întrebuinţare foarte gustoasă unui rest de telemea de capră pe care n-am vrut în ruptul capului să-l las să mediteze de capul lui în frigider. Aşa că a ieşit o treabă pe care sunt convins că unii dintre voi o vor privi cu ochi mari. Nu numai din pricina culorilor în care s-a prezentat ea, supa, la finalul finalului, ci şi pentru că probabil nu v-aţi imaginat până acum că mazărea poate lua şi o astfel de formă. Savuros!

  • DE SĂRBĂTORI: SCOICI SAINT JACUES CU ANGHINARE ŞI SOS OLANDEZ

    Saint Jacques. Sau delicatesa delicateselor în materie de scoici. Propunerea asta seamănă mult cu o variantă oferită de Joseph Hadad pentru o carte apărută acum câţiva ani sub semnătura revistei "Secrete de Chef", care pune la un loc mai multe reţete ale marilor Executivi din restaurantele "haute cuisine" din Bucureşti. Diferenţele nu sunt mari, dar m-aş fi bucura să găsesc ciuperci de pădure, ca în varianta lui Hadad. Mai departe, fiţi pregătiţi de o treabă faină şi destul de sofisticată, care de Sărbători s-ar potrivi de minune aşteptărilor fine, care anul ăsta poftesc ceva mai departe de porc .)

  • LISTA PENTRU WEEKEND 2

    Iată-ne la al doilea articol în care, vinerea, vă fac o propunere generală pentru cumpărături de weekend, cu listă şi buget pentru fiecare dintre ele. Cel mai simplu ar fi să tipăriţi textul articolului şi să mergeţi cu el direct în piaţă sau în magazinul de unde vă faceţi în mod obişnuit cumpărăturile. Iată la ce m-am gândit pentru acest weekend.

  • CLĂTITE CU PIEPT DE GĂINĂ

    Din seria "am în congelator o grămadă de chestii cărora ar fi bine să le dau un sens în viaţă din când în când", aseară am descoperit un piept vânjos de găină "adevărată", primit de la mama soacră în urmă cu mai multă vreme. N-aveam chef de sosuri sau treburi prea elaborate, aşa că am trântit câteva clătite-aperitiv care n-au făcut deloc fasoane când au înţeles că pot fi o cină destul de rapidă. Asta în condiţiile în care trebuie să vă fac o confidenţă: fraza de la început e un fel de captatio benevolentiae. De fapt, am descoperit pieptul de găină alaltăieri seară, când l-am pus la decongelat. Ieri dimineaţă l-am fiert pe îndelete, vreo două ore, la foc foarte mic, până am plecat de-acasă. Aşa că aseară m-am apucat foarte uşor de treabă. M-aţi iertat, nu? :)

  • SOMON CU SOS OLANDEZ

    Astăzi am gătit pentru gazdele noastre din Capelle aam den Ijssel, după o porţie bună de călărie la sfârşitul unei zile obişnuite, de serviciu. Pentru ei :) Când omul te primeşte cu toată simpatia în casa lui, îţi dă cheile de la casă, îţi deschide uşa de la frigider şi-ţi oferă chiar şi cardul "pentru orice eventualitate", e mai mare dragul să-l ospătezi cu ceva bun şi uşor la finalul unei zile în care tu te-ai distrat şi el a muncit. Ceea ce am făcut chiar azi, cu somonul despre care e vorba în cele ce urmează.

  • PATRU TARTINE PE ACELAŞI BALANSOAR

    O altă lume în care imaginaţia culinară face varietatea inepuizabilă este aceea a tartinelor, a micilor delicii pe care le poţi aşeza pe platouri de diverse mărimi, ca pe ofrande aduse bucuriei diversităţii. E foarte simplu să aşezi pe un platou felii de pâine cu diverse topinguri, dar e şi mai interesant să le alternezi, să le faci cât mai diferite, acoperind o arie cât mai mare a preferinţelor şi poftelor oaspeţilor. Mai jos vă povestesc pe scurt despre patru variante de tartine, făcute cu ingrediente uşor de achiziţionat, care pot fi preparate rapid.

  • Pagina din 1.
    1. 1
    2. »
    SOUP NIGHTS PE 27 IUNIE

    EDITORIALUL LUI COPOLOVICI

    SOUP NIGHTS PE 27 IUNIE

    Mai ţineţi minte povestea cu supă de anul trecut? Se făcea că doi viteji mânuitori de polonic (subsemnatul dimpreună cu Victor Melian) şi o ceată de gureşe furnicuţe au robotit o zi Citeşte continuarea »

    ULTIMELE COMENTARII

    How to

    [VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

    O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »