Ingrediente pentru o porţie: ardei gras verde – unul mic; ardei capia – unul mic; vinete – câteva felii mai groase, tăiate cubuleţe mici; usturoi – trei-patru căţei; ceapă verde – două fire; roşii decojite – trei-patru linguri; chimen – o linguriţă; ou – o bucată; o ciupercă mai mare; sare, ulei de măsline, piper, mărar proaspăt.

Pasul 1. Mi-am pregătit ingredientele. Am curăţat usturoiul, am spălat, curăţat şi tocat ceapa, am spălat şi curăţat ardeii, am tăiat vinetele şi ciuperca. Am tocat tot ce era de tocat, ca să am totul pregătit în momentul în care aveam să aprind focul. Am aprins cuptorul şi l-am lăsat să se încălzească.

Pasul 2. Am călit ceapa şi usturoiul în vreo trei-patru linguri de ulei de măsline. Nu mai mult de două minute, amestecând. Asta după ce am lăsat tigaia să se încălzească bine, apoi am pus uleiul, ca să se încălzească şi el. Probabil că v-am mai spus, dar e bine să ştiţi că între a căli ceapă, usturoi sau alte legume ori carne într-o tigaie rece, cu ulei rece, şi a face acelaşi lucru într-o tigaie încinsă, în ulei cald, e o mare diferenţă. De proces, de gust, de consistenţă…

Pasul 3. Am pus vinetele, ardeii şi ciuperca. Am c0ntinuat să amestec şi să călesc pe foc mediu. Alte trei-patru minute, până ce toate legumele s-au înmuiat puţin. Aici am adăugat şi chimenul, ca să aibă suficient timp să parfumeze preacinstita adunare.

Pasul 4. Am pus roşiile decojite, cu tot cu sucul lor. Am amestecat bine şi am mai ţinut pe foc aproximativ cinci minute, amestecând cât mai des. Am dres gustul de sare şi piper şi am luat compoziţia de pe aragaz.

Pasul 5. Am mutat legumele în vasul de ceramică emailată şi l-am nivelat cât să nu depăşească marginile. Am pus oul crud şi am strecurat vasul în cuptorul încălzit, pentru vreo cinci-şapte minute.

Aşa a arătat după ce am scos vasul din cuptor şi i-am dat cu multă mărinimie o ploaie de mărar proaspăt tocat. O fi bun? Robert, bucătăraşul nostru junior şi neastâmpărat, de la Kopel’s, zice că da. Poate-mi spuneţi şi voi, după ce încercaţi pe propria voastră răspundere

Ingrediente pentru vreo două porţii: roşii gustoase (pe vrej, de un roşu mai închis, destul de tari şi parfumate) – vreo şase, nu prea mari; ciuperci – una mare; usturoi – doi căţei; ardie gras galben – un sfert; ardei gras roşu – un sfert; dovlecel – o jumătate dintr-unul mic; chimen – o jumătate de linguriţă; cimbru uscat – un vârf de linguriţă; pastă de ardei roşu – o linguriţă; sare, piper, ulei de măsline; opţional – şase fâşii înguste de caşcaval.

Pasul 1. Am aprins cuptorul. Am spălat bine toate legumele şi le-am curăţat de coajă pe cele care au avut nevoie de aşa ceva.

Pasul 2. Am scobit roşiile şi am păstrat tot conţinutul într-un castron. I-am pus puţină sare, un strop de piper şi l-am lăsat să aştepte până i-a venit rândul.

Pasul 3. Am tocat mărunt ciuperca, ardeiul gras, usturoiul şi dovlecelul.

Pasul 4. Am încălzit bine o tigaie antiaderentă şi am pus o lingură d eulei de măsline. Am pus toate legumele în acelaşi timp, le-am călit două minute, apoi am adăugat sucul şi pulpa scobite din roşie. Am amestecat şi am sotat vreme de maximum trei minute, pe foc mediu. Am adăugat chimenul şi cimbrul şi am amestecat bine.

Pasul 5. Am dizolvat pasta de ardei în puţină apă. Am turnat totul peste compoziţia din tigaie şi am amestecat bine. am lăsat pe foc mic, vreo cinci minute, să fiarbă şi să scadă frumos.

Pasul 6. Apoi am umplut roşiile. Cu grijă, cu o linguriţă mică, după ce am lăsat umplutura să se răcorească bine, ca să nu fac treaba pripit, cu grija că mă voi pârli la degete. Le-am pu sşi nişte pătrunjel verde pe deasupra, le-am mai nins cu puţintică sare şi, da, le-am pus şi pălărie de caşcaval.

Vreo 20 de minute au stat la cuptor. Merită mâncate fierbinţi, ca să le prindeţi gustul vegetal şi sănătos atunci când e la apogeu .)

Later edit: am reuşit să adaug între timp şi cei câţiva paşi simpli ai acestei propuneri. Am adăugat şi părerile sau nedumeririle asupra unor astfel de turte. Totul, mai jos.

Ingrediente: făină de secară integrală – 300 g; germeni de grâu – 200 g; drojdie proaspătă – 15 g; sare – o linguriţă; zahăr brun – o linguriţă; ulei de măsline – două linguri; infuzie de chimen călduţă – aprox. 200 ml.

Pasul 1. Am cântărit făina de secară şi am pus-o în castronul în care urma să prepar aluatul. Am avut făină de secară integrală, luată dintr-unul dintre multele magazine cu produse naturale şi “naturiste” existente în Bucureşti. Trag nădejde că este chiar ce scrie pe ambalaj şi că nu conţine făină albă. Oricum, felul în care s-a comportat la preparare mă face să cred că e ok.

Pasul 2. Am cântărit cantitatea de germeni de grâu. N-am idee dacă alăturarea celor două produse făinoase este corectă sau dacă experimentul meu a fost un semi-eşec tocmai din cauza germenilor de grâu, care au dat turtelor o densitate apreciabilă. Ştiu doar că au adus un gust extraodrinar pâinicilor de la final.

Pasul 3. Am făcut o infuzie de chimen. După una dintre propunerile mele de pâine, Andrei Crivăţ, unul dintre “artizanii” de la ebucataria.ro, mi-a scris despre această poveste, povestindu-mi că, uneori, înlocuieşte apa călduţă folosită la amestecatul ingredientelor pentru aluat cu ceaiul de chimen, dând pâinii finale o aromă cu totul specială. A avut dreptate şi îi mulţumesc pentru sugestie.

Pasul 4. Am făcut aluatul aşa cum îl fac de obicei, ceea ce iar cred că nu a fost chiar o idee fericită. Am amestecat germenii de grâu cu făina de secară. Am pus sarea şi am amestecat din nou făinurile. am pus apoi în mijloc zahărul, uleiul şi drojdia, Am încorporat treptat infuzia de chimen până am obţinut un aluat destul de greoi, care s-a desprins cu uşurinţă de mână. Am adunat aluatul în formă de minge şi l-am pus în loc călduţ, mai bine de o oră şi jumătate.

Pasul 5. N-a crescut prea mult. În timpul dospirii, aluatul a devenit ceva mai afânat şi suficient de flexibil pentru a-l frământa fără probleme. L-am frământat aproximativ un sfert de oră, după care l-am modelat în mici turte ovale, aşa cum le vedeţi în imaginea de mai jos. Le-am aşezat într-o tavă, pe o coală de hârtie de copt, apoi le-am mai lăsat o oră sperând să mai crească, ceea ce nu s-a întâmplat.

Pasul 6. Le-am copt la foc mediu, de teamă că se vor întări prea repede la suprafaţă şi că vor rămâne crude la mijloc. Exact aşa sa întâmplat, indiferent de cât le-am “moşit”. S-au rumenit frumos, au rămas grele şi destul de umede la mijloc. Le-am făcut la un moment dat o crestătură longitudinală, sperând că se vor coace mai bine şi în interior. Nu vreau să înţelegeţi că au rămas crude la mijloc, că interiorul a fost doar cocă. Nu, s-au copt şi în interior, dar miezul a rămas umed şi foarte dens. La exterior s-au întărit şi mai mult, pe măsură ce s-au răcit.

Au fost absolut delicioase la gust, dar m-aş bucura să aflu cum aş putea face să le coc mai bine data viitoare. Poate că amestecul de făină de secară cu germeni de grâu nu a fost o idee bună, poate că ar fi trebuit să le coc la altă temperatură… Acum nu ştiu, dar sunt convins că vreau să mai fac aşa ceva şi că refuz să pun făină albă în amestec. Dacă aveţi sugestii, sunt mai mult decât fericit să le primesc. Mulţumesc!

Ingrediente pentru o pâine cu diametrul de aproximativ 25 de centimetri: făină obişnuită – 400 g şi o cantitate mică pentru frământat; drojdie uscată – o linguriţă şi jumătate (am pus uscată tocmai din teama de prea multă umiditate, dar nu cred că am făcut bine); ulei de măsline – două linguri; sare – o linguriţă; zahăr – o linguriţă; apă călduţă – aproximativ 350 ml; măsline fără sâmburi – 100 g; roşii uscate la soare (ideal ar fi să nu provină dintr-un borcan cu ulei, ci să folosiţi roşii uscate şi atât, ceea ce eu nu am avut) – 40 g (vreao cinci-şase bucăţi). Pentru “faţă”: boia dulce de ardei, sare grunjoasă de mare, seminţe de chimen, puţin oregano uscat.

Pasul 1. Am pus făina într-un vas mare, în care urma să am loc suficient pentru amestecat. În mijlocul cantităţii de făină am pus sarea, zahărul, drojdia şi uleiul.

Pasul 2. Am amestecat întâi ingredientele din mijloc, făcând o pastă peste care am început să adaug apa în cantităţi mici. Am continuat să amestec în mijloc, aducând din ce în ce mai multă făină în interiorul aluatului. Când am încorporat toată făina şi toată apa, aveam un aluat care se desprindea de mână. Pentru a ajunge la consistenţa corectă, reglaţi cantităţile de apă şi de făină. Dacă aluatul este cleios, adăugaţi cantităţi mici de făină. Dacă, dimpotrivă, aluatul este prea uscat, puneţi cantităţi mici de apă. În niciun caz ulei.

Pasul 3. Am modelat aluatul în formă de minge puţin turtită şi l-am pus într-un vas mare, uns cu puţin ulei, la dospit. La cald, departe de fereastră, dar nu foarte aproape de sursa de căldură. Am acoperit vasul cu prosoape curate, puteţi să-l acoperiţi şi cu folie de plastic.

Pasul 4. Am scurs măslinele de cea mai mare parte a saramurii în care le cumpărasem. Le-am pus, împreună cu roşiile uscate, pe un strat dublu de prosoape absorbante de bucătărie. Din păcate, roşiile mele uscate stătuseră în ulei, deci a fost destul de complicat să scot umezeala din ele. Este motivul pentru care vă recomand să căutaţi roşii uscate “natur”. Le-am tamponat, le-am presat, le-am transferat de pe prosoapele de hârtie pe fundul de lemn şi le-am tocat nu foarte mărunt, cât să ai în ce să-ţi înfigi dinţii când dai de ele în pâine.

Pasul 5. Aluatul a dospit o oră şi ceva, timp în care aproape şi-a dublat cantitatea. Nici aici n-am fost foarte mulţumit, aluatul nu a crescut cât mi-aş fi dorit, iar consistenţa a fost mai puţin pufoasă decât în cazurile în care am folosit drojdie proaspătă. Am transferat aluatul pe suprafaţa de frământare, pudrată cu puţină făină. Am frământat aproximativ zece minute, cu ambele mâini, încercând să scot cea mai mare parte din aerul din cocă.

Pasul 6. Am încorporat treptat măslinele şi roşiile, în câteva tranşe. Am frământat cu grijă, încercând să distribui cele două noi ingrediente în toată cantitatea de aluat.

Pasul 7. Când am terminat de încorporat măslinele şi roşiile, am dat aluatului o formă rotundă, am pus pâinea necoaptă pe o tavă căptuşită cu hârtie de copt, unsă cu puţin ulei de măsline. Am turtit-o până am adus-o la forma unui disc cu diametrul de aproximativ 20 de centimetri şi înălţimea de două degete şi jumătate. Puteţi folosi o tavă rotundă sau dreptunghiulară în care aluatul să nu ocupe tot spaţiul pe care este aşezat.

Pasul 8. Am uns suprafaţa aluatului cu puţin ulei de măsline. Am pudrat cu boia dulce, am presărat sare grunjoasă, seminţe de chimen şi oregano uscat.

Pasul 9. Este una dintre acele pâini pe care mai degrabă o rupi decât să o tai cu cuţitul, aşa că am zis să uşurez puţin treaba după ce pâinea va fi fost gata: am crestat aluatul în opt felii (jumătate, sferturi, optimi de cerc) până aproape de bază. Nu am tăiat până la capăt. Am pus pâinea la crescut, în tava, timp de aproximativ 40 de minute.

Pasul 10. Am copt pâinea în cuptorul încins în prealabil (minimum 15 minute), la foc mediu, pentru a putea controla în răstimpuri stadiul de coacere. Nu mă las în nădejdea aragazului şi nu m-aş lăsa nici în grija unui cuptor electric, cu gradaţii şi temperaturi măsurate. Prefer să fiu atent la cât e pâinea de coaptă şi să modific intensitatea focului în funcţie de două “constante”: cât a crescut pâinea şi cât de rumenă este la suprafaţă. Desigur, interiorul poate fi verificat după aceeaşi metodă a bunicii: o scobitoare înfiptă în mijloc. Dacă băţul iese umed şi nu prea fierbinte, pâine nu e încă suficient de coaptă. Mai există şi testul sunetului, care nu funcţionează întotdeauna: dacă pâinea bătută cu degetele sună a gol, e coaptă.

Concluzii: 1. rămân la drojdia proaspătă; 2. data viitoare voi reduce cantitatea de măsline; 3. data viitoare voi încerca să folosesc roşii uscate care nu au stat în ulei sau voi stoarce vreo două ore uleiul din cele conservate în borcan. Altfel? Pâina asta e foarte gustoasă! Un motiv suficient de puternic să repet povestea şi să încerc să o ajut să crească mai mult data viitoare.

Ingrediente pentru o porţie: năut fiert – aproximativ 250 g; ceapă roşie – o bucată mică; roşii – 5 cherry sau două obişnuite, nu prea mari, dar cât mai zemoase; suc de lămâie – trei linguri; ulei de măsline – 2 linguri; seminţe de chimen – o jumătate de linguriţă; boia dulce de ardei – un praf; pătrunjel verde, proaspăt, ardei iute (opţional).

Pasul 1. Dacă foloseşti năut uscat, trebuie lăsat la înmuiat cu o noapte înainte de preparare, apoi fiert până când bobul e pătruns, dar rămâne întreg. Trebuie scurs din apa în care a fiert, scurs bine şi lăsat să se răcească. Dacă foloseşti năut din conservă (pe care eu îl găsesc la fel de bun şi mult mai rapid de pregătit) va trebui doar să-l clăteşti şi să-l scurgi bine.

Pasul 2. Am curăţat ceapa şi ardeiul iute. Am spălat roşiile. Am trecut seminţele de chimen prin mojar şi le-am pisat puţin, doar cât să le zgândăr puţin aroma.

Pasul 3. Am tăiat ceapa în rondele subţiri, la fel şi ardeiul iute. Am tăiat roşiile cherry în jumătăţi sau sferturi, în funcţie de dimensiune. Dacă folosiţi roşii obişnuite, tăiaţi-le în cuburi potrivite, având grijă să lasaţi cât mai mult din suc.

Pasul 4. Am pus năutul într-un castron mai mare, în care am avut loc să şi amestec salata. Am pus roşiile, ceapa (desfăcută în “solzi”) şi ardeiul iute, uleiul, sucul de lămâie, chimenul şi boiaua dulce. Am amestecat bine, cu grijă să nu zdrobesc roşiile. Puneţi pătrunjelul la final. Eu nu am mai avut de data asta.

Eu unul zic că merge pe post de prânz “energetic”, ba şi pe post de cină rapidă, luată devreme. E important să-i găsiţi balansul dintre acreala sucului de lămâie şi nuanţa dulce-acrişoară a roşiilor. Nu cred că oţetul se potriveşte în combinaţia asta, dar puteţi verifica singuri. Poate-mi confirmaţi sau infirmaţi teoria

Ingrediente pentru o porţie mare sau două mai mici: năut fiert pe jumătate – aproximativ 250 g; seminţe uscate de coriandru – o linguriţă; seminţe uscate de chimen – o linguriţă; usturoi – un căţel; un gălbenuş de ou (opţional); pentru “companie”, frunze de salată tăiate subţire, cubuleţe de castravete proaspăt; sare, piper, ulei de măsline.

Pasul 1. Am scurs năutul (din conservă de data asta) bine de zeama din cutie şi l-am pus pe o farfurie încăpătoare.

Pasul 2. Am pus în mojarul de piatră coriandrul şi chimenul, le-am mărunţit bine cu pistilul, încercând mai degrabă să eliberez cât mai bine aromele din seminţe, nu să le mărunţesc foarte fin. Am pus condimentele peste boabele de năut.

Pasul 3. Am curăţat usturoiul, l-am tăiat destul de mărunt şi l-am pus peste conţinutul farfuriei. Am ales gălbenuşul de albuş şi am pus gălbenuşul în compoziţie. Am ales o variantă mai simplă pentru acest mix, el putând conţine o varietate mult mai mare de mirodenii şi arome.

Pasul 4. Am mărunţit năutul şi l-am amestecat cu toate ingredientele. Cu o furculiţă, până am pasat totul. Nu am folosit blenderul pentru că aş fi transformat totul într-o pastă prea fină, în care n-aş mai fi deosebit ingredientele între ele. În plus, dacă aş fi avut o compoziţie prea fină, modelarea buletelor ar fi fost ceva mai dificilă.

Pasul 5. Am format chifteluţe de falafel luând mici porţiuni din compoziţie şi dându-le formă în căuşul palmelor. Nu le-am tăvălit prin făină sau pesmet, le-am lăsat exact aşa: mix de falafel fără alte straturi “protectoare”. Nu sunt adeptul făinii prăjite sub niciun pretext, iar pesmetul mi s-ar fi părut prea dur pentru a îmbrăca această compoziţie fină.

Pasul 6. Am pus ulei de măsline într-un castron şi, cu o pensulă pentru bucătărie, am uns toate cele…parcă vreo paisprezece bulete. Le-am aşezat pe o coală de hârtie de copt, într-o tavă nu prea adâncă.

Pasul 7. Am pus tava în cuptorul încins şi am copt falafel-ul aproximativ 15 minute, la foc puternic, până când toate buletele au devenit aurii şi apetisante.

Pasul 8. Cât s-au copt buletele, am tăiat fâşii de salata şi cuburi de castravete. Le-am aşezat răsfirate, pe o farfurie întinsă, le-am stropit cu ulei de măsline şi puţină sare, am presărat câteva seminţe de chimen. Când falafel-ul a fost gata, am pus buletele pe patul verde şi le-am făcut nişte poze foarte sexi

Concluzie. Da, cred că am scăpat de “deep frying”. E aproape incredibil de simplă metoda asta de a mânca mult mai sănătos, aproape că mi-e ciudă că nu am “inventat-o” eu, dar cu siguranţă mă voi bucura de ea în viitor. Automat, o voi recomanda unui număr cât mai mare de cititori, iar mulţumirile mele sincere merg către Jollyca şi Adela, care au menţionat acest procedeu în comentariile la chifteluţele marinate altfel.

]]> http://www.pranzuldincaserola.ro/2010/02/04/falafel-dietetic-neprajit/feed/ 17 http://www.pranzuldincaserola.ro/2010/01/22/supa-marocana-cu-naut/ http://www.pranzuldincaserola.ro/2010/01/22/supa-marocana-cu-naut/#comments Fri, 22 Jan 2010 10:45:11 +0000 copolovici http://www.pranzuldincaserola.ro/?p=3878 …sau supă marocană pentru răceli româneşti. Probabil ştiţi deja că prin ţările calde oamenii deştepţi beau ceai fierbinte şi, în general, consumă licori sau mâncăruri fierbinţi, cu sos şi multe mirodenii. Asta pentru a-şi asigura un confort termic, un echilibru între “afară” şi “înăuntru” care de cele mai multe ori îi răcoreşte şi îi ajută să reziste cu bine la temperaturile toride. Cum şi în dieta europeană supele sunt recomandate pentru regimul celui răcit sau gripat, o supă de origine “fierbinte” are darul de a ne ajuta să transpirăm, să scoatem prin pori “apele” purtătoare de fierbinţeli. Iar dacă toată povestea e puternic aromată şi înmiresmată, deja parcă ne ducem mai uşor pe umeri senzaţia de “cap mare”

Ingrediente pentru două-trei porţii. Năut (înmuiat bine şi aproape fiert) – 150 g; supă de legume – aproximativ 750 ml, mai puţin de un litru; ceapă – una sănătoasă ori două mai mici; usturoi – doi căţei; ghimbir proaspăt – un guguloi de vreo doi centimetri, mai gros; roşii decojite (proaspete sau din conservă) – vreo 4-5, nu prea mari; seminţe de coriandru uscate – o linguriţă; seminţe de chimen – o linguriţă; praf de scorţişoară – o linguriţă; pudră de turmeric – o linguriţă; boia dulce de ardei – o linguriţă; coajă de lămâie rasă – o lingură; pătrunjel sau frunze de coriandru proaspete – o mână; ulei de măsline.

Pasul 1. Supă de legume. Eu vă sugerez, ca de obicei, să faceţi supă de legume cum se cade. Cu un morcov, o bucată de ţelină, un păstârnac, o legătură de pătrunjel, o ceapă. Fierte bine, cu capacul pus, pe foc mic, aproape o oră, până ce legumele s-au pătruns bine şi zeama are gust bun, pe care puteţi, de data asta, să-l ajutaţi cu un strop de sare. Dacă din lipsă de timp sau de chef recurgeţi pentru supa asta la vreun cub de concentrat de legume dizolvat în apă clocotită, o faceţi pe propria răspundere

Pasul 2. Despre cum pregătesc eu năutul am mai discutat de fiecare dată când a venit vorba de humus. Găsiţi acolo întregul procedeu de înmuiere a boabelor de năut, apoi fierberea şi aşa mai departe. La fel de simplu, însă, puteţi apela şi la o cutie de boabe de năut gata pregătite, aproape fierte şi conservate în apă. Nu sunt mai puţin bune, dar sigur că nu conţin bucuria lucrului făcut de tine în totalitate. La fel şi în cazul roşiilor decojite, iar la acest capitol zău că sunt pe piaţă mai multe feluri conservate exemplar.

Pasul 3. Acum, că ne-am lămurit cu eterna contradicţie dintre “făcut de mine” şi “din conservă”, să trecem la lucruri serioase şi foarte parfumate. Am curăţat ceapa, usturoiul şi ghimbirul. Le-am tocat pe toate cât de mărunt m-am priceput şi le-am călit împreună, în două linguri de ulei de măsline, la foc puternic. Vreo cinci minute, până când ceapa a devenit transparentă şi puţin gălbuie, într-o cratiţă nu prea înaltă. Eu iar le-am făcut în wok pentru că mi se pare foarte comod.

Pasul 4. Când primele trei ingrediente au fost puţin înmuiate, am pus peste ele ploaia de mirodenii despre care scriam mai devreme. Asta după ce am pisat bine coriandrul şi chimenul în mojarul de piatră. Ca să le eliberez aromele din interiorul seminţelor. “Oy vey!” mi-a venit să exclam de îndată ce am pus toate prafurile în wok, peste ceapă, ghimbir şi usturoi. Adică nu fusese suficient că, la călire, cele trei răbufniseră cu mirozne pline, aţâţătoare, în toată bucătăria…

Nu… Amestecul de mirodenii uscate a transformat totul într-un norişor agăţat cuminte pe bolta Raiului. Mi-e tare greu să vă descriu experienţa. Să revin pentru o imagine palidă: usturoi… ceapă… ghimbir… paprică dulce… scorţişoară… coriandru… chimen… turmeric… (pe cel din urmă nu-i bai dacă nu-l găsiţi; dacă vreţi musai, îl puteţi înlocui cu o linguriţă de praf de curry, care conţine oricum şi turmeric). Un adevărat cocteil Molotov de mirosuri venite din cu totul alte lumi. Faceţi încercarea asta şi sigur vom vorbi după aceea. Am amestecat bine totul în wok, la foc nu foarte puternic, doar cât să simt toate aromele la mulţi metri deasupra aragazului

Pasul 5. Am pus încetişor supa de legume, amestecând cu spatula. Apoi boabele de năut şi roşiile, tăiate mare, cu tot cu sucul lor. Astea n-au făcut decât să îmblânzească buchetul aromatic, să-l tempereze şi să-i desăvârşească gustul Am adus la un clocot, apoi am lăsat să fiarbă încetişor, la foc mic, fără capac, vreo 15 minute.

În farfurie, peste două polonice de fericire, am presărat coajă rasă de lămâie şi pătrunjel tocat fin. Abia m-am stăpânit cât am făcut pozele. N-am avut nevoie nici de pâine, nici de altceva. Am mâncat-o în picioare, între lămpile pe care le folosesc pe colţul “foto” al generoasei mele mese de bucătărie, cu gândul la câtă nevoie aş fi avut de treaba asta acum vreo patru zile, când răceala mă apăsa din toate părţile. Dar m-am gândit şi la voi, cei care fie sunteţi cum eram eu acum patru zile, fie pur şi simplu v-aţi bucura de o asemenea supă după o zi de umblat prin frig. Să vă fie de bine!

Ingrediente pentru vreo patru porţii: varză albă proaspătă – o jumătate de kilogram; carne de pe câteva coaste afumate – aprox. 200 g; seminţe de chimen – o linguriţă; sare grunjoasă de mare – o linguriţă. Pentru dressing: ulei de porumb sau de măsline – 2 linguri: oţet de vin alb – 4 linguri; zahăr – o linguriţă; încă un praf de sare, piper proaspăt măcinat.

Pasul 1. Am pus apă multă la fiert, într-o oală. Când a clocotit, am pus chimenul şi sarea şi am amestecat bine.

Pasul 2. Cât timp a fiert apa, am tăiat varza cât mai fin, pe latul căpăţânii. Am pus varza tocată într-un castron mare şi am turnat apa cu chimen cât s-o acopere. Am ţinut varza la opărit vreo patru-cinci minute.

Pasul 3. Am tăiat carnea afumată în cuburi micuţe şi le-am prăjit în tigaie fără a adăuga grăsime. Le-am perpelit până ce s-au “subţiat” bine. Oricum, am căutat o bucată de costiţă cât mai slabă, cu cât mai puţină grăsime.

Pasul 4. Am scurs varza de apă şi am amestecat-o cu bucăţelele de carne afumată. Nu am pus grăsimea pe care carnea am lăsat-o în tigaie. În primul rând pentru că nu e deloc sănătoasă, în al doilea rînd pentru că, dacă decideţi să mâncaţi varza asta rece, untura nu-şi găseşte locul în această combinaţie. În plus, există un dressing care conţine ulei, deci ar fi deja prea multă grăsime.

Pasul 5. Am făcut dressingul amestecând într-un castron uleiul de porumb, oţetul de vin (sau de mere), zahărul şi sarea. am bătut bine cu telul până s-au topit sarea şi zahărul.

Final. Am pus dressingul peste varza cu carne afumată, am amestecat bine şi am pus salata la rece o jumătate de oră, timp în care dressingul s-a impregnat în fâşiile de varză. În farfurie, am presărat peste varză codiţe de chives tăiate micuţ, pentru un gust jucăuş, proaspăt. În toată povestea, consistenţa verzei, chimenul şi combinaţia cu aroma cărnii afumate sunt ecuaţia care dă aroma deosebită a salatei.

Socoteli: timp de preparare – aprox. 20 de minute; bani – aprox. 2.5 RON / porţie.

Ingrediente pentru două-trei porţii: carne de viţel fiartă – 250 g; salată romană – o căpăţână, vreo 15 frunze întregi; ardei gras roşu – unul mare; ceapă verde – trei fire, telemea de capră – 200 g. Pentru dressing; smântână cu procent mic de grăsime – 4 linguri; ulei de măsline – două linguri; chimen pisat – o linguriţă; piper măcinat – o jumătate de linguriţă; sare – o jumătate de linguriţă.

Carnea. Am spălat cu apă rece bucata de carne, am tăiat-o fâşii nu prea groase şi am pus-o la fiert în apă rece, cât s-o acopere bine. Când apa a clocotit, am scos spuma şi am pus: o jumătate de linguriţă de boabe de piper, o foaie de dafin, două cuişoare, câteva cristale de sare grunjoasă de mare. Am fiert pe foc mic, cu capac, mai bine de-o oră. Adică până când carnea a fost foarte bine pătrunsă. Când a fost gata, am lăsat-o să se răcească în restul de supă în care a fiert, ca să rămână fragedă.

Salata. Am spălat bine frunzele de salată, am curăţat ceapa, ardeiul gras. Am tăiat frunzele de salată în fâşii subţiri, ceapa verde în rondele mici şi ardeiul gras în cubuleţe. La fel şi telemeaua de capră. Am tăiat carnea în bucăţele mici, după ce s-a răcit. Le-am pus împreună într-un castron mare, având grijă să amestec bine ingredientele fără să zdrobesc brânza.

Dressingul. Într-un borcan sau într-un shaker pentru dressing-uri am amestecat smântâna, uleiul, sarea, piperul şi chimenul. Le-am agitat bine, vreme de câteva minute. Am pus dressingul în salată numai când am pus salata în farfurie. Altfel, aveţi toate şansele să se…”banalizeze” în perioada de aşteptare printre celelalte ingrediente. Chimenul se lipeşte foarte bine şi de brânză, în general de sosurile albe şi de carnea de viţel.