Ingrediente pentru o porţie: ardei gras verde – unul mic; ardei capia – unul mic; vinete – câteva felii mai groase, tăiate cubuleţe mici; usturoi – trei-patru căţei; ceapă verde – două fire; roşii decojite – trei-patru linguri; chimen – o linguriţă; ou – o bucată; o ciupercă mai mare; sare, ulei de măsline, piper, mărar proaspăt.

Pasul 1. Mi-am pregătit ingredientele. Am curăţat usturoiul, am spălat, curăţat şi tocat ceapa, am spălat şi curăţat ardeii, am tăiat vinetele şi ciuperca. Am tocat tot ce era de tocat, ca să am totul pregătit în momentul în care aveam să aprind focul. Am aprins cuptorul şi l-am lăsat să se încălzească.

Pasul 2. Am călit ceapa şi usturoiul în vreo trei-patru linguri de ulei de măsline. Nu mai mult de două minute, amestecând. Asta după ce am lăsat tigaia să se încălzească bine, apoi am pus uleiul, ca să se încălzească şi el. Probabil că v-am mai spus, dar e bine să ştiţi că între a căli ceapă, usturoi sau alte legume ori carne într-o tigaie rece, cu ulei rece, şi a face acelaşi lucru într-o tigaie încinsă, în ulei cald, e o mare diferenţă. De proces, de gust, de consistenţă…

Pasul 3. Am pus vinetele, ardeii şi ciuperca. Am c0ntinuat să amestec şi să călesc pe foc mediu. Alte trei-patru minute, până ce toate legumele s-au înmuiat puţin. Aici am adăugat şi chimenul, ca să aibă suficient timp să parfumeze preacinstita adunare.

Pasul 4. Am pus roşiile decojite, cu tot cu sucul lor. Am amestecat bine şi am mai ţinut pe foc aproximativ cinci minute, amestecând cât mai des. Am dres gustul de sare şi piper şi am luat compoziţia de pe aragaz.

Pasul 5. Am mutat legumele în vasul de ceramică emailată şi l-am nivelat cât să nu depăşească marginile. Am pus oul crud şi am strecurat vasul în cuptorul încălzit, pentru vreo cinci-şapte minute.

Aşa a arătat după ce am scos vasul din cuptor şi i-am dat cu multă mărinimie o ploaie de mărar proaspăt tocat. O fi bun? Robert, bucătăraşul nostru junior şi neastâmpărat, de la Kopel’s, zice că da. Poate-mi spuneţi şi voi, după ce încercaţi pe propria voastră răspundere

Ingrediente pentru vreo două porţii: roşii gustoase (pe vrej, de un roşu mai închis, destul de tari şi parfumate) – vreo şase, nu prea mari; ciuperci – una mare; usturoi – doi căţei; ardie gras galben – un sfert; ardei gras roşu – un sfert; dovlecel – o jumătate dintr-unul mic; chimen – o jumătate de linguriţă; cimbru uscat – un vârf de linguriţă; pastă de ardei roşu – o linguriţă; sare, piper, ulei de măsline; opţional – şase fâşii înguste de caşcaval.

Pasul 1. Am aprins cuptorul. Am spălat bine toate legumele şi le-am curăţat de coajă pe cele care au avut nevoie de aşa ceva.

Pasul 2. Am scobit roşiile şi am păstrat tot conţinutul într-un castron. I-am pus puţină sare, un strop de piper şi l-am lăsat să aştepte până i-a venit rândul.

Pasul 3. Am tocat mărunt ciuperca, ardeiul gras, usturoiul şi dovlecelul.

Pasul 4. Am încălzit bine o tigaie antiaderentă şi am pus o lingură d eulei de măsline. Am pus toate legumele în acelaşi timp, le-am călit două minute, apoi am adăugat sucul şi pulpa scobite din roşie. Am amestecat şi am sotat vreme de maximum trei minute, pe foc mediu. Am adăugat chimenul şi cimbrul şi am amestecat bine.

Pasul 5. Am dizolvat pasta de ardei în puţină apă. Am turnat totul peste compoziţia din tigaie şi am amestecat bine. am lăsat pe foc mic, vreo cinci minute, să fiarbă şi să scadă frumos.

Pasul 6. Apoi am umplut roşiile. Cu grijă, cu o linguriţă mică, după ce am lăsat umplutura să se răcorească bine, ca să nu fac treaba pripit, cu grija că mă voi pârli la degete. Le-am pu sşi nişte pătrunjel verde pe deasupra, le-am mai nins cu puţintică sare şi, da, le-am pus şi pălărie de caşcaval.

Vreo 20 de minute au stat la cuptor. Merită mâncate fierbinţi, ca să le prindeţi gustul vegetal şi sănătos atunci când e la apogeu .)

Later edit: am reuşit să adaug între timp şi cei câţiva paşi simpli ai acestei propuneri. Am adăugat şi părerile sau nedumeririle asupra unor astfel de turte. Totul, mai jos.

Ingrediente: făină de secară integrală – 300 g; germeni de grâu – 200 g; drojdie proaspătă – 15 g; sare – o linguriţă; zahăr brun – o linguriţă; ulei de măsline – două linguri; infuzie de chimen călduţă – aprox. 200 ml.

Pasul 1. Am cântărit făina de secară şi am pus-o în castronul în care urma să prepar aluatul. Am avut făină de secară integrală, luată dintr-unul dintre multele magazine cu produse naturale şi “naturiste” existente în Bucureşti. Trag nădejde că este chiar ce scrie pe ambalaj şi că nu conţine făină albă. Oricum, felul în care s-a comportat la preparare mă face să cred că e ok.

Pasul 2. Am cântărit cantitatea de germeni de grâu. N-am idee dacă alăturarea celor două produse făinoase este corectă sau dacă experimentul meu a fost un semi-eşec tocmai din cauza germenilor de grâu, care au dat turtelor o densitate apreciabilă. Ştiu doar că au adus un gust extraodrinar pâinicilor de la final.

Pasul 3. Am făcut o infuzie de chimen. După una dintre propunerile mele de pâine, Andrei Crivăţ, unul dintre “artizanii” de la ebucataria.ro, mi-a scris despre această poveste, povestindu-mi că, uneori, înlocuieşte apa călduţă folosită la amestecatul ingredientelor pentru aluat cu ceaiul de chimen, dând pâinii finale o aromă cu totul specială. A avut dreptate şi îi mulţumesc pentru sugestie.

Pasul 4. Am făcut aluatul aşa cum îl fac de obicei, ceea ce iar cred că nu a fost chiar o idee fericită. Am amestecat germenii de grâu cu făina de secară. Am pus sarea şi am amestecat din nou făinurile. am pus apoi în mijloc zahărul, uleiul şi drojdia, Am încorporat treptat infuzia de chimen până am obţinut un aluat destul de greoi, care s-a desprins cu uşurinţă de mână. Am adunat aluatul în formă de minge şi l-am pus în loc călduţ, mai bine de o oră şi jumătate.

Pasul 5. N-a crescut prea mult. În timpul dospirii, aluatul a devenit ceva mai afânat şi suficient de flexibil pentru a-l frământa fără probleme. L-am frământat aproximativ un sfert de oră, după care l-am modelat în mici turte ovale, aşa cum le vedeţi în imaginea de mai jos. Le-am aşezat într-o tavă, pe o coală de hârtie de copt, apoi le-am mai lăsat o oră sperând să mai crească, ceea ce nu s-a întâmplat.

Pasul 6. Le-am copt la foc mediu, de teamă că se vor întări prea repede la suprafaţă şi că vor rămâne crude la mijloc. Exact aşa sa întâmplat, indiferent de cât le-am “moşit”. S-au rumenit frumos, au rămas grele şi destul de umede la mijloc. Le-am făcut la un moment dat o crestătură longitudinală, sperând că se vor coace mai bine şi în interior. Nu vreau să înţelegeţi că au rămas crude la mijloc, că interiorul a fost doar cocă. Nu, s-au copt şi în interior, dar miezul a rămas umed şi foarte dens. La exterior s-au întărit şi mai mult, pe măsură ce s-au răcit.

Au fost absolut delicioase la gust, dar m-aş bucura să aflu cum aş putea face să le coc mai bine data viitoare. Poate că amestecul de făină de secară cu germeni de grâu nu a fost o idee bună, poate că ar fi trebuit să le coc la altă temperatură… Acum nu ştiu, dar sunt convins că vreau să mai fac aşa ceva şi că refuz să pun făină albă în amestec. Dacă aveţi sugestii, sunt mai mult decât fericit să le primesc. Mulţumesc!

Ingrediente pentru o pâine cu diametrul de aproximativ 25 de centimetri: făină obişnuită – 400 g şi o cantitate mică pentru frământat; drojdie uscată – o linguriţă şi jumătate (am pus uscată tocmai din teama de prea multă umiditate, dar nu cred că am făcut bine); ulei de măsline – două linguri; sare – o linguriţă; zahăr – o linguriţă; apă călduţă – aproximativ 350 ml; măsline fără sâmburi – 100 g; roşii uscate la soare (ideal ar fi să nu provină dintr-un borcan cu ulei, ci să folosiţi roşii uscate şi atât, ceea ce eu nu am avut) – 40 g (vreao cinci-şase bucăţi). Pentru “faţă”: boia dulce de ardei, sare grunjoasă de mare, seminţe de chimen, puţin oregano uscat.

Pasul 1. Am pus făina într-un vas mare, în care urma să am loc suficient pentru amestecat. În mijlocul cantităţii de făină am pus sarea, zahărul, drojdia şi uleiul.

Pasul 2. Am amestecat întâi ingredientele din mijloc, făcând o pastă peste care am început să adaug apa în cantităţi mici. Am continuat să amestec în mijloc, aducând din ce în ce mai multă făină în interiorul aluatului. Când am încorporat toată făina şi toată apa, aveam un aluat care se desprindea de mână. Pentru a ajunge la consistenţa corectă, reglaţi cantităţile de apă şi de făină. Dacă aluatul este cleios, adăugaţi cantităţi mici de făină. Dacă, dimpotrivă, aluatul este prea uscat, puneţi cantităţi mici de apă. În niciun caz ulei.

Pasul 3. Am modelat aluatul în formă de minge puţin turtită şi l-am pus într-un vas mare, uns cu puţin ulei, la dospit. La cald, departe de fereastră, dar nu foarte aproape de sursa de căldură. Am acoperit vasul cu prosoape curate, puteţi să-l acoperiţi şi cu folie de plastic.

Pasul 4. Am scurs măslinele de cea mai mare parte a saramurii în care le cumpărasem. Le-am pus, împreună cu roşiile uscate, pe un strat dublu de prosoape absorbante de bucătărie. Din păcate, roşiile mele uscate stătuseră în ulei, deci a fost destul de complicat să scot umezeala din ele. Este motivul pentru care vă recomand să căutaţi roşii uscate “natur”. Le-am tamponat, le-am presat, le-am transferat de pe prosoapele de hârtie pe fundul de lemn şi le-am tocat nu foarte mărunt, cât să ai în ce să-ţi înfigi dinţii când dai de ele în pâine.

Pasul 5. Aluatul a dospit o oră şi ceva, timp în care aproape şi-a dublat cantitatea. Nici aici n-am fost foarte mulţumit, aluatul nu a crescut cât mi-aş fi dorit, iar consistenţa a fost mai puţin pufoasă decât în cazurile în care am folosit drojdie proaspătă. Am transferat aluatul pe suprafaţa de frământare, pudrată cu puţină făină. Am frământat aproximativ zece minute, cu ambele mâini, încercând să scot cea mai mare parte din aerul din cocă.

Pasul 6. Am încorporat treptat măslinele şi roşiile, în câteva tranşe. Am frământat cu grijă, încercând să distribui cele două noi ingrediente în toată cantitatea de aluat.

Pasul 7. Când am terminat de încorporat măslinele şi roşiile, am dat aluatului o formă rotundă, am pus pâinea necoaptă pe o tavă căptuşită cu hârtie de copt, unsă cu puţin ulei de măsline. Am turtit-o până am adus-o la forma unui disc cu diametrul de aproximativ 20 de centimetri şi înălţimea de două degete şi jumătate. Puteţi folosi o tavă rotundă sau dreptunghiulară în care aluatul să nu ocupe tot spaţiul pe care este aşezat.

Pasul 8. Am uns suprafaţa aluatului cu puţin ulei de măsline. Am pudrat cu boia dulce, am presărat sare grunjoasă, seminţe de chimen şi oregano uscat.

Pasul 9. Este una dintre acele pâini pe care mai degrabă o rupi decât să o tai cu cuţitul, aşa că am zis să uşurez puţin treaba după ce pâinea va fi fost gata: am crestat aluatul în opt felii (jumătate, sferturi, optimi de cerc) până aproape de bază. Nu am tăiat până la capăt. Am pus pâinea la crescut, în tava, timp de aproximativ 40 de minute.

Pasul 10. Am copt pâinea în cuptorul încins în prealabil (minimum 15 minute), la foc mediu, pentru a putea controla în răstimpuri stadiul de coacere. Nu mă las în nădejdea aragazului şi nu m-aş lăsa nici în grija unui cuptor electric, cu gradaţii şi temperaturi măsurate. Prefer să fiu atent la cât e pâinea de coaptă şi să modific intensitatea focului în funcţie de două “constante”: cât a crescut pâinea şi cât de rumenă este la suprafaţă. Desigur, interiorul poate fi verificat după aceeaşi metodă a bunicii: o scobitoare înfiptă în mijloc. Dacă băţul iese umed şi nu prea fierbinte, pâine nu e încă suficient de coaptă. Mai există şi testul sunetului, care nu funcţionează întotdeauna: dacă pâinea bătută cu degetele sună a gol, e coaptă.

Concluzii: 1. rămân la drojdia proaspătă; 2. data viitoare voi reduce cantitatea de măsline; 3. data viitoare voi încerca să folosesc roşii uscate care nu au stat în ulei sau voi stoarce vreo două ore uleiul din cele conservate în borcan. Altfel? Pâina asta e foarte gustoasă! Un motiv suficient de puternic să repet povestea şi să încerc să o ajut să crească mai mult data viitoare.

Ingrediente pentru o porţie: năut fiert – aproximativ 250 g; ceapă roşie – o bucată mică; roşii – 5 cherry sau două obişnuite, nu prea mari, dar cât mai zemoase; suc de lămâie – trei linguri; ulei de măsline – 2 linguri; seminţe de chimen – o jumătate de linguriţă; boia dulce de ardei – un praf; pătrunjel verde, proaspăt, ardei iute (opţional).

Pasul 1. Dacă foloseşti năut uscat, trebuie lăsat la înmuiat cu o noapte înainte de preparare, apoi fiert până când bobul e pătruns, dar rămâne întreg. Trebuie scurs din apa în care a fiert, scurs bine şi lăsat să se răcească. Dacă foloseşti năut din conservă (pe care eu îl găsesc la fel de bun şi mult mai rapid de pregătit) va trebui doar să-l clăteşti şi să-l scurgi bine.

Pasul 2. Am curăţat ceapa şi ardeiul iute. Am spălat roşiile. Am trecut seminţele de chimen prin mojar şi le-am pisat puţin, doar cât să le zgândăr puţin aroma.

Pasul 3. Am tăiat ceapa în rondele subţiri, la fel şi ardeiul iute. Am tăiat roşiile cherry în jumătăţi sau sferturi, în funcţie de dimensiune. Dacă folosiţi roşii obişnuite, tăiaţi-le în cuburi potrivite, având grijă să lasaţi cât mai mult din suc.

Pasul 4. Am pus năutul într-un castron mai mare, în care am avut loc să şi amestec salata. Am pus roşiile, ceapa (desfăcută în “solzi”) şi ardeiul iute, uleiul, sucul de lămâie, chimenul şi boiaua dulce. Am amestecat bine, cu grijă să nu zdrobesc roşiile. Puneţi pătrunjelul la final. Eu nu am mai avut de data asta.

Eu unul zic că merge pe post de prânz “energetic”, ba şi pe post de cină rapidă, luată devreme. E important să-i găsiţi balansul dintre acreala sucului de lămâie şi nuanţa dulce-acrişoară a roşiilor. Nu cred că oţetul se potriveşte în combinaţia asta, dar puteţi verifica singuri. Poate-mi confirmaţi sau infirmaţi teoria