Relaţia mea romanţată cu bucătăria grecească şi-a mai făcut simţită prezenţa până acum în paginile  „Prânzului...”. De la prima vacanţă perecută pe Evia, în Agios Georgios, departe de „binefacerile” oricărei interferenţe de tip turistic, departe de autocare cu gălăgioşi ori de cuceritor de searbădul concept „all inclusive”, am descoperit bucătăria grecească în taverne de familie. Adică acolo unde se plăsmuieşte adevărata bucătărie a lumii. Pastitsio, povestea de aici, e o istorioară aparent banală, ce aduce mult cu ticluirile italieneşti. V-o arăt mai mult din acelaşi drag de fiversitate decât ca pe vreo reţetă reprezentativă.

Până când site-ul Kopel's va fi up and running, îmi asum riscul de a vă anunţa aici meniul de prânz al zilei, la Kopel's, restaurantul deschis joia trecută, adică pe 8 aprilie, împreună cu fratele meu, Mărgărit, pe Strada Sirenelor 87, foarte aproape de Hotel J.W. Marriott.

...sau o treabă foarte faină, descoperită la intersecţia dintre musacaua de origine mai degrabă orientală şi o plăcintă irlandeză clasică. Să îmi explic afirmaţia. Musacaua are, în general, o structură etajată, în care feliile de cartofi sau / şi vinete sunt alternate cu straturi de carne tocată aromată cu legume şi condimente. "Shepherd's pie" este, în esenţă, o plăcintă în care carnea tocată şi aromată este coaptă sub un strat de piure de cartofi, făcând uneori chiar o crustă frumoasă şi rumenă. Varză mai aveam să pun în povestea asta şi probabil că i-aş fi mulţumit chiar şi pe clujenii mândri de compoziţia stratificată pe care au botezat-o categoric "Varză a la Cluj". Şi asta nu de ieri-de azi.

Într-una dintre propunerile din săptămânile trecute spuneam că, atâta vreme cât accepţi clătitele şi altfel decât în combinaţii dulci, ele pot deveni foarte uşor aperitive sau feluri principale ce pot fi pregătite repede. În plus, diversitatea ingredientelor alături da care pot fi folosite este limitată doar de propria imaginaţie, iar postura lor de "tuburi" rulate în jurul compoziţiei poate deveni istorie. Mai departe, o alcătuire gustoasă, picantă, care nu mi-a luat mai mult de o jumătate de oră.

Relaţia mea romanţată cu bucătăria grecească şi-a mai făcut simţită prezenţa până acum în paginile  „Prânzului...”. De la prima vacanţă perecută pe Evia, în Agios Georgios, departe de „binefacerile” oricărei interferenţe de tip turistic, departe de autocare cu gălăgioşi ori de cuceritor de searbădul concept „all inclusive”, am descoperit bucătăria grecească în taverne de familie. Adică acolo unde se plăsmuieşte adevărata bucătărie a lumii. Pastitsio, povestea de aici, e o istorioară aparent banală, ce aduce mult cu ticluirile italieneşti. V-o arăt mai mult din acelaşi drag de fiversitate decât ca pe vreo reţetă reprezentativă.

Relaţia mea romanţată cu bucătăria grecească şi-a mai făcut simţită prezenţa până acum în paginile  „Prânzului...”. De la prima vacanţă perecută pe Evia, în Agios Georgios, departe de „binefacerile” oricărei interferenţe de tip turistic, departe de autocare cu gălăgioşi ori de cuceritor de searbădul concept „all inclusive”, am descoperit bucătăria grecească în taverne de familie. Adică acolo unde se plăsmuieşte adevărata bucătărie a lumii. Pastitsio, povestea de aici, e o istorioară aparent banală, ce aduce mult cu ticluirile italieneşti. V-o arăt mai mult din acelaşi drag de fiversitate decât ca pe vreo reţetă reprezentativă.

...sau o treabă foarte faină, descoperită la intersecţia dintre musacaua de origine mai degrabă orientală şi o plăcintă irlandeză clasică. Să îmi explic afirmaţia. Musacaua are, în general, o structură etajată, în care feliile de cartofi sau / şi vinete sunt alternate cu straturi de carne tocată aromată cu legume şi condimente. "Shepherd's pie" este, în esenţă, o plăcintă în care carnea tocată şi aromată este coaptă sub un strat de piure de cartofi, făcând uneori chiar o crustă frumoasă şi rumenă. Varză mai aveam să pun în povestea asta şi probabil că i-aş fi mulţumit chiar şi pe clujenii mândri de compoziţia stratificată pe care au botezat-o categoric "Varză a la Cluj". Şi asta nu de ieri-de azi.

Într-una dintre propunerile din săptămânile trecute spuneam că, atâta vreme cât accepţi clătitele şi altfel decât în combinaţii dulci, ele pot deveni foarte uşor aperitive sau feluri principale ce pot fi pregătite repede. În plus, diversitatea ingredientelor alături da care pot fi folosite este limitată doar de propria imaginaţie, iar postura lor de "tuburi" rulate în jurul compoziţiei poate deveni istorie. Mai departe, o alcătuire gustoasă, picantă, care nu mi-a luat mai mult de o jumătate de oră.