Rezultate din "Articole - Categoria Salate":
Vezi numai rezultate din această categorieRar mi se face poftă de sfeclă. Poate şi pentru că fierbe mai greu, iar procesul de curăţare nu e lipsit de peripeţii. Dar o poftă merită satisfăcută la timpul ei, nu-i aşa? Că altfel o laşi să mocnească acolo, în plan secund, în suc propriu, până ce devine dorinţă, apoi lipsă şi mai apoi, Doamne fereşte, ajunge să se transforme în frustrare :) Exagerez. A mirosit frumos aseară, când am fiert sfeclă. A mirosit şi mai frumos pentru că am fiert şi o bucată bună de viţel, cu multe arome, în paralel cu sfecla. A mirosit şi mai frumos când am deschis borcanul cu hrean în oţet şi am terminat întreaga istorioară.
Am pregătit a doua salată de astăzi din aceeaşi bucată de pulpă de viţel pe care am folosit-o şi la salata romană cu dressing de brânză şi chimen, despre care v-am povestit deja. Numai că aceasta este la un pol diametral opus faţă de cealaltă. Prima era din seria salatelor proaspete, cu ingrediente crude, cu salată crănţănitoare şi ardei gras plesnind de sănătate. Aceasta are o tentă de iarnă, bazându-se pe ingrediente coapte pe plită ori murate şi pe un dressing acrişor, înţepător.
Îmi place ca, măcar din când în când, să fac loc bucăţelelor de carne de viţel fragedă, bine fiartă, în câte-o salată cât mai simplă, în care să fie bine pusă în valoare de celelalte ingrediente şi de un dressing potrivit, poate puţin surprinzător uneori. Pentru asta aleg de obicei carne deschisă la culoare, cu fibra măruntă, care să fiarbă în mai puţin de-o veşnicie şi care să nu scoată mugete firoscoase, de vacă bătrână, când o-ntreb de sănătate.
Hai că nu e greu. E un pic migălos, se lasă destul de greu convins să se predea exact în momentul în care şi-a echilibrat perfect gustul şi consistenţa, dar pentru un pasionat sau pentru unul care vrea doar să-şi surprindă invitaţii ori colegii cu o treabă pe care n-o prepari chiar în fiecare zi, de ce n-am încerca? Mai ales că humus-ul este unul dintre acele feluri de mâncare de care te îndrăgosteşti în restaurantele cu specific turcesc şi arăbesc, pe care ţi-ai dori să le poţi mânca şi acasă. Înainte de poveste şi imagini, însă, un mic amănunt pe care cred că ar fi bine să-l luaţi în calcul: năutul face parte din clasa legumelor uscate, rehidratate, foarte bogate în carbohidraţi (adică glucide). Aproximativ 20 de grame la 100 de grame de hummus preparat în casă. Adică de mâncat cu măsură.
Rezultate din "Articole - Categoria Pranzul din caserola":
Vezi numai rezultate din această categorieCarnea bună face muzica papilelor mai melodioasă. Asta pentru carnivori, desigur. N-am cum să neg aportul hotărâtor al meşteşugului pregătirii mâncării, dar în cazul cărnii de vacă devin primordiale originea, secţiunea din care provine şi tratamentul ei general până la momentul la care ajunge în mâna celui care o pregăteşte. Stăm prost la capitolul ăsta. În România tăiem pentru carne aceleaşi vaci care au fost destinate şi producţiei de lapte. Vindem pe post de viţel sau mânzat bucăţi de carne provenite de la animale ce depăşesc cu mult 120 de kilograme.
Rar mi se face poftă de sfeclă. Poate şi pentru că fierbe mai greu, iar procesul de curăţare nu e lipsit de peripeţii. Dar o poftă merită satisfăcută la timpul ei, nu-i aşa? Că altfel o laşi să mocnească acolo, în plan secund, în suc propriu, până ce devine dorinţă, apoi lipsă şi mai apoi, Doamne fereşte, ajunge să se transforme în frustrare :) Exagerez. A mirosit frumos aseară, când am fiert sfeclă. A mirosit şi mai frumos pentru că am fiert şi o bucată bună de viţel, cu multe arome, în paralel cu sfecla. A mirosit şi mai frumos când am deschis borcanul cu hrean în oţet şi am terminat întreaga istorioară.
Am pregătit a doua salată de astăzi din aceeaşi bucată de pulpă de viţel pe care am folosit-o şi la salata romană cu dressing de brânză şi chimen, despre care v-am povestit deja. Numai că aceasta este la un pol diametral opus faţă de cealaltă. Prima era din seria salatelor proaspete, cu ingrediente crude, cu salată crănţănitoare şi ardei gras plesnind de sănătate. Aceasta are o tentă de iarnă, bazându-se pe ingrediente coapte pe plită ori murate şi pe un dressing acrişor, înţepător.
Îmi place ca, măcar din când în când, să fac loc bucăţelelor de carne de viţel fragedă, bine fiartă, în câte-o salată cât mai simplă, în care să fie bine pusă în valoare de celelalte ingrediente şi de un dressing potrivit, poate puţin surprinzător uneori. Pentru asta aleg de obicei carne deschisă la culoare, cu fibra măruntă, care să fiarbă în mai puţin de-o veşnicie şi care să nu scoată mugete firoscoase, de vacă bătrână, când o-ntreb de sănătate.
Una dintre acele propuneri culinare care pe cât de "savant" le spune pe nume, pe atât de simplă e toată treaba, pe atât de repede se întâmplă totul. Viţelul "Stroganoff" este cu mare succes una dintre acele mâncăruri pe care le poţi pregăti atunci când nu eşti pregătit de oaspeţi, dar vrei să-i dai gata pe cei picaţi la masă pe neaşteptate. Asta, desigur, când nu vrei să te bucuri singur şi egoist de toată savoarea.
Pentru propunerea de mai jos ai nevoie de viţel tânăr, fraged, rozaliu la culoare şi proaspăt din toate punctele de vedere. Chiar dacă nu e pregătit în bucăţi prea mari şi stă măcar o oră într-o marinată simplă, nu te baza pe faptul că, dacă ai cumpărat o bucată mai tare, se va înmuia pe parcurs. E o variantă de viţel în wok, deci carnea nu se va înăbuşi, ci se va prăji mai degrabă rapid, împreună cu alte ingrediente.
Mai ţineţi minte povestea cu supă de anul trecut? Se făcea că doi viteji mânuitori de polonic (subsemnatul dimpreună cu Victor Melian) şi o ceată de gureşe furnicuţe au robotit o zi Citeşte continuarea »
O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »
PULPE DE PUI ÎN SOS VÂNĂTORESC