Lung nume pentru o poveste atât de simplă... Avem dorinţe şi pofte. Dar de multe ori ne-am dori să pregătim "ceva simplu" într-o manieră cât de cât sofisticată, mai "altfel" decât ne împing vocile raţiunii. Poţi lesne prăji aripioare şi cartofi, la fel de simplu poţi sprijini de ele un strop de salată proaspătă şi...gata. Numai că, de multe ori, intervine întrebarea ce stă la baza complicării existenţei fiecăruia, în manieră creativă :) "CUM?" Şi uite cum o treabă aparent banală poate deveni o bucurie în plus pentru ochi, gust şi stimă de sine :)

Uneori ţi se poate face poftă de primăvară în plină toamnă. Şi n-am zis "dor" pentru că mai degrabă stăvileşti o poftă decât ostoieşti un dor. Sau poate că uneori, dacă reuşeşti să satisfaci o poftă, se mai domoleşte şi dorul. Oricum ar fi, lăsăm filosofia deoparte şi ne ocupăm repede şi simplu de nişte aripioare de pui ce te duc cu gândul la primăvară. Cel puţin pe mine pe-acolo m-au purtat.

Astăzi e pe fast forward, joia e un fel de promo pentru vineri, aşa că executăm cu aripioare de pui opărite şi apoi rumenite în tigaie, apoi tăvălite prin cel mai gustos praz călit cu puţin unt şi zeamă de carne. Simplu? Este. Ieftin? Veţi vedea mai jos. Rapid? Cam cît ai zice "praz". Unde mai pui că prazul e un fel de ceapă mult mai nobilă, care-şi dă mai puţine "aere" şi poate sta pe post de garnitură caldă lîngă o mulţime de companioni de nădejde.

Asta ar fi o lucrătură destul de asiatică dacă n-ar fi fost, între timp, preluată de bucătăria americană. De fapt treburile-astea se întîmplă foarte firesc atunci cînd omul alb ajunge la concluzia că multe dintre bucatele omului galben sînt mai bune decît ce ştia el pînă la un moment dat. Bucătăria americană (atîta cîtă este ea, nu fiţi răi!) conţine o grămadă de găteli venite odată cu imigranţii şi obiceiurile lor gastronomice.

Lung nume pentru o poveste atât de simplă... Avem dorinţe şi pofte. Dar de multe ori ne-am dori să pregătim "ceva simplu" într-o manieră cât de cât sofisticată, mai "altfel" decât ne împing vocile raţiunii. Poţi lesne prăji aripioare şi cartofi, la fel de simplu poţi sprijini de ele un strop de salată proaspătă şi...gata. Numai că, de multe ori, intervine întrebarea ce stă la baza complicării existenţei fiecăruia, în manieră creativă :) "CUM?" Şi uite cum o treabă aparent banală poate deveni o bucurie în plus pentru ochi, gust şi stimă de sine :)

Uneori ţi se poate face poftă de primăvară în plină toamnă. Şi n-am zis "dor" pentru că mai degrabă stăvileşti o poftă decât ostoieşti un dor. Sau poate că uneori, dacă reuşeşti să satisfaci o poftă, se mai domoleşte şi dorul. Oricum ar fi, lăsăm filosofia deoparte şi ne ocupăm repede şi simplu de nişte aripioare de pui ce te duc cu gândul la primăvară. Cel puţin pe mine pe-acolo m-au purtat.

Astăzi e pe fast forward, joia e un fel de promo pentru vineri, aşa că executăm cu aripioare de pui opărite şi apoi rumenite în tigaie, apoi tăvălite prin cel mai gustos praz călit cu puţin unt şi zeamă de carne. Simplu? Este. Ieftin? Veţi vedea mai jos. Rapid? Cam cît ai zice "praz". Unde mai pui că prazul e un fel de ceapă mult mai nobilă, care-şi dă mai puţine "aere" şi poate sta pe post de garnitură caldă lîngă o mulţime de companioni de nădejde.

Asta ar fi o lucrătură destul de asiatică dacă n-ar fi fost, între timp, preluată de bucătăria americană. De fapt treburile-astea se întîmplă foarte firesc atunci cînd omul alb ajunge la concluzia că multe dintre bucatele omului galben sînt mai bune decît ce ştia el pînă la un moment dat. Bucătăria americană (atîta cîtă este ea, nu fiţi răi!) conţine o grămadă de găteli venite odată cu imigranţii şi obiceiurile lor gastronomice.