Universul supelor de legume rămâne pentru mine un spaţiu foarte vast al experimentelor şi inventivităţii aromate. În funcţie de combinaţia legumelor de bază şi, mai ales, a mirodeniilor adăugate la fiert, cred că putem crea în bucătărie o infinitate de variante care să ne completeze sau să exprime o stare de moment, să definească o perioadă. Mi se întâmplă adesea să asociez un gust sau o aromă anume cu evenimente petrecute în zilele premergătoare sau imediat de după segmentul de memorie gustativă pe care-l reexperimentez uneori. Cred că despre supa asta îmi voi aminti mulţi ani, în acest context, în viitor.
...sau supă marocană pentru răceli româneşti. Probabil ştiţi deja că prin ţările calde oamenii deştepţi beau ceai fierbinte şi, în general, consumă licori sau mâncăruri fierbinţi, cu sos şi multe mirodenii. Asta pentru a-şi asigura un confort termic, un echilibru între "afară" şi "înăuntru" care de cele mai multe ori îi răcoreşte şi îi ajută să reziste cu bine la temperaturile toride. Cum şi în dieta europeană supele sunt recomandate pentru regimul celui răcit sau gripat, o supă de origine "fierbinte" are darul de a ne ajuta să transpirăm, să scoatem prin pori "apele" purtătoare de fierbinţeli. Iar dacă toată povestea e puternic aromată şi înmiresmată, deja parcă ne ducem mai uşor pe umeri senzaţia de "cap mare" :)
Pentru amatorii de ciorbe dese, dense, cu bucăţi de carne, legume şi, eventual, paste, am o veste proastă: eu am cam renunţat la ele de mai mulţi ani. Aşa că voi continua seria supelor "experimentale", pe cât posibil vegetariene, în care gustul şi consistenţa sunt date mai degrabă de combinaţia unor ingrediente aparent fără legătură între ele. Cum este şi propunerea de mai jos, influenţată de una dintre multele cărţi de bucătărie care mă înconjoară.
Foarte simplă toată povestea asta şi uşor de spus în patru imagini şi o singură frază care să cuprindă toţi paşii care, în mai puţin de jumătate de ceas, îţi pot pune pe masă un castron cu cremă catifelată şi blândă, uşor dulceagă şi de o culoare cu totul şi cu totul cuceritoare. Prin magazine încă se mai găseşte dovleac bun, ieftin şi foarte uşor de folosit în bucătărie, în scopuri foarte gustoase.
După salata de ieri, am mai găsit o întrebuinţare foarte gustoasă unui rest de telemea de capră pe care n-am vrut în ruptul capului să-l las să mediteze de capul lui în frigider. Aşa că a ieşit o treabă pe care sunt convins că unii dintre voi o vor privi cu ochi mari. Nu numai din pricina culorilor în care s-a prezentat ea, supa, la finalul finalului, ci şi pentru că probabil nu v-aţi imaginat până acum că mazărea poate lua şi o astfel de formă. Savuros!
Laksa este una dintre cele mai bune supe asiatice pe care mi-a fost dat să le gust în drumurile mele prin acea parte de lume. Am mâncat-o prima oară la Singapore, prin 1996, apoi în Malaezia, în 2001, în timpul "eventurii" mele marinăreşti. De origine malaeziană, Laksa are foarte multe variante de preparare, diferite de la o regiune la alta, dar este preparată şi în alte state asiatice. În principal, există două tipuri de Laksa: Curry Laksa, având ca elemente distincte amestecul de mirodenii, laptele de cocos şi tăiţeii, şi Asam Laksa, în care elementele definitorii sunt peştele şi gustul acru. Eu am făcut o variantă de Curry laksa.
Când se apropie toamna, parcă te strigă pofte din ce în ce mai "consistente" dinspre combinaţiile pe care eşti tentat să le încerci în bucătărie. După o vară în care poate că singura supă a fost sucul de fructe reci şi proaspete, parcă te trage aţa către mâncare caldă şi arome ceva mai tomnatice. Fără excese, o supă de varză cu cârnaţi poate face un fel de trecere între anotimpuri, către nuanţe şi arome noi. O trecere simplă, după cum vedeţi mai jos.
Cremă de legume. Adică nimic altceva decât legume fierte, apoi făcute cremă, cu ajutorul unui blender. Nu numai că e simplu de făcut, nu numai că arată incredibil de apetisant, e pur şi simplu cuceritoare prin naturaleţea ingredientelor şi prin consistenţa finală catifelată, mângâietoare, dulce fără strop de zahăr sau miere.
A fost una dintre supele pe care le-am pregătit la evenimentul caritabil "Urban Soup Night", desfăşurat recent în Parcul Tineretului. Pentru că unora dintre cei care au venit la acest eveniment le-a plăcut ce am fiert noi pe-acolo şi pentru că ne-au întrebat despre ce şi cum am făcut, vă oferim astăzi cele câteva amănunte care cu greu ar putea fi numite o "reţetă". Aşa cum îi spuneam cuiva imediat după "Soup Night", am pus în ea doar apă, ceapă, unt, vin, sare şi multe vibraţii pozitive. Ultimul ingredient a decis gustul :)
Unii vor spune că asta e un pic prea de tot. Să te cari cu supă la serviciu? Am văzut lucruri şi mai şi la viaţa mea, aşa că hai să nu exagerăm. E xistă o grămadă de variante în car epoţi transporta o supă de-acasă pînă la birou, de la clasicul borcan bine închis şi pînă la recipientele speciale, termoizolante, în care firmele de catering livrează aşa ceva. Supa de astăzi e o cremă suficient de groasă cît să se transporte bine chiar şi într-o caserolă de plastic, cu capac. E mai simplă decît, probabil, au crezut unii dintre voi, aşa că nu-mi fac probleme că n-aţi reuşi s-o "executaţi" cel puţin la fel de bine ca în povestea de mai jos.
N-ai cum să scrii bine dacă n-ai mai şi citit câte ceva înainte de a afla că vrei să le oferi şi celorlalţi din ceea ce tu gândeşti în scris. N-ai cum să faci performanţă în muzică Citeşte continuarea »
O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »
Am privit circumspect, acum vreo două luni, procesul de amenajare al fast-food-ului Nordsee din Piaţa Victoriei. Ştiam că, indiferent de cât de mult ar fi scăzut preţurile de închiriere din... Citeşte continuarea »