Hahahaha! Parcă văd deja feţele unora dintre voi, consternate şi cu ochii uşor bulbucaţi, a mirare sau a dezgust consternat :D Da, dragilor, sufleu de pâine cu unt! O treb'şoară pentru cei plăpânzi de experienţă culinară, menită să le dea aripi şi încredere în semnele de iscusinţă ce pot chicoti pe la colţurile bucătăriei cu o asemenea ocazie. Un dulce simplu, făcut mai mult în joacă, ca orice crâmpei de fericire, din orice direcţie ar veni el.
Dragii mei, permanenta mea devenire şi şcolire la facultăţile înalte ale gustului şi poeziei gastronomice trec adesea prin prieteni. Profit de acest răstimp aglomerat din existenţa mea, cel despre care vă vorbesc pe scurt şi în editorialul de alături, ca să cedez temporar locul meu de la masa virtuală de prânz unor oameni dragi mie, de a căror prietenie mă bucur şi mă simt binecuvântat. Voi avea mai mulţi invitaţi în zilele ce urmează şi sper să vă bucuraţi de darurile lor făcute vouă şi prin intermediul meu. Nu întâmplarea, ci spiritul camaraderesc şi simpatia reciprocă fac să încep această serie de articole scrise de invitaţii mei cu Adi Hădean, un om care ar fi trebuit inventat dacă n-ar fi fost născut, la vremea potrivită, de muma lui :) O poveste cu totul specială, pentru care-i mulţumesc.
...sau "prăjitura lui 125"...sau "prăjiturică rapidă pentru uimit mesenii"...sau.... Asta poate fi o joacă dulce şi plăcută în orice moment te învârţi prin cămară sau prin frigider căutând ceva dulce, bun, cald, pufos, făcut cu ingrediente pe care, în majoritatea lor, e imposibil să nu le ai în casă. Poate fi o compoziţie de bază pentru foarte multe alte combinaţii, poate conţine alte fructe sau poate primi o glazură simplă, după pofta inimii, în funcţie de inspiraţia de moment. Pentru că e simplă şi foarte uşor de făcut.
Aveam desertul ăsta în cap de mai multă vreme şi sunt convins că merge şi cu alte fructe în loc de pere. Numai că perele, prin esenţa lor, întrunesc vreo trei condiţii foarte speciale care, împreună, le fac de neegalat cel puţin în topul preferinţelor mele: textura, aroma şi suculenţa (mai ales în cazul câtorva soiuri) par a fi create de aceeaşi mână nevăzută, par aşezate în acelaşi fruct de un Creator destul de sofisticat şi rafinat.
În ultimele zile parcă a fost un făcut: am vorbit despre papanaşi cu vreo trei oameni. Despre reţeta lor unică de prin majoritatea restaurantelor din Bucureşti, în care iau forma unor gogoşi soioase, în care brânza se constituie în urme fine, detectabile doar la analize de laborator, căci la gust şi la privire arareori se iţeşte. În plus, am încercat varianta de mai jos pentru aceia care au reuşit să renunţe (şi bravo lor că au făcut-o!) la prăjeli în baie de ulei. Vă voi spune şi ce n-aş repeta eu a doua oară, poate vouă vă vor ieşi mult mai bine.
Ciudată denumirea din titlu, nu-i aşa? Pentru aceia dintre voi care nu aţi mai auzit de treb'şoara asta destul de kinky, trebuie să menţionez că e o specialitate asiatică destul de comună prin acele părţi de lume. Alături de fructele în caramel, îngheţata prăjită este un desert care nu prea lipseşte din meniurile restaurantelor chinezeşti. Am vorbit sâmbătă despre ea, cu un bucătar foarte tânăr şi priceput pe care l-am surprins în "exerciţiul funcţiunii" la o petrecere privată. Şi, dacă tot am amintit de el, dacă locuiţi sau aveţi biroul în zona Băneasa, Otopeni, Corbeanca, Paradisul Verde şi vă bate gândul să încercaţi un catering asiatic, Bento găteşte şi livrează în zonă.
Era să fac cozonac! Povestea asta începe în urmă cu câteva zile, când am făcut un aluat obişnuit, în care am pus nişte zahăr pudră şi un sfert de pachet de unt. Intenţionam să fac o compoziţie ceva mai dulce, pe care am întins-o în foaie nu prea groasă şi pe care am uns-o în trei ture cu...ciocolată amăruie topită. N-a fost chiar o catastrofă, dar o clasasem deja în categoria articolelor în care voi aveţi ocazia să învăţaţi din greşelile mele. Au fost destul de fade, ciocolata s-a cam ars, aluatul a rămas dens şi s-a întărit destul de repede. Aşa că le-am făcut din nou.
În cazul în care v-aţi cam plictisit de eternele clătite cu "ceva" sau "cu altceva", rulate individual şi dispărute într-un timp reprezentând a zecea parte din timpul dedicat pregătirii lor, vă propun mai jos o versiune ceva mai "altfel", o variaţiune care e posibil să vă ajute să priviţi un desert banal dintr-o perspectivă ceva mai creativă. Sunt clătite cu umpluturi diferite, asamblate împreună şi tăiate rondele.
Orez cu lapte. Şi dacă, totuşi, am încerca să-l facem altfel decât pe vremea copilăriei, altfel decât varianta clasică, pe care ar putea s-o prepare şi copiii? Am gândit un orez cu lapte făcut în maniera unui risotto, cu orezul fiert treptat, nu scufundat sub lichid şi lăsat să absoarbă tot într-o singură tranşă. Dar nu cu supă, ca în variantele "sărate", ci cu lapte dulce, răsfăţat cu arome, apoi amestecat cu bucăţele minuscule de măr, gutuie şi banană.
Recunosc: mi-a rămas în congelator o bucată de aluat dulce de la minitartele de ieri. Şi mi-au rămas şi câteva mandarine de la sosul cu prosciutto de la penne-le de mai devreme. Aşa că astea au fost două motive suficient de puternice pentru ceea ce a urmat: o coajă de tartă mai mare, cu un fel de mousse de ciocolată şi câteva felii de mandarină. O chestie verificată cu mai multă vreme în urmă: citricele se potrivesc cu ciocolata. Alături de căpşune sau banane, sunt printre puţinele fructe care merg inclusiv scufundate într-un fondue de cioco, fie ea şi amăruie.
Mai ţineţi minte povestea cu supă de anul trecut? Se făcea că doi viteji mânuitori de polonic (subsemnatul dimpreună cu Victor Melian) şi o ceată de gureşe furnicuţe au robotit o zi Citeşte continuarea »
O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »
CHEESECAKE FOARTE SIMPLU (the "UHMMM...!")