Când auzi numele Pamplona, primul gând te duce la celebra cursă nebună din fiecare an, când vitejii localnici şi turiştii amatori de senzaţii contondente aleargă în faţa taurilor furioşi. Chorizo, aşa cum bine ştiu mulţi dintre voi, este un mezel spaniolesc ce se evidenţiază prin culoarea lui de un roşu aprins, dat de boiaua cu care carnea din compoziţie este "botezat" din belşug. Culoarea asta şi gustul picant parcă te proiectează în mijlocul efervescentei fiesta pamploneze. Chorizo Pamplona este o specialitate pe care sunt convins că localnicii au creat-o cu gândul la tauri, la viteji şi la vinul de după sărbătoare. De data asta l-am descoperit în nişte smochine proaspete şi coapte, pe care le plănuiam de mai multă vreme.
Recunosc: mă topesc după pastele colorate. Îmi plac culorile organice şi abia aştept momentul în care mă voi apuca eu însumi să fac aşa ceva. Urzesc în minte amestecuri de aluat cu spanac, sfeclă, morcovi, suc de roşii sau alte ingrediente proaspete pe care să le pot transforma în paste de culori apetisante. Până una-alta, din când în când mă opresc în magazine în faţa pungilor cu paste gata făcute şi mă las cucerit de nuanţele proaspete, care la fiert devin şi mai vii. Aici, mai jos, un sos foarte simplu şi gustos, de o culoare primăvăratică şi cu arome pe măsură.
Este prima dată când gătesc în bucătăria de la Kopel's. Am dat drumul şi la o supă de legume, dar între timp m-am jucat cu două conserve de ton. Abia aşteptam să terminăm reparaţiile, curăţenia şi noile amenajări din bucătărie, ca să pot, în sfârşit, să dau drumul la foc şi să miroasă a mâncare bună. În saloane încă se lucrează, dar mult n-o mai dura. Povestea de mai jos e simplă, dar veţi afla cu ocazia asta cum aleg eu să dau gust tonului din conservă, să-l scot din amorţeala apei în care a stat cu lunile şi să-l ajut să revină la viaţă. Nu intenţionez să includ acest preparat în meniul de la Kopel's, dar îl voi putea face la comandă, în viitor.
...sau o treabă foarte faină, descoperită la intersecţia dintre musacaua de origine mai degrabă orientală şi o plăcintă irlandeză clasică. Să îmi explic afirmaţia. Musacaua are, în general, o structură etajată, în care feliile de cartofi sau / şi vinete sunt alternate cu straturi de carne tocată aromată cu legume şi condimente. "Shepherd's pie" este, în esenţă, o plăcintă în care carnea tocată şi aromată este coaptă sub un strat de piure de cartofi, făcând uneori chiar o crustă frumoasă şi rumenă. Varză mai aveam să pun în povestea asta şi probabil că i-aş fi mulţumit chiar şi pe clujenii mândri de compoziţia stratificată pe care au botezat-o categoric "Varză a la Cluj". Şi asta nu de ieri-de azi.
În ultimele zile parcă a fost un făcut: am vorbit despre papanaşi cu vreo trei oameni. Despre reţeta lor unică de prin majoritatea restaurantelor din Bucureşti, în care iau forma unor gogoşi soioase, în care brânza se constituie în urme fine, detectabile doar la analize de laborator, căci la gust şi la privire arareori se iţeşte. În plus, am încercat varianta de mai jos pentru aceia care au reuşit să renunţe (şi bravo lor că au făcut-o!) la prăjeli în baie de ulei. Vă voi spune şi ce n-aş repeta eu a doua oară, poate vouă vă vor ieşi mult mai bine.
Ciudată denumirea din titlu, nu-i aşa? Pentru aceia dintre voi care nu aţi mai auzit de treb'şoara asta destul de kinky, trebuie să menţionez că e o specialitate asiatică destul de comună prin acele părţi de lume. Alături de fructele în caramel, îngheţata prăjită este un desert care nu prea lipseşte din meniurile restaurantelor chinezeşti. Am vorbit sâmbătă despre ea, cu un bucătar foarte tânăr şi priceput pe care l-am surprins în "exerciţiul funcţiunii" la o petrecere privată. Şi, dacă tot am amintit de el, dacă locuiţi sau aveţi biroul în zona Băneasa, Otopeni, Corbeanca, Paradisul Verde şi vă bate gândul să încercaţi un catering asiatic, Bento găteşte şi livrează în zonă.
Mă bate gândul să public o carte să demonstrez cu sute de propuneri că pieptul de pui nu trebuie să fie nici insipid, nici uscat, nici nesuferit, nici plicticos atunci când vrei să mănânci sănătos, dar vrei să te şi bucuri de gustul bun al bucatelor. Aceasta este una dintre multele variante în care vă arăt cu lux de amănunte cum puteţi păstra pieptul de pui suculent şi cum reuşiţi să-i daţi aromă fără să aveţi nevoie de ingrediente "interzise". Căci nu mi se pare nimic mai mincinos din punct de vedere dietetic decât o bucată de piept de pui la grătar înfăşurată în fâşii alunecoase de slănină afumată... Bonus: salsa cea proaspătă şi pişcătoare la limbă, din câteva legume crude şi gustoase.
Pentru unii, dulce-acrişor poate fi maxima extravaganţă de gust la care vor opri aceste paste. "Diablo", însă, au devenit cu adevărat numai după ce, la final, le-am strivit câţiva ardei iuţi uscaţi, competenţi ca o armată de termite hămesite. Vorbim mai departe despre un sos deştept, aproape negru, în care file-urile de anşoa, ardei copţi şi roşiile proaspete se întâlnesc pentru a crea contraste mai mult decât interesante.
Mi-ar fi imposibil să-mi imaginez că zi de zi, indiferent de ocazie sau moment al anului, majoritatea dintre voi căutaţi doar mâncarea sănătoasă, uşoară sau dietetică. Suntem, prin definiţie şi din fabricaţie, creaturi vinovate şi supuse poftelor, de cele mai multe ori nesănătoase şi nefericite pentru organism. Şi dacă tot ne respectăm aceste momente de "rătăcire", poate ar fi bine să le acordăm un dram de atenţie în plus, pentru a nu le transforma în adevărate catastrofe nutritive. Nu fac pe lupul moralist, am şi eu "bubele" mele pe care le ştiu prea bine, sunt pofticios şi suficient de autodistructiv :) Dar zău că nu-mi aduc aminte când am mâncat ultima "tigaie de porc" sau ultima "ceafă cu cartofi". Mai jos vorbim despre o bombă calorică numită "caşcaval pane", dar într-o formulă ceva mai...comestibilă (?). Caşcavalul este, prin definiţie, un depozit de grăsimi. Masa grasă din o sută de grame de caşcaval depăşeşte de multe ori 70%. De ce am îmbiba chestia asta cu şi mai multă grăsime, prin prăjire?
Nu ştiu dacă primele episoade din "Naked Cook", difuzate la TVR cu mulţi ani în urmă, au fost cele mai importante în ceea ce priveşte deplina mea admiraţie pentru Jamie Oliver. Sunt sigur, însă, că m-am lăsat cucerit de unul dintre spectacolele din seria "Happy Days Tour", un turneu pe care Jamie l-a făcut pe mai multe scene din Marea Britanie la începutul anilor 2000. S-au întâlnit acolo vibraţia interacţiunii de bună calitate, talentul său în bucătărie şi flexibilitatea lui incredibilă ca om de show. Apetitul meu pentru evenimente cu public şi postura de entertainer au rezonat de minune cu acel episod. Puiul în crustă de sare a fost una dintre minunile pe care le-a copt Jamie în acel spectacol. Nu e prima oară când îl pregătesc, dar ieri l-am făcut pentru a marca două momente importante: apariţia în Ştirile Pro TV de sâmbătă seară şi ultima intervenţie telefonică în programul de weekend al lui Petru Stratulat, la Radio Guerrilla. De săptămâna viitoare probabil că voi avea un alt interlocutor. În plus, în articolul precedent despre aceeaşi alcătuire gustoasă nu am avut prea multe imagini, aşa că despre ele e vorba mai departe.
N-ai cum să scrii bine dacă n-ai mai şi citit câte ceva înainte de a afla că vrei să le oferi şi celorlalţi din ceea ce tu gândeşti în scris. N-ai cum să faci performanţă în muzică Citeşte continuarea »
O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »
Am privit circumspect, acum vreo două luni, procesul de amenajare al fast-food-ului Nordsee din Piaţa Victoriei. Ştiam că, indiferent de cât de mult ar fi scăzut preţurile de închiriere din... Citeşte continuarea »