Scenariu. Duminică dimineaţa, soare timid printre nori figuranţi, ameninţări la mişto ale iernii plecate cu bombăneli şi ameninţări înjurate. Ai mânca "ceva uşor"... Dacă aş avea un bănuţ pentru fiecare moment în care am auzit asta... Ceva simplu...nici prea consistent, nici prea frugal, nici prea prăjit, dar nici prea crud, nici o omletă, dar nici un iaurt, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos... Quesadilla mi se pare partenerul foarte bun pentru un start lenos, de duminică uşor mahmură. E uşor de făcut, are legume aproape crude şi carne de pui uşor ameţită în tigaie.
Carnea bună face muzica papilelor mai melodioasă. Asta pentru carnivori, desigur. N-am cum să neg aportul hotărâtor al meşteşugului pregătirii mâncării, dar în cazul cărnii de vacă devin primordiale originea, secţiunea din care provine şi tratamentul ei general până la momentul la care ajunge în mâna celui care o pregăteşte. Stăm prost la capitolul ăsta. În România tăiem pentru carne aceleaşi vaci care au fost destinate şi producţiei de lapte. Vindem pe post de viţel sau mânzat bucăţi de carne provenite de la animale ce depăşesc cu mult 120 de kilograme.
Când auzi numele Pamplona, primul gând te duce la celebra cursă nebună din fiecare an, când vitejii localnici şi turiştii amatori de senzaţii contondente aleargă în faţa taurilor furioşi. Chorizo, aşa cum bine ştiu mulţi dintre voi, este un mezel spaniolesc ce se evidenţiază prin culoarea lui de un roşu aprins, dat de boiaua cu care carnea din compoziţie este "botezat" din belşug. Culoarea asta şi gustul picant parcă te proiectează în mijlocul efervescentei fiesta pamploneze. Chorizo Pamplona este o specialitate pe care sunt convins că localnicii au creat-o cu gândul la tauri, la viteji şi la vinul de după sărbătoare. De data asta l-am descoperit în nişte smochine proaspete şi coapte, pe care le plănuiam de mai multă vreme.
...sau o treabă foarte faină, descoperită la intersecţia dintre musacaua de origine mai degrabă orientală şi o plăcintă irlandeză clasică. Să îmi explic afirmaţia. Musacaua are, în general, o structură etajată, în care feliile de cartofi sau / şi vinete sunt alternate cu straturi de carne tocată aromată cu legume şi condimente. "Shepherd's pie" este, în esenţă, o plăcintă în care carnea tocată şi aromată este coaptă sub un strat de piure de cartofi, făcând uneori chiar o crustă frumoasă şi rumenă. Varză mai aveam să pun în povestea asta şi probabil că i-aş fi mulţumit chiar şi pe clujenii mândri de compoziţia stratificată pe care au botezat-o categoric "Varză a la Cluj". Şi asta nu de ieri-de azi.
Mă bate gândul să public o carte să demonstrez cu sute de propuneri că pieptul de pui nu trebuie să fie nici insipid, nici uscat, nici nesuferit, nici plicticos atunci când vrei să mănânci sănătos, dar vrei să te şi bucuri de gustul bun al bucatelor. Aceasta este una dintre multele variante în care vă arăt cu lux de amănunte cum puteţi păstra pieptul de pui suculent şi cum reuşiţi să-i daţi aromă fără să aveţi nevoie de ingrediente "interzise". Căci nu mi se pare nimic mai mincinos din punct de vedere dietetic decât o bucată de piept de pui la grătar înfăşurată în fâşii alunecoase de slănină afumată... Bonus: salsa cea proaspătă şi pişcătoare la limbă, din câteva legume crude şi gustoase.
Mi-ar fi imposibil să-mi imaginez că zi de zi, indiferent de ocazie sau moment al anului, majoritatea dintre voi căutaţi doar mâncarea sănătoasă, uşoară sau dietetică. Suntem, prin definiţie şi din fabricaţie, creaturi vinovate şi supuse poftelor, de cele mai multe ori nesănătoase şi nefericite pentru organism. Şi dacă tot ne respectăm aceste momente de "rătăcire", poate ar fi bine să le acordăm un dram de atenţie în plus, pentru a nu le transforma în adevărate catastrofe nutritive. Nu fac pe lupul moralist, am şi eu "bubele" mele pe care le ştiu prea bine, sunt pofticios şi suficient de autodistructiv :) Dar zău că nu-mi aduc aminte când am mâncat ultima "tigaie de porc" sau ultima "ceafă cu cartofi". Mai jos vorbim despre o bombă calorică numită "caşcaval pane", dar într-o formulă ceva mai...comestibilă (?). Caşcavalul este, prin definiţie, un depozit de grăsimi. Masa grasă din o sută de grame de caşcaval depăşeşte de multe ori 70%. De ce am îmbiba chestia asta cu şi mai multă grăsime, prin prăjire?
Nu ştiu dacă primele episoade din "Naked Cook", difuzate la TVR cu mulţi ani în urmă, au fost cele mai importante în ceea ce priveşte deplina mea admiraţie pentru Jamie Oliver. Sunt sigur, însă, că m-am lăsat cucerit de unul dintre spectacolele din seria "Happy Days Tour", un turneu pe care Jamie l-a făcut pe mai multe scene din Marea Britanie la începutul anilor 2000. S-au întâlnit acolo vibraţia interacţiunii de bună calitate, talentul său în bucătărie şi flexibilitatea lui incredibilă ca om de show. Apetitul meu pentru evenimente cu public şi postura de entertainer au rezonat de minune cu acel episod. Puiul în crustă de sare a fost una dintre minunile pe care le-a copt Jamie în acel spectacol. Nu e prima oară când îl pregătesc, dar ieri l-am făcut pentru a marca două momente importante: apariţia în Ştirile Pro TV de sâmbătă seară şi ultima intervenţie telefonică în programul de weekend al lui Petru Stratulat, la Radio Guerrilla. De săptămâna viitoare probabil că voi avea un alt interlocutor. În plus, în articolul precedent despre aceeaşi alcătuire gustoasă nu am avut prea multe imagini, aşa că despre ele e vorba mai departe.
Vă place ţelina? Nici mie :) Adică îmi place în crema de legume şi în salată, proaspăt rasă şi scursă bine. Mai rar mă dau în vânt după ţelină coaptă, fiartă sau altfel "înmuiată". Aş mânca oricând felii crude de ţelină, dar de multe ori mi-e lene s-o curăţ şi s-o arunc în geantă, lângă laptop. Şi de-aici mi-am dat seama că sunt unele lucruri bune de mâncat, sănătoase şi fericite pentru organism, pe care e nevoie să le pui într-o anume combinaţie ca să fie mai apetisante şi mai tentante. De data asta cred că mi-a ieşit.
Eh... un fel de-a spune :) Am golit nişte tulpini de praz, păstrând câteva tuburi cilindrice. Am făcut o umplutură. Am umplut cilindrii. I-am pus la cuptor. Sigur că mare parte din umplutură n-a vrut să stea înăuntrul celor câteva "cannelloni", poate şi din cauză că am folosit praz "adevărat", de la "ţărani", nu prazul de plastic, gros ca pe mână, de pe alte meleaguri. Dar de gustos... e bun :)
Asta e mai degrabă o alcătuire de iarnă, cu arome călduroase şi savoare ce te îmbie la privit prin fereastră de dincoace de florile de gheaţă. Hai să fie ăsta felul în care spun eu "drum bun" şi "la revedere" iernii care sper că ne dă o pauză de câteva luni în 2010. E o poveste dulceagă, pe care le sfârşit o puteţi aşeza pe o mână de orez bun, fiert bob cu bob, sau pe un pat de paste late, poate chiar făcute în casă. Dar despre asta vorbim cu altă ocazie.
N-ai cum să scrii bine dacă n-ai mai şi citit câte ceva înainte de a afla că vrei să le oferi şi celorlalţi din ceea ce tu gândeşti în scris. N-ai cum să faci performanţă în muzică Citeşte continuarea »
O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »
Am privit circumspect, acum vreo două luni, procesul de amenajare al fast-food-ului Nordsee din Piaţa Victoriei. Ştiam că, indiferent de cât de mult ar fi scăzut preţurile de închiriere din... Citeşte continuarea »