Arhivă Septembrie, 2010

  1. PUIUL LUI CE TIN

    Stătea Cetin într-o seară pe terasă la Kopel’s şi încerca să se uite la un meci. Un meci prost oricum, căci sigur era pe teren minimum o echipă românească. Se chiorâse el printre dinţi la o felie de sturion cu mujdei şi cartofi prăjiţi, dar parcă-parcă i-ar mai fi poftit pipota ceva. Ceva bunuţ, nu prea greu, poate uşor picant şi musai cu aromă dinspre Răsăritul îndepărtat. S-a uitat mijit la mine şi-a glăsuit: „Copolovici... nişte piept de pui...tăiat subţirel. Curry....” şi s-a oprit întrebător. Şi eu am continuat: „Usturoi? Ceva legume? Picant? Orez?” N-am mai scos mare lucru de la el, aşa că m-am şutit în bucătărie.

    ...

  2. CIORBĂ DE CARTOFI CU SCĂRICICĂ AFUMATĂ ŞI TARHON

    Trece Petreanu într-o zi pe la Kopel’s şi, după ce mă beşteleşte pentru calitatea pâinii pe care o dau gratuit la masă, glăsuieşte cu ochii mijiţi: „Ştii ce mă duc să fac acasă? Ciorbă de cartofi cu scăricică afumată şi tarhon...” Pfuai, cum mi-a sunat mie aşa o treb’şoară... Eu dacă pricep ceva din porc, sigur nu e vorba de ceafă. Mă înţeleg mult mai bine cu porcul când vine vorba de coaste însă. În mai toate variantele lor, după cum au apucat deja să afle cei care au trecut pragul restaurantului în zile guvernate de ele. Aşa că am dat curs ideii lui Vlad şi, fără să ştiu cum o face el, am purces la astă zamă afumată, parfumată şi niţel acrişoară.

    ...

  3. I ARE BACK!

    De prin martie a început degringolada... Cu renovarea restaurantului, cu planuri, cumpărături, oboseală multă, îngrijorări şi multe altele asemenea. Foarte puţin articole, şi mai puţine propuneri culinare... Ce să-i faci, când o coteşte focusul spre treburi mai presante, e greu să-mi găsesc răbdarea şi forţele să povestesc în fiecare zi ce se întâmplă în oalele mele.

    ...

  4. JAMBON BOIERESC LA CUPTOR

    Mulţi dintre voi ştiu deja că, la Kopel’s, restaurantul pe care-l deţin împreună cu fratele meu şi pe care l-am deschis în aprilie în Bucureşti, pe Strada Sirenelor, la numărul 87, gătim prânzul cu feluri diferite în fiecare zi, de luni până vineri. Oaspeţii noştri „de prânz” aunt mari amatori de diversitate, mai ales când vine vorba de mâncare gătită fără prafuri galbene sau alţi adjuvanţi, după metode mai mult sau mai puţin tradiţionale. Dacă în cazul ciorbelor cu carne este imposibil să nu te repeţi după o vreme, când vine vorba de felul principal plaja opţiunilor se întinde până departe. O „trufanda” găsită la momentul oportun la un furnizor sau într-un magazin deştept ne face ziua foarte frumoasă în bucătărie. Ca şi în cazul jamboanelor despre care vă povestesc mai departe.

    ...

  5. Nu cred că au capacitatea de a livra. E o afacere chinezească micuţă, aproape de comunitatea asiatică din Bucureşti. PE de altă parte, ulei de susan găseşti într-o mulţime de alte magazine. Caută cu atenţie, sigur vei găsi.

  6. STURION LA GRĂTAR

    Avem prejudecăţi. Multe. Unele chiar periculos de adânc înţelenite în concepţia naţională. Sigur că nu mă voi apuca să vorbesc aici despre intoleranţă sau nesimţire ca fenomen naţional. Că doar ăsta e un loc fain, cu poveşti gustoase :) Dar avem prejudecăţi şi în ceea ce priveşte mâncarea. Ştiu mulţi profesionişti ai cefei de porc care nu suportă peştele pentru că...e gras :) Şi miroase a peşte, desigur. Preconcepţie? Adică acea convingere formată fără a fi verificat şi experimentat personal subiectul / obiectul asupra căruia ne-am format deja o părere. De neclintit, de cele mai multe ori, într-o ignoranţă monolitică :) „Sturionul e gras”. FALS! În vara asta am descoperit sturionul din punctul de vedere al „bucătăritorului” şi vă spun sus şi tare, cu mâna pe grătarul încins: daţi-mi sturion, că intră mult şi nu mi se apleacă!”

    ...

  7. PASTITSIO

    Relaţia mea romanţată cu bucătăria grecească şi-a mai făcut simţită prezenţa până acum în paginile  „Prânzului...”. De la prima vacanţă perecută pe Evia, în Agios Georgios, departe de „binefacerile” oricărei interferenţe de tip turistic, departe de autocare cu gălăgioşi ori de cuceritor de searbădul concept „all inclusive”, am descoperit bucătăria grecească în taverne de familie. Adică acolo unde se plăsmuieşte adevărata bucătărie a lumii. Pastitsio, povestea de aici, e o istorioară aparent banală, ce aduce mult cu ticluirile italieneşti. V-o arăt mai mult din acelaşi drag de fiversitate decât ca pe vreo reţetă reprezentativă.

    ...


ULTIMELE COMENTARII

How to

[VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »