SCORDALIA (MUJDEIUL GRECESC)

22 Iunie 2010 16:47 Printează fără poze:

SCORDALIA (MUJDEIUL GRECESC)

Asta e o povestioară destul de scurtă, foarte simplă, care face parte din categoria "treburi bune, făcute altfel decât la ştiam până acum". Sunt o mulţime de artificii culinare pe care le facem într-un anume fel pentru că aşa le-am învăţat, aşa ne-am obişnuit să le facem şi, din grabă sau de dragul rutinei, nu ne bate gândul să le schimbăm, să le încercăm într-o altă variantă. M-am lăsat cucerit de Scordalia încă din prima vacanţă în Grecia şi, uneori, de dor de pini răcoroşi, taverne aromate şi escroci simpatici, o încerc lângă diverse bucate.

Ingrediente pentru vreo două porţii, dar asta depinde mult de apetitul mesenilor pentru usturoaie: cinci-şase căţei mari de usturoi, o lămâie de mărime medie, o ceaşcă de ulei extravirgin de măsline, trei-patru felii de pâine, sare.

Pasul 1.Pun feliile de pâine la înmuiat, într-un castron cu apă.

Pasul 2. Curăţ usturoiul şi îl strivesc cu unealta "de resort", într-un castron nu prea mare, dar încăpător.

Pasul 3. Storc bine feliile de pâine, în pumn. Dacă pâinea are coaja groasă, pun doar miezul. Pun pâinea stoarsă în castron, peste usturoi.

Pasul 4. Pun sare şi storc bine sucul de lămâie, peste ingredientele care sunt deja în castron.

Pasul 5. Amestec bine totul cu o spatulă de lemn şi încep să adaug uleiul, ca în cazul icrelor sau al maionezei. Torn uleiul încet, amestecând. Nu vă aşteptaţi să se lege totul ca o maioneză, este important să încorporaţi uleiul şi să-l amestecaţi cu restul ingredientelor.

E un mujdei catifelat, îmblânzit de miezul de pâine, răcoros mulţumită sucului de lămâie. În plus, parcă face ravagii mai suportabile în urele de după ce l-aţi mâncat. Există, în unele părţi ale Greciei, o variantă cu cartof fiert, cald, în loc de pâine. Nu zic că nu e bun, dar parcă prea aduce a piure. Asta e părerea mea, desigur :) E bun cu peşte, cu fructe de mare, cu crochete de peşte alb, cu melizanis (vinete prăjite), cu friptură de pui... Măslinele din "decor" sunt negre, dar vă sugerez să folosiţi cu încredere măsline ADEVĂRATE, verzi sau roşii, murate greceşte. O nebunie.

Nimeni nu se naste invatat. Cumpara o carte culinara din stocul BuyBooks.ro, si se va expedia cel tarziu maine.

19

RSS Comentarii
  1. 1
    Super reteta! Ma intreb daca "scordoleaua" pe care o face bunica mea de la Constanta se trage de aici! Nu stiu cat e de cunoscuta dar consta in salau fiert pe un pat de piure de cartofi cu usturoi si acoperit cu o maioneza usoara cu muuult usturoi... :-)
  2. 2
    Ada, e posibil să existe o legătură. Şi eu am ciulit urechea atunci când am auzit prima oară de Scordalia în Grecia.
  3. 3
    Genial arata, abia astept sa o incerc si eu! Mi-ar face mare sa ne scrii si alte retete grecesti - eu, una, sunt mare amatoare.
    Cat despre origini, daca-mi permiteti sa ma bag si eu in seama, din punct de vedere lingvistic, scordoleaua noastra regionala se trage negresit din termenul grecesc - asa am invatat la cursurile de greaca.
  4. 4
    Azi sper să am vreme să scriu despre Pastitsio.
  5. 5
    mi-ai captivat intrega atentie pe ziua de azi cu mujdeiul asta! Abia astept sa-l incerc. :-) Multumesc
  6. 6
    Da, si pastitsio e grozav! Asteptam cu interes reteta si multumim!
  7. 7
    Mujdei! Musai sa-l incerc... :)
  8. 8
    in reteta 'romanizata', aia de Sanda Marin, baza sunt nucile, date prin masina si facute pasta.
  9. 9
    avem si noi - se numeste "scordolea" si da e cu nuci. o gatesc cind prepar raci.
  10. 10
    Ei bine... " SCORDOLEÁ f. Sos pregătit din nuci presate, cartofi fierți și zdrobiți (sau miez de pâine), la care se adaugă usturoi, zeamă de lămâie (sau oțet) și untdelemn. /
  11. 11
    Pe mine m-ai convins, il incerc precis. M-am intrebat deseori ce as putea sa mai pun in mujdei in afara de lamaie si ulei, acum tocmai am aflat un posibil raspuns :)
  12. 12
    Dorin, sper să vă împrieteniţi la cataramă :)
  13. 13
    gata, am testat si am bagat scordalia definitiv pe lista mea de speed dial. Merci de pont. Mai ai? :)
  14. 14
    Eu aşa sper :)
  15. 15
    Ieri l-am gatit si eu si mi-a iesit foarte bun,familiei mele i-a placut desi eu nu am putut sa ma bucur prea mult de el din cauza problemelor pe care le am cu fierea:)),oricum foarte buna reteta:X
  16. 16
    Foarte interesanta reteta, imi place tare mult cum arata. De cate ori iti vizitez blogul stiu ca o sa gasesc ceva minunat si inedit, nu te felicit ca banuiesc ca iti e casa plina de laude :) dar macar iti complimentez prezentarile si diversitatea retetelor .
  17. 17
    Am preparat si eu mujdeiul grecesc. Mi-a iesit nemaipomenit de gustos si aspectuos.
    Multumesc frumos !
    Mircea - Bucuresti
  18. 18
    Felicitări, atunci :)
  19. 19
    da imi place la nebunie am gustat si eu in grecia "e super"


ULTIMELE COMENTARII

How to

[VIDEO] CUM SE CURĂŢĂ UN HOMAR

O premieră şi pentru mine: noaptea trecută am curăţat trei homari de aproximativ un kilogram fiecare. Aşa că am făcut şi un filmuleţ care, deşi se termină brusc, sper să vă fie de... Citeşte continuarea »